ICCJ. Decizia nr. 4020/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4020/200.
Dosar nr. 658/42/200.
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 136 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului M.C.V., domiciliat în Berceni, judeţul Ilfov împotriva rezoluţiilor nr. 165 din 19 iunie 2009 şi nr. 829/11/2/2009 din 10 iulie 2009 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 165/P/2009.
Au fost menţinute rezoluţiile atacate şi obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 658/42/2009 petentul M.C.V. a formulat în temeiul art. 2781 C. proc. pen. plângere împotriva rezoluţiilor nr. 165/P/2009 din 19 iunie 2009 şi nr. 829/II/2/2009 din 10 iulie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.M. şi R.M., magistraţi judecători, cercetaţi sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
În motivarea plângerii, petentul susţine că soluţiile date sunt nelegale şi netemeinice, întrucât intimaţii au săvârşit abuzuri grave în soluţionarea dosarului nr. 5572/105/2008 aflat pe rolul Tribunalului Prahova, solicitând tragerea la răspundere penală pentru faptele comise.
Pentru soluţionarea plângerii s-a ataşat dosarul de urmărire penală nr. 165/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 165/P/2009 din 19 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători G.M. şi R.M., pentru infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă că faptele sesizate nu există.
Procurorul a reţinut că intimaţii făptuitori, judecători în cadrul Tribunalului Prahova, au soluţionat dosarul nr. 5572/105/2008 care a avut ca obiect litigiul de muncă formulat de reclamanta M.V.A., al cărui mandatar a fost petentul în cauză şi faptul că au respins cererea petentului de refacere a raportului de expertiză întocmit de către expertul N.C. nu constituie o exercitare cu rea credinţă sau o încălcare din culpă a atribuţiilor de serviciu.
Se reţine de asemenea, că actele premergătoare efectuate în cauză nu conduc la existenţa unor indicii privind săvârşirea infracţiunilor reclamate de petent şi potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege.
Totodată, s-a arată că nemulţumirea petentului cu privire la administrarea probatoriului ar fi putut constitui un motiv pentru exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, în sens contrar, aceasta ar însemna o intervenţie în activitatea de judecată ceea ce ar duce la încălcarea dispoziţiilor art. 2 din actul normativ sus arătat.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere în baza art. 278 C. proc. pen. şi procurorul general, prin Rezoluţia nr. 829/II/2/2009 din 10 iulie 2009, a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
Verificând susţinerile petentului în raport de actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că rezoluţiile atacate sunt legale şi temeinice, pentru următoarele considerente:
Nemulţumirea petentului M.C.V. privind activitatea magistraţilor se circumscrie soluţionării dosarului nr. 5572/105/2008 aflat pe rolul Tribunalului Prahova, în sensul că aceştia în mod abuziv i-au respins cererea de refacere a raportului de expertiză şi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pe care le-a indicat în plângere.
Interpretarea şi evaluarea probelor administrate sunt atributul magistraţilor care se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuiesc justiţia în numele legii, fiind independenţi faţă de părţi, iar hotărârile pe care le pronunţă pot fi desfiinţate ori îndreptate doar pe calea căilor de atac prevăzute de lege.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, în mod justificat s-a reţinut că nu sunt indicii din care să rezulte existenta elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate, în sensul că intimaţii şi-ar fi exercitat, cu intenţie sau din culpă, în mod abuziv atribuţiile de serviciu sau că ar fi favorizat pe vreun infractor.
Încuviinţarea şi administrarea probelor din dosar, precum şi analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanţa de judecată se pronunţă, nici o persoană neputând interveni şi face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanţă asupra problemelor supuse judecăţii.
În situaţia în care petentul considera că la soluţionarea dosarului magistraţii intimaţi nu au respectat dispoziţiile legale avea posibilitatea să exercite calea de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unor plângeri penale împotriva magistraţilor care au soluţionat cauza.
Aşa fiind, soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică şi în consecinţă, plângerea petentului se priveşte ca nefondată, urmând a fi respinsă, ca atare, în temeiul art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petiţionarul M.C.V., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale a intimaţilor magistraţi G.M. şi R.M., pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 264 C. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de critică indicate, cât şi din oficiu sub toate aspectele, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de petiţionarul M.C.V. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta, întrucât prima instanţă prin conformare la dispoziţiile art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen. a verificat plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 165//2009 din 19 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a examinat rezoluţia procurorului menţionată pe baza actelor şi a materialului de la dosarul cauzei, pronunţând în mod legal şi temeinic soluţia respingerii plângerii petiţionarului M.C.V. ca nefondată, în sensul dispoziţiilor art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Se reţine cu titlu de premisă ca prima instanţă în mod justificat de actele premergătoare efectuate a reţinut că situaţia de fapt imputată de petiţionar desemnează nemulţumirea acestuia faţă de intimaţii magistraţi nominalizaţi în sensul că la data de 12 martie 2009 când a avut termen de judecată în dosarul nr. 5572/205/2008 al Tribunalului Prahova, având ca obiect litigiul de muncă formulat de reclamanta M.V.A. al cărei mandatar este, în contradictoriu cu pârâţii IPJ Prahova, Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, aceştia în mod nejustificat, i-au respins cererea de refacere a raportului de expertiză întocmit de către expertul N.C., expert care nu a răspuns la obiecţiunile pe care le-a formulat cu privire la expertiză.
A mai arătat M.C.V. că în urma respingerii obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză, a fost nevoit să recuze completul de judecată.
Or, într-adevăr în conformitate cu dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
Încuviinţarea şi administrarea probelor din dosar, precum şi analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanţa de judecată se poate pronunţa, nicio persoană neputând interveni şi face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanţă asupra problemelor supuse judecăţii. Criticile, atât cu privire la administrarea probatoriului cât şi cu privire la soluţiile pronunţate, pot fi formulate numai în căile de atac urmând a fi analizate de instanţa de control judiciar.
A proceda în sens contrar ar însemna a interveni în activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul independenţei justiţiei, recunoscut prin art. 2 din Legea nr. 303/2004.
Orice apreciere asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată sunt contrare independenţei judecătorului în soluţionarea cauzei.
Aşa fiind, în mod legal şi temeinic în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. s-a stabilit incidenţa în speţă a cazului de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât niciuna din cele trei infracţiuni pretins a fi fost comise de intimaţii judecători G.M. şi R.M. nu există şi în consecinţă s-a dispus neînceperea urmăririi penale a acestora.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.C.V., împotriva sentinţei penale nr. 136 din 07 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4019/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4023/2009. Penal → |
|---|
