ICCJ. Decizia nr. 1523/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1523/2010
Dosar nr.2596/208/2010
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 382 din 27 septembrie 2010, pronunţată în dosar nr. 2596/208/2010, Judecătoria Caransebeş a dispus trimiterea cauzei la primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La primul termen de judecată din şedinţa publică din data de 27 septembrie 2010, instanţa de fond a pus în discuţie faptul că, în conformitate cu art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei procurorului care în speţă este de fapt rezoluţia prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, trebuia formulată plângere la prim-procuror, respectiv în speţă la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
În această situaţie, având în vedere prevederile art. 2781 pct. 13 C. proc. pen., instanţa de fond a dispus trimiterea cauzei la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul G.P., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Tribunalul Caras Severin prin Decizia penală nr. 272/R din 09 noiembrie 2010, pronunţată în dosar nr. 2596/208/2010, a respins, ca nefondat recursul declarat de petentul G.P., împotriva sentinţei penale nr. 382 din 27 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Caransebeş.
În baza disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe recurentul petent la plata sumei de 25 lei - cheltuieli judiciare faţă de stat.
Examinând sentinţa atacată faţă de cererea de recurs, cât şi din oficiu, sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei, prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3), art. 38514 C. proc. pen., s-a constatat de către tribunal, că recursul declarat de petentul G.P. este nefondat.
Tribunalul a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a dispus trimiterea cauzei Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru a se pronunţa cu privire la plângerea petentului G.P.
S-a constatat că petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului din 8 iulie 2010 dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş în dosarul 2434/P/2009 direct la instanţa de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor prim-procurorului prin care s-a dat o soluţie de neîncepere sau scoatere de sub urmărire penală se poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la procurorul ierarhic superior, iar, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva ordonanţelor sau rezoluţiilor procurorului prin care s-a dat o soluţie de netrimitere în judecată se poate face plângere la instanţă după soluţionarea plângerii, în condiţiile art. 275-278 C. proc. pen., de către primul-procuror.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, şi cum rezultă din adresa nr. 2434/P/2009 din 10 august 2010 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, petentul nu a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului din 8 iulie 2010 dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş în dosarul 2434/P/2009.
Având în vedere că potrivit dispoziţiilor legale prev. de art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent şi faţă de considerentele mai sus expuse, Tribunalul Caraş-Severin a reţinut că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală.
Împotriva deciziei penale nr. 272/R din 09 noiembrie 2010 a Tribunalului Caraş-Severin petentul G.P. a declarat recurs.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia penală nr. 50/R din 17 ianuarie 2011 a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul G.P., motivând că petentul a uzat de calea de atac a recursului prevăzută de textul de lege menţionat, astfel încât o nouă cale de atac introdusă de petent şi neprevăzută de lege în enumerarea limitativă, este inadmisibilă.
Împotriva deciziei penale nr. 50/R din 17 ianuarie 2011 a declarat recurs petiţionarul, pe care l-a motivat în scris la filele 2 şi 7 din dosar.
Recursul declarat de petiţionar împotriva deciziei este inadmisibil.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel a dispus respingerea recursului ca inadmisibil.
Din analiza deciziei recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate şi analizate din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte retine următoarele.
Potrivit art. 385 C. proc. pen. „ pot fi atacate cu recurs.
a) sentinţele pronunţate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege.
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani.
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
dA1) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitare".
De asemenea potrivit art. 2781 C. proc. pen. înainte de modificarea acestuia prin Legea 202/2010 „ Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate."
Având în vedere dispoziţiile mai sus arătate, care arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, văzând că hotărârea atacată nu face parte dintre aceste hotărâri, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul petentului G.P. şi-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar G.P. împotriva deciziei penale nr. 50/R din 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală .
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1505/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1525/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
