ICCJ. Decizia nr. 3920/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3920/2009
Dosar nr. 198/116/2009
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 66 din 30 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală s-a dispus, în baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 5 august 2008, la zi.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 67 C. pen., a degradării militare.
În temeiul art. 113 C. pen. a fost obligat inculpatul la efectuarea unui tratament medical pe perioada executării pedepsei, până la însănătoşire.
S-a luat act că partea vătămată R.M. nu s-a constituit parte civilă.
A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti, iar inculpatul obligat la plata către partea civilă a sumei de 5883,50 RON - contravaloarea cheltuielilor ocazionate de internarea victimei plus dobânzile aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea efectivă a sumei. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
S-a reţinut, în esenţă, că la data de 12 iulie 2008, lucrătorii Poliţiei Fundulea, sesizaţi prin serviciul special 112 de către inculpat, cu privire la agresarea de către acesta a mamei sale, S.A., pe fondul unei crize de nervi (cauzată de imposibilitatea victimei de a se deplasa, pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, fiind paralizată) au găsit victima care prezenta leziuni şi echimoze pe cap şi corp.
Victima a fost transportată la spital cu diagnosticul „leziuni hemoragice intracostale de vârste diferite”, iar la data de 24 iulie 2008 a decedat.
Din declaraţiile victimei a rezultat că aceasta fusese agresată în repetate rânduri de fiul său pentru că îşi făcuse necesităţile fiziologice pe ea, dar, temându-se de inculpat, nu a anunţat autorităţile.
În declaraţiile ulterioare comiterii agresiunii şi decesului victimei, inculpatul a negat comiterea faptei, explicând leziunile suferite de victimă prin încercările nereuşite ale acesteia de a se ridica din pat şi a căderilor datorate bolii. În acest sens, inculpatul a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală înregistrări efectuate cu telefonul mobil în care se observa victima lăsată cu intenţie să stea în picioare, pierzându-şi echilibrul şi căzând.
Inculpatul a mai arătat că la 12 iulie 2008, venind acasă, a găsit-o pe victimă murdară de fecale pe care le ducea la gură, ceea ce i-a determinat inculpatului o criză de nervi, neurmată de agresarea victimei. În timp ce se pregătea să îi facă toaleta, victima a căzut din pat, s-a lovit, iar inculpatul a chemat salvarea.
Ulterior prezentării concluziilor raportului de necropsie, inculpatul a declarat că, găsind-o în starea arătată pe victimă, s-a înfuriat şi şi-a pierdut cunoştinţa, rămânând în această stare şi, deci, neputând să-şi agreseze mama, până la sosirea organelor de poliţie.
Din raportul medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă, reprezentând consecinţa traumatismelor cranio şi viscero-cerebral cu fractură de piramidă nazală, hemoragie subdurală şi subarahnoidiană - ce a determinat internarea în spital - unde, pe fondul unei evoluţii progresiv deteriorativă a survenit decesul printr-o complicaţie respiratorie infecţioasă, bronhopneumonie. Evoluţia nefavorabilă spre deces a fost influenţată şi de patologia preexistentă, predominant cardio-vasculară, starea de denutriţie şi leziunile traumatice ce au impus internarea victimei.
S-a mai stabilit că leziunile de pe corpul acesteia nu puteau să se producă prin autoprecipitarea victimei, ci doar prin agresiune externă, fiind consecinţa agresării victimei, prin lovire.
În faza cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunii de omor, arătând că a dat doar o palmă victimei înainte de a chema salvarea, enervându-se pentru că îşi făcuse necesităţile pe ea şi se murdărea de fecale, şi de asemenea, că victima a căzut din pat, lovindu-se la nas; inculpatul a susţinut că victima nu se putea deplasa fără ajutor, fiind bolnavă, astfel că obişnuia să-şi facă nevoile pe ea, murdărind obiectele din jur, ceea ce îl enerva, el fiind bolnav psihic, comportamentul mamei producând inculpatului o stare de tulburare pe fondul căreia a lovit-o.
Din raportul de constatare medico-legală din 18 septembrie 2008 a rezultat că inculpatul are discernământ diminuat, capacitate critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale scăzută, prezentând diagnosticul de „tulburare de personalitate distimică, decompensată, depresiv cu interferenţe toxice etanolice”.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prima instanţă a reţinut că deşi inculpatul a arătat că nu a dorit să îşi ucidă mama, ci i-a aplicat o lovitură cu palma - pe fondul tulburării provocată de comportamentul ei anormal, având în vedere însă leziunile provocate, zonele anatomice vizate, obiectul cu care s-a procedat la agresarea victimei (pumni, picioare) s-a concluzionat că inculpatul a acceptat producerea rezultatului letal, acţionând cu intenţie indirectă, fapta comisă neconstituind infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, rezultatul letal neputând fi atribuit inculpatului cu titlu de culpă.
