ICCJ. Decizia nr. 1438/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1438/2010

Dosar nr.15000/3/2008

Şedinţa publică din 15 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 648 din data de 15 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (fapta având ca obiect eliberarea unei legitimaţii de poliţist pentru martorul M.I.).

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. a mai fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (fapta având ca obiect eliberarea unui paşaport diplomatic).

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (fapta având ca obiect influenţarea cercetărilor penale privind pe martorul HG).

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (fapta având ca obiect influenţarea cercetărilor penale privind pe martorul S.V.A.).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B.I.M., acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei rezultante principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În baza art. 86¹ şi art. 86² C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (1) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a nu schimba domiciliul sau reşedinţa avută, decât cu încuviinţarea instanţei.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat de la data de 07 martie 2006 până la data de 04 iunie 2006.

S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 1.100 euro, 200 dolari SUA şi 400 RON.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:

I. La data de 15 februarie 2006, martorul M.I. a formulat un denunţ împotriva inculpatului B.I.M., prin care a arătat că în perioada noiembrie - decembrie 2005, inculpatul i-a sugerat că poate să îi facă o legitimaţie de poliţist. În aceste condiţii martorul a arătat că a cerut inculpatului să îi facă o asemenea legitimaţie, iar inculpatul i-a spus că trebuie să îi dea 300 euro şi 4 fotografii şi o copie a cărţii de identitate. În aceeaşi zi, martorul a arătat că a dat inculpatului suma de 100 euro, iar în ziua următoare, martorul s-a deplasat cu inculpatul în zona C., unde s-au întâlnit cu persoana care urma să îi facă legitimaţia. În baza acestui denunţ, la data de 16 februarie 2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a înmânat martorului M.I. suma de 100 euro, compusă din două bancnote de 100 euro care să fie înmânate inculpatului B.I.M. în contul celor 300 de euro solicitaţi de inculpat pentru procurarea legitimaţiei de poliţist.

Prin ordonanţa din 16 februarie 2009 emisă în Dosarul nr. 944/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus efectuarea, cu titlu provizoriu, pe perioada 16 februarie 2006, ora 14,00, până la 17 februarie 2006, ora 14,00, a interceptării şi înregistrării audio şi video a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către numitul M.I. cu numerele de telefon X şi Y, aparţinând inculpatului B.I.M. Ulterior, prin încheierea din data de 17 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti emisă în Dosarul nr. 97/A.I./2006 s-a confirmat ordonanţa de mai sus şi s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea audio şi video a convorbirilor pe o perioadă de 24 de ore de la data de 16 februarie 2006 la 17 februarie 2006.

După emiterea ordonanţei de mai sus, martorul M.I. s-a întâlnit cu inculpatul B.I.M. în barul E.M.D. de pe str. C.D., întâlnire care a fost interceptată şi înregistrată audio şi video.

La întâlnirea respectivă, inculpatul a venit cu martorul M.T., discuţiile dintre martorul M.I. şi inculpatul B.I.M. purtându-se şi cu privire la procurarea legitimaţiei de poliţist. Cu acelaşi prilej martorul a dat inculpatului suma de 100 euro, 4 fotografii şi copia cărţii de identitate.

Situaţia de fapt mai sus reţinută de tribunal a rezultat din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi în timpul judecăţii, respectiv denunţul şi declaraţiile martorului denunţător M.I., date în cursul urmăririi penale coroborate cu declaraţiile investigatorului sub acoperire A.M., cu înregistrările audio-video ale convorbirilor purtate în mediul ambiental interceptate în baza ordonanţei din 16 februarie 2009 emisă în Dosarul nr. 944/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu procesele-verbale de transcriere a înregistrării convorbirilor purtate în mediu ambiental între inculpat şi martorul M.I. la data de 16 februarie 2006, la data de 6 martie 2006 şi la data de 20 februarie 2006, cu procesul-verbal privind imaginile video şi planşa fotografică în care sunt redate aspectele acestei întâlniri şi cu suportul magnetic pe care se află aceste înregistrări, precum şi declaraţiile inculpatului B.I.M., în care acesta recunoaşte parţial comiterea infracţiunii.

Prima instanţă a înlăturat apărarea inculpatului, referitoare la împrejurarea că legitimaţia de care a vorbit cu martorul M.I. era o legitimaţie de voluntar al poliţiei rutiere, înregistrările audio-video ale convorbirilor purtate în mediul ambiental infirmând în totalitate o asemenea susţinere. Astfel, fiind întrebat de martorul M.I. dacă îi face „de aia bună" inculpatul îi răspunde că „da, săptămâna viitoare". La întrebarea martorului „de care face, d-asta de-a voastră?", inculpatul îi răspunde „Păi da! De care vrei?", iar martorul îi spune inculpatului „păi de care ştii tu mai bună", „Dă-o dracu. Îmi faci una d-asta de-a ta şi eventual om mai face noi ceva şi (...)".

Cu ocazia convorbirii purtate în data de 6 martie 2006, după ce inculpatul i-a arătat legitimaţia de serviciu investigatorului sub acoperire A.M., martorul M.I. l-a întrebat pe inculpat „Legitimaţia mea tot aşa apare?", iar inculpatul a răspuns „Vedem".

În discuţia telefonică din data de 22 februarie 2006, ora 14:25:32, inculpatul B.I.M. de la postul telefonic X l-a apelat pe martorul M.I., aflat la postul telefonic Z, martorul M.I. l-a întrebat „Ce se mai aude cu legitimaţia mea?", iar inculpatul a răspuns „Măi (...) vorbim de-astea prin telefoane?".

Având în vedere toate aceste convorbiri şi ţinând seama că nici în cuprinsul lor şi nici în declaraţiile martorului M.I. nu se vorbeşte de procurarea unei legitimaţii de voluntar al poliţiei, prima instanţă a înlăturat aceste susţineri ale inculpatului, ca nesincere.

De asemenea, prima instanţă nu a luat în considerare declaraţia dată în faţa instanţei de martorul M.I., în care acesta a arătat că nu a dat nicio sumă de bani inculpatului pentru obţinerea legitimaţiei de poliţist, întrucât acest aspect a rezultat cu evidenţă, atât din cuprinsul înregistrărilor audio-video, cât şi din declaraţiile martorului date în faţa organului de urmărire penală şi din declaraţiile inculpatului.

A concluzionat instanţa de fond că, în drept, fapta inculpatului B.I.M., mai sus reţinută, care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor poliţişti din cadrul D.G.P.M.B., Serviciul Management Resurse Umane şi a pretins suma de 300 de euro de la martorul M.I., pentru ca în schimbul acestei sume să îi determine pe aceşti funcţionari publici, asupra cărora a pretins că are influenţă, să îi elibereze martorului M.I. o legitimaţie de poliţist pe numele acestuia, primind din suma pretinsă 200 euro, întruneşte atât pe latura obiectivă, cât şi pe latura subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

II. În denunţul formulat la data de 15 februarie 2006, martorul M.I. a învederat că în data de 15 februarie 2006, inculpatul B.I.M. l-a întrebat pe martor dacă nu doreşte şi un paşaport diplomatic, iar martorul i-a spus că vor vorbi când se vor întâlni, fapt confirmat şi de notele de redare a convorbirii telefonice în mediul ambiental între martorul M.I. şi inculpatul B.I.M.

În data de 06 martie 2006, martorul M.I. a aranjat la barul E.M.D. o întâlnire între investigatorul sub acoperire A.M. şi inculpatul B.I.M., pentru a se discuta detaliile procurării unui paşaport diplomatic, întâlnirea dintre aceştia fiind înregistrată cu mijloace tehnice.

La bar au ajuns întâi martorul M.I. şi investigatorul sub acoperire A.M., iar după circa 15 minute a apărut şi inculpatul B.I.M.

Investigatorul sub acoperire A.M. a spus inculpatului că l-ar interesa un paşaport diplomatic pentru că vrea să plece în Statele Unite, întrebându-l dacă este o persoană serioasă.

Investigatorul a spus inculpatului „Deci e pe bune paşaportul, că nu vreau să fie vreo porcărie, că mie mi-e târşeală dracu de (...)".

Pentru a-l asigura pe investigator de seriozitatea sa, inculpatul i-a spus acestuia: „Marius, în primul rând eu sunt poliţist, nevastă-mea e poliţistă, lucrează în poliţie. Eu dacă o fac pe asta mă mănâncă puşcăria, pe tine nu", apoi inculpatul a scos şi a arătat investigatorului legitimaţia de poliţist.

În discuţiile purtate, inculpatul i-a spus investigatorului că „Dacă tu vreodată (...) Paşaportul acela poţi să mergi cu el ca orice om normal (...)". „Dacă ţie şi se întâmplă ceva, pe tine te doare în giovani. Cine ţi l-a făcut? Un poliţist. Îţi dau buletinul meu, tot, vezi unde lucrez". „Pe mine mă mănâncă puşcăria. Tu cam pe ce sumă ai risca puşcăria?".

La răspunsul investigatorului că nu ar risca pentru nicio sumă, inculpatul i-a spus: „(...) şi eu am un copil clasa I. Crezi că eu risc puşcăria aşa că este frumos afară?".

La întrebarea investigatorului dacă poate face paşaportul în două săptămâni, inculpatul a arătat că „Da, în două săptămâni e gata, că a găsit el o portiţă", iar martorul M.I. l-a întrebat pe inculpat: „cine, cunoştinţa aia a ta?", apoi spune investigatorului: "Eu ţi-am zis că are unul tare."

Imediat inculpatul l-a întrebat pe investigator dacă „azi nu se poate să te scremi ca să ai încredere 100%", cu referire la cheltuielile cu paşaportul, iar investigatorul i-a răspuns că nu poate şi că trebuie să meargă acasă pentru bani.

În continuare inculpatul i-a explicat investigatorului demersurile pe care trebuie să le facă pentru obţinerea paşaportului şi a arătat că banii trebuie pentru plata cotizaţiilor pentru a deveni membru P.S.D., pentru a „omeni pe aia de la calculator, care te bagă cu 2 săptămâni înainte."

Inculpatul a arătat că „Toată treaba e legală. Deci paşaportul este legal, dar perioadele astea nu prea sunt (...) trebuie să bage aia cu 2 luni în urmă, aia este singura şmecherie care se face".

Ca să îl asigure pe investigator de seriozitatea sa, inculpatul i-a spus acestuia că după ce va lua paşaportul merge cu inculpatul şi cu martorul M.I. la aeroport, unde inculpatul cu M.I. beau o sticlă de vin, iar investigatorul pleacă.

Apoi inculpatul i-a spus investigatorului: „Trimite şi tu azi, că am garanţie 100%".

Investigatorul a spus inculpatului: „Nu pot azi. Eu trebuie să merg azi acasă să iau banul, că eu am o parte din bani. Dar spuneţi-mi cum să facem că zicea domn N. să vă dau toţi banii înainte. Eu ziceam să vă dau jumătate-jumătate, aşa (...) mi se pare mai (...)".

La această afirmaţie a investigatorului, inculpatul l-a întrebat câţi bani are acum acasă, iar investigatorul i-a spus că are „o mie jumătate şi mai (...)".

Faţă de acest răspuns, inculpatul i-a spus investigatorului să îi dea în aceeaşi zi pe cei o mie jumătate, o copie după buletin şi pozele, dar investigatorul i-a spus că nu poate că trebuie să meargă acasă la G. la tatăl său după bani.

Pentru a-l ajuta pe investigator, inculpatul s-a oferit să meargă cu acesta la G. să ia banii, ca să dea banii şi pozele până la ora 4 persoanei care urmează să se ocupe de procurarea paşaportului diplomatic.

În timpul discuţiei investigatorul a făcut schimb de numerele de telefon cu inculpatul, apoi inculpatul i-a spus că a doua zi trebuie să vină cu 4 poze şi măcar 1.500 euro şi i-a spus investigatorului să îl caute în aceeaşi zi şi ca să îi asigure de buna sa credinţă i-a învederat că poate să îi dea o copie după buletinul său, pe care să scrie că a împrumutat de la investigator suma ce i-o va da ca să fie liniştit.

Cu acelaşi prilej inculpatul l-a asigurat pe investigator că paşaportul diplomatic pe care i-l va procura este autentic şi nu trebuie să îşi facă nicio problemă.

După circa o oră de la despărţire, investigatorul a fost sunat de inculpat care l-a întrebat dacă a făcut rost de bani, iar în seara aceleiaşi zile (06 martie 2006), investigatorul a vorbit cu inculpatul pe un alt număr, acesta spunându-i că vrea să-i dea măcar 500 de euro în seara respectivă, pentru că a vorbit cu persoana din P.S.D. şi a blocat celelalte cereri, aşteptând cererea investigatorului. Cu acest prilej, cei doi au stabilit să se vadă a doua zi pe la ora 12.00, la acelaşi bar, iar investigatorul i-a spus că sigur va avea 1.500 de euro şi că îi va mai da 2.500 de euro când îi va da paşaportul.

În ziua următoare (07 martie 2006), organele de urmărire penală au organizat un flagrant, punând la dispoziţia investigatorului A.M. suma de 1.500 euro pentru a i-o da inculpatului în contul sumei totale de 4.000 euro, cât aceasta a pretins pentru obţinerea paşaportului, consemnându-se seriile bancnotelor.

În data de 07 martie 2006, investigatorul a sunat pe inculpat pe la ora 1.00, iar acesta i-a spus că nu mai poate veni în acel bar pentru că este de serviciu şi i-a cerut să vină la Secţia 8 Poliţie, unde s-au deplasat şi organele de urmărire penală.

În jurul orei 12.00, investigatorul, martorul M.I. şi inculpatul s-au întâlnit în faţa Secţiei 8 Poliţie, toţi trei mergând vreo 10 - 20 de metri către Piaţa Iancului, după care au intrat în patiseria A. şi s-au aşezat la o tejghea, lângă geam.

În patiserie, investigatorul a numărat suma de 1.500 euro pe care apoi a înmânat-o inculpatului. După ce acesta a băgat-o în buzunar, la solicitarea investigatorului, inculpatul a început să scrie chitanţa ce atesta primirea banilor cu titlu de împrumut, chitanţă scrisă pentru a se da o garanţie, aşa cum stabiliseră în discuţia din ziua anterioară.

Înainte de a termina inculpatul scrierea chitanţei respective, la faţa locului au apărut organele de poliţie, care au imobilizat pe inculpat, iar la percheziţia corporală asupra inculpatului s-a găsit suma de 1.500 euro înseriată de organele de poliţie şi dată investigatorului pentru a fi înmânată inculpatului.

Situaţia de fapt mai sus reţinută de tribunal a rezultat din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi în timpul judecăţii, respectiv denunţul şi declaraţiile martorului denunţător M.I., date în cursul urmăririi penale, coroborate cu declaraţiile investigatorului sub acoperire A.M., date atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, cu înregistrările audio-video ale convorbirilor purtate în mediul ambiental interceptate în baza ordonanţei din 16 februarie 2009 emisă în Dosarul nr. 944/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conformate şi autorizate prin încheierea din dat de 17 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, emisă în Dosarul nr. 97/A.I./2006, cu procesele-verbale de transcriere a înregistrării convorbirilor purtate în mediu ambiental între inculpat, martorul M.I. şi investigatorul A.M. la data de 16 februarie 2006 şi la data de 06 martie 2006, cu imaginile video interceptate şi înregistrate cu aceste prilejuri, cu procesul-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor puse la dispoziţia martorului A.M., cu procesul-verbal de percheziţie corporală a inculpatului, cu suportul magnetic pe care se află aceste înregistrări, precum şi declaraţiile inculpatului B.I.M., în ce acesta a recunoscut parţial comiterea infracţiunii.

Prima instanţă a înlăturat apărarea inculpatului că a fost de acord să ajute pe investigatorul A.M. să dobândească paşaportul diplomatic pentru a putea recupera de la martorului M.I. o sumă pe care acesta i-o datora.

Din conţinutul convorbirilor purtate cu investigatorul sub acoperire şi cu martorul M.I. a rezultat fără umbră de îndoială, atât intenţia făţişă a inculpatului care a încercat să îl convingă pe A.M. de seriozitatea sa şi de influenţa pe care o are asupra unor persoane cu putere politică pentru a obţine un paşaport diplomatic pe numele investigatorului.

Netemeinicia susţinerilor inculpatului s-a desprins cu evidenţă din atitudinea acestuia, care aproape că a făcut orice ca să primească de la investigator măcar 500 euro, aceste insistenţe îmbrăcând forma stăruinţelor disperate, cum este cazul propunerii făcute martorului de a merge la G. să ia bani pentru a urgenta demersurile de eliberare a paşaportului.

S-a apreciat, de asemenea, că neseriozitatea apărărilor inculpatului a fost dovedită şi de prezentarea legitimaţiei de serviciu şi a actului de identitate, precum şi promisiunile ferme făcute de inculpat că va da investigatorului o garanţie, prin încheierea unei chitanţe, în care să se arate că suma de 1.500 euro reprezintă un împrumut.

Tribunalul a mai reţinut că apărarea inculpatului este subminată în mare măsură de înseşi afirmaţiile acestuia, redate în cuprinsul situaţiei de fapt, afirmaţii în care inculpatul a arătat că ştie care sunt consecinţele unei asemenea fapte şi că este dispus să rişte pentru o sumă de bani consistentă.

Aceste consideraţii au infirmat în totalitate şi apărarea inculpatului că suma primită de la investigator reprezenta un împrumut pe 30 de zile. Atât declaraţiile investigatorului, cât şi convorbirile înregistrate de organele de anchetă şi redate în esenţă de tribunal dovedesc netemeinicia susţinerilor inculpatului, ale cărui declaraţii s-au schimbat constant în timpul procesului penal, fiind evidentă încercarea inculpatului de a găsi o justificare acceptabilă pentru banii primiţi de la investigator.

De asemenea, conţinutul convorbirilor telefonice şi declaraţiile martorului M.I., date în tot cursul procesului penal au dovedit faptul că nu există o datorie pe care martorul să o fi avut faţă de inculpat, astfel că apare ca neîntemeiată şi apărarea că martorul M.I. i-ar fi solicitat inculpatului să îl „vrăjască" pe A.M. pentru a obţine de la acesta o sumă de bani, pe care să o păstreze în contul acestei datorii. În contextul în care aceste susţineri ale inculpatului nu au fost confirmate de niciun alt mijloc de probă, potrivit dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., tribunalul nu le-a putut lua în considerare.

În acest sens, prima instanţă a avut în vedere şi conţinutul discuţiei purtate de inculpat cu martorul M.I. la data de 16 februarie 2006 din care a rezultat în mod neîndoielnic că inculpatul a pretins că poate procura un paşaport diplomatic autentic, dând martorului M.I. şi detalii în legătură cu modul în care poate face acest lucru.

De asemenea, tribunalul a înlăturat declaraţia dată în fata instanţei de martorul M.I., în care acesta a arătat că nu îşi aminteşte că ar fi vorbit cu inculpatul despre eliberarea unui paşaport diplomatic, întrucât acest aspect a rezultat cu evidenţă, atât din cuprinsul înregistrărilor audio-video mai sus redate, cât şi din declaraţiile martorului în faţa organului de urmărire penală şi din declaraţiile inculpatului şi investigatorului A.M.

Prima instanţă a mai reţinut că, în drept, fapta inculpatului B.I.M., mai sus reţinută, care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul aparatului administrativ al Senatului României, solicitând investigatorului sub acoperire suma de 4.000 de euro, pentru ca în schimbul acestei sume să îi determine pe funcţionarii asupra cărora a pretins că are influenţă să elibereze investigatorului un paşaport diplomatic pe numele acestuia, sumă din care la data de 07 martie 2006 inculpatul a primit 1.500 de euro - întruneşte, atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

III. La data de 22 februarie 2006, martorul M.I. a dat martorului HG numărul de telefon al inculpatului, cu încuviinţarea acestuia din urmă, pentru discutarea unei probleme.

Ulterior, la câteva minute, martorul HG l-a sunat pe inculpatul B.I.M., stabilind să se întâlnească în faţa sediului Poliţiei Sectorului 4 Bucureşti la data de 22 februarie 2006.

În discuţiile purtate între cei doi, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor organe de urmărire penală din cadrul Poliţiei Sectorului 4 Bucureşti şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, inculpatul a pretins de la martorul HG suma de 2.000 dolari SUA pentru ca în schimbul acestei sume să determine pe poliţişti şi pe procurori, asupra cărora a pretins că are influenţă, să instrumenteze dosarul penal nr. 10806/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti sub nr. 1256.541/2006, în aşa fel încât martorul HG să nu fie tras la răspundere penală. În acest dosar martorul era cercetat pentru faptul că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu a înregistrat în evidenţele contabile mai multe importuri efectuate în perioada aprilie - august 2005.

În ziua următoare, la data de 23 februarie 2006, ora 08:36:36, B.I.M. de la postul telefonic X l-a apelat pe martorul HG, aflat la postul telefonic XY, ocazie cu care inculpatul i-a spus martorului că trebuie să se întâlnească imediat, deoarece a fost trimisă adresa de expertiză.

Cu acelaşi prilej inculpatul i-a spus martorului că „E important să vii cu ceva putere, vitamine. Ceva mai ca lumea să îi iau io scrisu. Cum am vorbit. Hai mişcă-te că dacă nu ne mişcăm acuma nu mai pot să te ajut cu absolut nimic. Oricum, vorbim altfel când vii tu. Da când vii, să vii dejaaa (...) pregătit."

Din suma de 2.000 de euro pretinsă, inculpatul B.I.M. a primit de la martorul HG suma de 200 de dolari, sumă primită în faţa sediului Poliţiei Sectorului 4 Bucureşti la data de 22 februarie 2006.

Situaţia de fapt mai sus reţinută de tribunal a rezultat din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi în timpul judecăţii, respectiv din declaraţiile martorului HG coroborate cu procesele-verbale privind redarea convorbirilor telefonice purtate de către inculpat şi martorii HG şi M.I., cu adresa emisă de Poliţia Sectorului 4 Bucureşti cu privire la dosarul penal privind pe martorul HG, precum şi cu declaraţiile inculpatului B.I.M. în care acesta a recunoscut parţial comiterea infracţiunii.

Aşa cum s-a reţinut mai sus, din conţinutul convorbirilor purtate între inculpat şi martorii HG şi M.I. la data de 22 februarie 2006 a rezultat faptul că declaraţiile martorului HG cu privire la împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpatul B.I.M. sunt nereale, martorul M.I. fiind cel care i-a pus în legătură şi i-a dat martorului HG în chiar acea zi numărul de telefon al inculpatului.

Cu privire la apărările formulate de către inculpat, în sensul că ar fi solicitat bani de la martorul HG, pentru a-şi recupera pretinsa datorie a martorului M.I. faţă de el, tribunalul a învederat că din convorbirile telefonice purtate între martorul M.I. şi inculpat a rezultat fără îndoială că nu a existat o asemenea datorie, susţinerile inculpatului nefiind confirmate de niciun alt mijloc de probă, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., tribunalul le-a înlăturat.

Tot netemeinică a fost apreciată şi apărarea inculpatului potrivit căreia nu a lăsat să se înţeleagă că ar avea vreo influenţă asupra organelor de cercetare penală care instrumentau dosarul martorului HG, din declaraţiile martorului HG şi din convorbirile telefonice rezultând exact contrariul celor invocate de inculpat şi nesusţinute de nicio altă probă. Mai mult, din aceste probe a rezultat că suma de bani solicitată de la martori a fost cerută tocmai pentru a interveni pe lângă aceste organe de urmărire penală în favoarea martorului.

