ICCJ. Decizia nr. 4139/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4139/2009
Dosar nr. 767/35/2009
Şedinţa publică din 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 90/PI din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul N.L. împotriva rezoluţiei din 30 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 322/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi a rezoluţiei din 11 februarie 2009 dată în Dosarul nr. 33/II.2/2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, prin plângerea înregistrată la 12 iunie 2009, petentul N.L. a contestat soluţiile procurorului, arătând că Sentinţa civilă nr. 140 din 3 martie 2003 a fost pronunţată de intimata judecător T.A. cu încălcarea dispoziţiilor art. 655 C. civ. care se referă la nedemnitate şi excludere de la succesiune a celor condamnaţi ";pentru că ar fi încercat sa omoare pe antecesorul lor de drept";, întrucât numitul G.T. se afla în situaţia menţionată, cu referire la defuncta G.C. (decedată la 30 martie 1995, soră cu G.T.) deoarece ar fi ucis-o pe aceasta.
Examinând actele şi lucrările de la dosar, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 20 septembrie 1995 dată în Dosarul nr. 332/P/1995 al Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu privire la faptele privind moartea violentă a lui G.C.
Împotriva acestei rezoluţii s-au făcut plângeri, iar prin Rezoluţia nr. 141/VIII.1/1997 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
După completarea cercetării penale, potrivit celor dispuse prin actul de infirmare, la data de 31 iulie 1998 s-a dispus o nouă rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., reţinându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Împotriva acestei rezoluţii sunt înregistrate plângeri la Parchetul Curţii de Apel Oradea, care a trimis dosarul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în data de 7 martie 2002, la plângerea împotriva rezoluţiei date în cauza având nr. 127A/II 1.1/2002, iar dosarul nu este restituit până în prezent Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea sau Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi nu s-a dat nicio dispoziţie de infirmare a ultimei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale dată în 31 iulie 1998 în Dosarul nr. 332/P/1995.
Aşadar, nu s-a stabilit vinovăţia lui G.T. sau a altei persoane pentru decesul lui G.C., constatat la 30 martie 1995, motiv pentru care G.T. are vocaţie succesorală după defuncta G.C., sora sa, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 655 C. civ. privind nedemnitatea succesorilor în cazul în care sunt condamnaţi pentru uciderea antecesorului lor de drept.
Prin Sentinţa civilă nr. 10074/1999 dată în Dosarul nr. 9200/R/1999 s-a dispus anularea testamentului autentificat din 27 ianuarie 1994 şi a contractului de întreţinere autentificat prin încheierea nr. 24.142/1994 pe considerentul că G.C. nu a avut discernământ la data încheierii testamentului autentic şi a contractului de întreţinere autentificat. Prin cele două acte juridice desfiinţate, pentru lipsa discernământului transmiţătoarei G.C., întreaga avere mobilă şi imobilă, ce aparţinea acesteia, a fost testată în favoarea legatarilor universali N.L. şi N.F., cărora li se transmitea, în schimbul întreţinerii, dreptul de proprietate asupra averii lui G.C. Cum G.C. nu a avut descendenţi, au fost înlăturaţi de la succesiune fratele G.T. şi nepoţii sorei predecedate S.A., în persoana lui S.C., S.F., S.T., S.F.C., S.A. - junior, S.D. şi S.I.
După anularea testamentului autentificat şi a contractului de întreţinere, la cererea lui G.T. - fratele defunctei G.C. şi a nepoţilor defunctei - copii sorei predecedate a defunctei, în persoana lui S.A., s-a introdus o acţiune civilă la Judecătoria Aleşd soluţionată de magistratul T.A. prin Sentinţa civilă nr. 140 din 3 martie 2003 dată în Dosar nr. 11/2001, prin care s-a admis acţiunea reclamanţilor, dispunându-se anularea încheierilor de carte funciară prin care N.L. şi N.F. au întabulat dreptul lor de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor ce constituiau averea defunctei G.C. S-a mai dispus reînscrierea dreptului de proprietate al defunctei G.C. în cartea funciară, soţii N.L. şi N.F. fiind obligaţi să predea masa succesorală compusă din bunuri mobile şi imobile evaluate pe bază de expertiză, predarea urmând a se efectua către moştenitorii legali ai defunctei în persoana fratelui G.T. şi a nepoţilor de soră predecedată.
Instanţa de fond a reţinut că nu se confirmă afirmaţia lui N.L. potrivit căreia fratele defunctei G.C. - G.T. ar fi vinovat de uciderea acesteia, neexistând o hotărâre de condamnare definitivă şi irevocabilă în acest sens. Dacă afirmaţiile lui N.L. ar fi adevărate (dacă s-ar fi dovedit că G.T. este autorul unui omor săvârşit asupra defunctei G.C.), acesta ar fi fost exheredat pe temei de nedemnitate de la succesiunea lăsată de defuncta G.C., dar nu există o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care să se stabilească vinovăţia lui G.T. pentru moartea sorei sale G.C.
Astfel, instanţa de fond a concluzionat că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător T.A., întrucât nu există indicii cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni prevăzută în Codul penal sau alte legi speciale.
Actele premergătoare administrate de procuror în cursul soluţionării cauzei cu nr. 322/P/2008 se circumscriu temeiurilor legale uzitate de procuror, iar soluţiile date prin cele două rezoluţii atacate sunt temeinice şi legale, susţinerile petentului din plângere neavând temei legal.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, petentul N.L. a declarat recurs, solicitând, în esenţă, anularea sentinţei pronunţată de intimată şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi de moartea numitei G.C., inclusiv a intimatei, întrucât a soluţionat cauza având cunoştinţă de fapta de omor.
Examinând hotărârea instanţei de fond, sub aspectul motivelor de recurs invocate şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Prin Rezoluţia nr. 322/P/2008 din 30 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus în mod temeinic şi legal soluţia de neîncepere a urmării penale faţă de intimata judecător T.A., întrucât, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă indiciile săvârşirii vreunei infracţiuni.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, ";judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali. Eventuala nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti nu atrage răspunderea penală a judecătorului care a pronunţat-o, hotărârile judecătoreşti fiind supuse căilor legale de atac";.
Astfel, judecătorul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţia dispusă de intimată, nu constituie un temei suficient pentru angajarea răspunderii penale a acesteia, în lipsa existenţei unor indicii clare cu privire la săvârşirea unor fapte penale.
În prezenta cauză, întrucât din actele premergătoare efectuate nu s-au putut identifica indicii care să confirme existenţa faptei, iar petentul nu a invocat şi depus în susţinerea afirmaţiilor sale probe care să ateste o altă situaţie de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
În consecinţă, respingând plângerea şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.L. împotriva Sentinţei penale nr. 90/PI din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.L. împotriva Sentinţei penale nr. 90/PI din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4044/2009. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 4048/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
