ICCJ. Decizia nr. 1076/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1076/2010
Dosar nr.2362/30/2009
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată.
Prin sentinţa penală nr. 641 din 25 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, în dosarul nr. 2362/30/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului F.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., subsecvent respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de avocatul ales al inculpatului.
In baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
In baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 25 ianuarie 2009 până la 25 noiembrie 2009, inclusiv.
In baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri: o mătură cu coada lungă de lemn; o mătură cu coada tăiată; un par din lemn de aproximativ 60 cm (enumerate în procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 16 aprilie 2009 - poziţia 13/2009 în registrul de corpuri delicte).
În baza art. 169 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat, la data rămânerii definitive a hotărârii, a următoarele bunuri: o vestă din material textil de culoare gri, uzată; o pereche de pantaloni de blugi de culoare albastră marca RESCUE, uzaţi; o geacă din blugi de culoare albastră marca RAMBO; o geacă din material textil de culoare albastră marca BERTOLUCCI; un sacou bărbătesc fără mâneci de culoare neagră cu dungi verticale; o pereche de pantofi bărbăteşti de culoare neagră; o geacă de faş de culoare neagră cu dungi albe şi roşii; un cearşaf (faţă de plapumă) de culoare albă cu model floral; un tricou de culoare verde cu mâneci lungi şi helancă de culoare neagră cu mâneci lungi; o pătură din material textil de culoare crem; o faţă de pernă de culoare albă cu model floral; o pereche de pantaloni de culoare mov (enumerate în procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 16 aprilie 2009 - poziţia 13/2009 în registrul de corpuri delicte).
S-a luat act că persoana vătămată F.D. nu s-a constituit parte vătămată sau parte civilă în procesul penal.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei de 22 ianuarie 2009, între inculpat şi soţia sa, victima F.V., s-a iscat un conflict, generat de faptul că la venirea acasă, victima se afla în compania martorului V.I., iar inculpatul îi bănuia pe cei doi de întreţinerea unei relaţii amoroase.
Acest conflict a degenerat în agresiune fizică din partea inculpatului exercitată mai întâi asupra martorului V.I.
După fuga acestuia, pe fondul stării de surescitare determinată de consumul de alcool şi presupusa infidelitate a soţiei, inculpatul a exercitat, până la data decesului (24 ianuarie 2009), la diferite intervale de timp, acte de violenţă asupra victimei, lovind-o în mod repetat şi cu intensitate, peste tot corpul, la nivelul capului, toracelui, membrelor superioare şi inferioare, cu palmele, pumnii, picioarele sau obiecte de uz casnic (mătură, par de lemn).
După aplicarea corecţiei fizice amintite pe parcursul zilelor din 22, 23 şi 24 ianuarie 2009, în seara zilei de 24 ianuarie 2009, inculpatul s-a culcat împreună cu soţia sa în patul din camera comună, iar în jurul orelor 22.00, când aceasta i-ar fi spus că se simte rău, i-a dat un pahar cu apă.
În jurul orelor 03.00 - 04.00, când s-a trezit pentru a-şi satisface nevoile fiziologice, inculpatul şi-a dat seama că soţia sa decedase, întrucât era „rece şi amorţită" (pag. 17 verso), dar s-a culcat înapoi în pat lângă aceasta.
Dimineaţa, în data de 25 ianuarie 2009, inculpatul a realizat că a ucis-o pe soţia sa, declarând ulterior că „după ce m-am trezit nu am anunţat pe nimeni întrucât mi-am dat seama că a murit în urma loviturilor mele,, (pg. 17 verso).
Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru ca victimei sa-i fie acordate îngrijiri medicale, fiul victimei, F.D. fiind cel care, după ce a descoperit cadavrul, a alertat serviciul de ambulanţă şi organele de poliţie care au constatat decesul victimei.
Cauza morţii violente a victimei - potrivit concluziilor actelor medicale - a reprezentat-o şocul traumatic consecutiv unui politraumatism forte extern, cu componenţă craniană, toraco - abdominală şi de membre, multiplele leziuni de violenţă fiind produse prin loviri directe şi repetate cu corpuri dure, între traumatism şi deces existând legătură directă de cauzalitate.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut parţial violenţele exercitate asupra victimei, declarând că a lovit victima în zilele de 23 şi 24 ianuarie 2009 cu pumnii, picioarele şi cu o coadă de mătură, în mod repetat, în zona capului şi peste tot corpul.
În faţa primei instanţe, inculpatul a prezentat o altă variantă a celor întâmplate în locuinţa comună după fuga martorului V.I., arătând că şi-a lovit soţia numai în data de 24 ianuarie 2009 şi doar de la brâu în jos şi că nu a avut intenţia de a omorî, agresiunea exercitată având natura unei corecţii fizice, determinată de comportamentul vicios (consumul repetat în exces de băuturi alcoolice) şi imoral al acesteia (întreţinerea de relaţii extraconjugale).
