ICCJ. Decizia nr. 2963/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2963/2010
Dosar nr. 03099/89/2008
Şedinţa publică din 1 septembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 392 din 13 noiembrie 2009, Tribunalul Vaslui a hotărât următoarele:
A respins cererea formulată de inculpatul C.S. privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. c), i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. c), i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. c), i) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C.S., cetăţean român, studii 3 clase, agricultor, căsătorit, şase copii minori, cu antecedente penale, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, la pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Pe durata executării pedepsei au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului C.S. şi dedusă din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu data de 06 august 2008 la zi, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
În baza art. 113 C. pen. s-a dispus a se lua faţă de inculpat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul C.S. să achite către S.A.J. Vaslui suma de 954 RON, către S.C.U. ";S.S."; Iaşi suma de 2.125,88 RON şi către S.C.U. ";P.N.O."; Iaşi suma de 4.490, 83 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 346 C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată constituită parte civilă C.V. şi a fost obligat inculpatul C.S. să achite acestuia suma de 1500 RON cu titlu de despăgubiri materiale civile şi suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale şi respinge restul pretenţiilor civile.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a fost confiscată de la inculpatul C.S. o bâtă din lemn cu diametrul de 3 cm şi lungimea de 1,10 m şi în baza art. 109 alin. (5) C. pen. s-a dispus restituirea către partea vătămată C.V., la rămânerea definitivă a hotărârii, a unui hârleţ cu coadă din lemn de esenţă tare, ambele aflate la camera de corpuri delicte a instanţei şi înregistrate la registrul de corpuri delicte a instanţei.
A obligat inculpatul la plata sumei de 2089 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă C.V. şi la plata sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Părţile sunt rude, deoarece C.I., tatăl inculpatului C.S., este fratele părţii vătămate C.V. Cele două familii sunt în conflict de aproximativ 8 ani, de când partea vătămată C.V. a hotărât să se restabilească în satul natal, după pensionare.
Inculpatul se ocupă de creşterea animalelor şi a avut un teren de 1,5 ha arendat de la martorul C.I.T., în contractul de arendare fiind trecută o durată a derulării contractului de 6 ani respectiv 2003 - 2009).
Pe de altă parte, martorul C.I.T. a arătat că acel contract urma să expire la finalul anului 2008 şi că a fost contactat de C.V. pentru a-i da lui spre exploatare terenul, inclusiv pentru anul 2008, oferindu-i şi o sumă de bani în avans.
În acest context, martorul C.I.T. şi partea vătămată C.V. s-au înţeles să se întâlnească la data de 11 mai 2008, în cursul dimineţii, aproximativ la ora 10, la terenul în discuţie, în scopul de a-l măsura şi delimita pentru a fi cosit ulterior de vătămat.
Partea vătămată adusese un băţ şi un hârleţ, care urmau să fie folosite la măsurarea terenului şi bornarea terenului.
La un moment dat, în zonă a apărut una dintre fiicele inculpatului, iar partea vătămată l-a rugat pe martor să meargă să îi comunice acesteia că nu mai poate paşte animalele acolo deoarece i-a dat terenul în folosinţă părţii vătămate C.V.
La scurt timp a sosit călare inculpatul, care era furios şi i-a adresat reproşuri părţii vătămate, pe care a lovit-o o singură dată în cap cu o bâtă pe care o adusese cu el. Vătămatul a căzut ca urmare a loviturii, neavând timp să reacţioneze, iar inculpatul a continuat să îl lovească peste cap şi corp cu picioarele, după care i-a luat hârleţul vătămatului şi i-a aplicat o lovitură în zona gâtului.
Martorul C.I.T. s-a speriat şi a plecat înainte de ultima lovitură cu hârleţul, refugiindu-se într-o zonă din apropiere în care era un tractor condus de martorul P.T., fiind urmărit de inculpat care i-a sugerat pe un ton ameninţător să nu îşi amintească nimic din cele văzute.
Partea vătămată a declarat că nu-şi mai aminteşte nimic şi că s-a trezit a doua zi în spital. El a fost găsit în jurul orelor 13 de soţia sa, care l-a transportat acasă cu o căruţă, iar de aici a fost dus cu ambulanţa la spital.
Conform certificatului medico-legal eliberat de S.M.L. Vaslui, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice de tipul hematomului subdural acut, care a necesitat evacuare, contuziei cerebrale temporale bilateral, fracturii duble de mandibulă, otoragiei drepte, plăgii contuze, tumefacţiei şi echimozei, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu, şi de corp dur, pot data din 11 mai 2008, au pus în pericol viaţa vătămatului şi necesită pentru vindecare 65 - 70 zile de îngrijiri medicale.
În cursul judecăţii s-a efectuat o expertiză medico-legală şi un supliment la această expertiză, la solicitarea părţii vătămate, experţii menţinând în principiu concluziile primului certificat medico-legal, cu precizarea că partea vătămată rămâne cu infirmitate fizică permanentă ca urmare a lipsei de substanţă osoasă şi cu o incapacitate de muncă încadrabilă în gradul III de invaliditate.
Pe de altă parte, în cursul judecăţii inculpatul C.S. a fost expertizat psihiatric la I.N.M.L. ";M.M."; Bucureşti şi s-a constatat că acesta a comis fapta dedusă judecăţii cu discernământ diminuat, recomandându-se luarea de măsuri din cele prevăzute de art. 113 C. pen.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, dar instanţa a reţinut că declaraţiile sale sunt contrazise de materialul probatoriu administrat în cauză.
Astfel, inculpatul a susţinut în primul rând că fiica sa a fost agresată de către partea vătămată C.V., dar nu îşi justifică fapta prin această pretinsă agresiune deoarece el nu recunoaşte nici măcar că s-ar fi întâlnit cu vătămatul în ziua respectivă.
În actul de sesizare a instanţei se reţine că la data de 20 mai 2008 inculpatul a formulat plângere penală pentru infracţiunile de lovire şi ameninţare [art. 180 alin. (1), 193 C. pen.] care ar fi fost comise de către unchiul său C.V., împotriva fiicei sale C.A.T.
S-a mai reţinut în rechizitoriu că probele nu confirmă săvârşirea de către partea vătămată a faptelor reclamate de inculpat şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.V. pentru infracţiunile prev. de art. 180 alin. (1), 193 C. pen.
În dosarul cauzei nu există date în sensul că inculpatul ar fi atacat această soluţie de netrimitere în judecată cu plângere formulată în baza art. 2781 C. proc. pen., iar legalitatea şi temeinicia acestei soluţii nu pot fi puse în discuţie în cauza de faţă, ci se pot face aprecieri doar cu privire la apărarea inculpatului privind aceleaşi aspecte.
Atât la urmărirea penală, cât şi la instanţă a fost audiată martora T.V., depoziţiile acesteia fiind însă contradictorii, ceea ce poate conduce la concluzia că nu sunt sincere şi nu reflectă realitatea.
În cursul urmăririi penale (la 5 septembrie 2008), martora pretinde că la sfârşitul lunii aprilie, într-o zi de joi, s-a aflat la un teren pe care îl are în zona în care s-a produs conflictul şi a văzut, de la o distanţă de circa 300 m, într-un moment situat între orele 12 - 16, un bărbat ce lovea cu piciorul un copil căzut la pământ.
Mai susţine martora că ea a strigat la agresor, iar copilul a fugit iniţial, apoi când s-a întors după aproximativ 15 minute a văzut că era o fetiţă care i-a spus că se numeşte C.A.T. şi a fost bătută de C.V.
De asemenea, martora a arătat că la aproximativ 2 săptămâni de la data respectivă a fost vizitată de C.S., tatăl fetiţei care i-a mulţumit pentru gestul de a lua apărarea copilului său.
În plus martora a arătat că în zilele de duminică merge la biserică unde stă până în jurul orelor 12.
La instanţă (termen 15 aprilie 2009), martora a nuanţat declaraţia dată iniţial şi a arătat că de fapt totul s-a petrecut într-o zi de duminică şi că a fost vizitată de C.S. cam la 3 luni după incident. Mai precizează martora că nu a auzit ca în ziua respectivă să fi fost vreun conflict.
Se observă astfel mai multe inadvertenţe în declaraţia martorei, în primul rând în ceea ce priveşte perioada în care a perceput cele relatate (aprilie - mai), apoi cu privire la ziua din săptămână în care a fost prezentă la terenul său (joi - duminică), în al treilea rând cu privire la ora la care ea putea să perceapă un eventual atac al vătămatului asupra fiicei inculpatului.
În această ordine de idei se poate reţine într-o primă ipoteză, că era o zi de joi şi cele descrise de martoră corespund unui episod care nu are legătură cu judecata de faţă şi oricum ea cunoaşte identitatea prezumată a agresorului fiindcă i-a fost indicată de fiica inculpatului.
Într-o a doua ipoteză se poate reţine că era o zi de duminică, dar la ora la care martora putea ajunge la teren, respectiv după terminarea slujbei, în jurul orelor 12,00, vătămatul nu mai putea agresa pe nimeni fiind el însuşi victima agresiunii inculpatului aproximativ la orele 11,00.
Declaraţiile martorei sunt diferite şi în ceea ce priveşte momentul când a fost contactată de inculpatul (2 săptămâni, respectiv 3 luni de la cele văzute de martoră).
