ICCJ. Decizia nr. 4302/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4302/2009

Dosar nr. 1718/36/2009

Şedinţa publică din 23 decembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 16 decembrie 2009 persoana solicitată I.G.R. a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 159/P din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1718/36/2009.

Prin sentinţa menţionată mai sus instanţa de fond a admis executarea mandatului european de arestare emis la data de 07 septembrie 2009 de Judecătoria Nurenberg - Fuerth din Germania privind persoana solicitată I.G.R., în temeiul art. 94 din Legea nr. 302/2004, menţinând măsura arestării persoanei solicitate pe timp de 24 de zile, respectiv de la 17 decembrie 2009 până la 9 ianuarie 2010, inclusiv.

În şedinţa publică din 23 decembrie 2009, persoana solicitată I.G.R. a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă recursul formulat.

Legea specială aplicabilă, respectiv Legea nr. 302/2004, nu conţine dispoziţii referitoare la posibilitatea retragerii recursului de către persoana solicitată, dar conform art. 7 din acest act normativ „cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel".

Conform art. 385/4 pct. (2) C. proc. pen. părţile pot retrage recursul în condiţiile art. 369, condiţii pe care Înalta Curte le constată îndeplinite, respectiv retragerea a fost făcută personal de recurentul persoană solicitată, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte urmează să ia act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată.

În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată I.G.R. împotriva sentinţei penale nr. 159/P din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1718/36/2009.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4302/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs