ICCJ. Decizia nr. 3930/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3930/2009
Dosar nr. 302/57/2009
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 3 martie 2009 sub nr. 302/57/2009, petentul A.C., în calitate de asociat unic la SC T.E. S.R.L. a criticat rezoluţia nr. 314/P/2008 din 29 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menţinută prin rezoluţia nr. 147/11/2/2009 din 9 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata L.D., judecător în cadrul Tribunalului Sibiu.
În motivarea plângerii, petentul a susţinut că soluţia adoptată de procuror este netemeinică şi nelegală, deoarece intimata, în calitate de judecător de carte funciară, a dat dovadă de incorectitudine în analizarea actelor suspuse privatizării societăţii S., iar prin măsluirea actelor cu ştiinţa intimatei s-a ajuns la o intabulare efectuată în baza unor acte false, al căror conţinut a fost alterat în întregime.
S-a apreciat că organele de urmărire penală nu cunosc legislaţia în materia publicităţii imobiliare, din moment ce în motivarea rezoluţiei s-a făcut referire la Decretul-Lege nr. 115/1938, abrogat prin Legea nr. 7/1996, în vigoare la momentul comiterii faptei.
A fost criticată concluzia procurorului, care a reţinut în rezoluţie că judecătorul de carte funciară avea obligaţia de a analiza doar formal actele supuse intabulării, susţinându-se că în această modalitate s-a urmărit absolvirea de orice responsabilitate.
S-a mai arătat că judecătorul avea obligaţia de a verifica dacă terenurile trecute în proprietatea SC S. i-au fost atribuite prin Decizia nr. 120/1991.
A fost invocată încălcarea prevederilor Ordinului nr. 946/2000 emis de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, care menţionează expres actele ce sunt necesare pentru terenurile ce se dobândesc în conformitate cu H.G. nr. 834/1991.
S-a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
În drept, au fost invocate prevederile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.
Au fost ataşate Dosarele nr. 314/P/2008 147/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Petentul a depus la dosar înscrisuri, precum şi precizări şi completări ale plângerii formulate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 314/P/2008 din 29 decembrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata L.D., judecător în cadrul Tribunalului Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen., reţinându-se că în cauză sunt incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective.
Pentru a adopta această soluţie, procurorul a constatat că în cauză au fost efectuate acte premergătoare ca urmare a plângerii penale formulate de petenta S.C. T.E. prin reprezentanţi legali, iar din analizarea acestor acte a rezultat că între societatea menţionată şi SC S. SA a existat un contract de închiriere pentru un imobil situat în Sibiu, str. L., având ce obiect procurarea folosinţei bunului imobil compus din clădire cu destinaţie productivă.
Ulterior, SC S. s-a înscris în cartea funciară prin încheierea judecătorului de C.F. din 28 decembrie 2000 ca proprietară asupra terenului în discuţie, iar la data de 10 mai 2005 a solicitat instanţei de judecată evacuarea SC T.E. din mai multe imobile printre care şi cel în discuţie, arătând că a expirat durata contractului de închiriere.
Petenta deţine la rândul ei şi un alt titlu de proprietate asupra aceluiaşi teren, susţinând că a cumpărat, prin act autentic, terenul în litigiu în 1995.
În prezent părţile au pe rol mai multe procese civile în care îşi dispută dreptul de proprietate asupra terenului.
În acest context, petenta susţine că judecătorul de CF care a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Sibiu str. L., în favoarea SC S. SA, numita L.D., şi-a îndeplinit cu rea-credinţă sarcinile de serviciu ce-i reveneau cu ocazia efectuării operaţiunilor de CF, în sensul că nu a verificat cu atenţie actele ce au stat la baza înscrierii, multe din aceste acte fiind false sau inexacte.
Din declaraţia judecătorului de CF care a dispus înscrierea în CF a terenului în litigiu, în favoarea SC S. SA rezultă că potrivit Ordinului nr. 2371/C/1997 al Ministrului Justiţiei pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de CF sunt prevăzute sarcinile exprese ce revin judecătorilor delegaţi în legătură cu cererile de înscriere adresate birourilor de CF. Astfel, în conformitate cu art. 48 din acest ordin, înainte de rezolvarea cererii de către judecătorul de CF, conducătorul de CF verifică cererea în raport cu datele de CF şi menţionează pe cerere dacă există sau nu piedici pentru efectuarea înscrierii, iar în baza art. 49 judecătorul de CF are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă ale cererii şi nu ale dreptului supus intabulării, respectiv dacă solicitantul era îndrituit la intabulare în baza actului din care izvora dreptul; verifica dacă actul depus îndeplinea cerinţa formei (solemne/autentice), dacă era trecută menţiunea, în cazul unei hotărâri judecătoreşti, că aceasta este definitivă şi irevocabilă; se verifica dacă cel ce transmitea dreptul era cel înscris în CF, dacă documentaţia de identificare aferentă cererii era întocmită de un expert cadastral autorizat de oficiul de cadastru.