Toate aceste elemente, unite cu faptul că martorul C.I.T., prezent în ziua comiterii faptei la terenul în litigiu începând cu orele 10,00, nu numai că nu a confirmat existenţa unui conflict între vătămat şi fiica inculpatului, ci chiar a relatat că vătămatul a evitat o relaţie directă cu minora, conduc la concluzia că depoziţia martorei T.V. nu reflectă realitatea şi nu poate fi luată în considerare la stabilirea situaţiei de fapt.
În susţinerea aceleiaşi teze probatorii a fost propus de inculpat martorul B.G.
Acesta a arătat că într-o zi din anul 2008, dar nu îşi aminteşte care, la orele 10,00 - 11,00 a văzut-o pe fiica inculpatului plângând pe islaz, după care l-a văzut pe inculpat plecând de la stâna sa spre comuna Scânteia. Martorul, care este unchi de pe mamă al inculpatului, confirmă existenţa unei duşmănii între vătămat şi inculpat însă este în mod vădit subiectiv, în favoarea inculpatului.
De altfel mărturia numitului B.G. nu este relevantă în cauză în măsura în care martorul nu poate localiza în timp şi nici oferi amănunte concludente despre evenimentele pe care le relatează.
S-a mai reţinut că şi mărturia fiicei minore a inculpatului, C.A.T. este subiectivă, susţinând apărările formulate de tatăl ei.
Inculpatul neagă prezenţa la locul faptei, dar depoziţia sa este înlăturată de cele ale martorilor oculari, care au perceput momente diferite din derularea evenimentelor, dar ale căror mărturii se coroborează între ele şi cu poziţia vătămatului.
Astfel declaraţia părţii vătămate este confirmată în primul rând de martorul C.I.T. care era prezent împreună cu vătămatul la terenul în litigiu şi a văzut pe inculpat cum s-a apropiat şi cum l-a lovit cu bâta, apoi cu pumnii şi picioarele şi cum a luat hârleţul în mână.
Relatările martorului C.I.T. sunt confirmate de cele ale martorului R.P., ce descrie într-o manieră similară conflictul, în prima lui parte, respectiv lovitura cu bâta şi cele aplicate ulterior după căderea vătămatului, mai puţin lovitura cu hârleţul.
În măsura în care declaraţia martorului R.P. nu este singulară nu există motive pentru a fi înlăturată, aşa cum a solicitat inculpatul, prin apărător, cu motivarea că ar exista o stare de duşmănie între el şi martor.
Deplasarea inculpatului spre locul unde se aflau partea vătămată şi martorul C.I.T. este confirmată şi de depoziţia numitului G.M. Acesta din urmă a arătat şi faptul că în apropiere se afla fiica inculpatului, care păştea oile, ceea ce se coroborează cu declaraţiile vătămatului şi ale martorului C.I.T. referitoare la prezenţa fiicei inculpatului în zonă.
Pe de altă parte, martorul P.T. confirmă starea de teamă indusă martorului C.I.T., care s-a apropiat de tractorul condus de P.T. pentru a se refugia, practic fiind urmărit de către inculpat, care i-a pus în vedere să nu îşi amintească nimic în legătură cu un conflict, în mod vădit conflictul ce tocmai avusese loc.
De altfel, martorul C.I.T. a arătat la urmărirea penală că a fost ameninţat de inculpat pentru a-şi schimba declaraţia iniţială şi pentru a nu relata exact ce s-a întâmplat.
Contextul probatoriu analizat reflectă cu claritate vinovăţia inculpatului în comiterea faptei deduse judecăţii, nefiind justificată solicitarea formulată de inculpat privind achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Nici cererea de a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi de a se schimba în mod corespunzător încadrarea juridică dată faptei nu este întemeiată, deoarece nu s-a dovedit în cauză existenţa unei conduite provocatoare a vătămatului, respectiv nu s-a dovedit că partea vătămată C.V. a lovit-o pe minora C.A.T.
S-au analizat anterior depoziţiile martorelor C.A.T. şi T.V. şi motivele pentru care aceste depoziţii nu pot fi considerate ca fiind corecte şi conforme cu realitatea şi cu desfăşurarea evenimentelor aşa cum rezultă acestea din restul materialului probatoriu.
Cu toate că nu există date în acest sens, chiar dacă prin absurd, s-ar admite că vătămatul a agresat-o pe minoră, în niciun caz nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se reţine provocarea, acţiunea de o violenţă extremă a inculpatului neputând să fie justificată în condiţiile în care chiar minora arată că nu a avut leziuni şi nu a fost dusă la medicul legist de familia sa.
Practica judiciară invocată de inculpat, prin apărător, nu este relevantă în măsura în care este vorba despre decizii de speţă, care nu sunt izvor de drept, fiind dificil de extrapolat raţionamente sau soluţii de la o cauză la altă deoarece fiecare are particularităţile ei.
Fapta inculpatului de a aplica părţii vătămate, care este unchiul său, în public, o lovitură cu o bâtă în cap, mai multe lovituri cu picioarele şi o lovitură cu partea metalică a unui hârleţ în zona gâtului realizează conţinutul infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c), i) C. pen.
