ICCJ. Decizia nr. 1383/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1383/2010
Dosar nr. 727/59/2009
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 16/PI din 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentele B.M.E. şi M.R. împotriva sentinţei de neînceperea urmăririi penale dispuse de procuror faţă de intimaţii M.R.C. şi S.R., în Dosarul nr. 35/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a constatat că prin plângerea adresată instanţei, petentele B.M.E. şi M.R. au solicitat desfiinţarea Rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel nr. 431/II/2/2009 şi 35/P/2009, criticându-le pentru netemeinicie şi nelegalitate, pe motiv că procurorul care a instrumentat cauza a apreciat în mod nefondat că petentele au solicitat tragerea la răspundere penală a intimaţilor pentru a doua oară pentru aceeaşi faptă.
S-a mai arătat că soluţia procurorului a fost dată fără a se face cercetări, întemeindu-se pe soluţii anterioare care în niciun caz nu au avut în vedere persoanele menţionate în plângere.
Petentele au criticat şi aprecierile făcute de procuror cu privire la legalitatea contractelor de închiriere, deşi s-a dovedit că acestea sunt contrafăcute, astfel că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
În fapt, instanţa a reţinut că petentele au sesizat la 27 ianuarie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara solicitând tragerea la răspundere penală a avocatului M.R.C. din cadrul Baroului Arad pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals în declaraţii şi a consilierului juridic S.R. din cadrul SC R. SA Arad pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În motivarea plângerii penale s-a susţinut că în luna mai 2004 intimatul M.R.C. a certificat prin ştampilare şi semnătură pentru conformitate cu originalului, trei înscrisuri despre care a pretins că ar fi fost copii ale unor înscrisuri originale - respectiv contracte de închiriere -, la termenul de judecată din 27 mai 2004 a depus cele trei înscrisuri certificate „pentru conformitate cu originalul” într-un dosar al Curţii de Apel Timişoara, iar la termenul din 09 septembrie 2004 a depus în instanţă copiile aceloraşi înscrisuri modificate prin adăugare de menţiuni antedatate şi ştampilate, declarând, contrar adevărului, că depune la dosar originalele contractelor de închiriere menţionate, arătând că au fost obţinute de la SC R. SA, cu precizarea că iniţial, din eroare, s-au depus copii care nu corespundeau cu aceste ultime înscrisuri.
Referitor la intimata S.R., se reţine că petentele i-au imputat acesteia faptul că, în calitate de reprezentant împuternicit al SC R. SA Arad a declarat în faţa instanţei, contrar adevărului, că înscrisurile depuse la Dosarul nr. 404/C/2004 al Curţii de Apel Timişoara, ar fi fost originalele contractelor de închiriere, când în realitate acele înscrisuri erau copii.
Parchetul de pe lângă Timişoara a dispus prin Rezoluţia nr. 35/P/2009 din 20 martie 2009 neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, în baza art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen., cu motivarea că plângerea formulată de petente are, în esenţă, acelaşi obiect cu o altă plângere care a format obiectul Dosarului penal nr. 345/P/2007, în care s-a stabilit că faptele reclamate de către petiţionar, nu există.
Plângerea formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen. împotriva Rezoluţiei nr. 35/P/2009 din 20 martie 2009 a fost respinsă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin Rezoluţia nr. 45/II/2/2009 din 13 mai 2009.
Nemulţumite de soluţia dispusă de procuror petentele s-au adresat instanţei cu plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Curtea de Apel Timişoara, examinând soluţia atacată a constatat că este legală şi temeinică, neexistând motive de desfiinţare a acesteia, astfel că a respins ca nefondată plângerea.
S-a reţinut că petentele au mai formulat anterior o plângere împotriva unor magistraţi de la Curtea de Apel Timişoara, solicitând angajarea răspunderii penale a acestora pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., fapta constând în consemnarea în practicaua unei încheieri de şedinţă din Dosarul nr. 404/C/2004 al Curţii de Apel Timişoara, a unei împrejurări nereale, în opinia petentelor, respectiv că avocatul M.R.C. „a depus în original la dosar contractele de închiriere nr. 2515/1981, 2516/1981 şi 1113/1984”.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondată plângerea petentelor faţă de magistraţi şi s-a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 289 şi 291 C. pen.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, prin Ordonanţa nr. 661/P/2007 din 17 mai 2007 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cu motivarea că cele trei contracte au fost întocmite de directorul general al SC R, SA Oradea, D.A. şi au fost apoi depuse în instanţă de avocatul M.R.C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin Rezoluţia nr. 345/P/2007 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul M.R.C. şi faţă de D.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., art. 31 cu referire la art. 289 alin. (1), art. 291 şi art. 290 C. pen.
