ICCJ. Decizia nr. 1621/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1621 /20 12

Dosar nr. 6741/30/2010

Şedinţa publică din 16 mai 2012

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 43 din 27 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, s-a respins cererea inculpatului privind aplicarea procedurii reglementate de art. 320 C. proc. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.R. din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 42 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului C.R., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată.

În baza art. 86 C. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2904 din 2 noiembrie 2005 a Judecătoriei Timişoara şi s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv din perioada 30 iulie 2005-3 noiembrie 2005.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat o cantitate de 16,7 gr. de cannabis.

În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate de la inculpat, cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpat suma de 300 RON, bani dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 15/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara, emis la data de 16 august 2010 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 6741/30/2010, la data de 18 august 2010, inculpatul C.R. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului C.R. că, în perioada 2009-2010, a distribuit şi pus în vânzare, în mod repetat, martorului P.F. şi colaboratorului sub acoperire A.T., o cantitate totală de circa 18,7 gr. cannabis.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: procesele-verbale de sesizare din oficiu şi constatare, procesul-verbal de înseriere, declaraţiile inculpatului, declaraţiile investigatorului sub acoperire G.A. şi colaboratorului sub acoperire, A.T., declaraţia martorului P.F., declaraţiile martorului B.L., procesul-verbal de percheziţie, rechizitoriul nr. 14/D/P/2008 din 10 iulie 2009 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timiş, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi de înregistrare a convorbirilor în mediu ambiental, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La începutul lunii ianuarie 2010 colaboratorul sub acoperire A.T. s-a întâlnit cu inculpatul C.R. pe care-l cunoştea de mai mult timp dintr-un cerc comun de prieteni, ştiind despre acesta că este consumator de cannabis.

În urma discuţiilor purtate, inculpatul i-a oferit spre vânzare colaboratorului sub acoperire cannabis contra sumei de 50-60 RON/gram. Colaboratorul nu dispunea în acel moment de banii necesari pentru plata drogurilor, acesta fiind totodată sceptic cu privire la calitatea mărfii oferite, motiv pentru care cei doi au stabilit să se contacteze ulterior pentru a proba calitatea drogurilor.

Potrivit înţelegerii stabilite, cele două persoane s-au întâlnit din nou la data de 25 ianuarie 2010, la intersecţia str. V. cu str. P. din Timişoara, unde a locuit inculpatul. Înainte de a se deplasa la locul de întâlnire, colaboratorul a luat legătura cu investigatorul sub acoperire G.A. şi împreună cu acesta s-au deplasat la locaţia stabilită, investigatorul rămânând camuflat în maşină pentru a supraveghea tranzacţia de droguri ce urma să se desfăşoare.

Ştiind că A.T. este neîncrezător cu privire la calitatea cannabisului, inculpatul a acceptat să-i ofere o probă de cannabis pentru verificarea calităţii, urmând ca la viitoarele comercializări să plătească preţul de 50-60 RON aşa cum au stabilit iniţial. Această discuţie a fost înregistrată de colaborator pe un reportofon, procedură admisă prin emiterea de către procurorul D.I.I.C.O.T., la data de 25 ianuarie 2010, a unei ordonanţe de autorizare provizorie a înregistrării audio-video în mediu ambiental. După sosirea inculpatului la locul de întâlnire, acesta i-a cerut colaboratorului să aştepte câteva minute, timp în care el se va deplasa la domiciliu pentru a-i aduce cannabisul. După trecerea unei perioade de circa 20 de minute inculpatul a revenit şi i-a înmânat colaboratorului o cantitate de aproximativ 10 gr. de cannabis drept probă.

După despărţirea de inculpat, A.T. a revenit la locul de staţionare ales de investigator şi împreună şi-au continuat deplasarea până la întâlnirea cu ofiţerii B.C.C.O. Timişoara, cărora le-au predat cannabisul primit de la inculpatul C.R. Supusă testelor de laborator, cantitatea de 9,3 gr, rezultată înurma cântăririi, a pus în evidenţă prezenţa tetrahidrocannabinolului (THC) - substanţă psihotropă, biosintetizată de planta cannabis, care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

La data de 26 februarie 2010, conform înţelegerii stabilite, inculpatul C.R. a luat legătura cu colaboratorul A.T., care a confirmat calitatea mărfii şi astfel au stabilit o nouă întâlnire într-o locaţie situată la intersecţia str. R.S. cu str. B. La locul stabilit, inculpatul, înainte de a se deplasa după marfa, i-a cerut colaboratorului suma de 300 RON pentru plata cannabisului, lăsându-l în aşteptare circa 30 de minute. La revenire inculpatul i-a înmânat colaboratorului circa 10 gr. de cannabis.

După finalizarea tranzacţiei, cei doi s-au despărţit, fiecare dintre ei plecând în direcţii opuse. În ceea ce-l priveşte pe colaboratorul acoperit acesta a revenit la locul de staţionare ales de investigatorul G.A. şi împreună cu acesta şi-au continuat deplasarea până la întâlnirea cu ofiţerii B.C.C.O. Timişoara, Serviciul antidrog cărora le-au predat cannabisul cumpărat cu câteva minute înainte de la inculpatul C.R.

Supusă testelor de laborator, cantitatea de 9,4 gr. rezultată în urma cântăririi a pus în evidenţă prezenţa tetrahidrocannabinolului (THC) substanţă psihotropă, biosintetizată de planta cannabis care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Instanţa a mai reţinut că faţă de inculpatul C.R. au fost efectuate cercetări şi în Dosarul nr. 156/D/P/2009, din care au rezultat date şi indicii temeinice că acesta a avut preocupări pe linia traficului de droguri de risc şi anterior datei de 25 ianuarie 2010 şi 26 februarie 2010. Pentru aceste considerente la data de 30 iulie 2010 procurorul a emis o ordonanţă de conexare a Dosarului cu nr. 156/D/P/2009 la Dosarul cu nr. 15/D/P/2010, fiind emisă şi o ordonanţă de extindere a cercetărilor faţă de inculpatul C.R. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în cursul anului 2009, stabilindu-se că în cursul anului 2009 inculpatul C.R. a pus în vânzare în mod repetat martorului P.F. cantităţi cuprinse între 10-30 gr. de cannabis, pe care acesta l-a rândul lui le-a pus în vânzare altor consumatori, putând fi observat în acest sens rechizitoriul cu nr. 14/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2002 infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc are, din punct de vedere obiectiv, un conţinut alternativ, putându-se realiza prin oricare dintre acţiunile de cultivare, de producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.

Având în vedere probele administrate în cauză, instanţa a constatat că fapta inculpatului de a oferi şi vinde, în mod repetat, diferite cantităţi de cannabis ţigări confecţionate artizanal cu conţinut de cannabis, întruneşte sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În prezenta cauză s-a subliniat faptul că prin ordonanţele nr. 15/D/P/2010 ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara a fost autorizată folosirea investigatorului sub acoperire G.A., precum şi a colaboratorului sub acoperire A.T.

Instanţa a reţinut că în faza de urmărire penală inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, el menţionând că nu a vândut niciodată droguri. Pe de altă parte, inculpatul a recunoscut faptul că i-a oferit colaboratorului sub acoperire droguri în situaţia în care acesta nu dispunea de asemenea substanţe, fără însă a-i cere vreun ban, în condiţiile în care ambii erau consumatori de droguri.

Ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a revenit asupra poziţiei sale şi a recunoscut săvârşirea faptei în modalitatea indicată de către procuror, recunoscând astfel că a vândut droguri colaboratorului sub acoperire A.T.

Declaraţiile inculpatului au putut fi coroborate cu declaraţiile colaboratorului sub acoperire A.T. Acesta a precizat că pe inculpat îl cunoaşte de mai multă vreme, ştiind că este consumator de cannabis. Inculpatul i-a oferit spre vânzare droguri la preţul de 50-60 RON/gr. Colaboratorul a mai arătat că iniţial nu a dispus de sumele necesare, dar inculpatul i-a oferit o cantitate de cannabis pentru a testa calitatea mărfurilor, urmând ca, în situaţia în care va fi mulţumit, să realizeze şi alte tranzacţii atunci când A.T. va face rost de bani. Colaboratorul a mai adăugat că în această situaţie a luat legătura cu investigatorul sub acoperire G.A., care l-a însoţit la întâlnirile cu inculpatul şi i-a înmânat sumele de bani necesare achiziţionării drogurilor. În sfârşit, colaboratorul A.T. a confirmat faptul că a primit la data de 25 ianuarie 2010, cu titlu gratuit, pentru a testa calitatea mărfii, de la inculpat, o cantitate de cannabis, pentru ca la data de 26 februarie 2010 să cumpere de la acelaşi inculpat o altă cantitate de droguri contra sumei de 300 RON.

