ICCJ. Decizia nr. 1363/2010. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N IA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1363/2010
Dosar nr. 3465/99/2009
Şedinţa publică din 12 aprilie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 599 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 19 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 lit. c) C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive de la 10 martie 2009.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 3.000 RON daune materiale către partea civilă P.V.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în noaptea de 7/8 martie 2009, inculpatul, care lucra împreună cu victima P.G. la o stână de oi, l-a lovit pe acesta cu cuţitul provocându-i moartea, iar apoi, pentru a scăpa de cadavru, l-a aruncat într-o fântână.
Incidentul a avut loc pe fondul unei altercaţii între cei doi, determinată de împrejurarea că victima, motivând că este bolnavă, nu a îndeplinit o dispoziţie a inculpatului.
La două zile după deces, victima P.G. a fost găsită în fântână.
Raportul medico-legal de necropsie a constatat că decesul victimei P.G. s-a produs urmare unei lovituri de cuţit în inimă, ceea ce a provocat plagă cu penetrare cardiacă cu hemopericard consecutiv, urmată de expunerea corpului la frig.
Fapta inculpatului a fost dovedită cu declaraţiile martorilor, proces-verbal de cercetare la faţa locului, raportul medico-legal de necropsie şi declaraţiile inculpatului şi constituie infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 lit. c) C. pen., agravanta constând în aceea că inculpatul a fost condamnat anterior - prin Sentinţa penală nr. 47 din 25 octombrie 1979 a Tribunalului Iaşi - la 20 ani închisoare tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor deosebit de grav, fiind eliberat la 14 septembrie 1988.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul C.C.
În apelul său, parchetul a cerut confiscarea cuţitului care a servit la săvârşirea infracţiunii conform art. 118 lit. c) C. pen. şi restituirea, conform art. 109 alin. (5) C. proc. pen. a obiectelor de îmbrăcăminte aparţinând victimei.
Inculpatul C.C. a cerut schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav în infracţiunea de omor simplu inculpatul a fost reabilitat şi agravanta nu mai poate funcţiona, precum şi reducerea pedepsei aplicate, având în vedere datele personale ale inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 172 din 17 decembrie 2009 Curtea de Apel Iaşi a respins apelul inculpatului şi a admis apelul parchetului, dispunând confiscarea cuţitului corp delict, conform art. 118 lit. b) C. pen.
Împotriva deciziei, a declarat recurs inculpatul C.C. invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
S-a susţinut de către inculpat, prin apărător, că inculpatul nu este autorul faptei, iar dacă totuşi se va aprecia că probele sunt în acest sens, fapta săvârşită constituie infracţiunea de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., comise în stare de provocare.
S-a mai susţinut că sunt incidente şi dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. pen., legitima apărare, ceea ce impune achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen., fără însă a se motiva în fapt şi în drept niciuna din cererile adresate instanţei.
În fond s-a cerut reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Analizând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că în cauză situaţia de fapt a fost corect stabilită existând probe certe că inculpatul este autorul infracţiunii de omor deosebit de grav, neputându-se reţine că a acţionat în legitimă apărare sau stare de provocare.
Fapta a fost recunoscută de inculpat în cursul urmăririi penale, arătând că între el şi victimă a avut loc iniţial un conflict verbal, apoi violent, moment în care a scos briceagul cu buton, lovind victima în inimă, nerezultând astfel indicii care să determine concluzia că a acţionat în stare de legitimă apărare sau provocare.
Împrejurarea existenţei unei altercaţii nu are semnificaţia unei puternice tulburări determinată de atitudinea victimei şi, cu atât mai puţin acţionării în stare de legitimă apărare.
Cât priveşte încadrarea juridică, Înalta Curte constată că aceasta este corect stabilită de instanţe, inculpatul C.C. acţionând cu intenţia directă de a ucide victima, având în vedere obiectul folosit - cuţit, cât şi locul şi intensitatea loviturii.
De asemenea, s-a reţinut corect infracţiunea de omor deosebit de grav comisă de o persoană care a mai săvârşit un omor, împrejurarea că a fost reabilitat şi că nu este recidivist neavând relevanţă în cauză.
Existenţa agravantei este determinată de împrejurarea săvârşirii anterior a unei infracţiuni de omor, ca fapt material, neavând relevanţă că a fost amnistiată ori s-a dispus reabilitarea.
Cât priveşte pedeapsa de 19 ani aplicată inculpatului, aceasta corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind conformă cu pericolul social deosebit al faptei comise de inculpat, cunoscut ca fiind o fire violentă, care a mai comis un omor.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului C.C. va fi respins ca nefondat.
Se deduce din pedeapsă perioada arestării preventive de la 10 martie 2009 la 12 aprilie 2010.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva Deciziei penale nr. 172 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 10 martie 2009 la 12 aprilie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4081/2010. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 4169/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
