ICCJ. Decizia nr. 4133/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4133/2009

Dosar nr. 4315./103/2007

Şedinţa publică din 10 decembrie 2009

Asupra cauzei penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 8/P din 27 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 4315./103/2007 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului U.C.S., pentru săvârşirea infracţiuni de vânzare de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că prin Sentinţa penală nr. 14, pronunţată de Tribunalul Neamţ la data de 31 ianuarie 2008, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul U.C.S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Acesta, prin Rechizitoriul nr. 28/D/P/2006 din 21 august 2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vânzare de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În sarcina inculpatului s-a reţinut, prin actul de sesizare că, în ziua de 29 martie 2006 colaboratorul sub acoperire ";C.";, la indicaţiile investigatorului sub acoperire ";V."; (autorizaţi fiind, conform dispoziţiilor art. 2242 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 21, 23 din Legea nr. 143/2001), au cumpărat de la inculpatul U.C.S. cantitatea de 0,70 gr haşiş cu suma de 50 RON. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 martie 2006 al Laboratorului de analiză şi profil al drogurilor, precursori Iaşi, proba era constituită din 0,70 gr. substanţă solidă, cu aspect de rezină, de culoare verde-oliv, introdusă într-o foiţă de staniol. În urma analizelor de laborator s-a constatat că proba era constituită din haşiş, punându-se în evidenţă tetrahidrocannabinol, substanţă psihotropă, biosintetizată de plantă cannabis.

S-a mai reţinut în actul de sesizare că, din declaraţia colaboratorului ";C.";, audiat sub identitatea ";D.V.";, a rezultat că acesta îl cunoştea bine pe inculpat, că a cumpărat de la acesta, în realizarea activităţii pentru care a fost autorizat, cantitatea de 0,70 gr haşiş, că a predat ţipla cu droguri investigatorului şi că inculpatul se ocupa, în mod frecvent de comercializarea drogurilor pe raza municipiului Piatra Neamţ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că, în cauză nu au fost administrate probe concludente, pentru stabilirea, fără dubiu a existenţei infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului.

Astfel, în cursul urmăririi penale a fost audiat martorul sub acoperire D.V., care a relatat că îl cunoştea de mai mulţi ani pe inculpat, că ştia faptul că acesta este consumator de droguri şi că le comercializa pe raza municipiului Piatra Neamţ; că, în data de 29 martie 2006 s-a deplasat în zona magazinului ";U."; de pe str. A.I. din Piatra Neamţ şi, găsindu-l pe inculpat, i-a solicitat o doză de haşiş, că acesta i-a dat o cantitate de haşiş, ambalată în foiţă de staniol, pentru care martorul a plătit suma de 50 RON (dosar urmărire penală). În cursul judecăţii, martorul sub acoperire ";D.V.";, care este una şi aceeaşi persoană cu colaboratorul ";C.,"; nu a fost audiat deoarece D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ a comunicat, pentru termenele de judecată din 20 decembrie 2007 şi 31 ianuarie 2008 că acesta este plecat din ţară. Inculpatul U.C.S. nu a fost audiat în cursul cercetării judecătoreşti deoarece, de mai mult timp a părăsit ţara, aflându-se în Italia, astfel cum s-a arătat în procesele-verbale întocmite de lucrătorul de poliţie însărcinat cu executarea mandatului de aducere a inculpatului, iar în timpul urmăririi penale inculpatul a refuzat să dea declaraţie.

În cursul judecăţii a fost audiat, în condiţiile art. 861 - 862 C. proc. pen., investigatorul sub acoperire ";V.";, ce a fost autorizat în cauză prin ordonanţa nr. 7A/D/29 martie 2006 emisă de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău. Acesta a declarat că, în data de 29 martie 2007 s-a întâlnit cu colaboratorul ";C.";, căruia i-a înmânat suma de 50 RON, că l-a văzut pe colaborator în timp ce a intrat în apartamentul inculpatului, situat la parterul unui bloc din Piatra Neamţ, că acesta a ieşit după un sfert de oră şi i-a predat o bucată de haşiş, învelită în staniol, spunându-i că a cumpărat-o de la inculpat. În acest sens a fost încheiat procesul-verbal din 29 martie 2006 (dosar urmărire penală).