În acelaşi sens au fost fi observate şi declaraţiile investigatorului sub acoperire G.A. Acesta a învederat faptul că la data de 25 ianuarie 2010 l-a însoţit pe A.T. la întâlnirea cu inculpatul, el rămânând în maşină pentru a supraveghea tranzacţia. Cei doi au discutat ceva, după care inculpatul a plecat, revenind după aproximativ 15 minute, înmânându-i colaboratorului un pacheţel, despre care s-a dovedit ulterior că avea în conţinutul său droguri.

Investigatorul a mai arătat că la data de 26 februarie 2010, după ce în prealabil i-a predat lui A.T. suma de 300 RON, a primit de la colaborator o cantitate de cannabis pe care acesta, la rândul său, o primise de la inculpat, întreaga tranzacţie fiind supravegheată de el din interiorul maşinii.

În acelaşi sens, au putut fi avute în vedere şi procesele-verbale de constatare întocmite de către organele de cercetare penală la datele de 25 ianuarie 2101 şi 26 februarie 2010, în cuprinsul acestora fiind consemnată modalitatea în care au decurs întâlnirile dintre inculpat şi colaboratorul sub acoperire A.T., modalitate descrisă şi în cuprinsul declaraţiilor analizate mai sus.

De asemenea, după predarea de către colaborator către organele de cercetare penală a pacheţelelor primite de la inculpat, poliţiştii au procedat la cântărirea şi efectuarea testului antidrog asupra substanţelor tranzacţionate de inculpat, în ambele situaţii testerul reacţionând pozitiv, el indicând prezenţa substanţei specifice cannabisului.

Analizând cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 25 ianuarie 20101 prin care au fost redate convorbirile purtate de inculpat cu numitul A.T., convorbiri înregistrate pe un reportofon, prima instanţă de fond a constatat că cei doi au vorbit despre vânzarea unei cantităţi de droguri contra sumei de 300 RON, tranzacţie realizată în final la data de 26 februarie 2010.

La stabilirea vinovăţiei inculpatului s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 143/2000 unde s-a arătat că prin noţiunea de „droguri de risc” se înţeleg drogurile înscrise în tabelul nr. III din aceeaşi Lege, unde se regăseşte şi cannabisul.

În legătură cu substanţele oferite sau vândute de către inculpat colaboratorului A.T., acestea au fost supuse analizelor de laborator. Astfel, potrivit rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică din 9 februarie 2010 şi din 20 aprilie 2010 ale Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigada Timişoara, Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, în conţinutul substanţelor vândute şi oferite de inculpat s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol, compus cu acţiune psihotropă, biosintetizat de planta cannabis sativa.

În ceea ce priveşte incidentul petrecut în cursul anului 2009, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul nr. 14/D/P/2008 emis la data de 10 iulie 2009 de D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara au fost trimişi în judecată inculpaţii B.L. şi P.F. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Prin acelaşi rechizitoriu, organele de urmărire penală au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de inculpatul C.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Astfel a luat naştere dosarul nr. 156/D/P/2010 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara, dosar care, prin ordonanţa nr. 15/D/P/2010 din data de 30 iulie 2010, a fost conexat la prezentul dosar de urmărire penală, prin rechizitoriul ce formează obiectul prezentului dosar organele de urmărire penală dispunând trimiterea în judecată a inculpatului şi pentru faptele petrecute în cursul anului 2009.

Sub acest aspect, instanţa a luat în considerare, în primul rând, declaraţiile martorului P.F., acesta precizând că, în cursul anului 2009, în mai multe rânduri s-a aprovizionat cu droguri de la inculpatul C.R. (aproximativ 30 de gr.), ştiind că şi alte persoane au cumpărat stupefiante de la inculpat. La rândul său, potrivit propriilor declaraţii, P.F. vindea drogurile mai departe altor consumatori, printre care s-a numărat şi numitul B.L.

Fiind audiat în dosarul nr. 14/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara, martorul B.L. a recunoscut faptul că a cumpărat, de mai multe ori, droguri de la martoml P.F., pe care îl contacta telefonic atunci când avea nevoie.

Sub acest aspect, cu colaborarea martorului B.L., în dosarul mai sus amintit s-a realizat şi un flagrant care l-a avut ca subiect pe numitul P.F. Astfel, potrivit procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante întocmit la data de 13 martie 2009, în ziua respectivă numitul B.L. a cumpărat de la martorul P.F. o cantitate de aproximativ 3,6 gr. cannabis contra sumei de 150 RON.

S-a menţionat faptul că banii folosiţi pentru cumpărarea drogurilor au fost predaţi martorului Budurea de către organele de urmărire penală, fiind în prealabil consemnaţi în procesul-verbal de înseriere întocmit la data de 12 martie 2009.

Or, aşa cum au rezultat din procesele-verbale de constatare a infracţiunii flagrante şi percheziţie, banii au fost descoperiţi la locuinţa martorului P.F., iar drogurile, pe care Păvan le avea de la inculpatul Covaschi, au fost descoperite asupra lui B.L.

Atât P.F., cât şi B.L., au confirmat aspectele consemnate de către organele de urmărire penală în procesul verbal de constatare, P.F. arătând că obţinuse drogurile pe care le-a tranzacţionat mai departe de la inculpatul C.R.

În condiţiile în care martorul P.F. a precizat că a cumpărat droguri de la inculpat de mai multe ori, s-a efectuat şi o percheziţie domiciliară la locuinţa acestuia. Potrivit procesului verbal de percheziţie întocmit la data de 13 martie 2009, la locuinţa martorului au fost descoperite mai multe fragmente vegetale de culoare verde-oliv, susceptibile de a fi cannabis.

Atât substanţele pe care martorul P.F le-a vândut martorului B.L. contra sumei de 150 RON, cât şi cele găsite la locuinţa sa au fost supuse analizelor de laborator. Astfel, potrivit rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică din 25 martie 2009 şi din 3 aprilie 2009 ale Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizat, Brigada Timişoara, Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor, Precursori, după analizele de laborator, în conţinutul substanţelor amintite s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol, compus cu acţiune psihotropă, biosintetizat de planta cannabis sativa.

În opinia instanţei, esenţial a fost faptul că martorul P.F. a arătat în mod repetat că aceste droguri pe care el le vindea mai departe, le cumpăra la rândul său de la inculpatul C.R.

Iniţial, în faza de urmărire penală, inculpatul a negat implicarea sa în traficul de droguri în cursul anului 2009, arătând că declaraţiile martorului P.F. nu reprezintă altceva decât o răzbunare din partea acestuia întrucât în cursul anului 2008 l-ar fi bătut, inculpatul menţionând că el este cel care a cumpărat droguri de la P.F. şi nu invers.

Ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a revenit asupra poziţiei sale. Astfel, fiind audiat la termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2011, inculpatul a recunoscut faptul că în cursul anului 2009 a vândut, în mai multe situaţii, droguri martorului P.F., motiv pentru care instanţa a reţinut în sarcina inculpatului şi aceste acte materiale, cu atât mai mult cu cât din analiza proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi aflate în copie la dosarul de urmărire penală, s-a putut constata că în mod repetat atât inculpatul, cât şi martorul P.F. au discutat cu diferite persoane (consumatori de droguri) în legătură cu vânzarea unor cantităţi de stupefiante.

Ţinând seama de condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluţie infracţională şi pluralitatea de acte de executare, instanţa a reţinut în sarcina inculpatului şi dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatând că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, care a fost suficient de determinată, în sensul că inculpatul a avut imaginea de ansamblu a activităţii sale viitoare pe care a realizat-o prin acte de executare separate, şi care s-a menţinut în linii generale pe parcursul desfăşurării întregii activităţi infracţionale, inculpatul a vândut în mod repetat substanţe ce conţineau cannabis, fiecare dintre aceste acţiuni realizând conţinutul legal al infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc.

La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2010, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul reţinerii în sarcina inculpatului a prevederilor art. 37 lit. a) C. pen. în loc de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Analizând fişa de cazier judiciar a inculpatului s-a putut constata că prin sentinţa penală nr. 2904 din 2 noiembrie 2005 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin neapelare, numitul C.R. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., instanţa dispunând suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe o perioadă de 5 ani termen de încercare.

Această sentinţă a rămas definitivă la data de 22 noiembrie 2005, moment de la care a început să curgă termenul de încercare, termen care s-ar fi împlinit la data de 21 noiembrie 2010.

Or, s-a reţinut că, în prezenta cauză, activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat în perioada 2009-februarie 2010, adică înăuntrul termenului de încercare.

La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2011 inculpatul a solicitat aplicarea procedurii reglementate de art. 320 C. proc. pen., el recunoscând starea de fapt indicată de procuror în rechizitoriu.

Instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., aplicarea procedurii solicitate de inculpat este posibilă numai atunci când inculpatul declară personal că recunoaşte săvârşirea faptelor până la începerea cercetării judecătoreşti.

În prezenta cauză, s-a constatat că momentul începerii cercetării judecătoreşti a avut loc la data de 19 noiembrie 2010. Inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei nici la acest termen, şi nici la termenul din data de 14 decembrie 2010 când, în lipsa inculpatului, instanţa a procedat la audierea a doi martori. Mai mult decât atât, apărătorul inculpatului, în condiţiile în care acesta nu a recunoscut săvârşirea faptelor în faza de urmărire penală, a solicitat suplimentarea probatoriului şi în faţa instanţei de judecată, astfel că nu se poate considera că inculpatul a fost de acord ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În consecinţă, în opinia instanţei, s-a arătat că procedura reglementată de art. 320¹ C. proc. pen. nu este aplicabilă în prezenta cauză, instanţa administrând probe în cursul cercetării judecătoreşti, iar poziţia inculpatului, cunoscută până în momentul începerii cercetării judecătoreşti, era de negare a vinovăţiei sale.

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, el având reprezentarea faptului că desfăşoară o activitate ilegală, aspect pe care l-a şi recunoscut, urmărind ca prin aceasta să dobândească foloase materiale ilicite.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală

S-a considerat că fapta inculpatului a prezentat un pericol social deosebit, prin acţiunile sale numitul C.R. aducând o atingere gravă relaţiilor sociale referitoare la ocrotirea sănătăţii publice.

La stabilirea pedepsei instanţa a luat în considerare şi persoana inculpatului, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale, neaflându-se la prima abatere de acest gen. De asemenea, instanţa a luat în considerare şi atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului, precum şi împrejurările concrete în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, practic inculpatul a comis mai multe acte materiale, punând în vânzare o cantitate redusă de cannabis. Ţinând seama de prevederile art. 42 C. pen. referitoare la sancţionarea infracţiunii continuate, instanţa a apreciat că scopul pedepsei, aşa cum acesta a fost stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., poatr fi atins doar prin aplicarea unei sancţiuni privative de libertate orientate spre minimul special, respectiv 3 ani închisoare. Prin decizia nr. 82 din 21 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respins apelul declarat de inculpatul C.R. împotriva sentinţei penale nr. 43/PI din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că starea de fapt reţinută de prima instanţă a fost corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi în faza de urmărire penală, respectiv declaraţia inculpatului, declaraţiile colaboratorului sub acoperire A.T., ale investigatorului sub acoperire G.A. şi cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi din care a rezultat că inculpatul C.R. a vândut colaboratorului sub acoperire, în repetate rânduri diverse cantităţi de cannabis. Tribunalul Timiş a efectuat o analiză completă şi fundamentată a probelor administrate, pe care instanţa de apel şi-a însuşit-o. De altfel, starea de fapt nu a fost contestată de inculpatul în faţa instanţei de fond, iar în faţa instanţei de apel inculpatul nu s-a prezentat solicitând prin apărător reţinerea incidenţei art. 320¹ C. proc. pen.

