ICCJ. Decizia nr. 2117/2009. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2117/2009
Dosar nr. 1637/54/2009
Şedinţa publică din 4 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 550 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de inculpaţii C.O.F. şi B.A. împotriva încheierii nr. 82 din 21 mai 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă.
S-a reţinut, în esenţă, că această cale de atac extraordinară se poate exercita împotriva hotărârilor penale definitive, iar nu împotriva unei încheieri pronunţată de instanţa de control judiciar cu ocazia soluţionării recursului referitor la măsura arestării preventive a inculpaţilor, încheiere prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei.
Împotriva acestei decizii, definitive, contestatorii au declarat recurs, pe care l-au motivat oral, în şedinţă publică, solicitând admiterea acestuia, pentru considerentele arătate în partea introductivă a hotărârii.
Recursurile contestatorilor sunt inadmisibile.
Potrivit art. 3851 pct. 1 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
Din economia textului de lege sus-menţionat, rezultă că pot fi supuse recursului deciziile pronunţate de curţile de apel, cu ocazia soluţionării căii de atac a apelului.
Or, în cauză, decizia recurată de contestatori nu a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în faza procesuală a apelului, ci cu ocazia examinării în principiu a admisibilităţii contestaţiei în anulare formulată de contestatori.
Susţinerile apărării, că recursul este admisibil în raport cu prevederile art. 392 alineat ultim C. proc. pen., nu sunt întemeiate pentru următoarele motive:
Hotărârea pronunţată în această fază prealabilă examinării pe fond a contestaţiei în anulare, presupune doar verificarea de către instanţă a condiţiilor cumulative prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.: dacă s-a formulat contestaţia în termenul prevăzut de lege, dacă a fost invocate un motiv dintre cele expres şi limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi dacă s-au depus ori s-au invocate dovezi în sprijinul contestaţiei.
În situaţia în care aceste condiţii sunt întrunite cumulativ, instanţa procedează la judecarea contestaţiei în anulare şi, dacă o găseşte întemeiată, pronunţă o sentinţă care poate fi supusă apelului, iar decizia poate fi supusă recursului.
Aşa fiind, doar hotărârea pronunţată de instanţă cu ocazia soluţionării pe fond a contestaţiei în anulare poate fi supusă căilor de atac.
De altfel, această cale de atac trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluţionat fondul cauzei, iar nu o hotărâre pronunţată de instanţa de recurs în cadrul soluţionării propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor.
Din economia textului art. 386 C. proc. pen., rezultă că legiuitorul a avut în vedere doar hotărârile penale definitive prin care "s-a judecat cauza de către instanţa de recurs".
Or, judecarea cauzei în recurs presupune soluţionarea cauzei în limitele temeiurilor de casare, prin care se critică hotărârile care conţin o rezolvare a obiectului judecăţii, prevăzut de art. 317 C. proc. pen.
Faţă de cele expuse, recursurile sunt inadmisibile, întrucât hotărârea atacată nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi ordinare de atac.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenţii contestatori C.O.F. şi B.A., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenţii contestatori C.O.F. şi B.A. împotriva deciziei penale nr. 550 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii contestatori la plata sumei de câte 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea recurenţilor, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1685/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1672/2009. Penal → |
|---|