În acest sens, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea mai uşoară, praeterintenţionată, de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Cererea a fost respinsă de instanţă, reţinându-se că intenţia directă în săvârşirea acţiunii de suprimare a vieţii victimei rezulta din materialitatea faptei.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere circumstanţele concrete de săvârşire a faptei, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul F.M.
Prin motivele de apel formulate, s-a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de omor calificat în loviri cauzatoare de moarte, motivat de faptul că inculpatul nu a urmărit uciderea victimei, ci doar aplicarea unei corecţii pentru infidelitatea acesteia şi pentru faptul că vânduse mai multe bunuri din gospodărie pentru a-şi procura băutură.
În subsidiar, s-a solicitat reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., având în vedere vârsta inculpatului (53 de ani), nivelul de instruire şcolară, lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate, atitudinea cooperanta pe care a avut-o in fata organelor judiciare, predându-se si recunoscând comiterea faptei pe care o regreta si, nu în ultimul rând, buna reputaţie de care se bucură inculpatul în comunitate, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, indiferent de încadrarea juridică a faptei.
Apelul astfel formulat a fost respins prin Decizia penală nr. 16/A din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Instanţa de apel a apreciat că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, chiar dacă este posibil să nu-1 fi urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, poziţie subiectivă specifică intenţiei indirecte, având în vedere faptul că au fost folosite obiecte apte să producă moartea (o coadă de mătură şi un par de lemn), numărul mare de lovituri aplicate (61 leziuni, din care - fractură piramidă nazală, echimoze, plăgi, excoriaţii) şi zonele corpului vizate (cap, gât, torace, abdomen).
Prin urmare, s-a apreciat că fapta inculpatului a fost corespunzător încadrată juridic ca infracţiune de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Totodată, s-a apreciat că pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată inculpatului a fost corect individualizată prin raportare la împrejurările comiterii faptei, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.M., reiterând criticile din apel, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.
S-a arătat de către inculpat că fapta pentru care a fost condamnat a fost greşit încadrată în dispoziţiile art. 174-175 C. pen. întrucât nu a urmărit decesul victimei, ci a înţeles să aplice numai o corecţie fizică, ca urmare a infidelităţii victimei.
Cu această argumentaţie, s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice.
In susţinerea cazului de casare privitor la greşita stabilire a pedepsei, s-a invocat omisiunea instanţelor de a reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante reprezentate de buna conduită avută înainte de comiterea faptei, cât şi ulterior, prin atitudinea cooperantă pe tot parcursul procesului penal.
Pe cale de consecinţă, s-a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul inculpatului nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., în raport de care apărarea a solicitat schimbarea de încadrare juridică se caracterizează, sub aspectul laturii subiective, prin praeterintenţie, lovirea sau vătămarea corporală săvârşindu-se cu intenţie, iar rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind imputabil făptuitorului sub forma culpei.
In speţă, inculpatul, dând dovadă de perseverenţă şi cruzime, a aplicat victimei pe parcursul mai multor zile, un număr mare de lovituri încât la examinarea cadavrului nu fost găsită nicio porţiune a corpului care să nu prezinte echimoze şi excoriaţii.
Relevante în acest sens sunt planşele foto aflate la dosarul de urmărire penală (filele 64-71), dar şi constatările şi concluziile din raportul medico-legal de autopsie nr. 46/A din 26 ianuarie 2009 întocmit de IML Timişoara care consemnează numeroase semne de violenţă situate pe corpul victimei, la nivelul extremităţii cefalice, regiunii cervicale, centurii scapulare, membrelor superioare, membrelor inferioare, toracelui, abdomenului şi centurii pelvine.
Leziunile de violenţă constatate la nivelul capului (extremităţii cefalice), în majoritatea lor (pct. 1,2,3,7,8,9,11,12 din raportul medico-legal), s-au putut produce prin lovire directă cu corpuri dure, împrejurare care susţine ipoteza că victima a fost lovită în mod repetat la nivelul capului, cu palmele, pumnii şi coada de mătură.
Celelalte leziuni de violenţă, anterior menţionate, au putut fi produse prin lovire cu şi/sau de corpuri dure.
Din acelaşi raport medical se desprinde concluzia că loviturile, pe lângă faptul că au fost numeroase şi au vizat zone vitale (cap, torace), au fost aplicate cu intensitate, generând un şoc traumatic care a determinat decesul victimei.
De altfel, intensitatea violenţelor exercitate de inculpat asupra soţiei sale este dovedită şi de numeroasele urme de material biologic (sânge) găsite în mai multe locuri din casă: pe unul din holurile din imobil, pe zidul interior al primului corp de clădire, pe obiectele din hol (plasă din material plastic, geacă), pe aragazul din prima încăpere, pe articolele vestimentare din încăperea în care a fost găsit cadavrul victimei, pe suprafaţa plapomei, pe cada din baie, pe uşa de acces în cea de a doua cameră din corpul II de clădire, pe pernă, în interiorul unui pantof bărbătesc de culoare neagră.
A rezultat că inculpatul nu s-a limitat doar la exercitarea actelor de violenţă care au produs decesul victimei, ci a manifestat şi o totală indiferenţă faţă de victimă, pe care a lăsat-o fără niciun ajutor, deşi avea posibilitatea de a anunţa şi solicita asistenţă medicală de specialitate.
Indiferenţa inculpatului s-a manifestat şi prin refuzul de a permite fiului său să ia legătura cu victima pe parcursul celor 3 zile cât a durat agresiunea, înlăturând astfel orice posibilitate de salvare a victimei.
In aceste condiţii, împrejurarea că inculpatul, lovind victima, s-a folosit de instrumente inapte, prin ele însele, să producă leziuni mortale, cât şi împrejurarea că actele de agresiune nu au condus la decesul imediat al victimei, sunt irelevante sub aspectul stabilirii intenţiei de a ucide câtă vreme agresiunea a fost exercitată pe durata mai multor zile, prin numeroase şi puternice lovituri aplicate cu pumnii, dar şi cu mătura, coada măturii şi maiul în zone vitale ale corpului.
Din aceeaşi perspectivă este irelevant faptul că inculpatul nu a urmărit să ucidă victima, ci numai să-i aplice o corecţie.
Astfel, sub aspect subiectiv, pentru existenţa infracţiunii de omor este suficient ca făptuitorul să fi avut reprezentarea rezultatului ilicit al acţiunii ori omisiunii sale şi, totodată, să-1 fi dorit ori să-1 fi acceptat.
Or, o activitate de felul celei săvârşite de inculpat, constând în lovirea repetată şi intensă a victimei, pe parcursul mai multor zile, peste tot corpul, precum şi refuzul de a solicita asistenţă medicală pentru aceasta şi de a împiedica acordarea unui asemenea ajutor ( în ipoteza în care ar fi permis fiului său să vorbească la telefon cu mama sa), relevă, prin ea însăşi, urmarea inevitabilă a morţii victimei, consecinţă pe care, chiar dacă nu a dorit-o, în orice caz a acceptat-o.
Speranţa unei persoane că un anumit rezultat socialmente periculos al faptei sale nu se va produce - atâta vreme cât această speranţă nu se întemeiază pe elemente obiective, concrete, real existente de natură a o justifica - echivalează cu acceptarea acelui rezultat, poziţie psihică ce caracterizează tocmai intenţia indirectă (Decizia nr. 642 din 26 martie 1968 a fostului Tribunal Suprem).
Or, în speţă, faţă de numărul şi gravitatea loviturilor aplicate victimei, vulnerabilitatea acesteia, determinată de Constituţia sa fizică, starea precară de sănătate-conform buletinului histo-patologic nr. 59/2009, victima suferind de TBC pulmonar, cardiopatie alcoolică, distrofie grasă hepatică, scleroză difuză pancreatică şi nefroarterofibroză, precum şi starea avansată de ebrietate în care acesta se afla, dar şi atitudinea inculpatului care, deşi şi-a dat seama de gravitatea stării victimei, aspect relatat de mai multe ori fiului său în convorbirile telefonice avute, nu a solicitat asistenţă medicală de specialitate, precum şi indiferenţa manifestată faţă de rezultatul produs - moartea victimei (după constarea decesului, inculpatul a continuat să doarmă lângă cadavrul soţiei sale), nu a existat nici o speranţă obiectivă care să justifice credinţa că victima va supravieţui.
Prin urmare, pentru argumentele probatorii menţionate, Înalta Curte constată că intenţia indirectă din partea inculpatului cu privire la moartea victimei rezultă din materialitatea faptei ilicite comise, astfel încât cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea praeterintenţioanată prevăzută de art. 183 C. pen., corespunzător cazului de casare de la art. 385/9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte constată că pedeapsa de 15 ani stabilită în cuantumul minimului special prevăzut de lege corespunde gravităţii faptei comise şi periculozităţii sociale a inculpatului, împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin aplicarea pedepsei în limita minimului legal.
Tot astfel, se constată că în favoarea inculpatului nu poate fi reţinută nici circumstanţa legală privind săvârşirea faptei în stare de provocare din partea victimei.
Se reţine în acest sens că afirmaţia inculpatului în sensul că ar fi surprins victima în timp ce întreţinea un raport sexual cu martorul V.I. nu a fost confirmată de nicio altă probă administrată în cauză.
De asemenea, este de menţionat că inculpatul a prezentat versiuni diferite în justificarea acţiunii sale violente asupra victimei, invocând fie comportamentul agresiv al acesteia ori faptul că înstrăinase bunuri din locuinţă în vederea consumului de alcool, fie atitudinea imorală a victimei înainte de comiterea faptei.
În consecinţă, nefiind invocate sau relevate pentru reformarea deciziei atacate şi alte cazuri de casare dintre cele prevăzute de art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva deciziei penale nr. 16/A din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 ianuarie 2009 la 22 martie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1068/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4472/2010. Penal → |
|---|