Potrivit prevederilor Legii nr. 15/1990, certificatul de atestare a dreptului de proprietate constituie titlu de proprietate, iar emiterea lui intră în competenţa organelor administraţiei de stat, locale sau centrale, după caz, care au şi obligaţia de a determina întinderea suprafeţei ce se trece în proprietatea societăţii comerciale, în urma identificării efectuate de un expert topograf care întocmeşte şi documentaţia aferentă.
În vederea efectuării înscrierii în CF, societatea solicitantă trebuia să depună o cerere către biroul CF, care să fie înregistrată în registrul general de intrări, şi pe care trebuia să existe viza judecătorului delegat ce verifică formal actele necesare în vederea intabulării.
Lipsa dosarului din arhiva Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu nu poate fi imputată judecătorului delegat, cu atât mai mult cu cât în cursul anului 2004 CF. s-a predat de la Ministerul Justiţiei la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu.
De asemenea judecătorul delegat de la CF nu are atribuţii în legătură cu verificarea actelor de privatizare a unei societăţi comerciale, cu privire la identificarea bunurilor imobile care intra în patrimoniul acestora.
Faţă de cele expuse s-a apreciat că nu se poate reţine în sarcina judecătorului de CF săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă calificată, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, nici sub aspectul laturii obiective şi nici aspectul laturii subiective, activitatea acestuia desfăşurându-se în limita prerogativelor conferite de lege.
Soluţia a fost menţinută prin rezoluţia nr. 147/11/2/2009 din 9 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.C., în calitate de reprezentant al S.C. T.E. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 278 C. proc. pen.
Verificând rezoluţiile atacate prin prisma criticilor formulate de petent, prin raportare la prevederile art. 2781 C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a constatat că acestea sunt legale şi temeinice, bazate pe o interpretare corectă a actelor premergătoare efectuate şi a dispoziţiilor legale aplicabile.
În consecinţă, prin Sentinţa penală nr. 83 din 17 iunie 2009, această instanţă a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.C. împotriva rezoluţiei nr. 314/P/2008 din 29 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menţinută prin ordonanţa nr. 147/II/2/2009 din 9 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind pe făptuitoarea L.D.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul A.C., reiterând prin cererea scrisă, depusă la dosar, motivele invocate la prima instanţă, solicitând, pe fond, tragerea la răspundere a judecătoarei L.D., care i-a produs ";un grav prejudiciu material şi moral";.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor cauzei sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Petentul se plânge, în esenţă, împotriva modului în care s-a procedat la intabularea dreptului de proprietate al SC ";S."; SA asupra imobilului situat în Sibiu, str. L., prin Încheierea nr. 14356 din 28 decembrie 2000 a Judecătoriei Sibiu - Biroul de carte funciară, judecător delegat fiind intimata L.D.
De asemenea, acesta este nemulţumit de faptul că documentaţia care a stat la baza efectuării operaţiunilor de carte funciară nu se mai regăseşte în arhiva Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Prin urmare, apreciază că intabularea a fost realizată fraudulos, nefiind respectate prevederile legale în vigoare, în lipsa actelor necesare şi pe baza unei documentaţii false.
În analiza actelor din dosar în raport cu susţinerile petiţionarului trebuie pornit de la examinarea atribuţiilor pe care le avea intimata L.D. în calitate de judecător de carte funciară.
Or, aşa cum corect s-a reţinut de prima instanţă, potrivit Ordinului nr. 2371/C/1997 al Ministrului Justiţiei, care prevedea strict atribuţiile judecătorului de carte funciară, acesta nu avea competenţă, în eliberarea certificatelor de atestare, privatizarea societăţilor comerciale, întocmirea documentaţiilor tehnice.
Pe de altă parte, documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate se află în arhivele Consiliului judeţean Sibiu, aspect care rezultă din adresa din 9 august 2007 aflată la dosarul de urmărire penală.
Aşa încât, este evident că intabularea dreptului de proprietate s-a făcut în baza unor documente care atestau dobândirea acestui drept asupra terenului în litigiu.
Referitor la susţinerea petentului cum că judecătorul nu a respectat prevederile Ordinului nr. 946/2000 emis de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, care stipulează expres ce acte sunt necesare pentru terenurile ce se dobândesc în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, Înalta Curte constată că acest ordin a intrat în vigoare după data emiterii încheierii de intabulare nr. 14356 din 28 decembrie 2000, fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 90 din 22 februarie 2001.
Având în vedere considerentele expuse, cât şi argumentele primei instanţe, pe care Curtea şi le însuşeşte, Înalta Curte constată că atât rezoluţia procurorului, cât şi hotărârea instanţei de fond sunt legale şi temeinice, motiv pentru care, în temeiul disp. art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petiţionarul A.C., ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.C. împotriva Sentinţei penale nr. 83 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2213/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2218/2009. Penal → |
|---|