În drept, s-a reţinut de tribunal că fapta inculpatului B.I.M., mai sus reţinută, care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor organe de urmărire penală din cadrul Poliţiei Sectorului 4 Bucureşti şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi care a pretins suma de 2.000 de euro, pentru ca în schimbul acestei sume să determine organele de urmărire penală, asupra cărora a pretins că are influenţă, să instrumenteze Dosarul penal nr. 10806/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, înregistrat la Poliţia Sectorului 4 Bucureşti sub nr. 1256.541/2006, în aşa fel încât martorul HG să nu fie tras la răspundere penală, primind din suma pretinsă doar 200 de dolari, întruneşte, atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

IV. În data de 15 ianuarie 2006, martorul I.G.S. a fost surprins în trafic de organele de poliţie, conducând un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice peste limita legală, constituindu-se Dosarul penal nr. 2072/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, înregistrat la Brigada de Poliţie Rutieră sub nr. 575311/2006.

În după amiaza aceleiaşi zile, martorul I.G.S. a sunat pe martorul M.T., prietenul său, cu care a vorbit despre ceea ce i s-a întâmplat, acest din urmă martor spunându-i că are un prieten M., care are relaţii la Institutul Naţional de Medicină Legală, care l-ar putea ajuta să afle rezultatele testelor de alcoolemie, iar dacă se depăşeşte cu mult limita legală, vor vedea ce se poate face.

A doua zi, martorul I.G.S. şi martorul M.T. s-au întâlnit cu inculpatul B.I.M. la sediul I.N.M.L. Aici, inculpatul i-a cerut martorului I.G.S. să scrie pe o hârtie datele lui, inclusiv codul numeric personal, apoi inculpatul a intrat în sediul I.N.M.L. de unde a revenit după 10 minute, spunând martorului că rezultatele nu sunt gata şi să stea liniştit că se ocupă el.

Cu această ocazie, inculpatul i-a lăsat martorului să înţeleagă că are influenţă asupra unor persoane din conducerea I.N.M.L. „P.D.M.M." şi asupra unor organe de urmărire penală din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră a D.G.P.M.B..

Ulterior, martorul M.T. i-a comunicat martorului I.G.S. că „toată povestea îl va costa 700 - 800 euro şi că totul se îngroapă la I.N.M.L., la final, urmând ca martorul să îl cinstească şi pe inculpat."

În data de 23 ianuarie 2006, martorul I.G.S. s-a întâlnit cu martorul M.T. căruia i-a dat suma de 400 euro pentru a fi înmânaţi inculpatului, iar inculpatul i-a confirmat în aceeaşi zi că a primit suma respectivă de bani şi că îi va rezolva problema cu alcoolemia, însă momentan nu se poate că la I.N.M.L. este un control.

Ulterior, martorul M.T. i-a comunicat martorului I.G.S. că pentru a rezolva problema, atât la poliţie, cât şi la I.N.M.L. trebuie să îi mai trimită inculpatului încă 500 euro, astfel că martorul a trimis lui M.T. suma de 500 euro, în echivalent lei, prin mandat on-line, banii fiind apoi daţi inculpatului B.I.M.

După ce martorul I.G.S. a dat şi această sumă de bani, s-a întâlnit cu inculpatul la Bucureşti, acesta din urmă spunându-i că îi garantează că îi rezolvă problema şi că are o cunoştinţă în poliţia rutieră, cu funcţie de conducere.

În ziua de 27 februarie 2009, inculpatul l-a sunat pe martorul I.G.S. şi i-a spus că îi vine un fax la Braşov şi că, în aceeaşi zi, pe la ora 15,30 se poate interesa ca să îşi ridice permisul de conducere, fapt care se dovedeşte ulterior neadevărat.

Constatând că promisiunile făcute de inculpat nu se materializează în niciun fel, martorul I.G.S. începe să facă demersuri pentru recuperarea sumelor de bani, în acest sens fiind nenumăratele mesaje trimise inculpatului în care i se aducea la cunoştinţă acestuia că „omul se retrage. Luni vrea înapoi materialul!". În contul acestor sume, martorul M.G., intermediar între martorul I.G.S. şi inculpat a restituit martorului I.G.S. suma de 500 euro.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută a fost dovedită pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi în timpul judecăţii, respectiv din declaraţiile martorului I.G.S., declaraţiile martorului M.T., notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpat, martorul M.T. şi martorul I.G.S. şi adresa Brigăzii de Poliţie Rutieră privind dosarul penal al martorului I.G.S. şi copiile de pe dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti al acestui martor, precum şi declaraţiile inculpatului B.I.M., în care acesta a recunoscut parţial comiterea infracţiunii.

Din analiza declaraţiilor inculpatului şi martorilor M.T. şi I.G.S., în raport cu convorbirile purtate de cei trei în mediul ambiental şi înregistrate conform dispoziţiilor legale, tribunalul a reţinut că aceştia au urmărit constant să prezinte organelor de anchetă o situaţie de fapt deformată care să înlăture incidenţa legii penale cu privire la faptele săvârşite, atât de inculpat, cât şi de martorul I.G.S., cumpărătorul de influenţă.

Astfel, la data de 27 februarie 2006, ora 15,35, în discuţia telefonică purtată de inculpat cu martorul M.T., inculpatul i-a spus martorului că mai are doar 50.000 în buzunar, iar martorul i-a zis că dacă vine comunicarea faxului ce îi permitea martorului I.G.S. să îşi ridice permisul, acesta îi va trimite bani.

Imediat, la ora 15,37, martorul M.T. l-a sunat pe martorul I.G.S. şi i-a spus că a vorbit cu inculpatul B.I.M. şi că a plecat comunicarea de un sfert de oră. Totodată i-a spus martorului I.G.S. că inculpatul i-a transmis că după ce se convinge că i s-a făcut comunicarea, să îi pună ăia (banii) on-line.

Din aceste convorbiri a rezultat, atât încercările inculpatului de a convinge pe martorul I.G.S. că face demersuri pentru recuperarea permisului său de conducere, cât şi motivul pentru care inculpatul a făcut aceste demersuri, respectiv obţinerea unui folos material injust.

Mai mult, din convorbirea purtată de martorul M.T. cu o altă persoană a rezultat că în cazul ridicării permisului de conducere al martorului I.G.S., ar fi urmat să primească de la acesta prin mandat on-line suma de 600 euro, pe care trebuia să îi împartă cu altcineva, fiind evident că e vorba de inculpatul B.I.M., care a cerut martorului M.T. să spună martorului I.G.S. să trimită „ăia on-line", după ce verifică şi se asigură de primirea confirmării că poate să îşi ridice permisul de conducere.

La data de 1 martie 2006, în convorbirea telefonică a inculpatului cu martorul M.T., inculpatul i-a cerut martorului să îi spună martorului I.G.S. că i-a restituit sumele de bani primite cu dobândă 100% şi că este gata să îi dea lanţul de aur de la gât şi chiar legitimaţia de serviciu.

Atât din aceste convorbiri, cât şi din celelalte aflate la dosarul de urmărire penală s-a apreciat că rezultă în mod clar temeinicia situaţiei de fapt reţinute de tribunal şi netemeinicia apărătorilor inculpatului.

Astfel, tribunalul a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului B.I.M., mai sus reţinută, care, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul I.N.M.L. „P.D.M.M." şi asupra unor organe de urmărire penală din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră a D.G.P.M.B. a primit de la martorul I.G.S. suma de aproximativ 900 de euro, dintr-o sumă mai mare, restul urmând să fie dat ulterior, pentru ca în schimbul acestei sume să îi determine pe medicii legişti şi poliţişti, asupra cărora a pretins că are influenţă, să efectueze acte de urmărire penală şi acte medico-legale, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea de către martorul I.G.S. a unei infracţiuni de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, în aşa fel încât martorul să nu fie tras la răspundere penală pentru săvârşirea acestei infracţiuni (prin stabilirea unei alcoolemii inferioare celei de la care fapta intră în sfera ilicitului penal) şi pentru ca acestuia să-i fie facilitată recuperarea permisului de conducere, întruneşte, atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

V. În data de 16 iunie 2005, martorul S.V.A. a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu decesul unui motociclist. În urma acestui accident, pe numele acestui martor s-a întocmit Dosarul penal nr. 7946/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

La scurt timp, martorul S.V.A. a întrebat pe patronul său, martorul N.A.C. dacă îl poate ajuta să-şi recupereze carnetul de conducere.

Martorul N.A.C. a apelat la martorul M.T., care i-a spus că ştie pe cineva care are o firmă ce se ocupă de înmatriculări la U. şi care ar putea să îl îndrume pe martorul S.

La câteva zile, martorii S.V.A., N.A.C., M.T. şi inculpatul B.I.M. s-au întâlnit la terasa „F." din Parcul Herăstrău şi au discutat despre ceea ce trebuie să facă martorul S.V.A. pentru a-şi recupera permisul de conducere.

În discuţiile purtate, atât cu prilejul primei întâlniri, cât şi ulterior, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor organe de urmărire penală din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră a D.G.P.M.B. şi asupra unor medici-legişti din cadrul I.N.M.L. „P.D.M.M.", solicitând o sumă de bani, pentru ca în schimbul acestei sume să îi determine pe poliţişti şi medici-legişti, asupra cărora a pretins că are influenţă să efectueze acte de urmărire penală şi lucrări medico-legale în Dosarul penal nr. 7946/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în care martorul S.V.A. era cercetat pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, în aşa fel încât martorul să nu fie tras la răspundere penală.

Din suma pretinsă, în perioada iulie - august 2005, inculpatul a primit de la martorul S.V.A. doar suma de 4.000.000 lei (ROL).

La scurt timp, după întâlnirea din Herăstrău, martorul S.V.A. l-a sunat pe inculpat, s-a întâlnit cu acesta şi împreună au mers la sediul B.P.R. din str. U., unde inculpatul i-a indicat o cameră, în care au intrat împreună. Aici, inculpatul i-a arătat lucrătorul de poliţie cu care martorul a vorbit şi de la care a primit dovadă de circulaţie cu drept de circulaţie pe 15 zile.

După acest moment, martorul N.A.C. l-a întrebat pe martorul S.V.A. ce a făcut cu permisul, acesta din urmă spunându-i că îl costă foarte mult pentru a-şi putea rezolva problema cu carnetul.

Într-o discuţie telefonică, purtată în data de 2 martie 2009, inculpatul s-a plâns că a dat bani de la el pentru martorul S.V.A., bani pe care trebuie să-i recupereze de la acesta, întrebându-l pe martorul N.A.C. în cât timp vine martorul S.V.A. cu o mie.

Martorul N.A.C. i-a spus inculpatului că „o să vorbesc cu unchiul martorului S.V.A., în legătură cu această problemă", iar inculpatul îi spune că "martorul are noroc de faptul că inculpatul este prieten cu martorul M.T. şi că dacă nu era vorba de acest martor şi de inculpat nu s-ar fi băgat" şi că martorul S.V.A. „trebuia de mult să fie pa".

Tot în cadrul acestei convorbiri, inculpatul i-a spus martorului N.A.C. că vorbise cu procurorul şi că „procurorul i-a zis clar, procuror pe care îl cunoaşte, lucrând anterior împreună cu acesta la omoruri nouă ani şi că a băut votcă cu el cu fundul pe mort."

Inculpatul a mai spus martorului că procurorul i-a zis „Lasă-l frate că nu ştiu ce. Da M. da cinstea a cui e. Lăsaţi şefu că rezolvăm noi de cinste. Deci îmi pare (...) nu că-mi pare rău (...) eşti tu cu T. Că s-au pierdut nişte bani. Că trebuia să mai dau nişte bani. Rămâne datoria mea (...)".

De asemenea, inculpatul i-a spus martorului N.A.C. că urmează să vorbească abia când are unchiul martorului S.V.A. banii şi că ar fi vorbit anterior cu martorul, care i-a promis inculpatului că îi dă banii „până vineri", iar de atunci ar fi trecut cinci-şase luni.

În ziua de 3 martie 2009, inculpatul a purtat o altă discuţie telefonică cu martorul N.A.C., în care inculpatul i-a spus: „nu pot să mă duc acolo şi să îi zic lu ăsta haide mă dă-i drumu, când am frâna de mână trasă acolo (...) că omu (...)". Inculpatul mai spune: „Eu dacă-l activez p-acela, asta erau paşii pe care trebuia să îi fac anu trecut şi (...) era omu acum îl durea în m(...) .

A arătat tribunalul că, fapta, astfel cum a fost descrisă mai sus a fost dovedită pe baza următoarelor acte: declaraţiile martorului S.V.A. date în cursul urmăririi penale, coroborate cu declaraţiile martorului N.A.C., declaraţiile martorului M.T., notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpat, martorul M.T. şi martorul N.A.C., precum şi declaraţiile inculpatului B.I.M., în care acesta a recunoscut parţial comiterea infracţiunii.

Cu privire la apărările inculpatului, prima instanţă le-a înlăturat, întrucât înregistrările telefonice din dosarul de urmărire penală au dovedit cu prisosinţă temeinicia situaţiei de fapt reţinute de instanţă, precum şi nesinceritatea declaraţiilor inculpatului.

Astfel, a concluzionat prima instanţă că, în drept, fapta inculpatului B.I.M., mai sus reţinută, care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor organe de urmărire penală din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră a D.G.P.M.B. şi asupra unor medici-legişti din cadrul I.N.M.L. „P.D.M.M.", solicitând o sumă de bani, pentru ca în schimbul acestei sume să îi determine pe poliţişti şi medici-legişti, asupra cărora a pretins că are influenţă să efectueze acte de urmărire penală şi lucrări medico-legale în Dosarul penal nr. 7946/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în care martorul S.V.A. era cercetat pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, în aşa fel încât martorul să nu fie tras la răspundere penală şi pentru ca acestuia să-i fie facilitată recuperarea permisului de conducere întruneşte, atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului pentru cele cinci infracţiuni reţinute în sarcina sa, prima instanţă a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, natura şi gravitate fiecărei fapte, pericolul social concret al faptei, împrejurările comiterii faptei şi persoana făptuitorului.

Astfel, la stabilirea cuantumului pedepsei cu închisoarea, tribunalul a ţinut seama de periculozitatea foarte ridicată şi rezonanţa deosebit de negativă a faptelor de corupţie în rândul cetăţenilor, de prejudiciile grave aduse prestigiului actului de justiţie şi credibilităţii autorităţilor judiciare şi a celor medico-legale, de sumele medii solicitate de inculpat, de lipsa antecedentelor penale, de vârsta inculpatului, de recunoaşterea chiar parţială a săvârşirii faptelor, de înscrisurile depuse în circumstanţiere (caracterizări, acte medicale, acte de stare civilă).

Faţă de gravitatea deosebită a pericolului social al faptelor comise de inculpat, faţă de insistenţa acestuia în acţiunea de a obţine diverse sume de bani de la cumpărătorii de influenţă, pentru pretinsul ajutor dat acestora, în raport cu declaraţiile oscilante şi nesincer ale inculpatului, care, deşi cunoştea toate probele ce îl incriminau, nu a recunoscut şi regretat sincer săvârşirea faptelor, ţinând seama şi de nevoia de reprimare a infracţiunilor de corupţie ce afectează major imaginea şi prestigiul justiţiei, tribunalul a apreciat că, în cauză nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul B.I.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 233 de la 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 15000/3/2008 (1798/2009) a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 648 din data de 15 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

A fost desfiinţată, în totalitate, Sentinţa penală nr. 648 din data de 15 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi în fond:

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă - pct. 1 rechizitoriu.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă - pct. 2 rechizitoriu.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă - pct. 3 rechizitoriu.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executare pedepsei principale.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă - pct. 4 rechizitoriu.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă - pct. 5 rechizitoriu.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului B.I.M., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani conform art. 35 alin. (3) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71-64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia inculpatului de la 7 martie 2006 până la 4 iunie 2006.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpat 450 euro, 200 dolari SUA şi 4.000.000 ROL.