Potrivit art. 861 alin. (6) C. proc. pen., declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului, potrivit art. 862 alin. (5), precum şi declaraţia martorului consemnată în cursul judecăţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, potrivit art. 862 alin. (6) teza I, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, s-a reţinut că declaraţiile martorilor cu identitate protejată nu pot constitui probe suficiente pentru pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

În cursul urmăririi penale, inculpatul nu a avut posibilitatea de a pune întrebări martorilor cu identitatea protejată, iar în timpul cercetării judecătoreşti, martorul sub acoperire ";D.V."; nu a putut fi audiat, astfel că prima instanţă a reţinut că dreptul la apărare al inculpatului a fost limitat într-o manieră incompatibilă cu garanţiile prevăzute în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 6 parag. 3 d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cere ca ";probele incriminatorii să fie administrate în prezenţa acuzatului, în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii";. Este adevărat că, în mod excepţional, pot fi folosite în proces mărturii culese în faza de urmărire penală, cu condiţia ca persoana acuzată sau apărătorul acesteia să fi avut ocazia să pună întrebări martorului şi să-i conteste declaraţia, fie la momentul la care a fost dată, fie ulterior. Însă, în prezenta cauză inclusiv instanţa a fost lipsită de posibilitatea de a-l vedea pe martor, de a-i cunoaşte identitatea şi de a-şi forma ea însăşi o opinie cu privire la încrederea pe care acesta o merită. Singura probă directă, administrată în cursul judecăţii a constituit-o declaraţia investigatorului sub acoperire ";V."; dată în instanţă, în condiţiile art. 862 C. proc. pen.

Prima instanţă a mai reţinut şi existenţa unor contradicţii în cuprinsul depoziţiilor martorului şi investigatorului sub acoperire. Martorul a declarat că, în ziua de 29 martie 2006 s-a întâlnit cu inculpatul pe stradă, în zona magazinului U. din Piatra Neamţ şi i-a solicitat o doză de haşiş, cumpărând-o de la acesta, în timp ce investigatorul sub acoperire a arătat că martorul s-a deplasat la domiciliul inculpatului, că a intrat în locuinţa acestuia şi, după un sfert de oră a revenit susţinând că a cumpărat haşiş. De asemenea, în timp ce investigatorul sub acoperire a susţinut că martorul ";D.V.,";a intrat în apartamentul inculpatului, situat la parterul unui bloc, pentru a cumpăra haşiş, în ziua de 29 martie 2006, din procesul-verbal încheiat la 10 ianuarie 2008 de către lucrătorul de poliţie împuternicit să execute mandatul de aducere a inculpatului în instanţă rezultă că locuinţa inculpatului se află situată la etajul I al blocului. Prima instanţa nu a putut verifica, în lipsa martorului sub acoperire D.V., veridicitatea declaraţiei sale, nu a putut clarifica contradicţiile menţionate mai sus şi nici nu a putut stabili cu certitudine, dacă martorul nu a provocat, el însuşi săvârşirea infracţiunii.

S-a mai reţinut că Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 37063/2006 efectuat de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor, Precursori Iaşi nu constituie o probă certa că inculpatul este comerciant de droguri, sau că proba analizată a fost achiziţionată de la inculpat.

Pe de altă parte, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice ale inculpatului sunt irelevante, întrucât redau conţinutul unor conversaţii ce au avut loc în zilele de 8 - 9 iunie 2006, deci ulterior datei de 29 martie 2006, când s-a reţinut a fi comisă infracţiunea de vânzare de droguri de risc. Oricum, ele nu conţin nici un indiciu că inculpatul este comerciant de droguri sau că ar fi pregătit ori iniţiat comiterea vreunei fapte penale.

În cauză a fost efectuată, în cursul lunii aprilie 2006 (după data de 29 martie 2006) o percheziţie la domiciliul inculpatului, care nu a oferit însă organelor de cercetare penală nici un indiciu în legătură cu infracţiunea reţinută în sarcina acestuia.

Prima instanţă a reţinut că procesul-verbal de constatare a infracţiunii a fost încheiat de către investigator, la data de 29 martie 2006, constatarea tehnico-ştiinţifică a fost finalizată la data de 30 martie 2006, au fost interceptate convorbirile telefonice ale inculpatului în luna iunie 2006, a fost efectuată o percheziţie în luna aprilie 2006 şi abia la data de 13 august 2007, deci după mai mult de 1 an de la ultimul act de urmărire penală, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă învinuirea şi procurorul a dispus trimiterea acestuia în judecată.

