ICCJ. Decizia nr. 4284/2009. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4284/2009
Dosar nr. 963/64/2009
Şedinţa publică din 23 decembrie 2009
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 19 decembrie 2009, Curtea de Apel Braşov a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Braşov şi, în baza art. 143, art. 148 lit. f), art. 149 şi art. 1491 C. proc. pen., a arestat preventiv pe inculpatul K.A., fiul lui I. şi A., cetăţean român, studii superioare, rezervist-ofiţer, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, fără antecedente penale, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19 decembrie 2009 şi până la 17 ianuarie 2010, inclusiv.
S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului K.A.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 1491 C. proc. pen. pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, în sensul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., fiind incident şi unul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., respectiv cel prevăzut de lit. f) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul K.A., solicitând ca urmare a admiterii recursului, casarea încheierii, respingerea propunerii de arestare preventivă şi înlocuirea acesteia cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 C. proc. pen., având în vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale, că a obţinut în decursul activităţii desfăşurate rezultate deosebite în lupta împotriva corupţiei, că în prezent este pensionat, iar măsura arestării preventive nu are eficienţă, nefiind oportună şi regretă profund săvârşirea faptei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul inculpatului K.A. prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rezoluţia motivată a procurorului din 17 decembrie 2009 în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de K.A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale).
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, prin rechizitoriul nr. 139/P/2008, din data de 03 iunie 2009, procurorul K.A. a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.K. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., obiectul material al infracţiunii fiind reprezentat de un număr de 7 săbii tip samurai şi 16 cuţite, pumnale şi baionete.
Întrucât mijloacele materiale de probă precizate nu au fost înaintate instanţei de judecată odată cu rechizitoriul, rămânând în camera de corpuri delicte de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, la data de 09 decembrie 2009, K.A. i-a restituit martorului denunţător S.K. două dintre săbiile aflate în custodie, pe care le-a înlocuit cu altele asemănătoare, în schimbul acestui serviciu pretinzându-i suma de 2.000 lei.
În data de 15 decembrie 2009, a primit suma convenită, cei doi stabilind o nouă întâlnire la care trebuia să-i restituie încă o sabie şi un cuţit militar contra sumei de 2.000 lei.
Conform înţelegerii, în seara zilei de 18 decembrie 2009, S.K. s-a prezentat la ora convenită în biroul procurorului K.A., au înlocuit obiectele solicitate, iar martorul denunţător i-a dat inculpatului suma de 2.000 lei.
Cu ocazia flagrantului organizat, în biroul lui K.A. a fost identificată suma de 1.900 lei, compusă din bancnotele inseriate şi tratate criminalistic.
Ulterior, s-a stabilit că din cei 2.000 lei, 100 lei a fost dată de inculpatul K.A. martorului S.S., informatician la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
Prin ordonanţa motivată a procurorului din data de 19 decembrie 2009, împotriva învinuitului K.A., în temeiul art. 235 C. proc. pen., a fost pusă în mişcare acţiunea penală sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale).
Pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a unei persoane trebuie să fie îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi una din condiţiile prevăzute de art. 148 lit. a) – f) C. proc. pen. În raport de aceste criterii, Înalta Curte apreciază că măsura arestării a fost legală şi justificată. Măsurile preventive îşi găsesc temeiul în nevoile create de interesul superior al realizării scopului procesului penal, iar reglementarea în cadrul tuturor codurilor de procedură penală constituie încă un argument privind necesitatea acestor instituţii, chiar dacă între principiile fundamentale ale procesului penal se înscrie şi prezumţia de nevinovăţie.
Recunoaşterea prezumţiei de nevinovăţie nu exclude luarea măsurii preventive, ci garantează că acestea nu vor fi luate decât în cadrul şi în condiţiile riguros prevăzute de normele constituţionale şi de dispoziţiile procedurii penale.
Concilierea dintre existenţa şi aplicarea măsurilor preventive privative de libertate şi recunoaşterea şi prezenţa perpetuă a prezumţiei de nevinovăţie pe tot parcursul procesului penal se realizează prin observarea dinamicii acesteia din urmă, a modului în care, dintr-o noţiune abstractă cu valoare de garanţie a drepturilor fundamentale ale individului, aceasta capătă substanţă pe măsura derulării procesului penal.
În cursul procesului penal, forţa prezumţiei de nevinovăţie scade sau creşte, în funcţie de probatoriul efectuat, ajungând, în final, la stadiul de certitudine a nevinovăţiei sau, dimpotrivă, la negarea sa completă.
Art. 5 lit. c) din C.E.D.O. condiţionează legalitatea privării de libertate de existenţa unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârşit sau că se va săvârşi o infracţiune sau autorul va fugi după săvârşirea unei infracţiuni.
Noţiunea de motive verosimile a fost interpretată de Curtea Europeană în sensul existenţei unor date, informaţii, care să convingă un observator obiectiv că e posibil ca persoana respectivă să fi săvârşit infracţiunea ce face obiectul judecăţii. Aceste date nu trebuie să aibă aceeaşi forţă cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula acuzarea.
În cauză presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care a fost pusă în mişcare acţiunea penală ar fi comis faptele de care este acuzată, rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, constatate prin procesul verbal întocmit la 17 decembrie 2009.
