ICCJ. Decizia nr. 676/2010. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 676/2010
Dosarul nr. 9604/1/2009
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra plângerii de fata,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 aprilie 2008, petentul M.L. s-a adresat cu plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva procurorului I.C., pe care s-a acuzat de încălcarea atribuţiilor de serviciu şi de soluţionarea defectuoasă a Dosarului nr. 58/P/07, în care petiţionarul a avut calitatea de persoană vătămată.
Prin rezoluţia nr. 598/P/08 din 8 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmăriri penale şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.I., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247 şi art. 264 C. proc. pen., deoarece, din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat date şi indicii cu privire la existenţa faptei sesizate.
Împotriva soluţiei procurorului, petiţionarul s-a adresat cu plângere procurorului şef Secţie urmăriri penale din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmăriri penale şi criminalistică, care prin rezoluţia nr. 10763/5335/II/2/09 din 13 noiembrie 2009, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de M.L. împotriva rezoluţiei nr. 598/P/08 din 8 octombrie 2009 dispusă de Secţia urmăriri penale şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul cu acelaşi număr, constatându-se că soluţia este legală si temeinică, întrucât la dosar nu au fost constatate date, indicii sau dovezi, din conţinutul cărora să rezulte că procurorul C.I. ar fi comis vreo infracţiune cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 58/P/2007.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul M.L. a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la data de 8 decembrie 2009, a fost înregistrată pe rolul Secţiei penale, sub nr. 9604/1/2009, plângerea formulată de aceasta împotriva rezoluţiei nr. 598/P/08 din 8 octombrie 2009 a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmăriri penale şi criminalistică. În motivarea plângerii, petiţionarul a reiterat motivele invocate iniţial în plângerea adresată parchetului, respectiv faptul că procurorul C.I. a instrumentat în mod defectuos plângerea sa ce a format Dosarul nr. 58/P/07, dosar în care a avut calitatea de pârât vătămat, fiind victima infracţiunii de vătămare corporală gravă săvârşită de deţinutul P.I., revenind cu argumentele pe baza cărora apreciază că subzistă vinovăţia cadrelor de la Penitenciarul Botoşani.
Plângerea este nefondată.
Analizând rezoluţiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanţei, Curtea constată că acestea sunt aceleaşi cu cele pe care petiţionarul le-a invocat în plângerea iniţială adresată parchetului.
Ca atare acestea au fost analizate în cele două rezoluţii prin care s-a dispus motivat, amplu şi temeinic, respingerea lor.
Simpla nemulţumire a petiţionarului faţă de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistratului care a dispus-o, activitatea acestuia fără a se situa în afara legii penale şi fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.
De altfel, petiţionarul a avut posibilitatea formulării cererilor şi apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în fata instanţelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, acesta a şi uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.
Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., reprezintă un drept procedural al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate si nici nu poate conduce la reformarea soluţiilor.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen. „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe."
În aceeaşi ordine de idei, dispoziţiile art. 63 C. proc. pen. arată că „ probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului".
Faţă de cele ce preced, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, este de esenţa principiului independenţei procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a importanţei şi semnificaţiei materialului probator, toate actele sale fiind suspuse controlului judecătoresc.
Ca atare, faţă de cele arătate, se constată că cele două rezoluţii dispuse în cauză, respectiv rezoluţia nr. 598/P/08 din 8 octombrie 2009 şi rezoluţia nr. 10763/5335/II/2/09 din 13 noiembrie 2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmăriri penale şi criminalistică, sunt legale şi temeinice, fără a se impune desfiinţarea lor.
Aşa fiind, în temeiul art.2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.L. împotriva rezoluţiei nr. 598/P/2008 din 8 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmăriri penale şi criminalistică, pe care o menţine.
Potrivit dispoziţiilor art.192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.L. împotriva rezoluţiei nr. 598/P/2008 din 8 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1621/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 504/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