Prezumţia de nevinovăţie, consacrată de art. 52 C. proc. pen. şi art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, poartă şi asupra problemei sarcinii probei: aceasta revenind Ministerului Public, iar îndoiala profită persoanei acuzate. Împrejurarea că elementele de probă esenţiale nu au fost administrate în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii, că avocatul inculpatului nu a avut posibilitatea de a cunoaşte identitatea martorilor acuzării, pentru a le putea aprecia sau contesta credibilitatea, că instanţa a fost în imposibilitate de a cunoaşte şi audia martorul sub acoperire (proba principală în cauză), că există contradicţii între declaraţii, ce nu au putut fi clarificate, din motive obiective şi că, în prezenta cauză nu au fost administrate şi alte probe concludente, a format convingerea primei instanţe că infracţiunea de vânzare de droguri de risc, reţinută în sarcina inculpatului, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, nu există, motiv pentru care prima instanţă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., instanţa l-a achitat pe inculpat.

Împotriva sentinţei au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi pentru inculpat, avocatul care l-a reprezentat în prima instanţă.

Parchetul a criticat hotărârea ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât în cauză existau suficiente probe de vinovăţie pentru a se pronunţa o hotărâre de condamnare.

Inculpatul nu s-a prezentat în instanţa de apel pentru a-şi susţine oral apelul, fiind reprezentat de apărătorul din oficiu, care a susţinut că lasă soluţia la aprecierea instanţei în ceea ce priveşte nulitatea hotărârii instanţei de fond, faţă de necitarea legală a inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 80 din 27 mai 2008, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis ambele apeluri, a desfiinţat în totalitate sentinţa penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Neamţ, pe considerentul că inculpatul U.C.S. a fost citat la adresa din Piatra Neamţ, str. A.I., la această adresă fiind emise şi mandate de aducere. Din procesele-verbale întocmite cu ocazia activităţii de executare a mandatelor, s-a constat că cel însărcinat cu această activitate s-a deplasat la o altă adresă, respectiv str. A.I., în acest sens existând indicii ca adresa la care a fost citat inculpatul este cel puţin incompletă, aspect care impunea instanţei să facă verificări privind domiciliul inculpatului. Din aceleaşi procese-verbale a rezultat că inculpatul este plecat de mai mult timp în Italia, neexistând în cauză o adresă la care să fi putut fi citat, ceea ce ar fi impus în conformitate cu prevederile art. 177 alin. (4) C. proc. pen. şi citarea prin afişare la Consiliul Local Piatra Neamţ. Or, prima instanţă l-a citat pe inculpat numai în strada A.I., ceea ce înseamnă că judecata a avut loc în lipsa inculpatului, nelegal citat.

Cu acea ocazie, instanţa de apel a reţinut că exercitarea dreptului la un proces echitabil, implică şi obligaţia organelor judiciare de a-l fi citat pe inculpat, în condiţiile expres prevăzute de lege, neavând relevanţă că soluţia primei instanţe a fost de achitare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 4315./103/2007 şi prin Sentinţa penală nr. 8/P/27 ianuarie 2009 s-a dispus din nou achitarea inculpatului pentru aceleaşi considerente expuse mai sus.

Împotriva Sentinţei penale nr. 8/P din 27 ianuarie 2009 a declarat apel de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Neamţ, care a arătat că:

Probatoriul administrat în cauză este suficient şi concludent pentru a forma convingerea instanţei cu privire la vinovăţia inculpatului U.C.S., referitor la infracţiunea reţinută în sarcina sa, fără a se putea reţine existenţa unor elemente de probă insuficiente, în special în condiţiile specifice ale instrumentării infracţiunilor legate de traficul de droguri şi care prezintă un pericol social deosebit.

Coroborând probele rezultate din actele de urmărire penală cu cele provenite în urma cercetării judecătoreşti, s-a considerat că Tribunalul Neamţ avea suficiente probe concludente pentru a constata că infracţiunea a fost săvârşită cu certitudine de către inculpatul U.C.S.

Prin Decizia penală nr. 74 din 9 iunie 2009 Curtea de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ împotriva Sentinţei penale nr. 8/P din 27 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 4315./103/2007.

A desfiinţat Sentinţa penală nr. 8/P din 27 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ, a reţinut cauza spre rejudecare şi pe fond:

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de vânzare de droguri de risc, a condamnat pe inculpatul U.C.S., fiul lui V. şi E., născut în Piatra Neamţ, cu acelaşi domiciliu, str. A.I., fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 50 RON.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariile apărătorilor din oficiu în sumă de 100 RON, pentru avocat M.V.L. din cadrul Baroului Neamţ, pentru fond şi în sumă de 200 RON avocat V.G. din cadrul Baroului Bacău pentru apel au fost suportate din fondul M.J.L.C. şi incluse în cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare pentru judecarea pe fond.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim-control judiciar a apreciat că în cauză există probe care să ateste vinovăţia inculpatului (proces-verbal de constatare, raport de expertiză tehnică, declaraţiile colaboratorului ";C."; şi ale investigatorului ";V.";) în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunii comise de inculpat, împrejurările concrete în care a fost comisă, dar şi persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.

Împotriva aceste din urmă decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând casarea hotărârilor în baza art. 3859 pct. 9, 18 şi 14 C. proc. pen., trimiterea cauzei la instanţa de apel, spre rejudecare, întrucât decizia atacată nu este motivată, instanţa de apel nefăcând o analiză a probatoriilor. În subsidiar a solicitat achitarea inculpatului, întrucât probatoriul administrat şi argumentele invocate de către instanţă nu sunt în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, faptele nefiind dovedite, iar în cauză nu sunt întrunite condiţiile elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri. Într-un alt subsidiar se solicită de către recurent reindividualizarea pedepsei aplicate, urmând să se aibă în vedere săvârşirea unei singure fapte, la rugămintea investigatorului sub acoperire, dar fără să se invoce provocarea cu aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea executării pedepsei.

Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor prev. de art. 3859 pct, 9, 18 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul U.C.S. este fondat numai sub aspectul cazului de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta.

Conform art. 1 din C. proc. pen. scopul procesului penal este constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege, contribuind la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se urmărească aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, în acest sens organele de urmărire penală şi instanţele de judecată trebuie să aibă un rol activ şi să respecte dreptul la apărare învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi.

Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre definitivă, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie şi nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Vinovăţia se stabileşte într-un cadru juridic procesual penal, ceea ce presupune necesitatea de a fi capabile să fie credibile, concludente şi utile, apte să creeze presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatului i s-au respectat garanţiile cu privire la un proces echitabil, atât din perspectiva dreptului intern, cât şi al dispoziţiilor art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului astfel că nu se poate reţine vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Analizând hotărârea recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia), Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar a efectuat un examen propriu al cauzei, a verificat şi a dat o apreciere personală a materialului probator, în motivarea hotărârii fiind cuprinse argumentele necesare pe care se sprijină soluţia dată. Instanţa de prim-control judiciar a respectat întocmai dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd conţinutul expunerii hotărârii, astfel încât nu este incident în cauză art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. (s-a comis o eroare gravă de fapt) având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este vorba de o hotărâre greşită de condamnare.

În raport de dispoziţiile art. 62, 83 C. proc. pen. cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 C. proc. pen., hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie susţinută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate.

Or, în cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au servit drept temei de trimitere în judecată, precum şi probele administrate în faza judecăţii dovedesc, că inculpatul este autorul faptei prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv la 29 martie 2009 a vândut colaboratorului sub acoperire ";C."; 0,70 gr. haşiş pentru suma de 50 RON.

Întrucât martorul ";C."; nu a putut fi audiat nemijlocit, în mod corect prima instanţă de control judiciar a apreciat ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., ţinând seama de această declaraţie la judecarea cauzei, care se coroborează cu cea a investigatorului ";V."; (audiat nemijlocit conform art. 861 alin. (7)), cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii şi raportul de expertiză tehnică.

Contradicţiile existente între declaraţiile celor 2 martori, au fost apreciate în mod corect, ca nefiind esenţiale în stabilirea vinovăţiei inculpatului, practic vânzarea cantităţii de droguri fiind confirmată de cei doi martori, aceştia dând detalii asupra activităţii desfăşurate de inculpat, cât şi date privind aspectul fizic şi porecla acestuia.

Aprecierile legate de existenţa unor contradicţii în depoziţiile investigatorului sub acoperire şi ale colaboratorului autorizat în cauză şi care au condus la apariţia unui dubiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, aşa cum a rezultat din considerentele hotărârii atacate, nu pot fi reţinute la o analiză detaliată a actelor probatorii arătate, în contextul coroborării acestora cu celelalte dovezi existente la dosarul cauzei.

Mai mult decât atât, singurele contradicţii provenite inerent din contextul audierii investigatorului şi colaboratorului la intervale mari de timp, cu consecinţe asupra memorării şi redării detaliate a împrejurărilor percepute, nu au putut duce automat la concluzia existenţei unui dubiu major, în condiţiile în care aceste inadvertenţe nu privesc elemente esenţiale ale situaţiei de fapt.

Relevantă sub acest aspect este chiar împrejurarea reţinută de către instanţa de fond cu privire la existenţa unei contradicţii esenţiale între depoziţiile date de investigatorul sub acoperire ";V."; în faţa instanţei de judecată la datele de 4 decembrie 2007 şi respectiv 27 noiembrie 2008.

