ICCJ. Decizia nr. 4123/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4123/2009
Dosar nr. 5591/2/2009
Şedinţa din 9 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 195 din 30 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 5591/2/2009 (1467/2009), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a hotărât admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, recunoaşterea în România a sentinţei penale din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Oraşului Miskolc, rămasă definitivă prin încheierea din data de 29 martie 2005 a Tribunalului Judeţean B.A.Z. şi dispunerea transferării condamnatului M.V. (fiul lui G. şi E.) într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 6 ani şi 5 luni închisoare.
S-a dedus prevenţia de la 15 februarie 2004 la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin adresă, M.J., D.D.I.T. a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de M.J. şi aplicarea Legii din Republica Ungaria prin care se solicita transferarea persoanei condamnate M.V. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia de către instanţele statului solicitant.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin sentinţa penală din data de 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Oraşului Miskolc, rămasă definitivă prin încheierea din data de 29 martie 2005 a Tribunalului Judeţean B.A.Z., M.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, uz de fals (utilizare ilicită a unui document), tentativă de furt calificat şi insultă, prev. de art. 321 alin. (1) şi (2), teza a II-a pct. d şi f, art. 277 alin. (1) şi art. 180 alin. (1) şi (2) C. pen. ungar. Prin aceeaşi încheiere, s-a dispus anularea posibilităţii eliberării condiţionate aplicată prin sentinţa din data de 8 februarie 2001 a Tribunalului Orăşenesc Miskolc.
Această hotărâre este definitivă, astfel că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile portugheze a rezultat că M.V. a fost arestat în prezenta cauză, fără întrerupere, din data de 15 februarie 2004. Conform informaţiilor comunicate de autorităţile ungare, în executarea pedepsei aplicate prin sentinţa din data de 8 februarie 2001 a Tribunalului Orăşenesc Miskolc, M.V. a fost reţinut de la data de 26 octombrie 2000 până la data de 27 octombrie 2000. În consecinţă, s-a constatat îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată.
Examinând materialul cauzei, Curtea a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate M.V. având corespondent în legislaţia penală română.
Astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 4 august 2008, întocmit de Tribunalul Judeţean Pesta – Grupul Penitenciar, M.V. şi-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
În consecinţă, s-a constatat îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. d) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată.
Perioada în care condamnatul M.V. a fost arestat în executarea celor două hotărâri de condamnare este stabilită corect, ultima hotărâre anulând posibilitatea eliberării condiţionate stabilite pentru hotărârea din 7 februarie 2001.
Prin Hotărârea nr. 10/B/2099 s-a constatat că din hotărârea din 2001 condamnatul mai avea de executat, alături de pedeapsa de 6 ani, şi un rest neexecutat de 5 luni închisoare.
În consecinţă, Curtea a recunoscut Hotărârea de condamnare nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Oraşului Miskolc şi a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 6 ani şi 5 luni închisoare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a arătat că instanţa de fond a omis să recunoască sentinţa penală nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Miskolc, precum şi recunoaşterea pedepsei accesorii de 6 ani interdicţie de a exercita funcţii publice stabilită prin sentinţa penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Oraşului Miskolc, cazul de casare invocat fiind prevederile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Printr-un al treilea motiv de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., s-a arătat că judecarea cauzei a avut loc cu lipsă de procedură faţă de persoana condamnată, în condiţiile în care, conform art. 117 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în procedura de recunoaştere şi executare a unei hotărâri penale, condamnatul se citează, nerespectarea acestor dispoziţii fiind sancţionată cu nulitatea actului, în condiţiile art. 197 alin. (1), (4) C. proc. pen.
În prezenta cauză, persoana transferabilă M.V. nu a fost citată conform procedurii, deşi era obligatoriu, la fila 47 din Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 5548/II-5/2008 fiind menţionat că susnumitul este încarcerat la Penitenciarul V. din Ungaria, fiind indicată şi adresa acestuia.
Prin concluziile orale, procurorul de şedinţă nu a mai susţinut al treilea motiv de recurs.
Examinând recursul prin prisma cazurilor de casarea invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
- Prin sentinţa penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Oraşului Miskolc a fost condamnat numitul M.V. la 6 ani privaţiune de libertate în regim penitenciar (pedeapsă principală) şi 6 ani interdicţie de a exercita funcţii publice (pedeapsă accesorie).
