ICCJ. Decizia nr. 2011/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 2011/2010
Dosar nr. 6630/1/2010
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., la 30 iulie 2010, petiţionarul A.I., domiciliat în Arad, str. Vasile Goldiş, judeţul Arad a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 6803/2887/VIII/1/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea plângerii a arătat că la 25 iunie 2010, în temeiul art. 278 C. proc. pen. a înaintat pentru Dosarul nr. 8414/2145/VIII/1/2010 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere prin care a prezentat o parte din infracţiunile săvârşite la adoptarea rezoluţiei.
Plângerea a fost soluţionată de procurorul general prin rezoluţia nr. 6003/2887/VIII/1/2010 fără a se ţine seama de actele probatorii şi hotărârile judecătoreşti definitive indicate în plângere.
Pentru soluţionarea plângerii, s-a cerut Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să trimită dosarul în care a fost adoptată soluţia atacată cu plângere de către petent.
Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că plângerea este admisibilă. Astfel, prin rezoluţia nr. 8414/2145/ VIII/1/2010 din 8 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., deoarece aceasta nu întruneşte condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 222 C. proc. pen.
Împotriva acestei soluţii, petentul a formulat plângere, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin rezoluţia nr. 6003/2887/VIII/1/2010 din 15 iulie 2010 a respins plângerea, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., introdus prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003, a fost reglementată plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Din conţinutul textului rezultă că după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată ... poate face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Rezultă din aceste dispoziţii că plângerea nu poate fi făcută decât pentru cazul în care s-a adoptat una din soluţiile de netrimitere în judecată ori în speţă plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă, soluţie menţinută şi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., urmează ca plângerea să fie respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I.
Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 375/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1078/2010. Penal → |
---|