Plângerea formulată de petente împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa a apreciat că în mod întemeiat procurorul a considerat că sesizarea petentelor din cauza de faţă au acelaşi obiect cu cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 345/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, chiar dacă prin această din urmă plângere s-a solicitat angajarea răspunderii penale şi a învinuitei S.R.
Instanţa şi-a motivat soluţia în sensul că pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii imputate intimatei S.R. este necesar să se verifice dacă contractele de închiriere la care s-a făcut referire au fost falsificate, deoarece între infracţiunea de falsificare a unor înscrisuri, respectiv cele trei contracte şi falsul în declaraţii există o legătură indisolubilă.
Cum anterior, în urma unei anchete penale s-a stabilit că actele respective nu sunt false, nu se poate susţine că s-au declarat ca false acele acte, astfel că instanţa a apreciat ca fiind corectă soluţia dispusă de procuror şi a respins ca nefondată plângerea petentelor.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs petentele, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi au susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei este fondată pe o confuzie în privinţa plângerii deduse judecăţii, respectiv pe o neprezentare greşită că anterior ar mai fi existat o plângere având acelaşi conţinut şi care ar fi fost soluţionată.
S-a mai invocat superficialitatea manifestată de prima instanţă, în sensul menţionării greşite în hotărârea pronunţată, a numelui uneia dintre petente, respectiv M.R. al cărui nume a fost consemnat greşit.
Înalta Curte examinând hotărârea recurată, respectiv actele şi lucrările din dosar, în raport cu criticile invocate, cât şi din oficiu constată, că recursurile declarate nu sunt întemeiate.
În condiţiile în care plângerea penală formulată de petente în cauza de faţă vizează aceleaşi fapte care au format obiectul unor cercetări penale anterioare, pentru care s-a dispus o soluţie de către procuror, stabilindu-se că faptele nu există, reiterarea plângerii de către petente a fost corect apreciată ca nefiind posibilă.
Din conţinutul plângerii care a format obiectul Dosarului nr. 35/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, rezultă că petentele au solicitat tragerea la răspundere penală a intimaţilor M.R.C. şi S.R. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declaraţii şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptele imputate fiind aceleaşi cu cele care au format obiectul cercetărilor penale între-un Dosar anterior, nr. 345/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, printre alţii şi faţă de intimatul M.R.C.
Cu toate că în plângerea din prezenta cauză petentele au solicitat angajarea răspunderii penale şi a intimatei S.R. alături de intimatul M.R.C., obiectul plângerii de faţă este în realitate acelaşi, fiind vizate aceleaşi fapte pentru care s-au efectuat anterior cercetări penale.
Ca urmare, o nouă cercetare penală în cauză nu se justifică, faţă de intimatul M.R.C. fiind deja dispusă anterior o soluţie de neurmărire penală, constatându-se că faptele nu există, iar referitor la intimata S.R. s-a apreciat în mod întemeiat că nu se poate dispune urmărirea sa penală cât timp între fapta imputată acesteia şi cea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată imputată intimatului M.R.C. există o legătură de cauzalitate, iar cu privire la acesta din urmă s-a stabilit definitiv că fapta reclamată nu există.
Aşa fiind, rezoluţia dispusă de procuror este corectă, neexistând temeiuri de desfiinţare a acesteia, iar hotărârea primei instanţe prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluţiei, apare ca fiind legală şi temeinică, astfel că recursurile declarate de către petente sunt nefondate, urmând a fi respinse.
În ce priveşte susţinerea recurentelor referitoare la consemnarea greşită a numelui uneia dintre petente în hotărârea primei instanţe este de observat că este vorba de o eroare de dactilografiere strecurată în dispozitivul sentinţei.
Din examinarea minutei hotărârii rezultă că numele şi prenumele petentelor au fost corect consemnate de către judecătorul cauzei, astfel că devine evidentă eroarea materială din cuprinsul actului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarele B.M.E. şi M.R. împotriva Sentinţei penale nr. 16/PI din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentele petiţionare la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4279/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4302/2010. Penal → |
|---|
