ICCJ. Decizia nr. 1459/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1459/2010
Dosar nr.503/2/2009
Şedinţa publică din 16 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 6975/2007 din 28 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul din Roma, s-a dispus condamnarea inculpatului, cetăţean român, V.H., la o pedeapsă de 11 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie şi la plata unei amenzi penale în cuantum de 2.500 euro, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, leziune personală şi violenţă personală, fapte prevăzute art. 582 alin. (1), art. 605, art. 609 şi art. 628 C. pen. italian, acestea având corespondent în art. 197 şi art. 211 C. pen. român.
A fost dedusă prevenţia de la data de 02 septembrie 2006 şi au fost aplicate pedepsele accesorii constând în „interzicerea perpetuă de la ocuparea şi exercitarea funcţiilor publice" şi, respectiv, „interzicerea legală pe durata executării pedepsei".
Împotriva inculpatului a fost luată şi măsura de siguranţă a expulzării de pe teritoriul italian.
Prin Decizia penală nr. 6456 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel din Roma, rămasă definitivă la data de 03 ianuarie 2008, a fost redusă pedeapsa aplicată cetăţeanului român V.H., la 8 ani şi 3 luni închisoare şi 2.000 euro amendă penală.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, autorităţile judiciare italiene au reţinut că la data de 01 septembrie 2006, în timp ce se afla în Roma, inculpatul, împreună cu alte trei persoane au spart geamul de la portiera unui autoturism în care se aflau doi cetăţeni italieni, reuşind prin violenţă fizică să deposedeze de bunuri pe unul dintre ei şi să întreţină relaţii sexuale cu cel de-al doilea.
Prin Sentinţa penală nr. 15 din 23 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus următoarele: admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi recunoaşte sentinţa nr. 6975 din 28 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul din Roma, modificată prin Decizia penală nr. 6456 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel din Roma, definitivă la data de 03 ianuarie 2008; dispune transferul condamnatului V.H., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani şi 3 luni închisoare; în baza art. 71 - 64 lit. b) din C. pen., interzice condamnatului dreptul electoral pe durata executării pedepsei închisorii; deduce din pedeapsă, durata executată de la 02 septembrie 2006 la zi, dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, cu cheltuieli judiciare rămase în sarcina statului.
În cauză s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror prin care s-a invocat că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este în parte nelegală şi netemeinică, autorităţile judiciare italiene au solicitat recunoaşterea şi transferul condamnatului, cetăţean român, pentru continuarea executării pedepselor pronunţate în cauză, motiv pentru care autorităţile judiciare române trebuiau să recunoască şi să dispună executarea în întregime a hotărârii străine, iar nu doar în parte. Potrivit art. 116 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, recunoaşterea unei hotărâri străine trebuie să fie integrală, numai astfel aceasta putând fi pusă în executare în statul solicitant.
Înalta Curte reţine că în acelaşi sens cu motivele de recurs invocate sunt şi prevederile exprese ale art. 144 şi art. 145 din Legea nr. 302/2004 - „în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare".
Conform art. 122 din Legea nr. 302/2004 - „Executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii române. Hotărârile penale străine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca şi hotărârile pronunţate de instanţele române".
Rezultă astfel că, pentru ca o hotărâre penală străină să poată produce efecte în statul solicitant, aceasta trebuie recunoscută în toate efectele ei, urmând ca executarea să privească toate dispoziţiile pronunţate de statul solicitat. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 122 alin. (6), teza II din Legea nr. 302/2004, „în cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândeşte dreptul la executare începând din momentul în care este informat asupra neexecutării totale sau parţiale, a acestei pedepse."
Este evident, deci, că recunoaşterea şi executarea în statul solicitat şi a amenzii penale este prevăzută de lege şi trebuie dispusă obligatoriu, în caz contrar, statul solicitant putând a fi văduvit de efectele hotărârii pronunţate.
În lipsa recunoaşterii şi a continuării executării şi a amenzii penale poate fi prejudiciat chiar şi condamnatul, pentru că, potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 „Amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de statul străin, cât şi de statul român", or, în lipsa recunoaşterii în România a amenzii penale, eventualele acte de clemenţă nu pot fi acordate de autorităţile naţionale. În acelaşi sens sunt şi dispoziţii 153 din lege.
Pedeapsa amenzii penale trebuie să se regăsească şi în mandatul de executare, astfel hotărârea penală pronunţată în Italia putând produce toate efectele şi în alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv, România [art. 149 alin. (6)].
Numai prin recunoaşterea şi continuarea executării în România şi a amenzii penale în cuantum de 2.000 euro, hotărârea pronunţată de autorităţile române este legală şi conformă şi cu Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare.
Nu în ultimul rând, este de menţionat că prin recunoaşterea şi executarea integrală a hotărârii străine se înlătură şi contradicţia existentă în sentinţa română care recunoaşte hotărârea dar dispune transferul şi continuarea executării doar a pedepsei închisorii.
În concluzie, având în vedere cele precizate, în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (5) din Legea 302/2004, art. 3856 alin. final şi art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei penale, reţinerea cauzei spre judecare şi înlăturarea omisiunii instanţei de fond de a dispune continuarea executării în România a pedepsei de 8 ani şi 3 luni închisoare precum şi 2.000 euro amendă penală, ce se impune a fi apreciată prin prisma echivalentului său în lei, aceasta din urmă fiind moneda naţională iar hotărârea judecătorească de recunoaştere provine de la o autoritate românească, pedepse pronunţate împotriva cetăţeanului român V.H..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 15 din 23 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul persoană condamnată V.H.
Casează parţial sentinţa penală atacată numai cu privire la omisiunea instanţei de a dispune continuarea executării în România şi a pedepsei constând în amendă penală în cuantum de 2.000 euro, persoana condamnată urmând a executa atât pedeapsa de 8 ani şi 3 luni închisoare cât şi amenda de 2.000 euro în echivalentul în lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Deduce din pedeapsă, perioada executată de la 2 septembrie 2006 la 16 aprilie 2010.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată V.H., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3926/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1475/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
