ICCJ. Decizia nr. 1157/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1157/2010
Dosar nr.2145/44/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 15 ianuarie 2009 petentul F.M., a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi o plângere, prin care solicita să se efectueze cercetări penale pentru faptul că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi nu i-ar fi soluţionat mai multe plângeri pe care le-ar fi adresat instituţiei în anii 2001 - 2007.
Totodată, petentul a solicitat şi cercetarea penală a tuturor procurorilor generali ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, a miniştrilor Justiţiei şi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii care au ocupat aceste funcţii , în acelaşi interval de timp, pe motiv că nu ar fi luat măsuri pentru a verifica activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, în urma sesizărilor pe care Ie-a adresat acestuia.
Urmare a cercetărilor efectuate, prin Rezoluţia nr. 755/591 A/1 II - 1/2009 din 02 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul F.M. privind procurorii generali ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, miniştrii Justiţiei şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus trimiterea plângerii vizând fapte ce ar fi fost comise de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Prin declaraţia dată în faţa procurorului, petiţionarul F.M. a arătat că este nemulţumit de faptul că procurorul D.V. nu respectă programul de audienţe al unităţii, iar prim - procurorul adjunct L.D. nu a luat măsuri pentru ca lucrările nr. 319/VIII/1/2001 din 23 noiembrie 2007 şi nr. 909/VI11/1/2007 din 18 ianuarie 2008 să fie soluţionate cu celeritate.
Prin Rezoluţia nr. 131/P/2009 din 14 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.E. - prim procuror, L.D. - prim procuror adjunct, şi E.N.D. - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a pronunţa această rezoluţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a reţinut că plângerea nr. 319/VI11/1/2001 din 23 noiembrie 2007 a fost în lucru la prim - procuror adjunct L.D., iar lucrarea nr. 909/VI 11/1/2007 din 18 ianuarie 2008 s-a aflat în lucru, atât la procuror N.E.D., cât şi la prim - procuror adjunct L.D., dar faptele reclamate de petiţionar nu sunt prevăzute de legea penală, deoarece nemulţumirile acestuia nu pot fi valorificate pe calea unor plângeri penale, ci pe calea unor plângeri împotriva actelor procurorului.
De asemenea, s-a reţinut că eventualele nemulţumiri privind nerespectarea de către procurorii cu funcţii de conducere a programului de audienţe nu pot forma obiectul unor plângeri penale.
Prin Rezoluţia nr. 797/II/2/2009 din 2 iulie 2009, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul F.M. împotriva sus-arătatei Rezoluţii.
Nemulţumit de soluţiile pronunţate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, petentul F.M., în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., a formulat plângere la Curtea de Apel Galaţi, instanţă competentă să soluţioneze cauza în fond.
În motivarea plângerii, petiţionarul F.M. a susţinut că rezoluţiile sunt nelegale, deoarece nu au forma prevăzută de lege, nu cuprind calea de atac care se poate exercita împotriva soluţiei, termenul legal în care în care se poate exercita calea de atac, precum şi organul competent la care se exercită calea legală de atac.
În ceea ce priveşte Rezoluţia nr. 797/11/2/2009 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la 2 iulie 2009, a susţinut că aceasta a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare deoarece nu a fost legal citat şi nu a fost audiat pentru a indica mijloacele de probă cu care să-şi dovedească plângerea.
Prin sentinţa penală nr. 5F din 10 ianuarie 2011, Curte de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiilor procurorului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 150 lei.
Pentru a se hotărî astfel s-au reţinut următoarele:
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 - privind statutul judecătorilor şi procurorilor, procurorii numiţi de Preşedintele României sunt independenţi, în condiţiile legii.
Conform art. 275 C. proc. pen., orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.
Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., dacă actele sunt efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta, plângerea se rezolvă de prim-procurorul parchetului.
Faţă de dispoziţiile legale de mai sus, s-a constat că în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a reţinut că faptele reclamate de petiţionarul F.M. nu sunt prevăzute de legea penală, deoarece nemulţumirile acestuia cu privire la actele efectuate de procuror trebuiau valorificate pe calea unor plângeri contra actelor procurorului şi nu pe calea unor plângeri penale.
Susţinerile petiţionarului F.M. cu privire la neindicarea căii de atac sunt nefondate, deoarece din dovada de comunicare nr. 797/II/2/2009 din 02 iulie 2009 rezultă că acestuia i s-a comunicat că împotriva rezoluţiei poate face plângere, conform art. 2781 C. proc. pen., în termen de 20 de zile de la comunicare la Curtea de Apel Galaţi.
Împotriva aceste sentinţe, petentul F.M. a declarat recursul de fată.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanţă căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul , soluţionând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul F.M.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul F.M. împotriva sentinţei penale nr. 5F din 10 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1146/2010. Penal - | ICCJ. Decizia nr. 4488/2010. Penal → |
---|