S-a reţinut, de asemenea, conţinutul convorbirii dintre inculpat şi reprezentantul serviciului 112 (în care arată că şi-a bătut rău mama şi nu ştie dacă aceasta mai trăieşte), comportamentul inculpatului anterior comiterii faptei (inculpatul o lăsa voit pe victimă în picioare, iar aceasta cădea datorită bolii), actele medicale şi planşele foto - ce dovedesc subnutriţia victimei, conţinutul raportului de necropsie, declaraţia victimei.
S-a motivat că apărarea inculpatului privind acţionarea sub impulsul unei puternice tulburări provocată de comportamentul victimei nu este susţinută de probele dosarului, astfel că a fost înlăturată.
S-a concluzionat că fapta inculpatului care pe 12 iulie 2008 a aplicat mamei sale, imobilizată de boală, la pat, multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, provocându-i traumatisme şi leziuni ce au determinat decesul victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. c) şi d) C. pen.
Ca circumstanţă personală s-a reţinut în favoarea inculpatului boala psihică a acestuia; au fost avute în vedere disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), lipsa antecedentelor penale, poziţia procesuală nesinceră a inculpatului, natura infracţiunii, modalitatea şi împrejurările săvârşirii acesteia, gradul sporit de pericol social, urmarea produsă, apreciindu-se că scopul pedepsei nu se poate realiza decât prin executarea pedepsei în regim de detenţie, cu aplic. art. 71 şi 113 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. şi reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Prin Decizia penală nr. 179/A din 20 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul inculpatului şi desfiinţată în parte sentinţa apelată. În rejudecare, în baza art. 174 - 175 lit. c) şi d) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.M. la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale şi pedeapsa degradării militare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia la zi.
S-a reţinut, în esenţă, că starea de fapt şi vinovăţia inculpatului în comiterea faptei au fost just stabilite prin sentinţa apelată.
Poziţia subiectivă a inculpatului faţă de rezultatul faptei, astfel după cum rezultă din probele dosarului, a fost de acceptare a acestuia, fiind apreciate ca neîntemeiate criticile inculpatului privind încadrarea juridică a faptei.
S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. c) şi d) C. pen., elementele circumstanţiale cu caracter agravant fiind atrase de săvârşirea faptei asupra mamei inculpatului, persoană aflată într-o stare de neputinţă fizică de a se apăra (fiind, datorită bolii, imobilizată).
Cu privire la pedeapsa aplicată s-a apreciat că prima instanţă nu a avut în vedere circumstanţele comiterii infracţiunii - victima era îngrijită doar de inculpat (care revenise din străinătate în acest scop) care de la 9 ani era cunoscut cu probleme psihice, având discernământul diminuat, starea deosebită a victimei, stare de fapt care, perpetuată în timp, a creat o puternică tulburare inculpatului, context în care acesta a comis fapta.
S-a constatat, totodată, că între leziunile traumatice şi decesul victimei există o legătură de cauzalitate dublu condiţionată, rezultatul letal survenind urmare traumatismului, dar şi a fondului biologic şi patologic preexistent şi a unei complicaţii infecţioase.
S-a apreciat că o pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 11 ani este suficientă pentru atingerea scopurilor prev. de art. 52 C. pen., iar pedeapsa complementară aplicată, în raport de gravitatea infracţiunii comise, respectă principiul proporţionalităţii.
S-a constatat că, sub alte aspecte, hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs:
- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând disp. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (- greşita reţinere a circumstanţelor atenuante şi eronata reducere a pedepsei).
- inculpatul R.M. - învederând incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. (solicitându-se schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat din cea prev. de art. 174 - 175 lit. c), d) C. pen. în cea prev. de art. 183 C. pen.) şi art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi din oficiu potrivit art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., se constată că recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează:
Referitor la critica invocată în ambele recursuri, privind greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, interpretată - în recursul parchetului în sensul reducerii nejustificate a cuantumului pedepsei prin greşita reţinere a circumstanţelor atenuante, iar în recursul inculpatului - în sensul necesităţii reducerii cuantumului pedepsei, se constată că aceasta este nefondată.
