ICCJ. Decizia nr. 3947/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3947/2009
Dosar nr. 1804/54/2009
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 6 iunie 2008, s-a început urmărirea penală împotriva numitei G.C.M., avocat în cadrul B. Mehedinţi, pentru că la data de 12 ianuarie şi 21 februarie 2007, a întocmit în numele lui Ş.L.L., o cerere de amânare a judecării cauzei nr. 3548/2006 a Judecătoriei Strehaia, precum şi o cerere de eliberare a unui certificat şi a falsificat semnătura acestuia de pe cele două înscrisuri.
În fapt, prin ordonanţa nr. 839/P/2004 din 25 septembrie 2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ de 1.000 RON amendă, faţă de învinuitul L.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005. În temeiul art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus faţă de acesta scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele prevăzute de art. 37 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 şi art. 290 C. pen.
Prin ordonanţa nr. 885/II/2/2006 din 20 noiembrie 2006 prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, a respins plângerea formulată de Ş.L.L.
În conformitate cu dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., petentul Ş.L.L. a formulat plângere la Judecătoria Strehaia, cauza fiind înregistrată sub nr. 249/313/2006.
Cu ocazia audierii, G.C.M., de profesie avocat în cadrul B. Mehedinţi, a declarat că a fost contactată telefonic de Ş.L.L., care i-a comunicat că nu se află în ţară şi i-a solicitat să depună la dosar o cerere de amânare.
Aceasta a acceptat propunerea, a întocmit cererea de amânare şi a semnat-o cu numele petentului, astfel că la 15 ianuarie 2007 instanţa a luat act de această cerere şi a amânat cauza la 5 februarie 2007.
Ulterior, la 5 iulie 2007, cauza a fost strămutată de la Judecătoria Strehaia, la Judecătoria Ineu, judeţul Arad care, prin Sentinţa penală nr. 67 din 22 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 996/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 574 din 27 septembrie 2007 a Tribunalului Arad, a respins plângerea petiţionarului Ş.L.L. formulată împotriva ordonanţei nr. 839/P/2004.
Cercetările efectuate în cauză au evidenţiat că, la 21 februarie 2007, G.C.M. a întocmit şi a semnat tot în numele lui Ş.L.L. o cerere, prin care solicita eliberarea unui certificat din care să rezulte părţile, obiectul şi cauza din Dosarul nr. 3548/2006, cerere pe care a depus-o la Judecătoria Strehaia.
În aceste condiţii, s-a reţinut că faptele săvârşite de G.C.M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.
Prin ordonanţa din 10 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova dată în Dosarul nr. 22/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru cele două fapte prevăzute de art. 290 C. pen., apreciindu-se că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. b1) C. proc. pen., deoarece fapta, prin conţinutul său concret şi împrejurările în care a fost săvârşită, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este de natură să asigure scopul preventiv şi educativ al legii penale.
De asemenea, s-a avut în vedere atitudinea sinceră a învinuitei, care a recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor, nu posedă antecedente penale, are un profil socio-moral bun, evidenţiat de caracterizarea depusă la dosar, precum şi atingerea minimă adusă valorii sociale prevăzută de lege.
Pentru aceste considerente, s-a aplicat o sancţiune administrativă, respectiv o amendă în cuantum de 300 RON.
Împotriva acestei ordonanţe petenta a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că s-a substituit persoanei în numele căreia a întocmit şi semnat cererile adresate instanţei, la solicitarea şi cu consimţământul acesteia, fără a pretinde un onorariu, astfel că nu se poate reţine în sarcina sa nici o faptă penală.
În plângerea adresată procurorului general, petenta a invocat între altele şi o decizie a Tribunalului Suprem cu nr. 1496/1961, republicată, potrivit căreia ";semnarea unei alte persoane cu consimţământul sau la cererea acesteia nu constituie din partea celui care a semnat un fals în înţelesul legii penale";.
Prin ordonanţa din 10 iulie 2008 a fost respinsă plângerea ca neîntemeiată, reţinându-se că soluţia adoptată în cauză este legală, ea fiind fundamentată pe o înţelegere corectă a elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care s-a început urmărirea penală dar şi probatoriul efectuat, care evidenţiază lipsa pericolului social al infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen.
