ICCJ. Decizia nr. 4169/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4169/2010
Dosar nr. 9469/1/2010
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 3834/P/2010 din 30 martie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor H.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificarea unui instrument de plata electronica şi punerea in circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, faptă prevăzută si pedepsită de art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronica, faptă prevăzută si pedepsită de art. 25 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea, art. 33 lit. a) C. pen.; Y.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la falsificarea unui instrument de plată electronică şi la punerea in circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, faptă prevăzută si pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), deţinerea de echipamente in vederea falsificării instrumentelor de plata electronica, faptă prevăzută si pedepsită de art. 25 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi D.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la falsificarea unui instrument de plată electronică şi la punerea in circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, faptă prevăzută si pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), complicitate la deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prevăzută si pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 25 din Legea 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
In fapt s-a reţinut că în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale inculpaţii H.Ş., Y.N. şi D.D. s-au deplasat pe teritoriul României unde au instalat dispozitive confecţionate artizanal de copiere a cardurilor, constând în fixarea la fanta de introducere a cârdului în ATM aparţinând Băncii Comerciale Române, amplasate pe raza Municipiului Bucureşti, a unui dispozitiv electronic, destinat să reţină datele înscrise pe banda magnetică şi în instalarea în partea superioară a displayului a unui alt dispozitiv, destinat înregistrării video a momentului tastării codului de securitate PIN, informaţiile astfel obţinute fiind prelucrate şi inscripţionate pe diferiţi suporţi cu bandă magnetică pe care ulterior îi foloseau la retragerea sumelor de bani din contul aparţinând diferitelor persoane fizice.
Prin încheierea din data de 11 ianuarie 2010 din Camera de Consiliu, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor H.S., Y.N. şi D.D., emiţând mandatele de arestare preventivă nr. 3/UP din 11 ianuarie 2010, nr. 2/UP din 11 ianuarie 2010 şi nr. 4/UP din 1 ianuarie 2011.
Pentru a dispune astfel, judecătorul a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. c) şi f) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa are obligaţia să verifice în tot cursul judecăţii, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.
În atare situaţie, în faza de judecată a apelului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din 11 noiembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 16591/3/2010 (2655/2010) a constatat că ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit elemente probatorii noi care să contrazică probele deja administrate în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii în fond a cauzei şi care impun presupunerea rezonabilă a săvârşirii infracţiunilor de către inculpaţi.
Curtea a constatat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor au fost respectate toate dispoziţiile legale în materie şi că până în acest moment procesual nu au încetat şi nici nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, menţinându-şi caracterul rezonabil al presupunerii că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. c) şi f) C. proc. pen. existând date că inculpaţii pregătesc săvârşirea unor noi infracţiunii, având vedere în acest sens faptul că activitatea infracţională a inculpaţilor ar fi continuat dacă nu interveneau organele de poliţie şi că specificul infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi şi dispozitivele găsite asupra acestora conduc la presupunerea rezonabilă că, în cazul în care ar fi lăsaţi în libertate ar putea săvârşi noi infracţiuni de acest tip, iar pentru infracţiunile reţinute la sarcina inculpaţilor legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
In aprecierea acestei ultime condiţii, Curtea a avut în vedere natura infracţiunilor reţinute ca fiind comise de inculpaţi, modalitatea concretă în care se reţine că aceştia au acţionat, ce denotă o planificare minuţioasă a activităţii infracţionale, perioada infracţională îndelungată, atitudinea oscilanta a inculpaţilor, precum şi stare de temere şi insecuritate pe care asemenea fapte le induc opiniei publice, aducând atingere încrederii în circuitul electronic de plată bancar.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevăzut de art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., apreciind că subzistă temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor, că nu s-au modificat condiţiile ce au impus menţinerea stării de arest şi constatând că luarea unei alte măsuri preventive nu este suficientă, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut măsura arestării preventive a acestora.
Prin sentinţa penală nr. 681 din 15 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a I penală, în dosarul nr. 16591/3/2010, printre altele, s-a dispus:
- în baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopirea pedepselor principale stabilite în temeiul art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), stabilite în sarcina inculpatului H.S., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale;
- în baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopirea pedepselor principale stabilite în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), stabilite în sarcina inculpatului Z.N., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel, inculpaţii H.S., Y.N., D.D. şi partea civilă Banca Comercială Română apeluri care formează obiectul dosarului nr. 16591/3/20101(2655/2010) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
La termenul din 11 noiembrie 2010, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpaţilor H.S., Y.N., D.D. în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen. şi a respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de aceiaşi inculpaţi, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii H.S. şi Y.N., au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi precizând, la solicitarea Înaltei Curţi, faţă de împrejurarea că încheierea atacată vizează două măsuri preventive, recurenţii inculpaţi au susţinut că obiectul recursurilor prezente vizează dispoziţia privind menţinerea stării de arest nu şi măsura privind revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
In cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a constatat că temeiurile de fapt şi de drept, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, subzistă impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptelor, cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pe care inculpaţii le-au săvârşit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanelor încadrându-se în dispoziţiile legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii H.S. şi Y.N. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 16591/3/2010 (2655/2010).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii H.S. şi Y.N. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 16591/3/2010 (2655/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1363/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4279/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
