ICCJ. Decizia nr. 1011/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1011/2010
Dosar nr. 1059/89/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 339 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului Vaslui, s-a dispus condamnarea inculpatului D.S. la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 şi 64 lit. a), b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului D.S. şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 martie 2009 la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
În seara zilei de 6 martie 2009, în jurul orelor 21:00 - 22:00, inculpatul s-a întors acasă, unde locuia împreună cu fratele său - martorul D.M. şi cu tatăl său - victima D.H., după ce în cursul zilei, fusese plecat în sat, unde a reparat o căruţă, timp în care a consumat băuturi alcoolice.
După ce au mâncat împreună, martorul D.M. s-a aşezat pe patul situat în dreapta uşii de intrare în camera respectivă, iar victima D.H. s-a aşezat pe patul din partea opusă uşii, lângă soba din încăpere, unde dormea de obicei.
Pe fondul alcoolului consumat în acea zi, aşa cum făcea când era în stare de ebrietate, inculpatul a început să facă scandal, după care l-a lovit cu pumnul în abdomen pe fratele său, iar apoi a luat cleştele de la sobă, a mers la patul pe care era întins tatăl său, a tras plapuma de pe acesta şi a început să-i aplice lovituri cu acel cleşte, peste piept şi membre.
Ulterior, inculpatul a tras victima jos din pat, pe podea, unde a continuat să o lovească cu cleştele şi cu pumnii, moment în care martorul D.M., căruia îi era frică de inculpat şi nu putea interveni deoarece se resimţea în urma loviturilor cu parul pe care i le aplicase inculpatul în seara precedentă, a fugit din casă, inculpatul continuând să-i aplice victimei lovituri cu pumnii şi picioarele.
În acest timp, martorul D.M. a urcat în podul casei, deasupra camerei unde inculpatul continua să-şi lovească tatăl, iar de acolo a ascultat zgomotele agresiunii pe care inculpatul continua să o exercite asupra victimei.
La un moment dat, lovind în continuare victima, inculpatul l-a scos pe tatăl său din casă, acesta căzând în noroiul din faţa casei, după care l-a dus din nou în locuinţă, unde a continuat să-l agreseze.
Instanţa de fond a reţinut că întreaga agresiune a durat, cu intermitenţe, circa 3 ore, timp în care inculpatul a mai ieşit în curte, pe la miezul nopţii, făcând scandal şi ţipând la vecinul său C.V.
Ulterior, inculpatul s-a culcat pe patul de lângă uşă, în care dormea de obicei fratele său, iar victima a rămas pe patul său, unde dormea de obicei împreună cu inculpatul.
S-a mai reţinut că atunci când zgomotele agresiunii au încetat, martorul D.M., dându-şi seama că inculpatul a adormit, a revenit în casă, unde nu mai ardea becul, fiind doar puţină lumină de la televizorul lăsat în funcţiune, după care, văzând că în patul său dormea inculpatul, s-a aşezat lângă tatăl său, pe celălalt pat şi a adormit.
În timpul nopţii, martorul D.M. a fost trezit de inculpat, care i-a cerut să se mute în patul său, inculpatul culcându-se lângă victimă.
În dimineaţa zilei următoare, inculpatul a plecat cu martorul T.V. la moară, cu un sac de cereale, iar martorul D.M. a rămas acasă, cu victima, care stătea întinsă pe pat şi nu se putea mişca din cauza loviturilor primite de la inculpat în noaptea precedentă.
Martorul D.M. a constatat dimineaţă că becul din încăpere era spart, iar pe sobă se aflau cleştele de la foc şi o secure, care în seara anterioară se aflase în holul casei, după uşă, dându-şi astfel seama că victima a fost lovită de inculpat şi cu securea.
Prima instanţă a mai reţinut că victima i-a cerut repetat martorului D.M. să-i dea să bea apă, iar pe la ora 10:00 inculpatul s-a întors de la moară cu un sac de făină, după care a plecat din nou.
Înainte de acest moment, în drum spre casă, inculpatul i-a mărturisit martorului T.V. că îl bătuse în seara anterioară pe tatăl său.
După ce inculpatul a plecat din nou în sat, victima a încercat să coboare din pat, dar a căzut pe jos, lângă pat, iar martorul D.M. nu a reuşit să-l ridice, astfel că l-a lăsat acolo şi s-a culcat pe patul său.
În jurul orelor 14:00, a revenit acasă inculpatul D.S., care a constatat că victima a decedat, după care a plecat în sat pentru a-i telefona surorii sale, D.G., şi pentru a face pregătiri pentru înmormântare.
În acest timp, martorul D.M. a apelat serviciul de urgenţă „112”, fără a spune ce s-a întâmplat în realitate, apoi s-a dus la vecinul său Z.V., căruia i-a povestit că victima a fost bătută de inculpat în seara anterioară.
Iniţial, inculpatul D.S. nu a recunoscut că l-a bătut pe tatăl său D.H., apoi, după confruntarea cu martorul D.M., a susţinut că nu-şi aminteşte ce a făcut din cauza beţiei, pentru ca ulterior, cu ocazia reaudierilor, să-şi recunoască vinovăţia.
În cauză a fost întocmit raportul de expertiză medico-legală nr. 49/N/2009 al Serviciului Medico-Legal judeţean Vaslui, ale cărui concluzii se coroborează cu datele de anchetă, pe care le completează şi le confirmă, dovedind atât dimensiunile agresiunii săvârşite de inculpat asupra victimei, cât şi consecinţele acestei agresiuni.
Recunoaşterile constante ale inculpatului se coroborează cu datele ce rezultă din procesele-verbale de cercetare la faţa locului, raportul de expertiză medico-legală şi declaraţiile martorilor D.M., Z.V., Z.G. şi C.V.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.S., criticând-o pentru netemeinicie, respectiv sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că pedeapsa de 18 ani închisoare este prea severă raportat la conduita sa procesuală de recunoaştere a faptei şi la atitudinea de regret, la circumstanţele sale personale şi reale.
Prin Decizia penală nr. 176 din 17 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 01059/89/2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei anterior menţionate, pe care a menţinut-o.
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă din pedeapsă durata arestării preventive de la 30 septembrie 2009 la zi.
Curtea de Apel Iaşi a reţinut că instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi scopul şi funcţiile pedepsei prev. de art. 52 C. pen., reţinându-se pericolul social concret al faptei săvârşite, datele privind persoana inculpatului şi atitudinea acestuia în timpul procesului penal.
S-a apreciat că circumstanţele şi împrejurările de săvârşire a faptei, dar şi datele ce ţin de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale şi a recunoscut fapta, nu sunt de natură să conducă la reducerea pedepsei, just individualizată de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.S., criticând-o pentru netemeinicie.
În drept, recursul inculpatului a fost întemeiat pe disp. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Parchetului şi ultimul cuvânt al recurentului inculpat D.S. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de inculpat, prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care urmează.
În prezenta cauză, vinovăţia recurentului inculpat este pe deplin dovedită de ansamblul probelor administrate, stabilindu-se corect situaţia de fapt anterior redată, care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, în cauză s-a stabilit în mod corect că fapta recurentului inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen.
Cu privire la motivul de recurs prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de apărare, se reţine că, potrivit disp. art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale C. pen., de limitele speciale ale pedepselor, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă, în procesul individualizării, pornind de la criteriile generale anterior menţionate, a stabilit pedeapsa într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită de inculpat prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracţiuni, cât şi împrejurările comiterii faptei şi modul de acţionare.
Înalta Curte constată că, în mod just, instanţele nu au reţinut circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 74 C. pen.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S.
Totodată, se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 martie 2009 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva Deciziei penale nr. 176 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 martie 2009 la 17 martie 2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4325/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4571/2010. Penal → |
|---|
