ICCJ. Decizia nr. 4299/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4299/2009
Dosar nr. 9993/1/2009
Şedinţa publică din 23 decembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 7 decembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 29778/3/2009 s-a dispus, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului C.D.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, în privinţa arestării preventive, Curtea de Apel Bucureşti – în calitate de instanţă de apel investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpat – a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 930 din 21 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, inculpatul C.D.A. a fost condamnat, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru infracţiuni de deţinere şi trafic de droguri de mare risc, în regim de detenţie.
S-a apreciat, în raport de probele administrate în cauză, de faptul că împotriva inculpatului s-a pronunţat o soluţie de condamnare care nu este definitivă, că şi la acest moment se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive.
În termen legal, împotriva soluţiei de menţinere a stării de arest a inculpatului a declarat recurs inculpat.
În esenţă, s-a susţinut că nu mai subzistă temeiurile iniţiale pentru care s-a dispus menţinerea arestării preventive şi că nu s-a acordat eficienţă unor împrejurări, cum ar fi, lipsa antecedentelor penale şi colaborarea cu organele de urmărire penală, în sensul formulării unui denunţ.
Examinând soluţia atacată, în raport de aceste critici, de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pentru consideraţiunile ce urmează, se constată că recursul este nefondat.
Acordând consideraţia necesară prezumţiei de nevinovăţie dar şi jurisprudenţei europene, comiterea unor infracţiuni pentru care s-a pronunţat chiar şi o soluţie de condamnare nedefinitivă poate constitui o condiţie sine qua non pentru validitatea continuării privării de libertate.
În speţă, recurentul inculpat a comis infracţiunea de trafic de droguri şi deţinere de droguri de mare risc, a primit o condamnare în primă instanţă, iar existenţa unor date ce caracterizează pozitiv pe făptuitor sunt de natură a fi examinate de instanţe la circumstanţierea răspunderii penale.
Pe de altă parte, prin prisma dispoziţiilor din dreptul intern, cât şi a jurisprudenţei europene în această materie, nu se poate discuta nici despre o durată excesivă a arestării preventive având în vedere că inculpatul a fost arestat în cauză la 13 martie 2009.
Pe de altă parte, menţinerea arestării preventive în cauză se justifică în continuare prin pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică. În concret, pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura şi gravitatea infracţiunilor comise, dar şi din aprecierea unor împrejurări concrete de comitere a faptelor.
Astfel, inculpatul a fost arestat la 13 martie 2009 pentru deţinere de droguri de mare risc, iar la 30 martie 2009 în timp ce se afla în arest preventiv, imediat după ce a primit vizita părinţilor şi a unor prieteni, asupra sa a mai fost găsită cantitatea de 0,52 gr cannabis.
Ori, în aceste condiţii, caracterul rezonabil al arestării preventive a fost corect apreciat de instanţă, nu în mod abstract, ci în raport de particularităţile cauzei, de pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică, dar şi de durata efectivă a arestării preventive, aspecte care au determinat concluzia justă că sunt temeiuri care justifică în continuare privarea de libertate.
Pentru aceleaşi considerente, soluţia de menţinere a arestării preventive dispusă de instanţa de apel se va menţine – ca legală şi temeinică, prin respingerea recursului declarat de inculpat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D.A. împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 29778/3/2009 (2722/2009) .
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4295/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4307/2009. Penal → |
|---|
