ICCJ. Decizia nr. 4028/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4028/2009
Dosar nr. 9306/1/2009
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea de şedinţă de la 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 327 alin. (3), (4), (5) C. proc. pen.
S-a reţinut că inculpatul L.I. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 327 alin. (3), (4), (5) C. proc. pen., arătând că acest text de lege este neconstituţional în raport cu dispoziţiile art. 20, art. 16 şi art. 21 din Constituţia României precum şi cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, inculpatul arată că, dispoziţiile art. 327 alin. (3), (4), (5) C. proc. pen. sunt neconstituţionale, urmare a faptului şi în măsura în care acestea prevăd şi susţin că instanţa, în faza de cercetare judecătorească, va ţine seama de declaraţiile unor martori ascultaţi exclusiv în faza de urmărire penală, fără a mai fi ascultaţi în mod nemijlocit de instanţă în faza cercetării judecătoreşti, în condiţii de contradictorialitate cu acuzatul şi fără respectarea drepturilor acestuia şi a principiilor care guvernează procesul penal. Prin urmare, acuzatul este în imposibilitate de a pune întrebări martorului audiat în faza de urmărire penală, astfel că prin aceasta se încalcă art. 29 din Constituţia României cu referire la art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Excepţia de neconstituţionalitate nu este fondată pentru următoarele considerente:
Inculpatul L.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.; instigare la fals în declaraţii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.; instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
În cursul judecăţii cauzei au fost audiaţi mulţi martori, atât ai acuzei cât şi ai apărării astfel că, citirea declaraţiilor unui număr redus de martori, care nu au putut fi audiaţi nemijlocit de către instanţa de judecată, din motive obiective, nu încalcă dreptul la apărare al inculpatului, întrucât acesta a fost prezent la citirea fiecărei declaraţii şi şi-a exprimat poziţia faţă de fiecare declaraţie în parte, citită la termenul anterior de judecată şi chiar inculpatul a solicitat ca în cazul unor martori declaraţiile să fie citite în instanţă, având în vedere imposibilitatea audierii acestora, instanţa urmând ca, cu ocazia deliberării, să aprecieze asupra tuturor declaraţiilor martorilor.
Având în vedere momentul procesual al cauzei, toate probele, atât în acuzare cât şi în apărare fiind epuizate, cauza fiind amânată doar pentru ca inculpaţii şi procurorul să-şi poată pregăti dezbaterile pe fondul cauzei, excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă deoarece ea nu are legătură cu cauza.
Reamintim că, Curtea Constituţională în repetate rânduri s-a pronunţat cu privire la excepţia invocată asupra acestor texte de lege, în sensul respingerii acestora, exemplificative în acest sens fiind Deciziile nr. 848/2009; nr. 704/2007 şi nr. 275/2003.
Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Reiner împotriva României, hotărârea C.E.D.O. din 27 septembrie 2007), a apreciat că, în anumite situaţii se poate dovedi necesar, pentru autorităţile judiciare, să recurgă la declaraţii date încă în faza cercetării prealabile dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată şi suficientă să conteste o asemenea declaraţie în momentul în care au fost făcute sau mai târziu, utilizarea lor neîncălcând dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 3 lit. d) din Convenţie. Cu toate acestea, rezultă că drepturile la apărare sunt limitate într-un mod incompatibil cu garanţiile art. 6 C.E.D.O. atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe declaraţiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei audiere nu a putut fi obţinută nici în faza urmăririi penale şi nici cu ocazia dezbaterilor ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, având în vedere că majoritatea martorilor acuzei şi ai apărării au fost audiaţi nemijlocit de către instanţa de judecată.
II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul L.G.I., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ei, considerând că excepţia invocată cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 327 alin. (3), (4) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 şi art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., este admisibilă, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, respectiv excepţia nu a fost soluţionată anterior prin admitere, procesul se află în stare de judecată, iar de rezolvarea excepţiei depinde modul de soluţionare a cauzei şi, în consecinţă, a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituţională.
Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport de motivele de critică invocate, Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât în mod justificat de situaţia că în cursul judecăţii cauzei au fost audiaţi mulţi martori, atât din cei propuşi de parchet cât şi ai apărării astfel că, citirea declaraţiilor unui număr redus de martori, care nu au putut fi audiaţi nemijlocit de către instanţa de judecată, din motive obiective, nu încalcă dreptul la apărare al inculpatului, întrucât acesta a fost prezent la citirea fiecărei declaraţii şi şi-a exprimat poziţia faţă de fiecare declaraţie în parte, citită la termenul anterior de judecată şi chiar inculpatul a solicitat ca în cazul unor martori declaraţiile să fie citite în instanţă, având în vedere imposibilitatea audierii acestora, instanţa urmând ca, la deliberare, să aprecieze asupra tuturor declaraţiilor martorilor.
Având în vedere momentul procesual al cauzei, toate probele, atât în acuzare cât şi în apărare fiind epuizate, cauza fiind amânată doar pentru ca inculpaţii şi procurorul să-şi poată pregăti dezbaterile pe fondul cauzei, excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă deoarece ea nu are legătură cu cauza.
De altfel, Curtea Constituţională în repetate rânduri s-a pronunţat cu privire la excepţia invocată asupra acestor texte de lege, în sensul respingerii acestora, exemplificative în acest sens fiind Deciziile nr. 848/2009; nr. 704/2007 şi nr. 275/2003.
Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Reiner împotriva României, hotărârea C.E.D.O. din 27 septembrie 2007), a apreciat că, în anumite situaţii se poate dovedi necesar, pentru autorităţile judiciare, să recurgă la declaraţii date încă în faza cercetării prealabile dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată şi suficientă să conteste o asemenea declaraţie în momentul în care au fost făcute sau mai târziu, utilizarea lor neîncălcând dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 3 lit. d) din Convenţie. Cu toate acestea, rezultă că drepturile la apărare sunt limitate într-un mod incompatibil cu garanţiile art. 6 C.E.D.O. atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe declaraţiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei audiere nu a putut fi obţinută nici în faza urmăririi penale şi nici cu ocazia dezbaterilor ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, având în vedere că majoritatea martorilor acuzării şi ai apărării au fost audiaţi nemijlocit de către instanţa de judecată.
Se conchide astfel că în mod legal prima instanţă, stabilind neîntrunirea condiţiei impusă prin dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, ca excepţia de neconstituţionalitate invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G.I., împotriva încheierii de şedinţă din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţată în dosarul nr. 13141./325/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4027/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4133/2009. Penal → |
|---|
