ICCJ. Decizia nr. 1078/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

Prin sentința penală nr. 89 din 8 aprilie 2009 pronunțată în dosar, Tribunalul Arad, în, în baza art. 20 rap. la art. 197 alin. (2) lit. b)1 _i alin. (3) teza I C. pen., a fost condamnat inculpatul S.F. (fiul lui A. și al lui E.) la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, pentru tentativă de viol.

Prin aceeași hotărâre prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e), C. pen., pe o durată de 5 ani.

în baza art. 20 rap. la art. 203 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru tentativă de incest.

în baza art. 197 alin. (2) lit. b)1 _i alin. (3) teza 1 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, pentru viol.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e), C. pen., pe o durată de 5 ani.

în baza art. 203 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de: 6 (șase) ani închisoare, pentru incest.

în baza art. 33 lit. a) și b), art. 34 lit. b) C. pen., prima instanță a contopit pedepsele mai sus aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare.

Prima instanță a mai interzis inculpatului, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen., exercitarea drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) lit. a), b), d), e) C. pen.

în baza art. 35 alin. (3) C. pen., aceeași instanță a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, anume interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., pe o durată de 5 ani. Prin aceeași sentință prima instanță a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei daune morale către persoana vătămată S.M., reprezentantă de Direcția generală de asistență socială și protecția copilului Arad.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad, din probele administrate în cauză (declarațile părții vătămate S.M., inculpatului, declarațiile martorilor C.V.A., S.M., T.E., P.G., L.G. și B.D., coroborate cu procesul-verbal de consemnare a plângerii, raportul de constatare medico-legală) a reținut că în seara zilei de 11 decembrie 2007, inculpatul se afla la locuința sa, împreună cu fiica sa M. și fosta concubină C.A., în timp ce fiica mai mare a inculpatului, numita S.M., plecase chiar în după-amiaza aceleiași zile în Ungaria. După ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul s-a dus la culcare în jurul orei 2200, iar C.A. a plecat împreună cu M. la o gheretă din apropierea locuinței, pentru a face mici cumpărături.

S-a mai reținut că partea vătămată S.M., speriată fiind de gândul că la întoarcerea acasă, C.A. va pleca la locuința sa, iar ea va rămâne doar cu tatăl, aflat în stare de ebrietate, aceasta i-a relatat A. despre faptul că îi este frică să rămână doar în compania tatălui său, întrucât acesta "se dă la ea", redându-i o întâmplare ce a avut loc cu câțiva ai în urmă, când, de asemenea, tatăl său a încercat să întrețină un raport sexual cu ea, în timp ce se afla în vizită la locuința lor și prietena sa, L.L. Auzind relatarea fetei și văzând-o speriată de perspectiva rămânerii acasă numai cu tatăl său, C.A. a plecat la locuința sa împreună cu S.M.

S-a mai reținut că, în jurul orelor 2 sau 3 ale dimineții, inculpatul s-a trezit și, văzând că minora nu era acasă, bănuind că a plecat cu C.A., a sunat-o pe aceasta din urmă, cerându-i imperativ să o aducă acasă pe fiica sa. întrucât C.A. s-a conformat cererii inculpatului, la momentul când au ajuns acasă, inculpatul a luat-o la bătaie pe M., reproșându-i faptul că a părăsit locuința, plecând fără înștiințarea sa. Văzând manifestarea violentă a inculpatului, martora C.A. a încercat să intervină în favoarea fetei, dar inculpatul i-a cerut să părăsească locuința, fapt care s-a și întâmplat, întrucât martora a dorit să evite un alt scandal, ținând cont că inculpatul se afla încă sub influența alcoolului.

După plecarea martorei C.A., inculpatul a continuat agresiunea asupra fiicei sale, cerându-i la un moment dat să-și dea jos pantalonii și, fiind refuzat, inculpatul a continuat să o lovească. în final, partea vătămată, speriată de comportamentul agresiv al tatălui său, și-a dat pantalonii jos, iar inculpatul a așezat-o cu spatele înspre el, întreținând cu aceasta un act sexual, prin constrângere; ulterior, inculpatul continuând agresarea sexuală a fiicei sale și întreținând cu aceasta și un raport sexual oral.