În fond, în conf. cu art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.100 RON cheltuieli judiciare către stat.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.I.M. împotriva aceleiaşi hotărâri.

În conf. cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, deşi prin însăşi hotărârea atacată s-a arătat că la individualizarea pedepselor este necesar a se avea în vedere periculozitatea foarte ridicată şi rezonanţa deosebit de negativă a faptelor de corupţie în general, precum şi, în special, prejudiciile grave aduse imaginii autorităţilor judiciare şi a serviciilor medico-legale, instanţa de fond nu a dat eficienţa cuvenită nici atunci când a stabilit cuantumul pedepsei şi nici când a procedat la individualizare judiciară a executării acesteia.

Cum însăşi motivarea soluţiei adoptate de instanţa de fond conduce la concluzia orientării către o pedeapsă al cărei cuantum să reflecte gravitatea faptei şi periculozitatea inculpatului, curtea de apel a notat că sancţionarea acestuia din urmă trebuie reconsiderată în lumina criteriilor consacrate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), context în care s-a impus a fi analizat gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, nu numai prin prisma examinării conţinutului concret, ci şi prin evaluarea tuturor circumstanţelor, în care fiecare faptă s-a consumat, circumstanţe care - deşi exterioare conţinutului faptelor - cu aptitudinea de a le particulariza şi a le spori potenţialul criminogen concret, impunându-se astfel o reacţie represivă mai severă din partea autorităţilor judiciare.

Astfel, inculpatul, la momentul comiterii celor cinci fapte exercita funcţia de agent de poliţie în cadrul S.C.P.R. din cadrul D.G.P.M.B., calitate care constituie indubitabil un element circumstanţial agravant în baza căruia acesta a putut comite cu mai multă uşurinţă faptele, dobândind încrederea deplină a persoanelor cu care a intrat în contact.

Nu a putut fi trecută cu vederea împrejurarea că, inculpatul, aşa cum bine a reţinut instanţa de fond, a manifestat o insistenţă deosebită în obţinerea sumelor de bani de la cele cinci persoane certate cu legea penală, activitatea infracţională desfăşurându-se pe o durată foarte mare de timp, de aproximativ 9 luni, interval în care s-a realizat de două ori şi prinderea în flagrant a acestuia la datele de 16 februarie 2006 şi 7 martie 2006, împrejurări ce atestă în mod indubitabil o perseverenţă infracţională foarte ridicată, dar şi o neconştientizare corespunzătoare a consecinţelor faptelor sale.

De altfel, după cum a rezultat din lucrările dosarului, inculpatul a mai comis anterior prinderii sale în flagrant şi alte infracţiuni de trafic de influenţă pentru care, după cum s-a arătat şi în partea dispozitivă a actului de sesizare, s-a dispus disjungerea cauzei.

La operaţiunea de individualizare a pedepselor nu poate fi ignorată nici împrejurarea că inculpatul a cunoscut de la bun început că persoanele cu care a intrat în contact au avut sau aveau la momentul respectiv probleme cu legea penală, precum şi interesele obscure pe care acestea din urmă le urmăreau prin primirea sprijinului din partea inculpatului.

Astfel, martorul M.I. urmărea să obţină de la inculpat o legitimaţie de poliţist pe care să o folosească apoi pentru a comite infracţiuni de înşelăciune prin metoda „Maradona", în dauna unor cetăţeni străini; martorul HG dorea să nu fie tras la răspundere penală, la vremea respectivă fiind cercetat de Poliţia Sectorului 4 ca urmare a neînregistrării în evidenţele contabile ale firmei în care deţinea calitatea de administrator a mai multor importuri efectuate în perioada aprilie - august 2005; martorul I.G.S. era cercetat de Poliţia Sectorului 2 sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 79 din OUG nr. 195/2002 ca urmare a depistării sale în trafic având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,20 gr. ‰, iar martorul S.V.A. avea calitatea de învinuit într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti ca urmare a uciderii în trafic a unui motociclist.

De asemenea, la evaluarea gradului de pericol social concret al faptelor se impune a fi avute în vedere sumele mari de bani în valută, ce au fost pretinse de inculpat de la cei cinci martori, respectiv 6.300 euro, din care a primit efectiv sumele de 2.550 euro, 200 dolari şi 400 RON, elemente care atestă pe de-o parte îndrăzneala şi înclinaţia deosebit de periculoasă a inculpatului în obţinerea de foloase ilicite dar şi obişnuinţa sa în desfăşurarea unor astfel de activităţi antisociale prin care a discreditat activităţile oneste desfăşurate de funcţionarii din cadrul D.G.P.M.B., Senatul României, Ministerul Public şi I.N.M.L. „M.M.", făcându-i pe aceştia să apară în ochii opiniei publice drept elemente coruptibile sau în alt mod influenţabile.

Gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat se impune a fi analizat şi prin prisma urmării imediate, realizarea elementelor materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă, atât prin intermediul acţiunilor de primire, cât şi a celor de pretindere de bani generând în mod indubitabil o stare de pericol pentru bunul mers al activităţii autorităţilor publice şi instituţiilor publice în serviciul cărora se aflau funcţionarii vizaţi de inculpat, starea de pericol decurgând în acelaşi timp şi din atingere adusă prin expunerea reputaţiei acestora la neîncredere şi suspiciuni.

Cât priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei, curtea de apel nu a putut să nu observe atitudinea nesinceră abordată de inculpat pe parcursul procesului penal, minimalizarea importanţei relaţiilor sociale vătămate, în locul adoptării unei poziţii procesuale care să trădeze o dorinţă sinceră de redresare a conduitei sale, de corijare şi renunţare la deprinderile antisociale; referitor la conduita anterioară săvârşirii faptelor, instanţa nu poate identifica niciun element care să ateste un comportament pozitiv - ce nu poate fi prezumat - în familie, societate sau la locul de muncă; dimpotrivă, din Adresa nr. 165570 din 16 martie 2006 emanând de la Serviciul Management şi Resurse Umane din cadrul D.G.P.M.B., a rezultat că inculpatul a fost sancţionat disciplinar, cu executarea a 3 zile de arest, pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Toate aceste considerente impun aplicarea unei pedepse corespunzătoare, adaptate gradului de pericol social al faptei şi executarea acesteia prin privare de libertate, apreciindu-se că numai astfel pot fi atinse obiectivele, extrase din textul consacrat de art. 52 C. pen., care să conducă la realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei.

Referitor la latura civilă a procesului este de observat că, din probele administrate, precum şi din situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, inculpatul B.I.M. a rămas în posesia sumelor de 200 dolari SUA, 450 euro şi 400 lei (RON), sume ce urmează a fi confiscate de la acesta, restul sumelor reţinute în mod greşit de către instanţa de fond, fiind cele puse la dispoziţie de organele de cercetare penală pentru realizarea flagrantului.

În apelul său, inculpatul a solicitat, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. pentru faptele menţionate la punctul 4 din rechizitoriu şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., pentru faptele menţionate la punctele 1 şi 5 din rechizitoriu.

