ICCJ. Decizia nr. 3996/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3996/2009
Dosar nr. 1560/208/2008
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 245 din 15 iunie 2008 a Judecătoriei Caransebeş a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionarii G.P. şi G.E. în contradictoriu cu intimatul D.P. împotriva unei rezoluţii a parchetului de pe lângă acea instanţă, cu motivarea că soluţia atacată nu era dintre cele prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Tribunalul Caraş-Severin, secţia penală prin Decizia penală nr. 214R din 13 noiembrie 2008 a respins ca nefondat recursul declarat de petiţionari şi obligarea lor la cheltuieli judiciare către stat apreciind ca legală şi temeinică hotărârea primei instanţe.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 953R din 8 octombrie 2009 a respins ca inadmisibil recursul declarat de petiţionari reţinând că decizia atacată este definitivă şi că nu poate fi atacată cu un nou recurs.
În contra acestei decizii au declarat recurs petiţionarii, care au susţinut că prin soluţia procurorului le-au fost încălcate drepturile.
Recursurile declarate nu sunt admisibile.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. sunt supuse recursului sentinţele pronunţate, între altele, de judecătorii, tribunale şi curţi de apel precum şi deciziile pronunţate ca instanţe de apel de tribunale şi curţi de apel iar potrivit art. 417 din acelaşi Cod, hotărârea instanţei de recurs rămasă definitivă la data pronunţării acesteia când cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare în cazul respingerii recursului.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că soluţia pronunţată de Judecătoria Caransebeş de respingere ca inadmisibilă a plângerii petiţionarilor a rămas definitivă prin respingerea recursului acestora de către Tribunalul Caraş-Severin.
Ca atare noile recursuri declarate la Curtea de Apel Timişoara şi la instanţa supremă nu sunt admisibile în raport cu dispoziţiile art. 3851 şi 417 C. proc. pen. evocate anterior.
În consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) şi a art. 192 alin. (2) din acelaşi Cod, urmează a respinge ca inadmisibile recursurile declarate de petiţionari cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiţionarii G.P. şi G.E. împotriva Deciziei penale nr. 953/R din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 30 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2594/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2596/2009. Penal. Cerere de transfer de... → |
---|