A doua zi, minora s-a dus la școală, explicând colegilor că urmele de agresiune din zona feței au fost produse prin cădere, iar după terminarea programului școlar, aceasta s-a dus la vecina T.E., căreia i-a cerut să o ducă la bunica sa, ce locuia în cartierul M., relatându-i vecinei cele întâmplate. Martora T.E. a dus-o pe partea vătămată minoră la locuința bunicii sale, unde a rămas până a doua zi, când s-a întors din Ungaria sora sa M., care, constatând lipsa surorii sale, Ie-a contactat atât pe vecină cât și pe martora C.A., pentru a afla unde se află aceasta.

Fiind înștiințată de vecină despre faptul că aceasta a dus-o pe M. la bunică, M., împreună cu A., s-au deplasat la locuința bunicii, unde au găsit-o pe minoră, care Ie-a relatat despre agresiunea sexuală la care a fost supusă de către tatăl său, arătând că nu mai dorește să se întoarcă acasă și nici să-și mai întâlnească tatăl.

Surorile S.M. și M. s-au deplasat împreună cu martora C.A. la Direcția pentru Protecția Copilului Arad, după care au înștiințat organele de poliție despre fapta inculpatului.

De asemenea, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului și cu privire la întâmplarea relatată de partea vătămată S.M. ca având loc la momentul când ea avea opt sau nouă ani.

Astfel, s-a relevat că, la o dată care nu a putut fi stabilită cu certitudine, în timp ce la locuința familiei S. venise în vizită martora L.L. - prietenă a părții vătămate - inculpatul s-a întors seara acasă cu urme de lovituri pe corp și, fiind sub influența alcoolului, a început s-o agreseze pe fiica sa M., aducându-i diverse reproșuri. Șocată de comportamentul inculpatului, martora L.L. s-a speriat și a început să plângă, fiindu-i teamă că va fi agresată și ea, însă inculpatul s-a așezat pe pat împreună cu M., iar numita L.L. s-a așezat pe un scaun situat în vecinătate, uitându-se la televizor.

S-a mai reținut că, în timp ce martora L.L. era așezată pe scaun, inculpatul a încercat să întrețină un raport sexual cu fiica sa M., iar din declarația martorei mai sus menționate a rezultat că aceasta, de frică, nu a îndrăznit să se uite înspre patul în care se afla inculpatul și partea vătămată minoră, admițând că "totuși este posibil să se fi întâmplat ceva" fără ca ea să-și fi dat seama.

S-a apreciat ca fiind explicabil faptul că martora L.L. nu și-a dat seama ce s-a întâmplat, având în vedere, pe de o parte, starea de stres indusă în care se afla și faptul că aceasta se uita doar înspre televizor, fiindu-i teamă să privească în altă direcție; iar pe de altă parte, că aceasta nu a auzit ceva care să o conducă la ideea unei agresiuni sexuale, întrucât minora M., de frică, nu a manifestat vreo opoziție verbală la atitudinea tatălui său, continuând să plângă, fapt care nu i s-a părut neobișnuit martorei, întrucât minora fusese anterior bătută de tatăl său.

S-a mai menționat că după agresiune, cele două fete s-au culcat, fără ca partea vătămată să spună ce i s-a întâmplat, păstrând secret acest incident chiar și față de sora sa M., căreia i-a relatat întâmplarea mult mai târziu, după producerea agresiunii din decembrie 2007.

Prima instanță a constatat că, inculpatul, audiat fiind, nu a recunoscut săvârșirea faptelor, admițând doar că de-a lungul vremii, Ie-a mai aplicat corecții fizice celor doua fiice ale sale, când acestea făceau diverse greșeli, fără însă ca atitudinea sa să aibă vreo legătură cu consumul de alcool. Despre incidentul din noaptea de 11/12 decembrie 2007, s-a mai reținut că inculpatul a recunoscut că s-a întors acasă băut, după care, spre seară s-a culcat și că, la un moment dat, s-a trezit și constatând absența de acasă a părții vătămate, pe care o lăsase în compania fostei concubine C.A., i-a cerut acesteia din urmă să o aducă pe minoră înapoi acasă, iar la revenirea acesteia, inculpatul a recunoscut că i-a aplicat minorei o corecție fizică, negând agresiunile sexuale.

S-a mai relevat că inculpatul a explicat acuzațiile părții vătămate la adresa sa, prin aceea că minora ar fi fost "învățată" de concubina sa să declare astfel, întrucât minorei i-ar fi convenit să nu mai locuiască acasă, fiind mai mult singură și plictisită; iar cu privire la mențiunea din raportul de constatare medico-legală că aceasta prezenta o deflorare veche, a cărei dată de producere nu poate fi precizată, inculpatul a justificat-o prin aceea că fiica sa s-a împrietenit cu un băiat, când a fost plecată împreună cu concubina sa (martora C.A.) în vacanță, în Oltenia.

