ICCJ. Decizia nr. 4019/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4019/2009
Dosar nr. 512/42/2009
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.1. Prin rezoluţia nr. 582/P/2008 din 15 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea D.G. - notar public, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 289 şi, respectiv, art. 291 C. pen., întrucât în urma efectuării actelor premergătoare rezultă că, în cauză, faptele reclamate nu există şi, în consecinţă, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.
Petentul a arătat în plângerea formulată că făptuitoarea D.G., în calitate de notar public, la data de 28 august 2006, în mod nelegal, a clasat dosarul privind deschiderea procedurii succesorale solicitată de acesta, succesiune ce privea pe defuncţii săi părinţi, săvârşind infracţiunea de abuz în serviciu, întrucât a clasat în mod abuziv acel dosar, invocând existenţa unui contract de donaţie din anul 1993, care acoperea întreaga masă succesorală a defuncţilor. A mai arătat că făptuitoarea nu i-ar fi eliberat o copie a contractului de donaţie respectiv, în baza căruia a dispus clasarea dosarului de succesiune.
Petentul N.G. a considerat acel contract de donaţie ca fiind fals, iar vinovaţi pentru întocmirea acestuia în fals şi folosirea lui ar fi numiţii S.I. şi S.S. - funcţionari ai Primăriei comunei Mătăsaru, judeţul Dâmboviţa, precum şi numiţii N.C. şi D.R., ultimii fiind rude ale persoanei vătămate.
În baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reţinut că făptuitoarea D.G., în soluţionarea procedurii succesorale cerută de petent, a respectat prevederile legale reglementate de art. 76 şi art. 83 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale, iar la data de 28 august 2006, prin încheiere finală, a clasat dosarul, întrucât nu putea emite un certificat de moştenitor pentru un imobil proprietatea unei terţe persoane, deoarece imobilul deţinut de defuncţi a fost donat în timpul vieţii de către aceştia şi, ca atare, la data decesului nu mai aveau altă avere care să constituie masa succesorală. Procedând astfel, nu poate fi interpretat ca fiind un abuz în serviciu din partea notarului public faptul că aceasta nu a eliberat persoanei vătămate o copie de pe contractul de donaţie mai sus menţionat, întrucât conform art. 36 din Legea nr. 36/1995, notarii publici şi personalul birourilor notariale au obligaţia să păstreze secretul notarial cu privire la actele şi faptele despre care au luat la cunoştinţă în cadrul activităţii lor, iar persoana vătămată nu era parte în contractul de donaţie.
De altfel, persoana vătămată a solicitat instanţelor de judecată să constate nulitatea absolută a contractului de donaţie, acţiune ce i-a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1230 din 14 august 2007 a Judecătoriei Găieşti, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 761 din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
Cu privire la persoanele pretins implicate în activitatea de falsificare a contractului de donaţie, a reieşit că Parchetul de pe lângă Judecătoria Găieşti a dispus soluţii de netrimitere în judecată, constatându-se fie intervenţia prescripţiei răspunderii penale, fie că faptele reclamate nu există.
2. Plângerea formulată de către petent împotriva soluţiei procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. nr. 585/II/2/2009 din 15 mai 2009 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, apreciindu-se că nu sunt indicii cu privire la săvârşirea de către intimată a infracţiunilor reclamate.
3. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, petentul a formulat plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 278/1 C. proc. pen., arătând că acestea sunt nelegale şi netemeinice, susţinând că în mod greşit Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea D.G. - notar public, care se face vinovată de faptele pentru care a formulat plângere.
În baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanţă a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a efectuat actele premergătoare ce se impuneau în cauză şi în raport de situaţia de fapt existentă, precum şi de normele de drept care reglementează desfăşurarea activităţii notariale, s-a ajuns la concluzia că faptele reclamate de persoana vătămată împotriva făptuitoarei D.G. - notar public, nu dovedesc existenţa infracţiunilor susţinute în plângere.
Astfel, la soluţionarea cererii de deschidere a procedurii succesorale a părinţilor defuncţi ai persoanei vătămate, notarul a constatat existenţa unui contract de donaţie autentificat sub nr. 2965/1993 la fostul notariat de Stat Local Găieşti, prin care sora petentului a donat suprafaţa de 3.700 mp şi o casă de locuit situată în comuna Mătăsaru, sat Creţuleşti, judeţul Dâmboviţa, care ar fi trebuit să compună masa succesorală rămasă de pe urma defuncţilor. În această situaţie, făptuitoarea, respectând prevederile legale în cadrul procedurii succesorale reglementate de disp. art. 76 şi art. 83 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, a dispus prin încheiere clasarea dosarului, întrucât nu se putea emite un certificat de moştenitor pentru un imobil proprietatea unei terţe persoane, deoarece defuncţii nu au mai avut altă avere.
Ca atare, nu s-a putut reţine în sarcina făptuitoarei D.G. acte comisive circumscrise infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi uz de fals, întrucât nu s-a putut proba că subiectul activ, în exercitarea sarcinilor de serviciu, şi-ar fi îndeplinit aceste atribuţiuni în mod defectuos şi prin aceasta să cauzează o vătămare a intereselor legale ale vreunei persoane şi nici nu a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului în actele întocmite.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul N.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, în esenţă, criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 278/1 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat, în mod corect, că activităţile desfăşurate de intimată nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor reclamate prin plângerea penală. Astfel, din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către intimata D.G. în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului cu ocazia soluţionarea cererii de deschidere a procedurii succesorale a defuncţilor părinţi ai acestuia. Pentru a dispune în sensul închiderii procedurii succesorale, intimata - notar public a constatat că exista un contract de donaţie autentificat sub nr. 2965/1993 la fostul Notariat de Stat Local Găieşti, prin care sora petentului a donat suprafaţa de 3.700 mp şi o casă de locuit situată în comuna Mătăsaru, sat Creţuleşti, judeţul Dâmboviţa, care ar fi trebuit să compună masa succesorală rămasă de pe urma defuncţilor, astfel că nu putea emite un certificat de moştenitor pentru un imobil proprietatea unei terţe persoane. De altfel, petentul a solicitat în instanţă anularea acestui contract de donaţie, acţiunea fiindu-i respinsă în mod irevocabil de către instanţele de judecată.
Totodată, nemulţumirea petentului faţă de refuzul notarului public de a-i elibera o copie după acest contract, nu poate constitui o conduită abuzivă, atâta vreme cât petentul nu era parte în acel contract.
În concluzie, în baza înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că soluţiile dispuse în cauză sunt corecte, neputându-se ajunge la concluzia că s-au săvârşit infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual sau uz de fals de către intimată, întrucât închiderea procedurii succesorale ca urmare a constatării lipsei masei succesorale şi a interpretării corespunzătoare a normelor legale apreciate aplicabile în procedura succesorală, nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale, în lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna credinţă.
Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.G. împotriva sentinţei penale nr. 132 din 02 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4127/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4020/2009. Penal → |
---|