ICCJ. Decizia nr. 1057/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1057/2010
Dosar nr. 2250/1/2011
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 1836/33/2008, în baza art. 160/b rap. la art. 300/2 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului L.M.S.
S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, din data de 3 decembrie 2008 a fost trimis în judecată (împreună cu alte persoane) inculpatul L.M.S. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
1. asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. (cu raportare la infracţiunea de înşelăciune şi uz de fals, ambele în formă continuată);
2. înşelăciune în convenţii prin calităţi mincinoase şi mijloace frauduloase cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. (cu o pagubă de peste 1 milion de Euro).
3. fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
4. uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
5. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
6. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
7. falsificare de instrumente oficiale prev. de art. 286 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
8. folosirea instrumentelor oficiale false prev. de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
9. participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată prev. de art. 1 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Întrucât inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv instanţa a procedat din oficiu din 60 în 60 de zile conform art. 300/2 rap. la art. 160/b C. proc. pen. la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, ultimul termen la care s-a menţinut această măsură fiind 14 ianuarie 2011.
Procedând din nou la verificarea acestei măsuri, s-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 16 august 2008 prin încheierea nr. 3/2008 a Curţii de Apel Cluj, arestarea prelungindu-se din 30 în 30 de zile în faza urmăririi penale, iar apoi fiind trimis în judecată s-a menţinut această măsură, conform art. 300/1 iar apoi 300/2 C. proc. pen.
Conform art. 300/2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv, procedând potrivit art. 160/b C. proc. pen.
Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinare arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menţine măsura arestării preventive.
În speţă, instanţa de fond a constatat că se impune în continuare menţinerea stării de arest a inculpatului, în pofida duratei lungi a arestului preventive, întrucât temeiurile care au determinat arestarea acestuia nu s-au modificat. Prin temeiuri care au determinat arestarea trebuie să se înţeleagă condiţiile şi cazurile riguros arătate în textele art. 143 şi art. 148 C. proc. pen., pentru că numai în cazul în care se constată existenţa acestora la dosarul cauzei, se poate dispune această măsură de excepţie, a arestării preventive.
De asemenea condiţiile şi cazurile expres şi limitativ arătate în art. 143, art. 148 C. proc. pen. care determină luarea măsurii arestării preventive ori justifică menţinerea ei reprezintă în realitate motivele de fapt şi de drept care impun luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii arestării preventive pentru buna desfăşurare a urmării penale şi a judecăţii.
Sub aspectul existenţei cerinţelor prev. de art. 143 C. proc. pen. se constată că în speţă există indiciile săvârşirii infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, indicii rezultând din declaraţiile părţilor vătămate, ale martorilor audiaţi în cauză, a înscrisurilor falsificate existente la dosarul cauzei, etc.
În concret s-a reţinut în sarcina acestuia faptul că în calitate de asociat şi administrator la SC R.E.P. SRL CARANSEBEŞ, iar în unele cazuri de reprezentant al SC E.P. SRL Timişoara, respectiv SC B.E.P. SRL Timişoara, SC N.P. (firmă fictivă), în baza unei rezoluţii infracţionale unice prezentându-se sub calitatea mincinoasă de arhitect, împreună cu reprezentantele Agenţiei imobiliare SC C.G. SRL Cluj-Napoca, respectiv inculpatele B.N.P. (actualmente avocat Baroul Cluj) şi învinuita C.M.S. - secretară iar ulterior administrator la SC C.G. SRL Cluj-Napoca, au indus şi menţinut în eroare 120 persoane, prin falsificarea şi folosirea de înscrisuri false contrafăcute.
Faţă de dificultatea stabilirii situaţiei de fapt în care sunt implicate interesele multor persoane, dificultate determinată de propriile acţiuni ale inculpatului, durata arestului preventiv chiar daca a depăşit doi ani este justificată.
Interesul public de a stabili în cauză o situaţie de fapt exactă, în baza căreia să se poată da o soluţie legală şi temeinică, este în acord cu scopul măsurilor preventive aşa cum acesta este reglementat la art. 136 C. proc. pen.
Faţă de anvergura mecanismului infracţional şi a consecinţelor faptelor descrise în actul de sesizare ce se sprijină pe indicii temeinice, există o proporţie rezonabilă între interesul public şi regula respectării libertăţii individuale.
De asemenea instanţa apreciază că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive fiind îndeplinite cumulativ şi condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală pentru unele dintre infracţiunile pentru care este trimis în judecată (asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni/înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave) este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat de instanţă raportat la gravitatea faptelor de care este acuzat, gravitate determinată de natura şi împrejurările în care au fost săvârşite precum şi de urmările, din punct de vedere material, ale acestora.
Prin urmare, neintervenind schimbări în ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, şi întrucât cercetarea judecătorească se apropie de final, cauza amânându-se pentru data de 29 martie 2011 în vederea audierii unui singur martor şi întocmirea referatelor de evaluare psihosocială a inculpaţilor, probe cerute de aceştia în apărare,pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestor probe este necesară continuarea cercetării judecătoreşti cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv.
Instanţa apreciază că această măsură se impune şi raportat la dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor omului şi art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane putându-se dispune atunci când există motive verosimile de a bănui că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ori desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Această soluţie este în concordanţă şi cu practica CEDO (a se vedea în acest sens cauzele Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005) care a statuat că s-a dovedit că persistenţa în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracţiuni, este o condiţie pentru menţinerea detenţiei.
Raportat la termenul rezonabil al arestării preventive, instanţa de fond la termenele din 20 septembrie şi 17 decembrie 2010 a apreciat ca s-a depăşit acest termen, înlocuind măsura arestului cu obligarea de a nu părăsi ţara însă aceste încheieri au fost casate prin deciziile nr. 3312 din 23 septembrie şi în dos. nr. 10561/2010 a I.C.C.J. De asemenea recursul inculpatului împotriva încheierii din 14 ianuarie 2011 prin care s-a menţinut starea de arest a acestuia a fost respins în dos. nr. 504/2011 a Î.C.C.J.
Prin urmare,având în vedere opinia adoptată de instanţa superioară, precum şi multitudinea probelor administrate în această cauză (120 părţi vătămate şi 75 martori), aceştia fiind în marea lor majoritate audiaţi,cercetarea judecătorească apropiindu-se de fi nai, instanţa consideră oportună menţinerea inculpatului la acest moment în stare de arest preventiv pentru buna desfăşurare a ultimei etape a cercetării judecătoreşti.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.M.S., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea inculpatului în libertate. în susţinerea motivelor de recurs, apărătorul a precizat că inculpatul este arestat de 2 ani şi 7 luni, şi raportat la jurisprudenţa CEDO, s-a apreciat că a fost depăşit termenul rezonabil. Totodată, apărătorul a precizat că motivele invocate de instanţa de fond ca argumente pentru menţinerea stării de arest nu sunt decât motive formale, în cauză o mare parte a părţilor vătămate fiind audiate, nemaiexistând astfel temerea că inculpatul, pus în liberate va influenţa in mod negativ bunul mers al procesului penal.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 300/2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b C. proc. pen.
Această verificare poartă asupra temeiurilor care au determinat arestarea iniţială, urmând a se constata dacă acestea au încetat (fără a mai exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate) sau, dimpotrivă, acestea impun în continuare privarea de libertate.
Analizând încheierea recurată, Curtea constată că instanţa de fond a verificat în mod corespunzător legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, prin raportare la temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă şi justifică privarea de libertate în continuare a inculpatului.
Rezultă astfel că au fost analizate condiţiile cumulative prev. de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., reţinându-se, cu trimitere la actele aflate la dosar până la acest moment, că există presupunerea rezonabilă că inculpatul au comis faptele reţinute în sarcina lor şi că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută în art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea constată că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea în libertate a unei persoane nu se confundă cu pericolul social abstract al infracţiunilor imputate, căci acesta din urmă se reflectă în limitele de pedeapsă deja valorificate de legiuitor prin instituirea celeilalte condiţii cumulative din art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Pericolul pentru ordinea publică nu poate fi însă disociat de gravitatea concretă a faptelor care fac obiectul cercetărilor, acesta fiind avut în vedere şi de către instanţa de fond în considerentele încheierii recurate. Multitudinea faptelor imputate inculpatului (acesta fiind acuzat de săvârşirea a 9 infracţiuni), numărul mare de părţi vătămate (120) şi urmările patrimoniale produse prin acţiunile ilicite imputate inculpatului (un prejudiciu de peste 1 milion de euro), justifică aprecierea că şi la acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, dar ar afecta şi buna desfăşurare în continuare a procesului penal.
Referitor la durata arestării preventive, Curtea constată că inculpatul este arestat din 16 august 2008, însă pe de altă parte cauza este una complexă, ce a necesitat administrarea unui probatoriu vast (120 părţi vătămate şi 75 martori), iar până la acest moment garanţiile prezentate de inculpat nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru cercetarea sa în stare de libertate, prin înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură mai puţin severă.
În concluzie, Curtea apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, iar buna desfăşurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a inculpatului, condiţii în care recursul acestuia va fi respins ca nefondat conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat L.M.S. împotriva încheierii din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 1836/33/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 929/2010. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 2963/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