În considerentele sentinţei atacate s-a arătat că în declaraţia din 27 noiembrie 2008 investigatorul a arătat că l-a văzut pe colaborator intrând în scara blocului, dar nu şi efectiv în locuinţa inculpatului, pe când în declaraţia din 4 decembrie 2007 a arătat că l-a văzut pe colaborator pătrunzând în locuinţa inculpatului.

Din analiza atentă şi detaliată a celor două depoziţii a rezultat însă în mod clar că nu există nici o contradicţie, inadvertenţa aparentă rezultând pur şi simplu din împrejurarea ca în cursul audierii din data de 4 decembrie 2007, investigatorul nu a fost întrebat în mod direct şi detaliat, dacă l-a văzut pe colaborator intrând în scara blocului sau efectiv în locuinţa inculpatului.

Şi la începutul declaraţiei din data de 27 noiembrie 2008, investigatorul precizează că, după ce inculpatul l-a întâlnit pe colaborator, cei doi au intrat în locuinţa lui U.C.S. Abia când a fost întrebat în mod detaliat dacă a perceput personal intrarea colaboratorului în locuinţă, investigatorul a precizat că a observat doar intrarea în scara blocului şi nu în locuinţa efectivă.

De altfel, această împrejurare este irelevantă în cauză, în condiţiile în care U.C.S. s-a întâlnit cu colaboratorul într-un loc public, a mers împreună cu acesta în scara blocului unde locuieşte şi i-a vândut o cantitate de drog de risc, infracţiunea subzistând indiferent de locaţia în care au fost efectuate actele materiale.

De altfel, în faţa instanţei de recurs, în declaraţia dată, inculpatul recunoaşte că obişnuia să ofere haşiş prietenilor, oferirea fiind, pe lângă vânzare, una dintre modalităţile prin care se realizează elementul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Oferirea de droguri în mod gratuit unei persoane este o practică des uzitată de către traficanţii de droguri, tocmai pentru a-şi atrage viitori consumatori, întrucât ştiu că drogurile dau dependenţă, iar persoana care devine dependentă va deveni în viitorul apropiat un client al lor, consumatorul dependent făcând tot posibilul pentru a face rost de sume de bani în vederea cumpărării drogurilor.

Oferirea de droguri constituie infracţiune indiferent dacă aceasta este făcută în mod spontan sau în baza unei relaţii apropiate de prietenie ori a altor relaţii apropiate care pot exista între două persoane şi indiferent dacă într-un viitor apropiat se urmăreşte sau nu vreun avantaj suprem.

Pe de o parte inculpatul neagă că ar fi vândut droguri, pe de altă parte recunoaşte că oferea prietenilor haşiş şi era consumator, fapt care demonstrează că inculpatul nu era străin de operaţiunile ce aveau ca obiect traficul de droguri.

Dând sens şi dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, Înalta Curte apreciază că probele administrate reflectă adevărul, declaraţia inculpatului coroborându-se cu celelalte administrate în cauză, care conduc, fără dubiu, la concluzia instanţei de prim control judiciar cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sub aspectul infracţiunii pentru care este cercetat.

În raport de starea de fapt prezumată mai sus, este exclusă posibilitatea achitării inculpatului, condamnarea acestuia făcându-se pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, astfel încât nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 66 şi art. 52 C. proc. pen. care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică a unui proces echitabil, recunoscut persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.

Examinarea criticii formulate de inculpat va fi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

La realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire în cadrul individualizării judiciare, un rol important îl are persoana inculpatului, cât şi atitudinea acestuia de a se îndrepta ";sub influenţa sancţiunii";.

Funcţie de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Astfel, Înalta Curte, având în vedere circumstanţele personale favorabile ale inculpatului (este la prima încălcare a legii, nefiind cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat în faţa instanţei de recurs şi a dorit să dea declaraţie, se bucură de o bună apreciere în familie şi societate, îşi asigură prin mijloace proprii existenţa) cât şi natura infracţiunii, cantitatea de drog traficată (0,70 gr.), natura drogului (haşiş) apreciază că o pedeapsă într-un cuantum redus este aptă să contribuie la reeducarea inculpatului.

Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursului inculpatului, va casa decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei şi va reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an închisoare la 3 luni închisoare.

Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, conform art. 81 C. pen.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii.

Se vor pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul U.C.S. împotriva Deciziei penale nr. 74 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.

Casează decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei şi rejudecând:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an închisoare la 3 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei de 3 luni închisoare, pe o durată de 2 ani şi 3 luni care constituie termen de încercare.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 4028/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215...  ICCJ. Decizia nr. 4136/2009. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4133/2009. Penal