În privinţa actului material săvârşit la 15 decembrie 2009 denunţul şi declaraţiile martorului denunţător S.K. (f. 55-58) se coroborează cu menţiunile procesului verbal întocmit de procuror la data de 15 decembrie 2009, cu ocazia identificării la locuinţa denunţătorului a 2 săbii tip samurai (f. 195-207), cu planşele fotografice privind principalele momente ale întâlnirii celor doi din data de 15 decembrie 2009 (f. 218-223), precum şi cu convorbirile purtate de aceştia în mediul ambiental, interceptate, în mod legal, în baza autorizaţiei nr. 18 din 14 decembrie 2009, emisă de Curtea de Apel Braşov, transcrise prin interpret autorizat şi certificate de procuror (f. 308-312).
Pentru actul material pretins a fi comis la 18 decembrie 2009, există, de asemenea, indicii temeinice ale săvârşirii sale, rezultate din declaraţiile martorului denunţător S.K. (f. 59-61), procesul verbal întocmit de procuror în data de 18 decembrie 2009 cu ocazia prezentării de către denunţător a săbiei tip samurai şi a unui cuţit militar pe care intenţiona să le predea lui K.A. în schimbul bunurilor originale (f. 228-239), procesul verbal de înseriere şi marcare criminalistică a bancnotelor ce compun suma de 2.000 lei, întocmit la data de 18 decembrie 2009 (f. 241-250), procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 18 decembrie 2009 (f. 251-264), declaraţiile martorilor asistenţi la flagrant, C.I. şi S.F. (f. 66-71), declaraţia martorului S.S., cel căruia inculpatul i-a dat o bancnotă de 100 lei, dintre cele primite de la denunţător (f. 62-65). Toate aceste probe se coroborează şi cu planşele fotografice privind principalele momente ale întâlnirii celor doi din data de 18 decembrie 2009 (f. 265-272), precum şi cu convorbirile purtate de aceştia în mediul ambiental, interceptate, în mod legal, în baza aceleiaşi autorizaţii, transcrise prin interpret autorizat şi certificate de procuror (f. 322-327).
Probele se coroborează cu declaraţiile inculpatului date atât în faţa procurorului, cât şi în faţa judecătorului instanţei de fond, cât şi al instanţei de recurs.
În consecinţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., dar şi cele prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. c) din C.E.D.O., în sensul existenţei acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracţiune, care în jurisprudenţa C.E.D.O. (cazul F., C. şi H. contra Regatului Unit) au fost definite ca acele fapte şi informaţii care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârşi infracţiunea.
Referitor la temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că şi acesta este îndeplinit. Legea prevede pentru infracţiunea de care este acuzat inculpatul pedeapsa mai mare de 4 ani (limitele de pedeapsă fiind de la 3 la 15 ani închisoare) şi există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce priveşte condiţia pericolului concret pentru ordinea publică şi aceasta este îndeplinită şi rezultă din analiza probelor existente la dosar, după cum urmează:
Inculpatul, în calitatea pe care a avut-o, de persoană obligată să vegheze la respectarea şi aplicarea legii, a comis fapte prevăzute de legea penală, folosindu-se tocmai de această calitate.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanţă socială a unor fapte grave, atât în rândul comunităţii locale asupra căreia şi-a exercitat influenţa negativă, dar şi la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea justiţiei este afectată de acuzaţiile de corupţie tot mai frecvente, în legătură cu care se aşteaptă o reacţie cât mai promptă şi eficientă a organelor judiciare. Astfel, în speţă, săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) implicând un reprezentant al M.P., cu precădere prin natura relaţiilor socio-profesionale afectate, face ca lăsarea în libertate a inculpatului să constituie un pericol pentru ordinea publică, C.E.D.O. a acceptat, în cauza Letellier contra Franţei, că, în circumstanţe excepţionale, prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenţia înainte de proces, cel puţin pentru un timp.
În situaţia de faţă se impune o astfel de reacţie a autorităţilor pentru a nu se crea şi mai mult neîncrederea în capacitatea justiţiei de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc şi a unei stări de securitate socială.
Aşadar, faţă de modalitatea în care s-a comis fapta, natura relaţiilor socio-profesionale analizate mai sus impun concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului generează o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, probele de la dosar constituind probe certe în acest sens. Măsura preventivă dispusă este pe deplin conformă condiţiilor legale, neimpunându-se luarea altei măsuri preventive. Ori de câte ori asupra unui magistrat există suspiciune rezonabilă, luarea de îndată a celei mai severe măsuri preventive se justifică, fiind o necesitate.
Măsurile luate împotriva persoanelor care sunt acuzate şi faţă de care există indicii rezonabile că au comis infracţiuni de corupţie trebuie să reflecte nu doar din punct de vedere penal măsura/sancţiunea, dar trebuie să reflecte şi mesajul social transmis prin intermediul sistemului judiciar.
Toate acestea demonstrează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., dar şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) C.E.D.O., măsura arestării preventive fiind justificată.
Circumstanţele personale ale inculpatului, în mod evident favorabile (lipsa antecedentelor penale, studiile, caracterizările bune de la locul de muncă, proveninţa din familii organizate) nu pot fi evaluate sub aspectul măsurilor preventive, decât în contextul gravităţii concrete a faptelor şi scopului urmărit prin luarea unei astfel de măsuri, după cum prevăd dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
De asemenea, bolile de care suferă inculpatul nu constituie un impediment la luarea măsurii arestării, ulterior, inculpatul poate solicita aplicarea dispoziţiilor art. 1391 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge ca nefondat recursul inculpatului K.A.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.A. împotriva încheierii nr. 4 din 19 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 963/64/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4233/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4294/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
