ICCJ. Decizia nr. 1546/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1546/2010

Dosar nr. 3193/1/2011

Şedinţa publică din 15 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea formulată în şedinţa publică din data de 24 martie 2011 (f. 36-39, vol. VI), inculpatul Z.A.R. a solicitat modificarea controlului judiciar instituit prin încheierea din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, în sensul înlăturării obligaţiei de a nu exercita profesia de avocat pe durata desfăşurării procesului penal.

Inculpatul noiembrie a formulat în aceeaşi şedinţă publică, din 24 martie 2011, în principal o cerere de revocare a măsurii preventive (f. 75-76, vol. VI), întemeiată pe dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., iar în subsidiar, o cerere de ridicare a controlului judiciar, întemeiată pe dispoziţiile art. 160/3 C. proc. pen.

În motivarea cererii sale inculpatul arată că nu mai există niciun temei care să justifice această măsura preventivă de liberarea provizorie sub control judiciar, aspect care rezultă din cercetarea judecătorească deja efectuată. Arestarea sa preventivă a fost luată cu încălcarea gravă a dreptului la apărare, garantat de art. 6 C. proc. pen. şi art. 24 din Constituţia României. Deşi cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă inculpatul a invocat nelegalitatea avizului CSM privind încuviinţarea arestării preventive şi s-a solicitat judecătorului să califice regimul juridic al actului CSM, excepţia a fost respinsă fără nicio motivare. Inculpatul a continuat demersurile judiciare privind încuviinţarea CSM printr-o hotărâre, atacând această hotărâre în contencios administrativ. Instanţa judecătorească şi CSM, într-un răspuns adresat la cererea inculpatului, au apreciat că hotărârea de încuviinţarea a percheziţiei, reţinerii sau arestării preventive a unui magistrat nu este act administrativ, ci un „act premergător în cadrul urmăririi penale". Inculpatul apreciază, în acest context, că pentru întocmirea unui astfel de act, dispus după începerea urmăririi penale, era obligatoriu ca învinuitul N.C. să fie ascultat, dar mai ales, apărat. Aceste acte efectuate după începerea urmăririi penale nu pot avea regimul unor acte premergătoare, ci a unor acte care ţin de măsurile preventive dispuse, la întocmirea cărora trebuie respectat dreptul la apărare. De aceea, măsura arestării preventive a inculpatului, luată cu încălcarea dreptului la apărare, trebuie revocată.

În subsidiar, inculpatul, a solicitat ridicarea controlului judiciar, conform art. 160/3 C. proc. pen., considerând că cele expuse mai sus constituie motive temeinice în acest sens.

Examinând cererile inculpaţilor prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a motivelor de fapt şi de drept invocate, Curtea de Apel Braşov a reţinut următoarele:

I. Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă ÎCCJ, din data de 14 iulie 2010, emis în dosarul 63/P/2010, inculpatul Z.A.R. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventive, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (expusă la punctul 18) şi a două infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată (2 acte materiale) (expuse la punctele 19, 20.), prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 9 din Legea nr. 78/2000 şi art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) , toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 noiembrie 2011, definitivă prin Decizia penală nr. 4241 din 25 noiembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului, iar în baza art. 160/2 alin. (3) şi (3/1) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii a fost obligat să respecte mai multe obligaţii, printre care şi aceea de a nu exercita profesia de avocat. S-a apreciat că obligaţiile prevăzute de art. 160/2 alin. (3) şi (3/1) C. proc. pen., pot asigura buna desfăşurare a procesului penal, în contextul controlului judiciar instituit, inculpatul nemaiavând posibilitatea de a exercita profesia de avocat, de care se presupune că s-a folosit la săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu.