Pentru infracţiunea săvârşită inculpatului C.S. i s-a stabilit o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general prev. de art. 52 şi 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului şi i s-a aplicat de asemenea şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Pedeapsa a fost orientată spre minimul special prevăzut de textul incriminator, redus potrivit art. 21 alin. (2) C. pen., deoarece s-a avut în vedere, sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, faptul că inculpatul a avut discernământ diminuat la comiterea faptei, potrivit concluziilor expertizelor medico-legale psihiatrice efectuate în cauză.
Pe durata prev. de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Gravitatea faptei comise de inculpat, în public şi împotriva unei rude, îl face nedemn de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei precum şi pe o perioadă după executarea acesteia, motiv pentru care, pe durata executării pedepsei vor fi interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
II. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul C.S. şi partea civilă C.V.
Inculpatul a solicitat, în principal, achitarea sa, susţinând că nu a săvârşit fapta, iar în subsidiar, reţinerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi a circumstanţelor atenuante judiciare.
Partea civilă a solicitat majorarea pedepsei principale, precum şi a daunelor materiale şi morale.
Prin Decizia penală nr. 103 din 8 iunie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul formulat de partea civilă C.V., împotriva Sentinţei penale nr. 392 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Vaslui, pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală şi civilă.
Rejudecând cauza:
A majorat de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 9 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului C.S. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c), i) C. pen. şi a majorat durata pedepsei complementare de la 3 ani la 5 ani.
A majorat cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă C.V., în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., de la 20.000 RON la 40.000 RON.
A obligat inculpatul să plătească părţii civile C.V. o prestaţie periodică, în cuantum de 100 RON lunar, de la data săvârşirii infracţiunii şi până la data încetării invalidităţii de muncă.
A menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 392 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Vaslui, care nu sunt contrare prezentei decizii.
A menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.S. şi a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de după data de 13 noiembrie 2009.
A respins ca nefondat apelul formulat de către inculpatul C.S. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelului părţii civile, au rămas în sarcina acestuia, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
În baza dispoziţiilor art. 189 şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, în acestea fiind inclus şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, ce va fi avansat către Baroul Iaşi din fondurile Ministerului Justiţiei.
În termen legal, decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat şi partea civilă.
Inculpatul C.S. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicitând reducerea pedepsei. În dezvoltarea motivului de recurs, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că a fost provocat de partea vătămată care i-a lovit fiica. A mai solicitat să se aibă în vedere starea sa precară de sănătate, cu referire la afecţiunile de natură psihică pe care le prezintă, conform actelor medicale depuse la dosarul cauzei.
Partea civilă C.V., în recursul său, a solicitat majorarea pedepsei inculpatului şi înlăturarea dispoziţiei de obligare la plata cheltuielilor judiciare din apel.
Examinând decizia atacată prin prisma cazului de casare invocat de recurent, precum şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de prim control judiciar au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând şi în drept o încadrare corespunzătoare.
Inculpatul a solicitat reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi cu ocazia judecării în primă instanţă, apărare înlăturată motivat, probele administrate în cauză nesusţinând teza inculpatului în sensul că a fost provocat de conduita victimei care ar fi agresat-o pe fiica sa minoră, C.A.T. Sub acest aspect, ambele instanţe au analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză şi au înlăturat temeinic argumentat declaraţiile martorei T.V. care conţin inadvertenţe cu privire la perioada şi până când susţine că a perceput acţiunea victimei de lovire a minorei C.A.T.
Pe de altă parte, aşa cum corect a observat instanţa de fond, chiar şi în condiţiile în care victima ar fi aplicat o palmă fiicei inculpatului, reacţia acestuia a fost una disproporţional de violenţă.
Sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată inculpatului C.S. corespunde tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi este aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, instanţa de apel a avut în vedere în mod corespunzător gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, dedus din modalitatea de comitere a acesteia - lovirea repetată a părţii vătămate într-un loc public, cu obiecte contondente (hârleţ), legătura de rudenie cu partea vătămată, numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, disproporţia de forţe dintre inculpat şi partea vătămată, derivată din diferenţa de vârstă şi capacitatea reacţiilor fizice, zonele anatomice vizate precum şi persoana inculpatului şi împrejurările care agravează răspunderea penală (antecedenţa penală a inculpatului, gradul ridicat de agresivitate a acestuia). Aşa fiind, nu se impune reindividualizarea pedepsei nici în sensul reducerii acesteia, aşa cum a solicitat inculpatul, nici în sensul majorării, cum a cerut partea vătămată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul C.S. şi de partea civilă C.V. împotriva Deciziei penale nr. 103 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 august 2008 la 1 septembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 septembrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 1057/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 297/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