Această cerere nu a fost acceptată de curtea de apel pentru motivele ce urmează:

Susţinerea inculpatului, în sensul că M.I., de fapt, îi datora diferite sume de bani şi, pe această bază, a apelat la „tot felul de tertipuri, pentru a-şi recupera banii împrumutaţi" este nedovedită şi, totodată, contrazisă de declaraţiile şi denunţul emanând de la acest martor, care, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, a arătat că inculpatul îi pretinsese bani, pentru a-i face rost de o legitimaţie de poliţist falsă, nefiind vorba - niciun moment - de un alt tip de legitimaţie (cum a susţinut apărătorul inculpatului, respectiv „legitimaţie de voluntar de poliţie").

Declaraţiile martorului au fost confirmate de discuţiile purtate de acesta cu inculpatul în mediu ambiental, din cuprinsul acestora rezultând clar participarea inculpatului la săvârşirea faptei reţinute la punctul 1 din rechizitoriu.

Referitor la fapta reţinută la punctul 4 din rechizitoriu, curtea de apel a notat că existenţa acesteia şi vinovăţia inculpatului B.I.M., în comiterea ei, au fost pe deplin dovedite şi, astfel, corect stabilite de către instanţa de fond, mărturie în acest sens stând declaraţiile martorilor I.G.S. şi M.T., care au subliniat cum inculpatul i-a lăsat să înţeleagă că are relaţii la I.N.M.L., unde va interveni pentru „aranjarea" testelor de alcoolemie, în final, promiţând numitului I.G.S. că îi rezolvă problema fiindcă are o cunoştinţă cu funcţie de conducere şi la poliţie rutieră; în acest context, relevante sunt şi înregistrările convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi martorul M.T., precum şi cele dintre I.G.S. şi acesta din urmă.

De asemenea, infracţiunea reţinută la punctul 5 din rechizitoriu a fost dovedită cu declaraţiile martorilor M.T., precum şi cele dintre I.G.S. şi acesta din urmă.

De asemenea, infracţiunea reţinută la punctul 5 din rechizitoriu a fost dovedită cu declaraţiile martorilor M.T., S.V.A. şi N.A.C. ce se coroborează cu conţinutul notelor de redare a convorbirilor telefonice ce au avut loc între inculpat şi martorul M.T. şi între inculpat şi martorul N.A.C.; de altfel, această infracţiune este recunoscută - parţial - chiar şi de către inculpat.

Nu a putut fi primită apărarea acestuia, în sensul că nu ar fi promis ajutor şi nu ar fi pretins bani de la S.V.A. şi N.A.C., deoarece, inculpatul, personal a discutat cu cei doi, iar din cuprinsul convorbirilor telefonice a rezultat, fără dubiu, cum inculpatul a promis influenţă şi a pretins bani pentru a o oferi.

Concluzionând, curtea de apel a constatat că existenţa faptelor şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite de către instanţa de fond, pe baza probelor administrate în cauză, dovezile dispunând de forţa probantă necesară infirmării prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură o persoană, legitimând astfel tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Cererea inculpatului de reţinere a circumstanţelor atenuante nu a putut fi primită, deoarece o analiză judicioasă a circumstanţelor reale şi personale nu a condus la identificarea unor împrejurări ce pot fi caracterizate ca atare; în raport cu împrejurările concrete în care s-au săvârşit faptele, cu poziţia procesuală adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, cu importanţa valorilor sociale lezate şi cu urmările produse prin infracţiunile săvârşite de acesta, curtea de apel a apreciat că, în speţă, nu au putut fi reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, recunoaşterea acestora fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată, aşa încât lipsa antecedentelor penale şi existenţa unei familii nu au fost suficiente pentru aplicarea dispoziţiilor art. 74 - 76 C. pen.

Aşa fiind, apelul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost admis, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost desfiinţată hotărârea atacată, cu consecinţa pronunţării unei noi hotărâri, conform celor ce preced.

Cât priveşte apelul inculpatului, curtea de apel, în acord cu considerentele expuse în cele ce preced nu a putut primi apărările acestuia, astfel că, în temeiul prevăzut de art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.I.M., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul B.I.M., criticând-o, arătând în motivele formulate în scris, prin apărător, că recunoaşte şi regretă faptele reţinute în sarcina sa, menţinute în interogatoriu şi în Decizia Curţii de Apel Bucureşti, dar consideră că numai pentru punctele II şi III din rechizitoriu şi din Decizia Curţii de Apel Bucureşti ar fi trebuit să fie condamnat, urmând ca pentru celelalte fapte, punctele I, IV şi V să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât acestora le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Astfel, cu privire la primul punct din Decizia recurată a menţionat că în numele unei vechi prietenii, martorului M.I. i-a împrumutat suma de 4.000 dolari SUA, despre care familia sa nu cunoştea nimic, motiv pentru care la rugăminţile şi insistenţele referitor la unele probleme de natura celor de mai jos a încercat să-l ajute pe acesta pentru a nu-şi pierde împrumutul acordat. La prietenia mea M.I. a răspuns cu organizarea dosarului cauzei folosind împotriva sa acuze nereale. A făcut acest lucru din 2 motive: se afla în curs de cercetare în cauze penale şi a considerat că şi-a uşurat situaţia construind împotriva sa fapte penale sau denaturând aspecte reale şi organizând flagrantul şi în al doilea rând pentru a scăpa de împrumutul ce i-l datora. Nu i-a cerut să-i procure o legitimaţie de poliţist, ci una de voluntar.

Cu privire la punctul 4 din Decizia recurată a precizat că pe I.G.S. l-a cunoscut prin intermediul martorului M.T. Nu i-a promis lui I.G.S. ajutor în sensul de a interveni la organele în drept, singurul lucru pe care l-a făcut şi nu trebuia să-l facă a fost acela de a-i explica acestuia care e procedura de recalculare a alcoolemiei. Ulterior a fost rugat de M.T. să-i plătească prietenului său taxa de recalculare a alcoolemiei, aflând mai târziu faptul că M.T. i-a cerut mai mult lui I.G.S. decât taxa de recalculare.

În legătură cu cea de-a IV-a faptă reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu şi prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti a menţionat că activitatea sa nu a constat decât în aceea că la solicitarea acestuia i-a plătit taxa de recalculare a alcoolemiei şi i-a promis lui S.V.A. că va încerca să vorbească cu procurorul de caz pentru a afla părerea acestuia cu privire la accident.

Acesta a fost primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Cel de-al doilea motiv de recurs este întemeiat pe art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi constă într-o greşită individualizare a pedepselor aplicate în sensul că nu are antecedente penale, din anul 1990 a avut un loc stabil de muncă, este căsătorit şi are un copil minor, a recunoscut şi a regretat faptele comise, a fost puternic zguduit de consecinţele nechibzuinţei sale, care şi-au pus amprenta asupra sănătăţii sale, în prezent fiind pensionat medical. În plus de la data comiterii acestor fapte a trecut o perioadă de aproximativ 5 ani, solicitând admiterea recursului declarat în conformitate cu prevederile art. 385¹⁵ C. proc. pen., casarea deciziei pronunţate în cauză de către Curtea de Apel Bucureşti şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

La termenul de judecată de la 4 martie 2010, în recurs Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului inculpat, în vederea pregătirii apărării a amânat cauza la 15 aprilie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de astăzi, avocat V.C., apărător desemnat anterior din oficiu pentru recurentul-inculpat a solicitat aplicarea protocolului pentru serviciile de asistenţă juridică prestate în materie penală până la prezentarea apărătorului ales.

Apărătorul ales al recurentului-inculpat, în dezbateri a depus la dosar concluzii scrise şi a precizat că dintre cele două cazuri de casare invocate iniţial, respectiv cele prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi de art. 385⁹ pct. 14 îl menţine doar pe cel din urmă, referitor la aplicarea greşită a unor pedepse în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) De asemenea, a arătat că pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare aplicată în apel este prea aspră, invocând şi circumstanţele personale ale inculpatului, în sensul că nu are antecedente penale, este căsătorit, are un copil minor şi este pensionat medical. Totodată, după ce a făcut o scurtă descriere a situaţiei de fapt a subliniat că soluţia pronunţată de prima instanţă este corectă în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, în concluzie, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei curţii de apel şi menţinerea soluţiei Tribunalului Bucureşti în privinţa pedepselor aplicate, a rezultantei acestora şi a modalităţii de executare a pedepsei.

Concluziile reprezentantului parchetului asupra recursului declarat de inculpat, precum şi poziţia acestuia, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat B.I.M. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza numai prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., faţă de precizarea făcută în sensul renunţării la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 din acelaşi cod, Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit argumentele referitoare la vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, iar în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă administrate şi la care a făcut referire a stabilit la rândul său vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor de care a fost învinuit, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în contextul cauzei s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului B.I.M., care în perioada noiembrie - decembrie 2005 a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Management Resurse Umane şi a pretins suma de 300 de euro de la martorul M.I., pentru ca în schimbul acestei sume să îi determine pe aceşti funcţionari publici, asupra cărora a pretins că are influenţă, să îi elibereze martorului M.I. o legitimaţie de poliţist pe numele acestuia, primind din suma pretinsă 200 euro, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care la data de 6 martie 2006 a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul aparatului administrativ al Senatului României, solicitând investigatorului sub acoperire suma de 4.000 euro, pentru ca în schimbul acestei sume să îi determine pe funcţionarii asupra cărora a pretins că are influenţă să elibereze investigatorului un paşaport diplomatic pe numele acestuia, sumă din care la data de 7 martie 2006 inculpatul a primit 1.500 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului B.I.M., care la data de 22 februarie 2006 a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor organe de urmărire penală din cadrul Poliţiei Sectorului 4 Bucureşti şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi care a pretins suma de 2.000 euro pentru ca în schimbul acestei sume să determine organele de urmărire penală asupra cărora a pretins că are influenţă, să instrumenteze Dosarul penal nr. 10806/p/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, înregistrat la Poliţia Sectorului 4 Bucureşti sub nr. 1256.541/2006, în aşa fel încât martorul HG să nu fie tras la răspundere penală, primind din suma pretinsă doar 200 de dolari, întruneşte, atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în data de 15 ianuarie 2006, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul I.N.M.L. „P.D.M.M." şi asupra unor organe de urmărire penală din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră a D.G.P.M.B. a primit de la martorul I.G.S. suma de aproximativ 900 euro, dintr-o sumă mai mare, restul urmând să fie dat ulterior, pentru ca în schimbul acestei sume să-i determine pe medicii legişti şi poliţişti, asupra cărora a pretins că are influenţă, s efectueze acte de urmărire penală şi acte medico-legale, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea de către martorul I.G.S. a unei infracţiuni de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, în aşa fel încât martorul să nu fie tras la răspundere penală pentru săvârşirea acestei infracţiuni (prin stabilirea unei alcoolemii inferioare celei de la care fapta intră în sfera ilicitului penal) şi pentru ca acestuia să-i fie facilitată recuperarea permisului de conducere, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului B.I.M. care în perioada iulie - august 2005 a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor organe de urmărire penală din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră a D.G.P.M.B. şi asupra unor medici-legişti din cadrul I.N.M.L. „P.D.M.M.", solicitând o sumă de bani pentru ca în schimbul acestei sume să îi determine pe poliţişti şi medicii-legişti, asupra cărora a pretins că are influenţă, să efectueze acte de urmărire penală şi lucrări medico-legale în dosarul penal nr.7946/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în care martorul S.V.A. era cercetat pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, în aşa fel încât martorul să nu fie tras la răspundere penală şi pentru ca acestuia să-i fie facilitată recuperarea permisului de conducere, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, cât şi în aceea a cercetării judecătoreşti, la care instanţele au mai făcut expres referire, a rezultat în mod concret contribuţia efectivă a inculpatului B.I.M. în comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, acesta având reprezentarea rezultatelor faptelor pe care le săvârşeşte, urmărind producerea lor, aşa încât a acţionat cu intenţie directă, vinovăţia sa fiind dovedită.

Înalta Curte, la rândul său, examinând materialul probator administrat şi-a însuşit argumentele ambelor instanţe, în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, apărările formulate de acesta cu privire la nevinovăţie fiind infirmate de mijloacele de probă apreciate coroborat.

De asemenea, instanţa de recurs consideră că nu poate fi avută în vedere critica formulată în recurs, referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate de către instanţa de apel, întrucât sub acest aspect, atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate pentru fiecare faptă comisă, precum şi cel mai mare rezultat, după aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la concursul de infracţiuni, cât şi modalitatea de executare a acesteia, în regim de detenţie reflectă o corectă adecvare a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la condiţiile concrete ale cauzei.

Mai mult instanţa de apel a analizat circumstanţele reale ale cauzei, relevând numărul faptelor comise, funcţia în care inculpatul le-a săvârşit, respectiv aceea de agent de poliţie în cadrul S.C.P.R. din cadrul D.G.P.M.B., insistenţa cu care a acţionat în obţinerea sumelor de bani, perioada relativ mare de 9 luni de zile, cuantumul ridicat al sumelor pretinse în valută şi lei, urmările produse, respectiv starea de pericol pentru bunul mers al activităţii autorităţilor publice şi instituţiilor publice în serviciul cărora se aflau funcţionarii vizaţi de inculpat, circumstanţele personale ale inculpatului, acesta fiind sancţionat disciplinar.

Înalta Curte, la rândul său, reexaminând în mod concret procesul de individualizare judiciară efectuat în cauză de către instanţa de apel la stabilirea pedepselor aplicate, a pedepsei rezultante şi a modalităţii de executare, consideră că prin cuantumul stabilit pentru fiecare infracţiune de trafic de influenţă, orientat către media pedepsei prevăzută de lege, urmând, ca în baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, cu executare în regim de detenţie s-a ţinut cont de gradul de pericol social în concret ridicat al infracţiunilor comise, agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii lor, prin modalitatea în care au fost pretinse sume de bani, lăsând să se creadă existenţa unor influenţe asupra unor funcţionari publici, cuantumul sumelor de bani relativ mari, calitatea în care a săvârşit faptele, aceea de agent de poliţie, urmările produse, valorile sociale lezate, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care anterior a mai fost sancţionat disciplinar, aşa cum s-a reţinut de către instanţa de apel.

Înalta Curte consideră că pedepsele aplicate inculpatului B.I.M. pentru faptele comise, pedeapsa rezultantă, cu executare prin privare de libertate, aşa cum a fost stabilită de prima instanţă de control judiciar este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii acestuia faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializării sale viitoare pozitive.

De asemenea, instanţa de recurs apreciază că nu poate fi diminuată pedeapsa aplicată şi nici schimbată modalitatea de executare, aşa cum reţinuse prima instanţă, întrucât evaluarea circumstanţelor personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că în prezent este pensionat medical, căsătorit, are un copil minor în întreţinere, nu poate fi reţinută în mod prioritar, ci numai în mod plural cu toate celelalte criterii, referitoare la circumstanţele reale, gradul de pericol social concret al acestora, care în contextul cauzei impune menţinerea pedepsei aplicată de instanţa de apel.

Totodată, Înalta Curte consideră că pedeapsa rezultantă la care a fost condamnat inculpatul, cu executare prin privare de libertate reflectă şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, aşa încât criticile formulate de apărătorul recurentului inculpat nu sunt fondate şi în consecinţă nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază Decizia instanţei de apel ca fiind legală şi temeinică sub toate aspectele.

Totodată, verificând hotărârea atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat B.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 233 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, suma menţionată fiind ca urmare a asigurării asistenţei obligatorii, ce a avut loc pentru termenele de judecată de la 4 martie 2010 şi 15 aprilie 2010, de către doamna avocat V.C., cu împuternicirea avocaţială nr. 006247 emisă la 20 februarie 2010, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat B.I.M. împotriva Deciziei penale nr. 233 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2010.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 1426/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3926/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1438/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1438/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs