ICCJ. Decizia nr. 114/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 114/2010
Dosar nr. 493/43/2007
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 333 din 24 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Harghita s-au dispus următoarele:
- în baza art.183 C. pen., condamnarea inculpatului B.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
- în baza art. 321 alin. (2) C. pen., condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice;
- în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului B.I. pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei de 8 ani închisoare timpul reţinerii şi arestării preventive de la 18 martie 2004 la 27 iunie 2005.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)- c) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă penală s-a mai dispus:
- în baza art. 183 C. pen., condamnarea inculpatului G.E. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
- în baza art. 321 alin. (2) C. pen., condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului G.E. pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 2841 C. proc. pen. înainte de abrogare, a fost încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă formulată de partea vătămată SC T.J. SRL, cu sediul în municipiul Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, împotriva celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
Totodată, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată şi precizată de partea civilă M.A. împotriva celor doi inculpaţi, aceştia fiind obligaţi în solidar să plătească părţii civile suma de 1.813,6 lei cheltuieli de înmormântare şi suma de 10.000, lei daune morale.
Celelalte pretenţii ale părţii civile au fost respinse, ca neîntemeiate.
Prin sentinţa anterior menţionată s-au mai dispus următoarele:
- respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii civile formulată de partea civilă SC T.J. SRL împotriva inculpaţilor B.I. şi G.E.
- admiterea acţiunii civile formulată de partea civilă CAS Tg. Mureş şi continuată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg.Mureş împotriva celor doi inculpaţi, aceştia fiind obligaţi în solidar să plătească părţii civile suma de 11.326 lei, cheltuieli ocazionate de spitalizarea victimei S.S.
S-a constatat că din eroare a fost citat în cauză, în calitate de parte civilă, numitul P.P.A.
În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului câte 980 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 C. proc. pen. fiecare dintre inculpaţi a fost obligat să plătească părţii civile M.A. câte 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de aceasta.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele.
În seara de 28 decembrie 2003, în jurul orei 21,00 inculpaţii B.I. şi G.E. au intrat în incinta disco-barului, administrat de SC T.J. SRL. Cei doi se aflau în stare de ebrietate, martora V.M. arătând că se clătinau.
În momentul în care inculpaţii au intrat în disco-bar, programul de discotecă nu începuse, incinta fiind luminată cu lumină artificială. în local se aflau circa 60-70 de persoane, majoritatea tineri din comună şi satele învecinate, iar la pupitrul DJ-ului se afla victima S.S., angajat cu contract pentru acest serviciu. în bar se mai afla şi B.V., fratele inculpatului B.I., însoţit de o fată. Martora V.M. a arătat că înainte de incidentele violente, B.V. a părăsit discoteca, acest lucru rămânând însă nelămurit fată de declaraţia acestuia din urmă, care a afirmat contrariul, chiar şi la confruntarea cu ceilalţi martori.
La un moment dat, între inculpatul B.I. şi victima S.S. a avut loc o altercaţie din cauza faptului că victima a refuzat să continue difuzarea melodiilor cu dedicaţie pentru inculpat. Acesta din urmă l-a ameninţat cu moartea, în mod direct şi prin intermediul ospătarului T.M., ulterior urcându-se pe postamentul DJ-ului şi lovind victima cu pumnul. Din cauza stării de ebrietate, inculpatul a căzut cu faţa într-un ochi de geam, care s-a spart şi i-a provocat o rană sângerândă.
În urma acestui prim moment violent, ambii inculpaţi au început să-l lovească pe S.S. cu pumnii şi cu picioarele, chiar şi după ce acesta a căzut la pământ. Victima a fost trasă de cei doi inculpaţi pe ringul de dans, unde au continuat să-i aplice lovituri, lăsându-l în stare de inconştienţă.
În timpul altercaţiei, inculpatul G.E. a răsturnat intenţionat pupitrul DJ-ului, cauzând distrugerea instrumentelor aflate pe acesta.
Toate aceste împrejurări au determinat scandalizarea participanţilor, care au părăsit discoteca.
În urma agresiunii, victima a suferit leziuni corporale care nu i-au pus în primejdie viaţa. Ulterior, pe fondul bolii de care suferea victima, în condiţiile unui tratament care a determinat evoluţia nefavorabilă a bolnavului, aşa cum a constatat Comisia superioară medico-legală, S.S. a decedat.
Instanţa de fond a reţinut că faptele inculpaţilor prezintă elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, cu excepţia celei de distrugere.
La individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 şi art. 27 C. pen.
S-a apreciat că acţiunea civilă formulată de partea civilă M.A. este întemeiată în privinţa sumei de 1.813,6 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare, ca de altfel şi acţiunea civilă formulată de CAS Tg.Mureş şi continuată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg.Mureş.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi inculpaţii B.I. şi G.E.
În apelul Parchetului s-a invocat faptul că încetarea urmăririi penale în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. pentru infracţiunea de distrugere este nelegală, iar inculpaţii au criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 107/A din 23 noiembrie 2007, Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi apelurile declarate de cei doi inculpaţi şi, desfiinţând în parte sentinţa apelată, a dispus următoarele:
În baza art. 183 C. pen., condamnarea inculpaţilor B.I. şi G.E. la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
În baza art. 321 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea fiecărui inculpat la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice;
În baza art. 217 alin. (1) C. pen., condamnarea fiecărui inculpat la câte un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului B.I. perioada reţinerii şi arestării preventive de la 18 martie 2004 - la 27 iunie 2005.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut, printre altele, că faptele inculpaţilor prezintă elementele infracţiunilor de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. şi lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. şi, întrucât cele trei infracţiuni au fost săvârşite în concurs, s-a constatat că încetarea urmăririi penale potrivit art. 10 lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 2841 C. proc. pen. în vechea reglementare, pentru infracţiunea de distrugere, este nelegală.
Cu privire la apelurile declarate de cei doi inculpaţi, s-a apreciat că acestea sunt întemeiate sub aspectul individualizării pedepselor ce le-au fost aplicate.
Astfel, reţinând aspectul praeterinţenţionat al acţiunilor de violentă coroborat cu starea de ebrietate în care se aflau cei doi, stare care Ie-a diminuat autocontrolul, precum şi lipsa antecedentelor penale şi efortul pentru a acoperi prejudiciul material creat, cel puţin în ceea ce priveşte unitatea publică prejudiciată, instanţa de apel a apreciat că o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege cu închisoarea poate să-şi atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii B.I. şi G.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursurile inculpatului G.E. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiată soluţia), pct. 10( instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale, de natură să garanteze drepturile părţilor şi să influenţeze soluţia procesului) şi pct. 18 C. proc. pen. (s-a comis o gravă eroare de fapt constând în aceea că instanţele nu au înţeles ansamblul probator, fiind în eroare când au interpretat actele contradictorii emise de instituţiile medicale).
În subsidiar, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că pedepsele au fost greşit individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitându-se chiar aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Recursul inculpatului B.I. a vizat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 (instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate, esenţiale pentru părţi) şi pct.18 C. proc. pen. (s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare).
Concluziile reprezentantului Parchetului, ale apărătorilor recurenţilor inculpaţi şi ultimul cuvânt al recurentului inculpat G.E. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate în cauză prin prisma cazurilor de casare invocate, constată că aceste sunt nefondate pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost corect stabilite în cauză, făcându-se şi o corectă încadrare juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.
Astfel, în cauză s-a stabilit în mod just că faptele inculpaţilor, aşa cum au fost reţinute şi dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen. şi distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., prin urmare o soluţie de achitare a acestora apărând ca nejustificată.
Aşadar, în legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., potrivit căruia judecata cauzei pe fond şi în apel ar fi fost fundamentată pe o gravă eroare de fapt, cu consecinţa greşitei condamnări, Înalta Curte constată că această critică nu poate fi acceptată, având în vedere faptul că apărările recurenţilor inculpaţi nu pot fi reţinute, în speţă existând elemente de fapt ce rezultă din probele administrate, care certifică faptele reţinute în sarcina inculpaţilor.
Cu privire la solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare ce are la bază cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în sensul neluării în considerare a unor cereri esenţiale, înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi primită, având în vedere că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor.
Neîntemeiată este şi critica fundamentată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., atâta vreme cât hotărârea criticată este corespunzător motivată, atât în fapt cât şi în drept.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat în apărare de recurentul inculpat G.E., Înalta Curte constată că instanţa de apel, în scopul realizării eficiente a funcţiilor pedepsei, a operat reindividualizarea pedepselor aplicate ambilor inculpaţi, diminuându-le la câte 5 ani închisoare pentru fiecare, în acest mod pedeapsa fiind adaptată nevoilor de îndreptare ale acestora.
Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale C. pen., de limitele speciale ale pedepselor, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Se reţine, aşadar, că instanţa de apel, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale anterior menţionate, a stabilit pedepse într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale şi celor personale ale inculpaţilor.
Este neîndoielnic că faptele săvârşite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, cât şi împrejurările în care faptele au fost comise şi modul de acţionare.
Într-o asemenea situaţie, Înalta Curte apreciază că o nouă reducere a pedepsei aplicate inculpatului G.E. nu se impune.
Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei, se reţine că reeducarea inculpatului nu se poate realiza decât prin privarea acestuia de libertate, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii comise, împrejurările în care a fost săvârşită, împrejurări care demonstrează că simpla aplicare a unei sancţiuni fără executare efectivă nu poate corespunde dublului scop - educativ şi coercitiv - al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 3851 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.E. şi B.I. împotriva deciziei penale nr. 107/A din 23 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit interpretului în limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 113/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4479/2010. Penal → |
|---|
