ICCJ. Decizia nr. 2213/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2213/2009
Dosar nr. 6683/121/2008
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23 din 20 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.I., acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la nr. 6683 din 14 octombrie 2008, condamnatul P.I. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 258/2001 a Tribunalului Galaţi, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen.
În susţinerea cererii de revizuire, condamnatul P.I. a arătat că a fost condamnat, prin sentinţa penală mai sus menţionată, fără să fie administrate probe concludente, iar instanţa nu a motivat hotărârea pronunţată.
În cauză s-au făcut cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, conform art. 397 – art. 399 C. proc. pen., care a concluzionat că nu sunt motive de revizuire a sentinţei Tribunalului Galaţi, opinându-se pentru respingerea cererii de revizuire formulată de condamnatul P.I.
În faţa instanţei de judecată, la termenul din 20 ianuarie 2009, revizuientul P.I. a arătat în plus că s-a reţinut o încadrare juridică greşită a faptei, că nu a existat o plângere penală a părţii vătămate şi că partea vătămată nici nu a depus diligenţe pentru recuperarea prejudiciului.
Prima instanţă a constatat că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează între cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
S-a mai reţinut că revizuientul a invocat motive de netemeinicie a hotărârii pronunţate, însă probatoriul ce a fost administrat, aprecierea acestuia în condiţiile art. 63 C. proc. pen., precum şi hotărârea de condamnare pronunţată, inclusiv modul în care au fost respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanţele de apel şi recurs, în cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat.
Cum aceste aspecte au fost cunoscute şi verificate de către instanţele care au soluţionat cauza şi nu au fost evidenţiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea revizuientului ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuientul P.I., care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Prin Decizia penală nr. 39/ A din 3 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul P.I.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a reţinut că, în cuprinsul dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., sunt enumerate expres şi limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul dintre acestea.
În consecinţă, criticile apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul P.I. care a reiterat, motivele invocate în cererea iniţială, susţinând în plus faptul că, martorii audiaţi în cauză au făcut declaraţii mincinoase, pe baza depoziţiilor acestora fiind condamnat pe nedrept.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 258 din 18 iunie 2001 a Tribunalului Galaţi, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1380 din 19 martie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpatului P.I., la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În fapt s-a reţinut că, partea vătămată SC C.M. SA Câmpulung Muscel avea de încasat de la SC S. Galaţi peste 2 miliarde lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate acesteia, iar această din urmă societate îşi plătea datoriile prin intermediul altor societăţi comerciale, care la rândul lor se aprovizionau cu tablă de la SC S. Galaţi, contravaloarea achitând-o direct creditorilor societăţii.
Inculpatul P.I., cunoscând această situaţie, în scopul de a realiza foloase materiale ilicite, a luat legătura cu inculpatul Mihai Vasile, pe care l-a determinat să-i predea actele societăţii sale, SC B. SRL Tecuci, şi, prin intermediul acestei societăţi, cei doi au ridicat, la 11 septembrie 1997, cantitatea de 278,21 tone tablă, în valoare de 1.021.794.182 lei.
Inculpaţii, după ce au ridicat tabla, au valorificat-o la diferiţi beneficiari, iar banii încasaţi i-au însuşit.
Pentru plată, inculpaţii au emis fila C.E.C. Seria B 0000127333 din 7 noiembrie 1997, pentru suma de 1.021.794.182 lei, fără a avea disponibil în cont, SC B. SRL Tecuci, fiind în interdicţie bancară.
Prejudiciul cauzat părţii vătămate, în valoare reactualizată de 1.911.285.182 lei nu a fost recuperat.
Din examinarea conţinutului cererii de revizuire, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentinţăpenală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.
Astfel, potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Nici în apel condamnatul revizuient nu a invocat incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute în textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia şi legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.
Din analiza dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol, este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare [(art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin 2 C. proc. pen.)].
În cauză însă se observă că, deşi revizuientul a susţinut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să conducă la această concluzie şi care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, solicitând doar reaudierea unor martori, aspecte ce nu pot fi reanalizate în cadrul procedurii reglementate de art. 393 şi următorii C. proc. pen., întrucât nu este admisibil ca, pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost deja administrate.
Cât priveşte împrejurarea invocată de revizuient în sensul că, martorii audiaţi în cauză au făcut declaraţii mincinoase, Înalta Curte constată că, potrivit art. 395 C. proc. pen., această situaţie trebuie dovedită, în principal, prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dovedirea acestei situaţii în procedura de revizuire făcându-se doar atunci când instanţa sau parchetul, sesizate cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, nu s-au putut pronunţa asupra fondului cauzei .
Aşa fiind, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că revizuientul a sesizat organele de urmărire penală cu privire la eventualelemărturii mincinoase ale martorilor audiaţi şi, pe cale de consecinţă, nu s-a făcut dovada imposibilităţii analizării fondului cauzei de către organele judiciare, Înalta Curte va reţine că solicitarea revizuientului de constatare a mărturiei mincinoase în procedura revizuirii este nefondată şi nu poate conduce la admiterea cererii principale formulate.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, constatând că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.I. împotriva deciziei penale nr. 39/ A din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuient la plata sumei de 600 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.I. împotriva deciziei penale nr. 39/ A din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2209/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3930/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