S-a constatat că încadrarea juridică dată faptelor a fost corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vânzare de droguri de risc în formă consumată prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului ales privind reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat neîntemeiată această cerere. Astfel, s-a reţinut că potrivit art. 320¹ C. proc. pen.: „Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală”. S-a arătat că art. 320¹ C. proc. pen a fost introdus prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi a intrat în vigoare la data de 26 noiembrie 2010 aplicându-se situaţiilor care se încadrează în situaţia descrisă mai sus, iar în speţă, inculpatul C.R. a fost audiat de instanţa de fond la data de 12 ianuarie 2011, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Timiş la data de 18 august 2010. Prin urmare, declaraţia inculpatului de aplicare a procedurii simplificate reglementate de art. 320¹ C. proc. pen a avut loc după începerea cercetării judecătoreşti, fiind deci depăşit momentul procesual cerut de textul de lege pentru aplicabilitatea actului normativ. S-a remarcat că la momentul la care inculpatul a solicitat să i se aplice procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen, instanţa de fond procedase deja la audierea investigatorului sub acoperire G.A. şi a colaboratorului sub acoperire A.T. şi dispusese ataşarea unor acte procesuale aflate la D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara şi care priveau activitatea infracţională pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ce priveşte elementele prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a considerat că nu se poate face abstracţie de faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, reţinându-se în sarcina sa comiterea unui număr mare de acte materiale, iniţiativa inculpatului în derularea tranzacţiilor, ceea ce denotă perseverenţa acestuia. Faţă de susţinerea inculpatului-apelant, prin apărător ales, referitor la faptul că, deşi a recunoscut săvârşirea faptei şi nu are antecedente penale, prima instanţă nu a reţinut în favoarea sa circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. şi nici dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., s-a precizat că trebuie avut în vedere că această circumstanţă atenuantă este una judiciară, care nu operează automat, este lăsată la aprecierea judecătorului, chemat să analizeze dacă o astfel de atitudine a inculpatului reflectă un grad de periculozitate scăzut al acestuia şi faptul că reeducarea lui se poate realiza şi printr-o pedeapsă mai uşoară. Instanţa de control judiciar a precizat că recunoaşterea anumitor împrejurări, ca fiind circumstanţe atenuante, nu a fost posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare au redus în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o aşa manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări. În acest context, s-a apreciat că recunoaşterea faptei şi antecedentele penale nu au dovedit un grad mai redus de periculozitate al inculpatului, suficient pentru a determina reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 C. pen., ci doar orientarea spre minimul special al pedepsei aplicate.

Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., instanţa de apel a arătat că pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise. Instanţa de control judiciar a relevat că, în cauză, se impune a se avea în vedere caracterul continuat al infracţiunii, numărul actelor materiale, perseverenţa inculpatului, precum şi faptul că din probele administrate nu a rezultat că această conduită ar fi accidentală sau că ar exista elemente favorabile deosebite în atitudinea acestuia. S-a mai avut în vedere că în urma individualizării judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze şi funcţia preventivă, educativă, în contextul în care infracţiunea a fost săvârşită şi al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracţiuni în ultima perioadă de timp. S-a evidenţiat că infracţiunile de trafic de droguri aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea persoanei, şi chiar viaţa acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate, iar reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracţiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Astfel fiind, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi pedeapsa totală de 6 ani, s-a considerat că sunt în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea inculpatului şi prevenirea comiterii de noi fapte penale.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.R. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. Apărătorul ales al inculpatului a arătat, în esenţă, că au apărut elemente noi, respectiv declaraţiile unor martori, o sesizare făcută de inculpat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara împotriva lui P.F. în baza căreia s-a început urmărirea penală împotriva sa şi declaraţia dată de de P.F., motiv pentru care a solicitat casarea cu trimitere pentru completarea cercetărilor.

Examinând horărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat şi prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Stabilirea situaţiei de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanţelor competente, în faţa cărora cauza devoluează în fapt şi în drept, respectiv instanţa de fond şi de apel, în cazul ambelor situaţii fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta şi completa stabilire a faptelor.

În mod excepţional, examinarea situaţiei de fapt poate reveni instanţei de recurs numai în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare, aşa cum prevăd dispziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Eroarea gravă trebuie să rezulte din compararea faptelor reţinute prin hotărâre cu probele administrate, cazul de casare menţionat neputând fi asimilat cu o greşită apreciere a probelor.

În speţă, instanţa de recurs constată că critica recurentului inculpat C.R. privind greşita condamnare vizează o pretinsă eroare de fapt în raport de elemente noi care ar rezulta din declaraţia unor martori şi sesizarea pe care a formulat-o acesta la Parchet în legătură cu săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către unul dintre aceşti martori, dovedită cu înscrisurile depuse.

Analizând probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond nu este în contradicţie cu probele administrate, respectiv declaraţiile martorului P.F. (cercetat pentru trefle de droguri în Dosarul 14/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara), procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice dintre acesta şi diferite persoane în perioada 28 ianuarie 2009-20 februarie 2009, înscrisuri din Dosarul 14/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Timişoara, declaraţiile investigatorului sub acoperire „G.A.” şi colaboratorului „A.T.”, procesele-verbale de constatare tehnico-ştiinţifică privind natura drogului traficat, procesele-verbale de investigaţii ale organelor de cercetare penală, procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate purtate de inculpat cu diferite personae în perioada 27 ianuarie 2010-10 martie 2010, declaraţia inculpatului dată în faţa primei instanţe prin care a recunoscut toate învinuirile aduse prin rechizitoriu.

Potrivit acestora, în concordanţă cu cele reţinute de instanţele de fond, Înalta Curte constată că, în anul 2009, inculpatul C.R. a vândut martorului P.F., în mod repetat, cannabis, iar în anul 2010, a disptribuit şi a pus în vânzare, în mod repetat, colaboratorului sub acoperire A.T., cantitatea totală de 18,7 gr. cannabis.

Astfel, martorul P.F. a relatat că a cumpărat frecvent droguri de la C.R., aprovizionându-se cu cannabis de la acesta, în timp ce martorul A.T. a declarat cum, la 25 ianuarie 2010, inculpatul i-a dat cannabis „drept probă”, iar la 26 februarie 2010 a cumpărat de la acesta circa 10 gr. de cannabis contra sumei de 300 RON, cele două vânzări fiind confirmate de investigatorul sub acoperire „G.A.”, prin rapoartele de constatare ştiinţifică constatându-se că, în probele înaintate spre analiză, constituite din 9,4 gr. şi 9.3 gr., s-a pus în evidenţă THC, substanţă psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.

În recurs, apărătorul ales al inculpatului a prezentat înscrisuri constând în fotocopiile plângerii penale depusă de C.R., împotriva numitului P.F., că ar fi declarat mincinos, în prezenta cauză, că a cumpărat cannabis de la el, deoarece erau certaţi şi inculpatul l-a ameninţat anterior cu bătaia, precum şi ale declaraţiilor martorilor P.F., B.M.C. şi B.L.F., date în faţa unui notar, prin care se susţine acuzaţia făcută de inculpat prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara .

Analizând înscrisurile, Înalta Curte apreciază că acestea nu modifică şi nici nu aduc elemente noi ale situaţiei de fapt întrucât, în faza de urmărire penală, când inculpatul nu a recunoscut comiterea actelor materiale din 2009, a susţinut aceeaşi împrejurare, şi anume că P.F., prin declaraţiile date împotriva sa, s-a răzbunat pe el deoarece în urmă cu doi ani l-ar fi bătut întrucât l-a surprins în timp ce încerca să-i sustragă motorul staţionat în apropierea locuinţei, moment la care martorul i-a şi promis că se va răbuna. Totodată, inculpatul a delarat că martorul P.F. este cel care l-a aprovizionat pe el cu droguri, nu invers.

Ca urmare, proba fiind cunoscută încă de la urmărirea penală, la stabilirea situaţiei de fapt, instanţele de fond au avut în vedere această apărare a inculpatului, care analizată prin prisma întregului material probator administrat, nu conduce la achitarea inculpatului pentru actele materiale din 2009. De altfel, aşa cum s-a precizat, inculpatul a arătat, în faţa primei instanţe, că recunoaşte în totalitate atât actele materiale din ianuarie şi februarie 2010, cât şi pe cele din anul 2009.

Dacă situaţia de fapt ar fi fost cea prezentată de inculpat în faza de urmărire penală, acesta nu recunoştea săvârşirea faptelor şi ar fi avut posibilitatea să formuleze plângere penală împotriva martorului P.F., încă de la acel moment procesual, şi de asemenea, să-i propună ca martori în apărare pe B.M.C. şi B.L.F., ale căror declaraţii notariale le-a depus abia în recurs. Se constată că plângerea penală este datată 3 aprilie 2012, iar declaraţiile notariale, inclusiv cea a lui P.F., sunt din luna mai 2012.

În concluzie, se apreciază că nu sunt motive temeinice pentru trimiterea cauzei spre rejudecare şi administrare de probe, situaţia de fapt fiind pe deplin lămurită.

Analizând pricina şi din perspectiva cazurilor de casare care se iau în considerare întotodeuna din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea hotărârii criticate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 983/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 676/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal: