ICCJ. Decizia nr. 3931/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3931/2009
Dosar nr. 3895/2/2009
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 146 din 1 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus respingerea ca nefondată, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a plângerii formulate de petentul D.I. împotriva Rezoluţiei nr. 171/P/2008 din 27 februarie 2009 şi a Ordonanţei nr. 423/II/2/2009 din 10 aprilie 2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinând soluţiile atacate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON.
În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., cererea formulată de petent privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 171/P/2008 din 27 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inspector G.G.E., agent C.A. şi agent P.A. din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti - Secţia 18 Poliţie, colonel C.N şi lt. colonel B.C. din cadrul U.M. X - Bucureşti, medic M.L. din cadrul Spitalului Clinic de psihiatrie „Prof. Dr. A.O.”, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de 246 C. pen. şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că în seara de zilei de 29 iunie 2007, persoana vătămată D.I., angajat civil contractual (şofer) în cadrul U.M. X Bucureşti, a incendiat o suprafaţă de 60 mp şi un arbore din curtea instituţiei, în apropierea conductei de gaze, împrejurare în care, întrucât a şi refuzat să-şi explice gestul şi prezenţa în unitate în afara orelor de program şi fără aprobare, lt. colonel B.C. a solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie.
La rândul lor, organele de poliţie au solicitat prezenţa unui echipaj medical de la salvare, dat fiind comportamentul recalcitrant, anormal, al petiţionarului, stabilindu-se deplasarea acestuia la Spitalul Clinic de psihiatrie „Prof. Dr. A.O.”.
Persoana vătămată a fost de acord cu efectuarea deplasării, anterior (29 iunie 2007 - 16 iulie 2007) fiind internată în această unitate medicală cu diagnosticul „tulburare de personalitate de tip paranoid decompensată situaţional”, cunoscut cu antecedente psihiatrice (ultima internare în anul 2005).
La data de 4 septembrie 2007, persoana vătămată a formulat plângere penală împotriva directorului administrativ al Academiei Tehnice Militare, colonel C.N. (care îi dăduse sarcina igienizării curţii instituţiei în ziua de 29 iunie 2007 şi a cărui prezenţă la locul incidentului a fost solicitată în seara aceleiaşi zile de către ofiţerul de serviciu), locţiitorului acestuia, lt. colonel B.C., pentru că l-au internat abuziv într-un spital de psihiatrie, fiind chemat în sprijinul acestei acţiuni şi un echipaj de poliţie, lucrătorilor de poliţie G.G.E., C.A. şi P.A., medicului L.M. pentru că l-a internat în mod abuziv şi a menţionat în certificatul de concediu medical data de 29 iunie 2007, deşi petiţionarul s-a aflat în acea zi la serviciu.
Ca urmare a efectuării actelor premergătoare a rezultat că toate aceste persoane şi-au îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu, luând măsurile care se impuneau având în vedere situaţia creată de persoana vătămată şi de comportamentul acesteia.
Măsura internării medicale a fost dispusă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 487/2002, respectându-se toate etapele prevăzute de actul normativ, inclusiv sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti.
Certificatul medical întocmit de medicul L.M. nu cuprinde menţiuni necorespunzătoare adevărului întrucât data acordării concediului medical este aceea a internării, respectiv 29 iunie 2007.
În consecinţă, soluţia dispusă de procuror a fost aceea de netrimitere în judecată a persoanelor faţă de care s-a formulat plângerea penală.
În urma atacării acestei soluţii de către persoana vătămată cu plângere, în condiţiile art. 275 - 278 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a infirmat parţial rezoluţia din 27 februarie 2009, exclusiv cu privire la dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de medicul L.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), disjungând cauza cu privire la acest făptuitor şi declinând-o, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Celelalte dispoziţii ale rezoluţiei au fost menţinute.
Procurorul general a reţinut, prin Ordonanţa de infirmare parţială, nr. 423/II/2/2009 din 10 aprilie 2009, că din actele premergătoare efectuate nu rezultă dacă internarea nevoluntară a persoanei vătămate s-a efectuat cu respectarea Legii nr. 487/2002, neexistând documente în acest sens, iar medicul L.M. nefăcând precizări sub acest aspect.
Împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată şi a Ordonanţei nr. 423/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petiţionarul a formulat plângere la instanţă, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat că soluţia dată de procuror este legală şi temeinică sub aspectul dispunerii neînceperii urmăririi penale faţă de făptuitorii C.N., B.C., G.G.E., C.A. şi P.A. întrucât atât militarii din cadrul U.M. X Bucureşti, cât şi lucrătorii Secţiei 18 Poliţie, şi-au exercitat în mod corespunzător atribuţiile de serviciu.
Lucrătorii de poliţie au respectat prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 487/2002, întocmind un proces-verbal în care au arătat motivele solicitării internării nevoluntare a petentului.
Totodată, Curtea a constatat că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că persoana vătămată nu s-a opus examinării medicale, nici conducerii sale la spital.
În ceea ce priveşte soluţia de disjungere a cauzei dispusă faţă de făptuitoarea L.M., Curtea a constatat că această măsură nu poate face obiectul plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. care se referă doar la rezoluţiile şi ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată.
Curtea a apreciat însă, că nu se impune respingerea ca inadmisibilă a plângerii în ceea ce o priveşte pe intimata L.M., întrucât plângerea trebuie privită ca un tot unitar, neputându-se dispune soluţii distincte cu privire la acelaşi act de netrimitere în judecată.
În consecinţă, Curtea a respins plângerea ca nefondată şi a menţinut actele atacate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi petiţionarul D.I.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe ca fiind nelegală întrucât plângerea formulată de D.I. împotriva soluţiei de disjungere a cercetărilor penale dispusă faţă de intimata L.M. trebuia respinsă ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate de petent împotriva soluţiei ce o vizează pe intimata L.M.
Petiţionarul D.I. a criticat hotărârea instanţei de fond prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 18 C. proc. pen.
Recurentul a susţinut că sentinţa nu cuprinde motivele pentru care s-a menţinut ordonanţa procurorului general în condiţiile în care organele de urmărire penală nu au fost interesate de aflarea adevărului cu privire la faptele petrecute şi cauzele care le-au generat.
Deşi s-a solicitat vizionarea CD-ului privind amploarea incendiului, această cerere nu s-a încuviinţat, încălcându-se dreptul recurentului la un proces echitabil. Acesta a depus la dosar planşe color asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat.
Organul de urmărire penală s-a limitat numai la declaraţii, recurentul nu a fost confruntat cu intimaţii.
Instanţa nu a observat că internarea petentului constituie o înscenare făcută cu concursul organelor de poliţie, Secţia 18 învecinându-se cu unitatea militară.
Internarea petiţionarului s-a făcut în absenţa unei expertize medicale, iar în prezent acesta a fost reîncadrat în muncă, şofer, supunându-se periodic controlului medical.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Examinând recursurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) din C. proc. pen., pot face obiectul plângerii în faţa judecătorului numai rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, şi anume: rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Soluţia de disjungere a urmăririi penale şi declinare a competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 Bucureşti pentru efectuarea de cercetări faţă de intimată nu se încadrează între cazurile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor. Mai mult, prin Decizia nr. L.VII din 24 septembrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a decis că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta este inadmisibilă.
Competenţa de soluţionare a plângerii în acest caz, revine conform art. 278 alin. (2) C. proc. pen. procurorului ierarhic superior Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, măsura fiind dispusă de acesta din urmă prin ordonanţa mai sus amintită.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. întrucât petentul, prin apărătorul său, a menţionat expres că plângerea vizează şi măsura de disjungere cu privire la intimata L.M., astfel încât nu se poate reţine că plângerea a fost greşit îndreptată, manifestarea de voinţă a petentului fiind aceea de a fi soluţionată de instanţa de judecată.
Considerentele instanţei sub aspectul imposibilităţii soluţionării diferite a plângerii cu privire la acelaşi act sunt nefondate întrucât soluţiile/măsurile dispuse de procuror într-o cauză nu sunt luate în general doar cu privire la faptă, ci cu privire la fiecare persoană în parte.
Instanţa este obligată să analizeze soluţia dispusă în raport de fiecare persoană, astfel cum este învestită prin plângerea formulată de petent, hotărârea putând fi diferită în cazul mai multor intimaţi.
