ICCJ. Decizia nr. 4307/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4307/2009
Dosar nr. 10041/1/2009
Şedinţa publică din 29 decembrie 200.
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 18 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1562/46/2009, Curtea de Apel Piteşti a dispus, în baza art. 1608 alin. (6) C. proc. pen., respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S. ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt.
Inculpatul C.S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că, în cursul anului 2001, partea vătămată D.S. a împrumutat de la inculpat suma de 4.000 lei, sumă care în luna martie 2008, prin aplicarea unor dobânzi succesive, s-a acumulat până la nivelul sumei de 13.000 Euro. În luna februarie 2008, în vederea stingerii acestei datorii stabilite unilateral de inculpat, acesta l-a constrâns pe D.S., prin violenţe şi ameninţări, să încheie un contract prin care acesta din urmă se obliga să îi construiască un imobil în valoare de 41.000 Euro, sumă din care partea vătămată admitea că 13.000 Euro fuseseră primiţi ca avans.
Ulterior, a fost înregistrată o convorbire între inculpat şi partea vătămată în cursul căreia inculpatul i-a solicitat denunţătorului emiterea unor facturi şi chitanţe de încasare în valoare de 41.000 Euro, fiind emise de către acesta facturi în valoare de 50.000 Euro.
Instanţa de fond a reţinut că infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt de gravitate ridicată, că nu s-a terminat cercetarea judecătorească şi că anterior, la data de 14 decembrie 2009, instanţa s-a pronunţat asupra menţinerii arestării preventive şi s-a constatat că subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, motive pentru care s-a apreciat că liberarea provizorie nu se justifică.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care a invocat excepţia lipsei competenţei D.N.A. de a efectua urmărirea penală faţă de inculpatul C.S. şi a Curţii de Apel Piteşti de a soluţiona cauza, fiind încălcate dispoziţiile legale care reglementează competenţa după materie şi după calitatea persoanei.
Totodată, inculpatul a mai învederat că se impune admiterea cererii de liberare sub control judiciar întrucât în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, la data de 7 decembrie 2009, a fost întocmit rechizitoriul confirmat de către procurorul şef serviciu D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti, în baza căruia au fost trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi, printre care şi C.S., în stare de arest. În cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut că, printre alţii, inculpaţii C.L.G., M.M.I., M.M., D.C.C., T.M.C. au comis infracţiuni de corupţie, lipsire de libertate şi altele care antrenează violenţa, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (2), art. 194 alin. (1), art. 257 alin. (1) raportat la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 26 raportat la art. 254 C. pen. coroborat cu art. 7 din Legea nr. 78/2000, art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., iar C.S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 194 alin. (1) şi art. 25 raportat la art. 290 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Raportat la natura unor infracţiuni comise de inculpaţi şi la calitatea unor dintre aceştia, competenţa pentru efectuarea cercetării penale revenea D.N.A., în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 33 şi art. 34 C. pen., referitoare la indivizibilitate şi conexitate.
Indivizibilitatea este situaţia juridică a unei cauze penale care, deşi cuprinde o pluralitate de acte materiale, de fapte penale sau de inculpaţi, formează, prin natura sa ori prin voinţa legii, o unitate ce impune soluţionarea întregului complex faptic şi de persoane de către acelaşi parchet, respectiv de către D.N.A., abilitat să facă cercetările penale pentru infracţiunile de corupţie, aşa cum sunt ele reglementate de Legea nr. 78/2000.
Legea prevede trei cazuri de indivizibilitate, printre care şi situaţia când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane (coautori, instigatori, complici). În caz de participaţie există unitate infracţională cu pluralitate de infractori, caz în care toţi participanţii trebuie cercetaţi şi judecaţi împreună pentru evitarea unor soluţii contrare, dar şi pentru individualizarea sancţiunilor în raport de contribuţia fiecăruia la săvârşirea faptelor penale.
Conexitatea (art. 34 C. pen.) este situaţia juridică a unei cauze penale referitoare la două sau mai multe infracţiuni, care au o astfel de legătură încât apare necesară judecarea lor împreună de aceeaşi instanţă judecătorească. Legătura de conexitate constă din împrejurări comune mai multor infracţiuni distincte; cunoaşterea tuturor acestor împrejurări comune de către organul de anchetă şi de către instanţa care judecă toate infracţiunile contribuie la stabilirea corectă a încadrărilor juridice şi, eventual, a sancţiunilor penale ce trebuie aplicate.
În speţă, există cazurile de indivizibilitate şi conexitate prevăzute de art. 33 şi art. 34 C. pen., având în vedere că inculpaţii mai sus menţionaţi au săvârşit faptele penale împreună cu inculpatul C.G., cercetat în prezenta cauză cu privire la infracţiunile de corupţie unde este competentă Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti.
Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar se reţin următoarele .
Potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, iar alin. (2) din acelaşi text de lege prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Art. 1608 alin. (2) C. proc. pen. prevede că „în cazul în care se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este întemeiată, instanţa admite cererea şi dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului".
Rezultă, aşadar, din economia celor două texte de lege mai sus indicate că liberarea provizorie sub control judiciar nu dă naştere unei obligaţii pentru instanţă de a dispune liberarea, ci instanţa trebuie să analizeze îndeplinirea condiţiilor formale prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. cât şi temeinicia unei astfel de cereri, raportat la circumstanţele cauzei.
Or, în speţă, instanţa de fond a apreciat justificat că cererea inculpatului este neîntemeiată din moment ce la data de 14 decembrie 2009, prin încheierea pronunţată în dosarul nr. 1562/46/2009 a dispus, în baza art. 3001 raportat la art. 160 C. proc. pen., menţinerea arestării preventive a inculpatului C.S., alături de alţi inculpaţi cercetaţi în aceeaşi cauză, întrucât a constatat că temeiul ce a justificat arestarea preventivă subzistă în continuare, respectiv art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Mai mult, cauza în care este cercetat inculpatul este de o complexitate deosebită, se afla în faza iniţială a cercetării judecătoreşti, astfel că până la administrarea de probe nu se poate trage concluzia că inculpatul nu ar putea să zădărnicească activitatea judiciară sau că nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea de drept şi ordinea publică, aşa cum impune art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.S. împotriva încheierii din 18 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1562/46/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4299/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4311/2009. Penal → |
|---|