Astfel, după cum rezultă din analiza disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţa de apel, cu respectarea disp. art. 356 C. proc. pen., a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare, potrivit art. 74 alin. (2) C. proc. pen., motivat de circumstanţele concrete în care s-a săvârşit fapta pentru care inculpatul a fost condamnat, starea de fapt perpetuată în timp fiind dificilă pentru o persoană cu probleme psihice, cum era cazul inculpatului, şi determinându-i acestuia o stare de tulburare sub imperiul căreia a fost comisă fapta.
Într-adevăr, după cum în mod corect s-a reţinut în decizia atacată, inculpatul era singura persoană care se ocupa de îngrijirea mamei sale, aflată într-un stadiu avansat al afecţiunilor de care suferea, fiind imobilizată la pat.
Se va constata, totodată, că, în scopul îngrijirii victimei şi în pofida afecţiunilor psihiatrice de care suferea, inculpatul s-a reîntors în România şi s-a mutat împreună cu mama sa.
Rezultă în mod evident că degradarea stării de sănătate a mamei inculpatului şi particularităţile îngrijirii pe care acesta trebuia să i-o acorde au creat premisele unei atmosfere tensionate care a fost resimţită pe plan psihic de către inculpat, ca pe o presiune intensă şi constantă sub imperiul căreia a comis fapta.
Aşadar, întemeiat, instanţa de apel a reţinut circumstanţe atenuante judiciare şi, prin efectul acestora, a redus pedeapsa aplicată inculpatului, care, prin cuantum şi modalitate de executare este aptă a conduce la realizarea scopurilor pedepsei astfel după cum acestea sunt reglementate de disp. art. 52 C. pen.
Cu privire la pedeapsa complementară aplicată inculpatului, constând în interzicerea pe o durată de 3 ani, a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. se constată că soluţia a fost, şi sub acest aspect, corect argumentată.
Pedeapsa complementară este proporţională cu gravitatea faptei comise şi, având în vedere situaţia medicală a inculpatului, apare ca necesară într-o societate democratică. Boala psihică a inculpatului determină imposibilitatea exercitării reale, efective şi conştiente a drepturilor elective, iar gravitatea faptei comise şi circumstanţele concrete ale infracţiunii săvârşite justifică îndepărtarea temporară a inculpatului din sfera persoanelor îndrituite a decide, prin vot, cu privire la problemele societăţii.
Motivul de recurs invocat de inculpat - privind greşita încadrare a faptei şi solicitarea acestuia de schimbare a încadrării juridice reia susţinerile şi apărările formulate de inculpat în apel şi asupra cărora instanţa de control judiciar s-a pronunţat, analizându-le cu rigurozitate.
Starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi readministrate, în condiţii de oralitate, contradictorialitate şi nemijlocire în cursul cercetării judecătoreşti.
Procedând în maniera arătată, în mod întemeiat instanţele au reţinut, motivat, că inculpatul a acţionat cu intenţie, agresându-şi mama, conştient fiind de starea ei precară de sănătate şi aplicând acesteia lovituri în zone vitale ale corpului care, în final, au contribuit la producerea rezultatului letal.
Se va reţine, totodată, că inculpatul a cunoscut starea victimei, care ar fi putut să se agraveze în urma oricărei agresiuni sau, respectiv, să conducă la moartea acesteia. Astfel, după cum s-a arătat anterior, inculpatul revenise din străinătate pentru a-şi îngriji mama imobilizată, viaţa în comun cu aceasta demonstrându-i permanent inculpatului că victima devenise o persoană fragilă, lipsită de apărare şi, datorită afecţiunilor de care suferea, susceptibilă a se decompensa şi a i se agrava starea sănătăţii chiar şi sub influenţa unor stimuli aparent lipsiţi de asemenea consecinţe.
Rezultă, aşadar, că în mod just în sarcina inculpatului a fost reţinută comiterea infracţiunii de omor, iar nu pe aceea de vătămări cauzatoare de moarte. Rezultatul letal al acţiunilor inculpatului nu poate fi imputat acestuia cu titlu de culpă, deoarece inculpatul, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului faptei, a acceptat producerea acestuia.
Aşa fiind, se constată ca fiind nefondate criticile invocate ca motive de recurs. Se va reţine, de asemenea, că verificarea deciziei recurate nu a relevat deficienţe ce pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile de casare ce se impun a fi avute în vedere din oficiu, hotărârea atacată fiind legală, temeinică, riguros şi complet argumentată, în baza propriei analize a cauzei de către instanţa de apel.
Pentru considerentele ce preced, recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul R.M. vor fi respinse ca nefondate, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va fi dedusă din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării, la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 179 din 20 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 august 2008 la 25 noiembrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 50 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2140/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2201/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