S-a dispus anularea posibilităţii de a fi eliberat condiţionat în cauza nr. B/3032/2004 a Judecătoriei Oraşului Miskolc – fila 17 din Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 5548/II-5/2008.
În considerentele acestei sentinţe, instanţa a constatat că din executarea unei pedepse anterioare de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa nr. B/3032/2000 a Judecătoriei Oraşului Miskolc, inculpatul M.V. a fost eliberat condiţionat la data de 26 martie 2003, iar cu executare în întregime, ar fi fost eliberat la data de 26 august 2003 (fila 19 din Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 5548/II-5/2008).
În mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că susnumitul mai avea de executat alături de pedeapsa de 6 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Oraşului Miskolc şi 5 luni închisoare, rest neexecutat din perioada 26 martie 2003 – 26 august 2003.
Cu toate acestea, Curtea de Apel Bucureşti nu a recunoscut şi sentinţa penală din care provine restul neexecutat de 5 luni închisoare, respectiv sentinţa nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orăşenesc Miskolc, prin care susnumitul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni penitenciar şi interzicerea drepturilor publice pe o perioadă de 3 ani (aflată la filele 29-35 dosar).
Un argument în plus în sensul că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare a redevenit executorie rezultă şi din adresa M.J. şi al aplicării Legii din Ungaria (fila 12 din Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 5548/II-5/2008).
În această adresă se menţionează că Hotărârea nr. 3/BF/90/2005/5 a Tribunalului Judeţean B.A.Z. prin care a rămas definitivă sentinţa penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a dispus şi executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare ce fusese aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orăşenesc Miskolc, ultima zi a executării pedepsei fiind 14 februarie 2010, după această dată inculpatul urmând să înceapă executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni.
Având în vedere perioada deja executată de condamnat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni (fila 19 dosar), în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere numai restul de 5 luni închisoare rămas neexecutat. Executarea pedepsei urmând regimul juridic din legislaţia română, potrivit art. 146 din Legea nr. 302/2004, acest rest rămas neexecutat va fi executat alături de pedeapsa de 6 ani închisoare, ca o consecinţă a anulării liberării condiţionate.
- Întrucât prin sentinţa penală a cărei recunoaştere s-a dispus de către Curtea de Apel Bucureşti, M.V. a fost condamnat şi la 6 ani interdicţie de a exercita funcţii publice, ca pedeapsă accesorie (fila 17 dosar), având în vedere şi dispoziţiile art. 115 şi urm. din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 53 C. pen., instanţa trebuia să recunoască hotărârea în totalitate, cu referire atât la pedeapsa principală, cât şi la cea accesorie.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Cât priveşte cel de-al treilea motiv de recurs susţinut în scris de Parchet, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.
Judecarea cauzei în fond s-a făcut fără citarea persoanei transferabile, dar aceasta, fiind în cunoştinţă de cauză asupra hotărârii dispuse (care i-a fost comunicată), nu s-a prevalat de această situaţie şi nu a invocat-o, neatacând sentinţa primei instanţe.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nulitatea relativă a hotărârii instanţei de fond a fost acoperită prin neinvocarea ei în termen de către persoana transferabilă ale cărei drepturi, de altfel, nu au fost vătămate prin sentinţa examinată.
În consecinţă, Înalta Curte, admiţând recursul Parchetului, va casa hotărârea atacată cu privire la omisiunea recunoaşterii sentinţei nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orăşenesc Miskolc, precum şi a pedepsei accesorii stabilită prin sentinţa penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Oraşului Miskolc.
Se va dispune recunoaşterea sentinţei nr. 22/B/3032/2008/8 aşa cum a fost integrată sentinţei nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004.
Se va dispune transferarea condamnatului M.V. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani şi 5 luni închisoare, precum şi a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei vor fi menţinute.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul M.J.L.C.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 195 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală atacată cu privire la omisiunea recunoaşterii sentinţei nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orăşenesc Miskolc, precum şi a pedepsei accesorii stabilită prin sentinţa penală nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Oraşului Miskolc.
Recunoaşte sentinţa nr. 22/B/3032/2008/8 a Tribunalului Orăşenesc Miskolc aşa cum a fost integrată sentinţei nr. 10/B/2099/2044/13 din 15 decembrie 2004 a Judecătoriei Oraşului Miskolc.
Dispune transferarea condamnatului M.V. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani şi 5 luni închisoare, precum şi a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4066/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4269/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