Pe de altă parte, instanţa nu putea respinge plângerea ca neîntemeiată, motivat de faptul că această soluţie presupune analizarea pe fond a cauzei în sensul dacă măsura disjungerii este legală sau nu, aspect ce nu putea fi examinat de instanţă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionarul D.I. împotriva dispoziţiei de disjungere din Ordonanţa nr. 423/II/2/2009 din 10 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe L.M., în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza I, varianta a II-a C. proc. pen.
Tot în rejudecare, ca urmare a admiterii recursului Parchetului, Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea aceluiaşi petent formulată împotriva dispoziţiei de neîncepere a urmăririi penale din Rezoluţia nr. 171/P/2008 din 27 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe G.G.E., C.A., P.A., C.N. şi B.C., soluţie pe care o va menţine.
Instanţa constată că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Atât directorul administrativ al Academiei Tehnice Militare, C.N., cât şi locţiitorul său, B.C., precum şi lucrătorii de poliţie G.G.E., C.A., P.A. au acţionat conform atribuţiilor lor de serviciu, fără a-şi încălca îndatoririle ori a le îndeplini, cu ştiinţă, în mod defectuos, în scopul vătămării intereselor legitime ale petiţionarului.
Numai acţiunea petiţionarului de a da foc ierburilor, în incinta unei unităţi militare şi în apropierea unei conducte de gaz, ca şi comportamentul recalcitrant al acestuia au determinat iniţiativa solicitării prezenţei unui echipaj de poliţie şi, ulterior, a cadrelor medicale de la Serviciul Ambulanţă.
Aspectele legate de modul de internare nevoluntară a petiţionarului în spitalul de psihiatrie nu au primit încă o soluţie penală, cauza fiind disjunsă cu privire la medicul L.M.
În consecinţă, soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale va fi menţinută ca legală şi temeinică, plângerea petiţionarului fiind respinsă în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen.
Recursul declarat de petiţionarul D.I. este nefondat din următoarele considerente:
Soluţia instanţei de fond este greşită sub aspectul respingerii ca nefondate a plângerii petiţionarului cu privire la dispoziţia de disjungere a cauzei faţă de L.M., dar ea nu poate fi îndreptată în recursul petiţionarului întrucât soluţia legală - aceea de respingere ca inadmisibilă a plângerii - încalcă principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac şi dispoziţiile art. 3858 C. proc. pen.
Această situaţie se poate îndrepta însă în recursul Parchetului, astfel cum s-a şi arătat, în precedent.
Hotărârea instanţei de apel nu a încălcat cerinţele unei motivări corecte şi complete, ea putând face obiectul unei verificări din partea instanţei de control asupra argumentelor de fapt şi de drept.
Instanţa de fond a examinat şi a răspuns cererilor formulate de petiţionar, neîncălcând drepturile acestuia cu privire la desfăşurarea unui proces echitabil.
Cererea petentului privind vizionarea unui CD cu imagini de la incendiu (dovada depusă la dosarul de urmărire penală) a fost respinsă motivat, prin practicaua sentinţei, instanţa luând act şi de depunerea unor planşe fotografice atât de către petiţionar, prin apărător, cât şi de intimaţii G.G.E., C.A. şi P.A., prin reprezentant.
Dovezile administrate de organul de urmărire penală în fundamentarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, precum şi cele prezentate în faţa instanţei confirmă justeţea soluţiei dispuse de procuror. Organul de urmărire penală nu este obligat decât la efectuarea unor verificări, strângeri de date şi informaţii, în faza actelor premergătoare, de esenţa acestei faze anterioare începerii urmăririi penale nefiind administrarea de probe, astfel cum solicită petiţionarul (audierea părţilor, confruntarea acestora).
Pentru aceste motive, neconstatând existenţa unor temeiuri de casare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiţionarului, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 146 din 01 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul D.I. împotriva dispoziţiei de disjungere din Ordonanţa nr. 423/II/2/2009 din 10 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe L.M.
Respinge, ca nefondată, plângerea aceluiaşi petent formulată împotriva dispoziţiei de neîncepere a urmăririi penale din Rezoluţia nr. 171/P/2008 din 27 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe G.G.E., C.A., P.A., C.N. şi B.C., pe care o menţine.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurentul petiţionar la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2338/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2373/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