S-a concluzionat că învinuita a acţionat ca o persoană particulară, în afara cadrului legal impus de Legea nr. 51/1995, activităţile materiale întreprinse subscriindu-se elementelor constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Împotriva acestei ordonanţei petenta a formulat plângere, criticând-o pentru nelegalitate.
S-a susţinut că pentru existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, este necesar ca autorul să dorească să comită acţiunea sau acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii şi să realizeze faptul că săvârşind-o, plăsmuieşte un înscris neadevărat ori denaturează un înscris adevărat, care ar putea produce consecinţe juridice.
Acţionând în acest mod, autorul ar avea implicit reprezentarea pericolului creat prin încrederea acordată înscrisului şi, totodată, pentru relaţiile sociale a căror desfăşurare se bazează pe această încredere.
Petenta a invocat practica judiciară în materie, concluzionând că nu poate fi acuzată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., în condiţiile în care a avut consimţământul titularului dreptului pentru a cere amânarea şi eliberarea unor acte - activităţi procesuale pe care instanţa era obligată să le îndeplinească - dacă justiţiabilul le-ar fi cerut personal.
Prin Sentinţa penală nr. 182 din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a admis plângerea formulată de petiţionara G.C.M. împotriva ordonanţei din 10 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova dispusă în Dosarul nr. 1343/II/2/2008.
S-a desfiinţat ordonanţa şi s-a stabilit temeiul legal al scoaterii de sub urmărire penală ca fiind art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., petiţionara fiind exonerată de plata amenzii administrative.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Prin Decizia penală nr. 817 din 9 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de parchet, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova, constatând că există neconcordanţă între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia, dispozitiv care nu se înţelege.
După rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Sentinţa penală nr. 108 din 8 iulie 2009, a admis plângerea formulată de petenta G.C.M., împotriva ordonanţei din 10 iunie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dată în Dosarul nr. 1343/II/2/2008, urmare Deciziei de casare nr. 817 din 9 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 1398/54/2008.
A desfiinţat, în parte, ordonanţa nr. 22/P/10 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dată în Dosarul nr. 22/P/2008, în sensul că a stabilit temeiul legal al scoaterii de sub urmărire penală a petentei pentru faptele prevăzute de art. 290 C. pen., ca fiind art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.
A menţinut dispoziţiile ordonanţei nr. 22 din 10 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind neînceperea urmării penale faţă de aceeaşi petentă, pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
A exonerat petenta de plata amenzii administrative şi a cheltuielilor judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Instanţa a reţinut că petenta a fost contactată telefonic de Ş.L.L., care i-a comunicat că nu se află în ţară şi i-a solicitat să depună la Dosarul nr. 3548/2006, aflat pe rolul Judecătoriei Strehaia, judeţul Mehedinţi, o cerere de amânare a judecării cauzei şi o cerere de eliberare a unui certificat, mandat acceptat şi realizat de petentă.
Contractul de mandat are caracter consensual, formându-se valabil prin acordul de voinţă al părţilor, în virtutea căruia petenta s-a obligat să facă ceva pe seama numitului Ş.L.L.
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiune prevăzută de art. 290 C. pen., constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
În speţă, cele două înscrisuri sub semnătură privată nu au un conţinut cu relevanţă juridică, nefiind susceptibile de a dovedi existenţa, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligaţii. Nu a fost imitată semnătura şi nici scrierea, aspecte importante, deoarece, după cum rezultă şi din denumirea marginală a infracţiunii, fiind vorba de un înscris sub semnătură privată, prin falsificare trebuie să se dea aparenţa că înscrisul emanat de la o anumită persoană ori semnătura ar fi fost un element deosebit de important pentru a da credibilitate aceluiaşi înscris.
În aceste condiţii, simpla plăsmuire a semnăturii pe o petiţie nu constituie infracţiune, întrucât nu dovedeşte prin aceasta un drept al numitului Ş.L.L., ci se exercită un drept existent prevăzut de lege în baza unui mandat şi nu consemnează raporturi juridice între particulari şi implicit nu produce consecinţe juridice, în sensul dispoziţiilor art. 290 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate sub următoarele motive:
1. Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 309 alin. (1) C. proc. pen., între minută şi dispozitivul hotărârii existând neconcordanţe.
2. Motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii, care, de altfel, nu se înţelege, instanţa de fond admiţând plângerea împotriva unei ordonanţe, care nu constituie obiectul plângerii formulate conform art. 2781 C. proc. pen. - ordonanţa nr. 1343/II/2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, deşi în considerente hotărârea analizează legalitatea şi temeinicia ordonanţei de netrimitere în judecată de către procuror - ordonanţa nr. 22/P/2008 din 10 iunie 2008.
3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 349 C. proc. pen., instanţa de fond nepronunţându-se cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat pentru desfăşurarea procesului.
4. În mod greşit instanţa de judecată a schimbat temeiul legal al soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a petentei în dispoziţiile art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că faptelor săvârşite de aceasta le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de Parchet, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchet nu este fondat.
Astfel:
1. Potrivit art. 309 alin. (1) C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.
În speţă, se constată că între minuta întocmită în cauză şi dispozitivul sentinţei nu există deosebiri, astfel cum susţine parchetul, întrucât împrejurarea că primul aliniat din minută în care s-a dispus, pe scurt, admiterea plângerii este dezvoltat în dispozitiv, în sensul că menţionează în ce constă obiectul plângerii şi titularul acesteia, ceea ce nu echivalează cu existenţa unei contradicţii între cele două acte procesuale.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., obiectul plângerii îl constituie rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa, ori, după caz, rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror, iar nu actul prin care procurorul ierarhic superior respinge plângerea făcută conform art. 275 - 278 C. proc. pen. împotriva unei astfel de rezoluţii sau ordonanţe.
Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziţii legale.
Parchetul susţine în motivele de recurs că motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii în sensul că a fost admisă plângerea formulată împotriva ordonanţei procurorului general, iar în considerente este analizată ordonanţa nr. 22/P/2008 din 10 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Înalta Curte constată că această critică nu este fondată, întrucât este evident că în dispozitivul sentinţei s-a strecurat o eroare materială, fiind menţionată în primul aliniat al dispozitivului ordonanţa procurorului general, împrejurare care rezultă atât din considerentele hotărârii în care este analizată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 22/P/2008 din 10 iunie 2008 prin care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei (ordonanţă care, de altfel, formează obiectul plângerii formulate conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.), cât şi din următoarele două aliniate ale dispozitivului, în care se menţionează desfiinţarea în parte a ordonanţei nr. 22/P/2008 referitoare la modificarea temeiului legal al soluţiei.
3. Parchetul susţine că instanţa fondului a încălcat dispoziţiile art. 349 C. proc. pen., care prevăd că instanţa se pronunţă prin hotărâre şi asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispoziţiilor prevăzute în art. 189 - 193 C. proc. pen.
Nici aceste motiv de recurs nu este fondat, Înalta Curte apreciind că este pur formal.
Într-adevăr, instanţa nu a menţionat expres că în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia ca urmare a admiterii plângerii formulate, însă a folosit o sintagmă sinonimă acestei prevederi legale, respectiv ";exonerează pe petentă de plata cheltuielilor judiciare";.
4. Pe fondul soluţionării plângerii, Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire dispusă faţă de petentă, întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., este corectă.
Potrivit dispoziţiilor art. 290 C. pen., constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată falsificarea unui asemenea înscris prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
După cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, între petenta G.C.M., avocat, şi numitul Ş.L.L., practic, s-a încheiat un contract de mandat, contract consensual, care ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi supus vreunei forme speciale (art. 1533 C. civ.).
Astfel, după cum s-a menţionat, petenta, la solicitarea şi cu consimţământul lui Ş.L.L., a întocmit şi semnat cererile adresate instanţei, aceasta nefăcând altceva decât să îndeplinească obligaţiile rezultate din contractul de mandat.
În raport de această împrejurare, corect a reţinut prima instanţă că cele două înscrisuri sub semnătură privată (o cerere de amânare a judecării cauzei şi o cerere de eliberare a unui certificat de grefă) nu aveau aptitudinea de a produce consecinţe juridice, în sensul legii, întrucât acestea nu aveau un conţinut cu relevanţă juridică, nefiind susceptibile de a da naştere, modifica sau stinge un raport juridic civil, a unui drept sau unei obligaţii.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchet.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 108 din 8 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe petiţionara G.C.M.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2222/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2246/2009. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