Tribunalul Arad a mai constatat că, deși inculpatul, i-a propus spre audiere, în apărarea sa, pe martorii T.E. și B.D. care, de asemenea, au încercat să acrediteze ideea că partea vătămată se afla sub influența nefastă a martorei C.A., că era posibil ca minora să fi avut vreun iubit și că, în opinia lor, inculpatul nu s-ar fi putut preta la un asemenea comportament față de fiica sa, cu atât mai mult cu cât, martora T.E. a susținut că ea era concubina lui și se afla în permanență la dispoziția inculpatului, locuind în imediata lui vecinătate, nu poate reține drept credibile apărările formulate de inculpat, susținute mai mult sau mai puțin fățiș de către cei doi martori, care, se află, de altfel, în relații apropiate cu inculpatul (concubină și, respectiv prieten), înlăturând depozițiile acestora ca vădit subiective și neargumentate.

Prima instanță a mai reținut că, inculpatul nu a putut explica instanței care ar fi fost interesul martorei C.A. în a-i aduce inculpatului asemenea acuzații grave, (cu privire la "influența" pe care fosta concubină ar fi avut-o asupra părții vătămate minore, astfel cum a susținut inculpatul), cu atât mai mult cu cât relațiile cu acesta rămăseseră bune, vizitându-se chiar și după întreruperea relației de concubinaj.

S-a mai constatat că referitor la cei doi martori, aversiunea acestora față de persoana martorei C.A. era explicabilă, având în vedere că martora T.E. devenise actuala concubină a inculpatului, aceasta fiind deranjată de faptul că fosta concubină păstrează relații apropiate cu membrii familiei S., susținând că I-a somat pe inculpat să aleagă între ea și cealaltă femeie, despre care nu s-a sfiit să arate că are o părere proastă; la fel și martorul B.D., care era fostul iubit al martorei A.C. și care a arătat că aceasta nu era o persoană de calitate, părând că nu s-au despărțit în relații bune, martorul manifestând resentimente vizibile la adresa fostei sale iubite.

Tribunalul Arad a mai constatat că inculpatul a mai încercat să acrediteze ideea că partea vătămată minoră este posibil să fi avut relații intime cu alți băieți, dar această afirmație a fost înlăturată ca neavând suport real, ținând cont, în principal, de susținerile minorei (că nu a avut vreodată vreun iubit), ce au fost apreciate drept credibile de către instanță; susțineri care au fost confirmate și de depozițiile martorelor C.A. și S.M.

Nu în ultimul rând, au fost menționate concluziile raportului de evaluare psihologică întocmit de reprezentanta Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, imediat după denunțarea faptei (raport existent la fila 60 dosar), în sensul că minora S.M. prezenta portretul unui copil abuzat sexual recent și o atitudine manifestă de respingere față de tată, aceasta declarând că nu mai dorea să se întoarcă în locuința familiei, întrucât acolo i-a fost pricinuită multă suferință.

De asemenea, prima instanță a mai reținut, ca element important în probațiunea cauzei, depoziția numitei S.M. - fiica mai mare a inculpatului, care nu numai că a acordat credibilitate acuzațiilor aduse de sora sa, dar a și conturat un profil moral îndoielnic al inculpatului, susținând că tatăl său obișnuia să se lege de fete pe stradă, avea un limbaj vulgar, cu conotații sexuale, aducea acasă în prezența lor diverse "femei de stradă", ținea sub pat reviste porno și avea un comportament nepotrivit din punct vedere al decenței, în prezența copiilor săi. Același comportament nepotrivit, cu conotații sexuale, a fost confirmat și de martora P.G., care, fiind în vizită la prietenul său, S.C. (fiul inculpatului), a fost surprinsă de atitudinea inculpatului, care, i-a desfăcut fermoarul bluzei și a încercat să o sărute.

Instanța a reținut, în concluzie, ca certă vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și a constatat, în concret, că fapta inculpatului, care în data de 11 decembrie 2007, prin constrângere, a întreținut un act sexual cu S.M., fiica sa minoră, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b)1 _i alin. (3) teza I C. pen. și ale infracțiunii de incest - prevăzută de art. 203 C. pen. De asemenea, a mai reținut că, fapta inculpatului, care în cursul anului 2002 sau 2003 (nu s-a stabilit cu exactitate data), a încercat, prin constrângere, să întrețină un act sexual cu fiica sa minoră, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de viol - prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (2) lit. b)1 _i alin. (3) teza I C. pen., și tentativă de incest - prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 203 C. pen.; prima instanță nereținând forma consumată a faptelor, având în vedere că minora, datorită trecerii timpului și vârstei fragede, nu-și mai amintește cu exactitate ce anume i-a făcut tatăl său, ci doar că a durut-o în zona șezutului; pe de altă parte, s-a considerat că în mod evident minora nu face deosebire între un act sexual normal și un act sexual anal, întrucât aceasta a declarat constant, că a stat așezată cu spatele înspre tatăl său, fiind astfel explicabil faptul că a localizat durerea în zona dorsală.

La stabilirea pedepselor prima instanță a ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv gradul concret ridicat de pericol social al faptelor, modalitatea de comitere a acestora, persoana inculpatului, atitudinea procesuală nesinceră avută, situația antecedentelor penale conform fișei de cazier de la fila 38 d.u.p.) precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

împotriva hotărârii pronunțată în primă instanță de Tribunalul Arad a declarat apel inculpatul S.F., fără a-l fost motiva în scris, dar, prin intermediul apărătorului ales, acesta a solicitat achitarea inculpatului, întrucât faptele nu există.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prev. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că sentința atacată este temeinică și legală și că nu exista nici un motiv de desființare a acesteia.

Astfel, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 104/ A din 12 octombrie 2009 a în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.F. împotriva sentinței penale nr. 89 din data de 08 aprilie 2009, pronunțată Tribunalul Arad în dosar.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a constatat, pe baza probatoriului administrat în cauză, că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, iar încadrarea juridică a faptelor a apreciat-o ca fiind legală.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat ca fiind dovedită cu declarația părții vătămate, care s-a coroborat cu declarația martorei L.L., fapta petrecută în perioada anilor 2002-2003, (când partea vătămată avea vârsta de 8-9 ani), reținându-se că partea vătămată a relatat că, într-o seară din perioada respectivă, în timp ce se afla acasă împreună cu martora L.L., inculpatul, în stare de ebrietate, a intrat în camera în care se aflau, fiind complet gol de la brâu în jos, s-a așezat în pat și, după ce martora s-a dat jos din pat, nu i-a dat voie părții vătămate să coboare, dezbrăcând-o de la brâu în jos și încercând să întrețină cu aceasta un raport sexual anal, însă nu a reușit întrucât partea vătămată a acuzat dureri în zona respectivă.

S-a mai reținut că martora L.L. a confirmat susținerile părții vătămate, declarând că a fost în locuința părții vătămate, însă a arătat că în momentul în care inculpatul s-a urcat în pat lângă partea vătămată, ea a coborât și s-a așezat pe un scaun și nu s-a mai uitat înspre inculpat, de teama de a nu fi și ea bătută, așa cum s-a întâmplat cu partea vătămată. Despre aceeași întâmplare partea vătămată i-a povestit și surorii sale S.M., care a confirmat faptul că la începutul lunii decembrie 2007, partea vătămată i-a spus că îi este frică să stea cu tatăl său deoarece anterior "s-a dat la ea", relatând și despre incidentul menționat mai sus.

Totodată, s-a mai relevat că fapta petrecută în data de 11/12 decembrie 2007 (când, inculpatul a agresat-o pe partea vătămată și apoi a constrâns-o să întrețină cu el un raport sexual anal și oral, iar în final, a obligat-o și la alte perversiuni), a fost dovedită cu declarația părții vătămate și cu declarațiile martorilor S.M., C.V.A., P.G.L. și T.E.

S-a mai reținut că aflând ce s-a întâmplat, martora T.E. a dus-o pe minoră la bunica acesteia, de unde aceasta a fost dusă de sora sa și de martora C.V.A. la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și de Protecția Copilului Abuzat, Neglijat și Exploatat din Arad.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului s-a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare prev. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) având în vedere gravitatea pericolul social ridicat al faptelor comise, precum și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, (cu o moralitate îndoielnică, un comportament indecent și un limbaj vulgar cu conotații sexuale, obișnuind să aducă în casă diverse femei, în prezența copiilor.

împotriva deciziei penale sus menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.F., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel, în esență, recurentul inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859pct. 18 și 14 din C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, în rejudecare, în principal, să se constate că ambele instanțe au comis o eroare gravă de fapt atunci când au dispus condamnarea acestui inculpat pentru o faptă care nu există. Pe cale de consecință, a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpatului arătând că la dosar nu există nici o dovadă de constrângere a părții vătămate. în subsidiar, a solicitat, în rejudecare, prin reaprecierea materialului probator administrat, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, urmând a se avea în vedere și împrejurarea că dosarul penal a fost inițiat de fiicele sale, dornice să se răzbune și să intre în posesia locuinței sale, astfel cum a susținut inculpatul.

Recursul formulat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce urmează.

înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, având o atitudine constant nesinceră și oscilantă, totuși din probatoriul administrat în dosar atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești s-a relevat cu certitudine că inculpatul a comis faptele pentru care a fost cercetat și dedus judecății, declarațiile părții vătămate minore S.M. coroborându-se cu declarațiile martorilor C.V.A. (fila 45 dosar fond), S.M. (fila 47 dosar fond), T.E. (fila 61 dosar fond), P.G. (fila 62 dosar fond), L.G.L. (fila 88 dosar fond) și B.D. (fila 89 dosar fond) coroborate cu procesul-verbal de consemnare a plângerii, raportul de constatare medico-legală (fila 13 d.u.p.) dar și cu declarațiile inculpatului și cu concluziile raportului de evaluare a inculpatului întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad ( filele 56- 60 dosar fond).

înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reținută de prima instanță și însușită apoi de instanța de prim control judiciar, în sensul că inculpatul, în cursul anului 2002 sau 2003 (nu s-a stabilit cu exactitate data), prin constrângere, a încercat, să întrețină un act sexual cu fiica sa minoră, S.M., apreciindu-se, în mod justificat, că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1) lit. b)1 și alin. (3) teza I C. pen. și tentativă la incest, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 203 C. pen. De asemenea, în noaptea de 11/12 decembrie 2007 inculpatul, prin constrângere a întreținut un act sexual cu aceeași parte vătămată minoră, stabilindu-se că fapta reținută în actul de inculpare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (2) lit. b)1 _i alin. (3) teza I C. pen. și ale infracțiunii de incest prev. de art. 203 C. pen.

întrucât vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită, înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când, justificat, a respins solicitarea de achitare a inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunile pentru care a fost dedus judecății, înlăturând declarațiile martorilor B.D. și T.E. ca vădit subiective și reținându-le ca fiind conforme cu realitatea numai pe acelea care s-au coroborat între ele și au condus la concluzia vinovăției certe a inculpatului în săvârșirea faptelor deduse judecății.

înalta Curte mai constată, că nici motivul de recurs vizând dispozițiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen., nu poate fi primit, fiind de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

înalta Curte apreciază că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când a constatat că pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, sporită cu doi ani, cu executare în regim de privare de libertate, aplicată acestui inculpat, în limitele și cu modalitatea de executare stabilite de prima instanță este suficientă și corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Raportat la modalitatea concretă în care acesta a acționat asupra fiicei sale minore, agresând-o în mod repetat, verbal și fizic și constrângând-o la relații sexuale incestuoase încă din fragedă pruncie ( primul incident de acest tip reținându-se că a avut loc în anul 2002 sau 2003, atunci când minora avea aproximativ 9 ani) și, întrucât inculpatul a negat constant săvârșirea faptelor astfel cum au fost descrise în actul de inculpare și, în pofida probelor, a încercat să acrediteze ideea că ambele fiice, S.M. (partea vătămată) și S.M. (martoră) s-au aliat cu fosta sa concubină, martora C.A. și, învățate de aceasta, au dat declarații care nu corespundeau realității, fiind animate de dorința de a se răzbuna și urmărind să îi ia casa, avându-se în vedere și pericolul concret creat prin comportamentul lipsit de orice urmă de decență al inculpatului, care avea un limbaj trivial, acosta și aducea în locuința sa, în prezența copiilor, femei cu care întreținea relații sexuale, corect, ambele instanțe au apreciat că numai prin aplicarea unui spor de doi ani la pedepsele stabilite, reflectă atât periculozitatea faptelor, cât și intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei și pentru reeducarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta a mai avut anterior conflicte cu legea penală, chiar dacă nu este recidivist, însă demonstrând astfel, perseverență infracțională.

în consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru aceste motive, înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei rezultantă aplicată inculpatului ori înlăturarea sau reducerea sporului de 2 ani stabilit anterior, nu ar fi temeinice, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia.

Față de cele menționate mai sus și, întrucât din examinarea cauzei, nu rezultă motive care, analizate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva Deciziei penale nr. 104/ A din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

în baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

← ICCJ. Decizia nr. 2011/2010. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 679/2010. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1078/2010. Penal