Inculpatul a invocat, în esenţă, principiul egalităţii în faţa legii şi dreptul la muncă, consacrate de Constituţia României, dispoziţiile Codului muncii cu privire la dreptul la muncă şi dispoziţiile Legii nr. 51/1995, cu privire la exercitarea profesiei de avocat, motivând necesitatea înlăturării din controlul judiciar a interdicţiei de a exercita profesia de avocat prin aceea că situaţia materială şi socială a familiei sale este grav afectată.

Instanţa constată că potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune pentru apărarea ordinii publice şi desfăşurarea instrucţiei penale, dacă măsura este necesară într-o societate democratică, este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi este aplicată nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Situaţia precară materială a familiei inculpatului, generată de venitul lunar mic al soţiei şi de împrejurarea că inculpatul nu mai poate obţine venituri din exercitarea profesiei de avocat, preexista la momentul liberării provizorii sub control judiciar şi deci la momentul stabilirii interdicţiei de a exercita profesia de avocat, iar în raport de gravitatea faptelor pentru care este judecat inculpatul, de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, nu este de natură a determina modificarea controlului judiciar în sensul arătat de inculpat.

Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază că cererea inculpatului Z.A.R. de modificare a controlului judiciar în sensul înlăturării interdicţiei de a exercita profesia de avocat este neîntemeiată.

II. Inculpatul C.N. a fost arestat preventiv pentru faptul că în perioada octombrie-decembrie 2009, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a pretins, prin intermediul inculpatei G.I.C., avocat în Baroul Bucureşti, suma de 4.000 Euro de la investigatorul sub acoperire T.E.G., cercetat în dosarul nr. 5021/P/2009 al unităţii de parchet anterior menţionate, în scopul facilitării dispunerii faţă de investigator a unei soluţii de netrimitere în judecată. în cadrul aceleiaşi activităţi infracţionale, procurorul C.N. a pretins, prin intermediul aceleiaşi complice, suma de 4.000 Euro de la investigatorul sub acoperire A.F., în scopul precizat mai sus, legat de facilitarea emiterii soluţiei favorabile faţă de investigatorul sub acoperire T.E.G.

Se reţine, în mandatul de arestare preventivă, că în perioada octombrie-decembrie 2009, C.N., în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, l-a ajutat cu complicitatea inculpatei G.I.C., pe investigatorul sub acoperire T.E.G. (faţă de care se efectuau cercetări penale în dosarul 5021/P/2009 al unităţii de parchet anterior menţionate), prin transmiterea de îndrumări cu privire la atitudinea pe care trebuia să o adopte în cadrul unor proceduri judiciare, infirmarea actului de trimitere în judecată emis în respectiva cauză şi administrarea frauduloasă a unor probe, aceste, aceste împrejurări fiind de natură să îngreuneze urmărirea penală şi să creeze premisele pentru adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată.

Se mai reţine că în cursul lunii iulie 2009, procurorul C.N., împreună cu inculpaţii V.M. şi C.G. (foşti lucrători de poliţie) au constituit un grup infracţional organizat, a cărui activitate s-a desfăşurat în perioada iulie 2009-martie 2010, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie, prin acţiuni derulate în mod coordonat, de racolare a unor persoane cercetate penal interesate să dobândească beneficiul unor măsuri judiciare favorabile în schimbul remiterii unor sume de bani şi altor bunuri pentru influenţarea sau coruperea magistraţilor, de asigurare a transmiterii foloaselor pretinse în cadrul grupării infracţionale, precum şi de facilitare a dispunerii unor soluţii de netrimitere în judecată în diferite cauze penale aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi a altor unităţi de parchet.

Totodată se mai reţine că în perioada octombrie 2009-martie 2010, C.N., în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu complicitatea numiţilor V.M. şi C.G., acţionând împreună cu aceştia în cadrul grupului infracţional organizat din care făceau parte, 1-a ajutat pe C.M. (faţă de care se efectuau cercetări penale într-un dosar al unităţii de parchet anterior menţionate), prin administrarea frauduloasă a unor probe cu ocazia efectuării de către magistratul C.N. a urmăririi penale, să obţină o soluţie de netrimitere în judecată în respectiva cauză.

În final, se reţine că în perioada septembrie 2009 - martie 2010, C.N., în aceeaşi calitate de prim-procuror, cu complicitatea inculpaţilor V.M. şi C.G., acţionând împreună cu aceştia în cadrul grupului infracţional organizat din care făceau parte, l-a ajutat pe C.M. (faţă de care se efectuau cercetări penale într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea), prin facilitarea administrării frauduloase a unor probe, să obţină o soluţie de netrimitere în judecată.

Faptele ar putea constitui infracţiunile de luare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat, precum şi de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Temeiul arestării preventive 1-a constituit situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., din data de 14 iulie 2010, emis în dosarul 63/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.N., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (expusă la punctul 21), a trei infracţiuni de luare de mită (expuse la punctele 1, 3, 4), a două infracţiuni de trafic de influenţă (expuse la punctele 6, 12), a infracţiunii de primire de foloase necuvenite (expusă la punctul 5), a opt infracţiuni de favorizare a infractorului (expuse la punctele 1, 3, 4, 7, 8, 9, 10, 11), a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale (expusă la punctul 13) şi a instigării la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură, aflată în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită privată (expusă la punctul 2), prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.., art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 256 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 264 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. şi art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. şi la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Instanţa a constatat că în cauză există indicii temeinice şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost arestat preventiv şi a fost trimis în judecată, iar pericolul concret pe care îl prezenta lăsarea în libertate a inculpatului la momentul luării măsurii arestării preventive a fost determinat de natura şi gravitatea infracţiunilor presupus a fi săvârşite de acesta (infracţiuni de criminalitate organizată şi de corupţie), de circumstanţele reale în care se presupune că au fost comise infracţiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă, respectiv de calitatea de magistrat şi funcţia de prim-procuror a inculpatului, de numărul persoanelor implicate, de suma de bani vehiculată (4.000 Euro), de perioada de timp, de rezonanţa socială deosebită pe care o au astfel de fapte şi care stimulează temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare. Acest temei nu a dispărut şi nici nu s-a schimbat de aşa manieră încât să determine înlocuirea măsurii arestării preventive.

Curtea a apreciat că după 7 luni de arestare preventivă, pericolul concret pentru ordinea publică s-a diluat, iar inculpatul oferă suficiente garanţii, având în vedere că este susţinut de familie, astfel încât scopul măsurii preventive să fie atins şi prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, prin obligaţiile ce se impun la liberare, în conformitate cu dispoziţiile art. 160/2 alin. (3) şi (3/1) C. proc. pen.

În cauză există indicii temeinice şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul C.N. a săvârşit faptele pentru care a fost arestat preventiv şi a fost trimis în judecată.

Temeiul care a fost avut în vedere la data luării măsurii arestării preventive, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost determinat de natura şi gravitatea infracţiunilor presupus a fi săvârşite de acesta (infracţiuni de criminalitate organizată şi de corupţie), de circumstanţele reale în care se presupune că au fost săvârşite infracţiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă, respectiv de calitatea de magistrat şi funcţia de prim-procuror a inculpatului, de numărul persoanelor implicate, de suma de bani vehiculată (4.000 Euro), de perioada de timp, de rezonanţa socială deosebită pe care o au astfel de fapte şi care stimulează temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

Diminuarea pericolului concret pentru ordinea publică după o perioadă de 7 luni de detenţie a stat la baza liberării provizorii sub control judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 160/3 C. proc. pen., controlul judiciar instituit de instanţă poate fi oricând ridicat, în totul sau în parte, pentru motive temeinice.

Ridicarea controlului judiciar în totul face ca libertatea inculpatului să devină deplină, acesta aflându-se în situaţia unui inculpat care nu a fost arestat sau faţă de care măsura arestării a fost revocată sau a încetat de drept. Controlul judiciar se ridică în total când se constată că nu mai există temeiurile care au justificat măsura arestării preventive, dar şi în situaţia în care aceste temeiuri s-au schimbat. Astfel, instanţa apreciază că cererea inculpatului se circumscrie dispoziţiilor referitoare la ridicarea controlului judiciar, iar nu dispoziţiilor referitoare la revocarea măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 139 alin. (2) C. proc. pen., în prezent, măsura arestării preventive fiind individualizată printr-o altă măsură procesuală, respectiv liberarea provizorie sub control judiciar, iar repunerea în fiinţă a măsurii arestări preventive ar presupune revocarea liberării provizorii.

Instanţa constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive şi apoi la individualizarea acesteia nu au dispărut şi nici nu s-au modificat astfel încât să impună ridicarea în totul a controlului judiciar. în continuare există indicii temeinice şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost luată măsura preventivă şi pentru care a fost trimis în judecată. Gravitatea faptelor de corupţie pentru care este judecat inculpatul şi stadiul procesual impun în continuare menţinerea controlului judiciar, fără ca prin aceasta măsură procesuală să fie afectată prezumţia de nevinovăţie. Menţinerea controlului judiciar este justificată de necesitatea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, dată fiind natura acuzaţiilor şi complexitatea procedurii. Aprecierea probatoriului în ansamblul său, deci şi a celui administrat până în acest moment în cursul cercetării judecătoreşti, invocat de inculpat în cererea de revocare a măsurii preventive, va fi realizată după epuizarea actelor de cercetare judecătorească, în cadrul procesului de deliberare.

Faţă de considerentele expuse, instanţa apreciază că, în niciun caz nu se poate vorbi despre inexistenţa temeiurilor care au justificat măsura arestării preventive şi nici despre dispariţia acestor temeiuri, astfel încât, a respins cererile inculpatului C.N. ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri s-a exercitat calea de atac a recursului doar de către inculpatul C.N.

Acesta s-a rezervat ca, în scris, să arate că nu a fost prezent la pronunţare, că încheierea nu i-a fost comunicată. Instanţa de recurs, strict raportat la recursul din partea inculpatului C.N., reţine că faţă de acesta s-au pronunţat dispoziţiile: „în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.N.

În baza art. 160/3 C. proc. pen., respinge cererea de ridicare a controlului judiciar formulată de inculpatul C.N.".

Nefiind de tratat recursul pe marginea primei dispoziţii luate de instanţă cu privire la acest inculpat, dat fiind cadrul legal incident prohibitiv, respectiv art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen., abordabilă, teoretic, într-o fază de control judiciar este doar cea de a doua dispoziţie, în lumina dispoziţiile art. 160/3 rap. la art. 160/9 alin. (10) C. proc. pen.

Ori nici aici, în ceea ce priveşte posibilitatea de tratare efectivă într-o etapă de control judiciar a dispoziţiei luate, nu ne este permis a decela, atâta vreme cât promovarea recursului s-a concretizat cu tardivitate evidentă.

Astfel, dezbaterile asupra cererii au avut loc, cu inculpatul de faţă, în şedinţa din 24 martie, s-a dispus amânarea pronunţării pentru a doua zi, aspect concretizat efectiv - „Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 martie 2011, ora 11,30", pentru ca recursul să se formuleze la 7 aprilie, deşi termenul incident de introducere viza 24 de ore de la pronunţare.

Invocarea de către recurent a împrejurărilor că nu a fost prezent la pronunţare, că încheierea nu i-a fost comunicată, se află plasate în afara spaţiului juridic de înlăturare a tardivităţii, cu atât mai regretabile fiind aceste susţineri cu cât ele vin din partea unui magistrat, fost prim procuror al unei unităţi de Parchet.

în consecinţă, recursul de faţă este de respins ca tardiv pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva încheierii de şedinţă din 25 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 6367/2/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1542/2010. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 1570/2010. Penal. Menţinere măsură de... →

ICCJ. Decizia nr. 1546/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1546/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs