ICCJ. Decizia nr. 1542/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1542/2010
Dosar nr. 2181/109/2008
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 8 /MF din 17 noiembrie 2009 pronunţată de tribunalul Argeş, inculpaţii C.G. şi C.A. au fost condamnaţi la câte 7 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), şi e) C. pen., (inculpatului C.A. interzicându-i-se şi drepturile prev. de art. 64 lit. d) C. pen.), în baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.
S-a dispus ca executarea pedepsei principale să se facă cu privare de libertate, menţinându-se, în temeiul disp. art. 357 alin. (2) C. proc. pen., starea de arest preventiv şi deducându-se perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 8 mai 2009.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 668/2001, s-a dispus confiscarea sumelor de 100 lei şi respectiv de 25 lei, de la inculpaţii C.G., C.A.
S-a luat act de renunţarea la plata despăgubirilor civile de către părţile vătămate B.M. şi M.R.E.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpaţii C.G. şi C.A., veri primari, fără ocupaţie, au luat hotărârea infracţională de a câştiga în mod facil sume de bani prin racolarea unor minore, pe care să le determine să se prostitueze.
În luna martie 2007, inculpatul C.G. a racolat-o pe minora M.R.E., în vârstă de 17 ani, pe care a amăgit-o cu o relaţie de prietenie şi concubinaj, dar scopul acestuia a fost să o determine să practice prostituţia. Partea vătămată nu a fost de acord cu propunerea de a se prostitua, dar inculpatul a folosit asupra ei violenţa, fiind nevoită să accepte ceea ce îi cerea inculpatul, respectiv întreţinerea de raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, pentru a obţine sume de bani.
Partea vătămată M.R.E. a fost cazată în apartamentul inculpatului C.A., iar în condiţiile menţionate a întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, pe care inculpatul C.G. îi racola di municipiul Câmpulung, în special din barul numit L.R.
Printre bărbaţii racolaţi a fost şi numitul P.C., căruia inculpatul C.G. i-a oferit pentru a întreţine relaţii sexuale pe cele două minore părţi vătămate, dar datorită stării de ebrietate în care se afla, nu a reuşit, şi, cu toate astea, a plătit suma de 50 lei, pe care a luat-o inculpatul (fila 36, 37 dosar urmărire penală).
Activitatea inculpatului C.G., de a racola bărbaţi aflaţi în barul L.R. pentru a întreţine relaţii sexuale cu cele două părţi vătămate, este relatată de martorul B.C. (fila 34, 35, 238 dosar urmărire penală) care a relatat că în aceiaşi seară în care fusese racolat şi numitul P.C., inculpatul a propus să întreţină relaţii sexuale cu minora M.R.E., însă acesta a refuzat.
Ulterior partea vătămată M.R.E. a fost dusă de inculpatul C.G. în comuna Poenarii de Muscel, la locuinţa fratelui său, aducându-i diverşi bărbaţi pentru a întreţine cu aceştia raporturi sexuale. De fiecare dată când partea vătămată refuza, inculpatul o lovea, sechestrând-o în casă unde era păzită de soţia fratelui inculpatului, din această locuinţă, partea vătămată fiind salvată după câteva zile, de un frate vitreg al său, pe nume D., ascunzându-se la bunicii săi în comina Boteni, Judeţul Argeş, iar apoi într-un apartament unde locuiau cu chirie fraţii săi. Inculpatul C.G. a reuşit să afle locul unde se ascundea partea vătămată, iar după ce a pătruns în apartament a exercitat acte de violenţă asupra acesteia, reproşându-i faptul că fugise din comuna Poenarii de Muscel. Inculpatul a exercitat acte de violenţă şi asupra surorii părţii vătămate, iniţial pentru că refuza să-i comunice locul în care se ascundea partea vătămată, iar apoi şi pentru faptul ascunderii(fila 38, 40 41 dosar urmărire penală).
Pentru a scăpa de ameninţările inculpatului, partea vătămată a depus plângere la organul de poliţie, iar după acest moment a fost căutată de mama acestuia - martora C.C. - care i-a oferit suma de 200 de euro pentru a-şi retrage plângerea.
