ICCJ. Decizia nr. 4062/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4062/2009
Dosar nr. 9342/1/2009
Şedinţa publică din 4 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de la 16 noiembrie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi ale art. 37 C. pen., excepţii invocate de inculpatul D.M.G.
În baza art. 3002 C. proc. pen, rap. la art. 160b alin. (3), art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen., menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor:
- D.M.G., fiul lui M. şi E.;
- K.I.D., fiul lui I. şi M.;
- P.I.C., fiul lui I. şi M.;
- G.C.P., fiul lui I. şi S.;
- G.I.N., fiul lui I. şi S.; toţi deţinuţi în Penitenciarul Aiud.
Prezenta măsură se va comunica administraţiei locului de deţinere care o va aduce la cunoştinţa inculpaţilor.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă faţă de împrejurarea că inculpatul nu a indicat temeiul constituţional în raport cu care consideră că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale.
Verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive prima instanţă a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor subzistă şi impun în continuare privarea de libertate pentru a se asigura o bună desfăşurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.M.G. solicitând casarea încheierii şi revocarea măsurii arestării preventive arătând că rechizitoriul nu a fost legal întocmit.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Din actele existente la dosar rezultă că inculpatul D.M.G. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi lipsire de libertate prevăzută de art. 174 alin. (1) rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi respectiv art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. constând în aceea că în noaptea de 17 - 18 aprilie 2008 ora 1, împreună cu ceilalţi inculpaţi înarmaţi cu obiecte contondente l-au atacat şi lovit pe consăteanul lor B.I.I., l-au pus forţat în căruţă şi l-au transportat, continuând să-l lovească, la locuinţa inculpatului D.M.G. unde au maltratat victima care la scurt timp a decedat.
Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Există la dosar probe temeinice care justifică presupunerea că inculpatul a comis faptele ce i se reţin în sarcină fiind astfel îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 C. pen.
Şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite în cauză atât sub aspectul cuantumului pedepsei prevăzute de lege cât şi sub aspectul pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică, lăsarea în libertate a inculpatului, pericol analizat în raport de gravitatea deosebită a faptelor comise, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor rezultând din agresivitatea deosebită de care au dat dovadă inculpaţii care au maltrat-o pe victimă până când aceasta a decedat.
Rezultă de asemenea din actele dosarului că inculpatul D.M.G. a avut o contribuţie esenţială la comiterea faptei, fiind chiar cel care a iniţiat întreaga activitate infracţională, i-a cooptat pe ceilalţi inculpaţi în activitatea infracţională, actele materiale săvârşite de acesta fiind de o cruzime ieşită din comun.
Nu în ultimul rând Înalta Curte reţine că inculpatul D.M.G. a fost condamnat în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 41 din 11 martie 2009 a Tribunalului Sibiu la pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare aspecte în raport de care apreciază că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului.
Reţinând că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul inculpatului ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.G. împotriva încheierii din 16 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 1905/85/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 4 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4008/2009. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 3454/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