Inculpatul C.A., tot prin amăgire a racolat-o pe minora B.M. (promiţându-i că se va căsători cu ea) care fusese crescută în centru pentru copii abandonaţi, la acel moment aflându-se în Centrul pentru Copilul aflat în Dificultate din municipiul Câmpulung Muscel.
Scopul racolării părţii vătămate a fost acela de a o determina să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi bărbaţi, pentru a obţine diferite sume de bani.
În vara anului 2007, inculpatul a condus-o pe minora parte vătămată la domiciliul martorului Ţ.P., pentru a întreţine raporturi sexuale cu acesta şi de la care a solicitat suma de 25 lei. Ulterior asemenea raporturi sexuale plătite au mai fost întreţinute de către partea vătămată cu acelaşi martor.
Inculpatul, i-a prezentat părţii vătămate şi pe martorul S.I., cu care a întreţinut raporturi sexuale, la domiciliul acestuia, de asemenea inculpatul i l-a adus şi pe martorul E.C.M. (fila 111, 112 dosar urmărire penală), pentru a întreţine cu acesta raport sexual, martorul precizând însă că, din motive de igienă a renunţat la asemenea gen de servicii.
Deoarece inculpatul reproşa părţii vătămate că nu câştigă suficienţi bani din exercitarea prostituţiei, acesta o lovea deseori având acelaşi comportament şi atunci când partea vătămată refuza anumiţi clienţi a căror igienă corporală era îndoielnică.
Martora M.G. în declaraţiile sale(fila 49 dosar urmărire penală) a relatat că a văzut-o pe partea vătămată, în repetate rânduri plecând din bar cu clienţii pe care în prealabil îi apela telefonic inculpatul C.A.
În drept, faptele inculpaţilor au fost încadrate în infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, iar individualizarea pedepselor s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că finalitatea pedepsei nu poate fi atinsă decât prin executarea în condiţii privative de libertate. Lipsa antecedentelor penale a inculpaţilor a determinat prima instanţă să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins şi prin stabilirea acesteia la limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, solicitând achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) rap. la art. 10 lit. a) cod, şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2000 în infracţiunea prevăzută de disp. art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., precum şi reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 11/MF din 2 februarie 2010 a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii C.A. şi C.G. împotriva sentinţei nr. 8/MF din 17 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş, a menţinut starea de arest a inculpaţilor, şi i-a obligat pe aceştia la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că nu ase pot reţine circumstanţele atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. datorită conduitei inculpaţilor care prin manifestări violente au determinat părţile vătămate să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi în scopul obţinerii foloase materiale, astfel că nu se impune nici o reindividualizare a pedepsei acestora în sensul micşorării cuantumului aplicat de instanţa de fond şi nici schimbarea încadrării juridice dată faptei, şi mai ales achitarea acestora atâta vreme cât din toate probele administrate rezultă fără echivoc că inculpaţii au săvârşit fapta pentru care au fost condamnaţi în primă instanţă de Tribunalul Argeş.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Piteşti au declarat inculpaţii C.A. şi C.G. solicitând achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) rap. la art. 10 lit. a) cod, şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2000 în infracţiunea prevăzută de disp. art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., precum şi reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., inculpatul C.A. solicitând, în subsidiar şi reindividualizarea pedepsei aplicate invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum şi o corectă individualizare a pedepselor şi constată că recursurile formulate de recurenţii inculpaţi C.A. şi C.G. nu sunt fondate pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Cu privire la motivul de recurs invocat de către ambii inculpaţi circumscris de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2000 în infracţiunea prevăzută de disp. art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu poate fi primit.
Distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi; în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism, apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.
Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 329 C. pen. respectiv care vizează proxenetismul, trebuie ca elementul material să se realizeze prin una dintre următoarele acţiuni alternative respectiv, îndemnul la prostituţie, înlesnirea practicării prostituţiei, tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană.
Sub aspectul laturi subiective, infracţiunea de proxenetism presupune vinovăţia infractorului sub forma intenţiei, atunci când fapta incriminată constă în îndemnarea la prostituţie, deoarece acţiunea făptuitorului este orientată spre un obiectiv bine determinat - practicarea prostituţiei de către o persoană - intenţia care nu poate fi decât directă, intenţie directă care subzistă şi în cazul săvârşirii infracţiunii pentru care inculpaţii sunt în mod corect trimişi în judecată în prezenta cauză, respectiv cea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, intenţie directă determinată însă prin scopul urmărit de a exploata sexual părţile vătămate minore.
Or, în cauza de faţă inculpaţii C.G. şi C.A. au recrutat, transportat, transferat, găzduit şi primit părţile vătămate B.M. şi M.R.E., minore, la apartamentul lui C.C. şi respectiv la domiciliile diverşilor bărbaţi în scopul exploatării acestora, fapte săvârşite prin ameninţare, violenţă şi constrângere şi înşelăciune a persoanelor vătămate, fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.
Nici motivul de casare invocat de către ambii inculpaţi circumscris în dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu poate fi primit în sensul că s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri de condamnare, întrucât vinovăţia inculpaţilor a fost stabilită în cadrul juridic procesual penal, cu probe concludente şi utile cauzei apte să conducă la concluzia că ceea ce probează corespunde adevărului, astfel că achitarea acestora pentru faptele prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, în baza art. 11 alin. (1) lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. nu este posibilă, având în vedere următoarele considerente.
La instanţa de apel inculpaţii (filele 57 şi 58 dosar apel) au precizat că îşi exercită dreptul la tăcere şi îşi menţin declaraţiile date anterior.
Înalta Curte nu poate primi declaraţiile inculpaţilor C.A. şi C.G. date la urmărirea penală filele 19, 83-84, 86-87, 126, şi respectiv filele 89-90, 91-92, 93-94, care au fost nesincere, întrucât nu se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate B.M. şi M.R.E. şi a martorilor M.G., P.C., M.R., H.D., B.C., M.G., B.C., din care rezultă fără putinţă de tăgadă activitatea infracţională a celor doi inculpaţi şi pe care şi-au exercitat-o asupra celor două părţi vătămate minore.
Înalta Curte analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe şi instanţei de apel cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001.
Deşi inculpaţii au negat constant comiterea faptelor, afirmând că au fost condamnaţi pe nedrept, susţinerile acestora nu au suport probator.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpaţi, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Faptele inculpaţilor sunt neîndoielnic grave, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, cele două instanţe au ţinut seama că faptele inculpaţilor au avut drept consecinţă obţinerea de foloase materiale prin recrutare, transport, transfer, găzduire a părţilor vătămate B.M. şi M.R.E., minore, la apartamentul lui C.C. şi respectiv la domiciliile diverşilor bărbaţi în scopul exploatării acestora, fapte săvârşite prin ameninţare, violenţă şi constrângere şi înşelăciune a persoanelor vătămate, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpaţilor demonstrează că resocializarea lor viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală apără .persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept".
Înalta Curte nu poate primi nici motivul de recurs conform art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului C.A., constatând că instanţa de fond şi de apel au reţinut justificat în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) aplicând o pedeapsă acestuia orientată spre minimul special prevăzută de textul incriminator, astfel că o reducere a pedepsei nu mai poate fi aplicată.
Atitudinea sfidătoare avută de inculpat faţă de instanţele de judecată pe întreg parcursul procesului penal unită cu împrejurarea că nu a manifestat nici cel mai mic regret faţă de faptele comise îndreptăţeşte convingerea Înaltei Curţi că reeducarea pedepsei nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare prin privare de libertate pentru faptele comise, aşa cum corect s-a stabilit de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte persoana făptuitorului.
Pe de altă parte pedeapsa trebuie să fie individualizată astfel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare.
Operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Pedeapsa aplicată de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenţie este în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen. astfel că reindividualizarea pedepsei inculpatului C.A. nu se impune.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G. şi C.A. împotriva Deciziei penale nr. 2/A/MF din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G. şi C.A. împotriva Deciziei penale nr. 2/A/MF din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la câte 650 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 300 lei, precum şi onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru părţile civile, în sumă de câte 150 lei, se vor avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4493/2010. Penal. Ucidere din culpă (art.178... | ICCJ. Decizia nr. 1819/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
