ICCJ. Decizia nr. 1687/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1687/2010

Dosar nr. 3656/101/2009

Şedinţa publică din 29 aprilie 2010

Asupra recursului penal de faţă constată:

Prin Sentinţa penală nr. 289 din 2 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia penală, a fost respinsă cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Mehedinţi privind schimbarea de încadrare juridică dată faptei menţionate în rechizitoriu şi,

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (4) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1400 RON obţinută din săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. cu referire la art. 17 din Legea nr. 143/2000 a fost confiscată cantitatea de 1,25 gr. cocaină depusă la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R - D.C.J.S.E.O. Bucureşti.

A fost obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare statului, incluzând şi suma de 50 RON, onorariul parţial avocat oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

La data de 19 decembrie 2005, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul în cauză se ocupa cu traficul de droguri pe raza Municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Pe baza informaţiilor obţinute în urma investigaţiilor efectuate de lucrătorii de poliţie, din care rezulta că inculpatul oferea spre vânzare droguri de mare risc şi consuma în cercuri restrânse drogurile pe care le comercializa, prin ordonanţa procurorului din 23 ianuarie 2006 a fost autorizată folosirea investigatorului sub acoperire V. şi a colaboratorului acestuia D.S. în vederea cumpărării de droguri de la inculpat.

De asemenea, a fost autorizată interceptarea convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental purtate între inculpat şi investigatorul şi colaboratorul sub acoperire, precum şi cu alte persoane şi au fost întocmite procese-verbale cu privire la activităţile desfăşurate în caz.

Pe baza probelor administrate a rezultat că la data de 5 ianuarie 2009, în jurul orei 11,00, inculpatul B.C. a vândut colaboratorului cu identitate protejată D.S. o doză sub formă de bilă din material plastic ce conţinea cantitatea de 0,43 gr. cocaină în amestec cu diazepam, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 422427 din 9 ianuarie 2006 întocmit de I.G.P.R. - Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor, precursori.

Cumpărarea autorizată a avut loc pe raza oraşului Drobeta-Turnu Severin, judeţ Mehedinţi, în zona C., pentru drogul vândut, inculpatul primind de la colaborator suma de 350 RON.

La data de 22 ianuarie 2009, în jurul orei 16,20, colaboratorul D.S. s-a reîntâlnit cu inculpatul B.C. într-o parcare situată în aceeaşi zonă a oraşului şi, în schimbul sumei de 350 RON, a cumpărat de la inculpat o altă doză, sub formă de bilă din material plastic, conţinând cantitatea de 0,30 gr. cocaină.

Felul şi cantitatea drogului traficat a fost stabilită prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 423809 din 31 ianuarie 2006 întocmit de I.G.P.R. - Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor, precursori.

O nouă vânzare de cocaină a fost efectuată de inculpat la data de 9 februarie 2009, de această dată către investigatorul sub acoperire V. şi colaboratorul cu identitate protejată D.S.

Astfel, la data sus-menţionată, investigatorul şi colaboratorul cu identitate protejată s-au întâlnit cu inculpatul B.C. la restaurantul Casa Românească situat pe str. T.V. din oraşul Drobeta-Turnu Severin; în respectiva împrejurare, investigatorul a acceptat propunerea inculpatului de a cumpăra de la acesta o doză mare de cocaină, de aproximativ un gram, cu suma de 700 RON. În acest sens, investigatorul i-a predat colaboratorului suma de 700 RON. Inculpatul a părăsit restaurantul însoţit de colaborator, iar după circa 40 minute a revenit, cerându-i investigatorului, prin intermediul colaboratorului, să iasă din local şi vină în imediata apropriere, unde se afla un taxi staţionat.

Investigatorul a ieşit din restaurant şi s-a deplasat însoţit de colaborator la maşina în care se afla inculpatul, primind de la acesta o bilă de celofan care conţinea o substanţă de culoare albă.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 423809/2 din 21 februarie 2009 întocmit de I.G.P.R. - Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor, precursori s-a stabilit că doza predată de inculpat investigatorului sub acoperire conţinea cantitatea de 1,30 gr. cocaină.

Cele trei operaţiuni de cumpărare autorizată de droguri de la inculpat au fost consemnate în procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire şi colaboratorul cu identitate protejată.

De asemenea, au fost întocmite note de redare a conţinutului convorbirilor interceptate în mediu ambiental purtate între inculpat şi investigatorul şi colaboratorul cu identitate protejată, cu referire la actul material din 9 februarie 2009.

În raport de această situaţie de fapt, prima instanţă a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, constând în vânzarea repetată de cocaină, în cantitate totală de 2,02 grame, la datele de 5 ianuarie 2006, 21 ianuarie 2006 şi 9 februarie 2006 realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), forma continuată de infracţiune fiind dată de unicitatea rezoluţiei infracţionale în baza căreia s-a acţionat.

Inculpatul nu a fost audiat nemijlocit de instanţă ca urmare a refuzului său de a da declaraţii în cauză.

La cererea apărării a fost audiat în proces martorul I.R., fratele inculpatului, a cărui depoziţie a fost însă înlăturată de instanţă, reţinându-se că aspectele relatate erau irelevante sub aspectul faptelor ce formau obiectul acuzaţiilor.

De asemenea, s-a apreciat că martorul nu oferea suficiente garanţii de obiectivitate, având în vedere că în faţa instanţei negase orice implicare a sa în traficul de droguri, deşi prin rechizitoriul emis în cauză îi fusese aplicată o sancţiune cu caracter administrativ pentru fapta de a fi vândut droguri de mare risc.

Prin urmare, reţinându-se că inculpatul se face vinovat de fapta pentru care a fost trimis în judecată, săvârşită în împrejurările descrise în rechizitoriu, prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

La evaluarea gradului de pericol social concret al infracţiunii s-a ţinut seama de natura şi gravitatea faptei, împrejurările în care au fost comise actele de traficare a drogurilor de mare risc, precum şi de persoana inculpatului care, deşi a refuzat audierea în cauză, s-a prezentat la aproape toate termenele de judecată şi a avut o atitudine reverenţioasă în proces.

De asemenea, a fost reţinută lipsa antecedentelor penale şi situaţia personală a inculpatului, căsătorit cu trei copii minori în întreţinere, elemente calificate de instanţă ca având valoarea unor circumstanţe atenuante în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa stabilirii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

De asemenea, aceleaşi elemente au constituit şi temeiuri de individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, apreciindu-se că reeducarea inculpatului poate avea loc şi fără privare de libertate, în condiţiile art. 81 C. pen.

Complementar rezolvării laturii penale a cauzei, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1400 RON obţinută din traficul de droguri, conform art. 118 lit. d) C. pen., iar în temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. şi art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus şi confiscarea cantităţii de 1,25 gr. cocaină rămasă în urma analizelor de laborator.

Împotriva hotărârii pronunţate în cauză a declarat apel inculpatul B.C.

Soluţia primei instanţe a fost criticată pentru greşita condamnare a inculpatului, arătându-se că verdictul de vinovăţie a fost pronunţat în cauză pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fără ca martorii acuzării să fie audiaţi în instanţă şi fără a exista la dosarul cauzei autorizaţia procurorului privind folosirea investigatorului sub acoperire.

S-a concluzionat că inculpatul a fost greşit condamnat, neexistând probe care să confirme săvârşirea faptei de care era acuzat.

Prin Decizia penală nr. 33 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă stabilise corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, din probele administrate în proces rezultând că inculpatul vânduse în mod repetat droguri de mare risc investigatorului şi colaboratorului sub acoperire, activitatea infracţională desfăşurată fiind corespunzător încadrată juridic în dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Critica inculpatului privind inexistenţa autorizaţiilor de folosire a investigatorului sub acoperire a fost înlăturată de instanţă, constatându-se că respectivele acte procedurale erau depuse la dosarul de urmărire penală.

În ceea ce priveşte fondul acuzaţiilor, s-a constatat că vinovăţia inculpatului era pe deplin dovedită de declaraţiile investigatorului şi colaboratorului sub acoperire coroborate cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în cauză şi interceptările convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental purtate de inculpat şi martorii sus-menţionaţi.

Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Motivul de casare invocat a fost susţinut oral în raport de insuficienţa probelor în acuzare şi grava eroare săvârşită de instanţe în evaluarea şi interpretarea probatoriilor cauzei.

S-a susţinut că probatoriul administrat nu demonstra neechivoc că inculpatul era vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat.

Examinând cauza în raport de critica formulată, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate şi care vor fi expuse în continuare:

Din actele şi lucrările dosarului se reţine că cercetările în cauză au avut la bază sesizarea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi cu privire la faptul că inculpatul B.C. se ocupa cu traficul de droguri pe raza Municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Pentru probarea activităţii infracţionale, având în vedere că din informaţiile obţinute în cursul investigaţiilor preliminare rezulta că inculpatul oferea spre vânzare droguri de mare risc şi consuma în cercuri restrânse drogurile pe care le comercializa, prin ordonanţele procurorului din 4 ianuarie 2006 şi 23 ianuarie 2006 a fost autorizată folosirea investigatorilor sub acoperire cu nume de cod M.A. şi V. precum şi a colaboratorului cu identitate protejată D.S. în vederea cumpărării de droguri de la inculpat.

Pe baza probatoriilor obţinute după punerea în aplicare a autorizaţiilor sus-menţionate, prin Rechizitoriul nr. 76/D/P/2007 din 6 mai 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Mehedinţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C. sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc săvârşită prin vânzarea repetată de cocaină către colaboratorul cu identitate protejată D.S. şi investigatorul sub acoperire V., la datele de 5 ianuarie 2006, 22 ianuarie 2006 şi 9 februarie 2006.

În tot cursul urmăririi penale, inculpatul a refuzat să dea declaraţii în cauză, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Şi în faţa instanţei, inculpatul a declarat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în sensul de a nu fi audiat în cauză.

În apărare, la cererea inculpatului, a fost încuviinţată de instanţă audierea martorului I.R.

Actele de cercetare judecătorească efectuate în cauză nu constată administrarea altor probatorii în faţa instanţei.

Vinovăţia inculpatului a fost stabilită de instanţă pe baza probelor administrate exclusiv în faza de urmărire penală, cu referire la declaraţiile investigatorului şi colaboratorului cu identitate protejată, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică privind felul şi cantitatea drogului traficat, conţinutul convorbirilor telefonice dintre inculpat, colaborator şi alte persoane şi înregistrarea în mediu ambiental a discuţiei din 9 februarie 2006 purtată între inculpat, investigator şi colaboratorul sub acoperire.

Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpat.

Una dintre criticile formulate în cadrul susţinerii privitoare la greşita condamnare a inculpatului a constituit-o omisiunea primei instanţe de a proceda la ascultarea nemijlocită a martorilor, ale căror depoziţii serviseră la stabilirea faptelor cauzei şi vinovăţia inculpatului.

La judecata în apel nu au fost administrate alte probe şi nici nu au fost readministrate probele din faza de urmărire penală.

Pe baza aceloraşi probe avute în vedere şi de prima instanţă a fost menţinută în apel condamnarea inculpatului.

Această constatare este relevată de actele dosarului şi considerentele deciziei din apel care în partea ce interesează menţionează explicit că vinovăţia inculpatului era dovedită cu declaraţiile investigatorului şi colaboratorului sub acoperire coroborate cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în cauză şi interceptările convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental purtate de inculpat şi martorii sus-menţionaţi.

În raport de situaţia expusă, Înalta Curte constată că instanţele anterioare nu au efectuat în caz o cercetare judecătorească efectivă, de natură a asigura inculpatului dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat de art. 6 parag. 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenţei constante a Curţii Europene, mijloacele de probă trebuie administrate într-o audiere publică, în prezenţa acuzatului, în vederea respectării principiului contradictorialităţii şi egalităţii armelor, fiind în sarcina judecătorului naţional să vegheze ca toate aspectele ce pot influenţa soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri contradictorii în cadrul procesului penal.

De asemenea, s-a stabilit că nicio condamnare nu poate fi întemeiată în mod decisiv ori exclusiv pe declaraţia unui martor dacă acuzatul nu a avut posibilitatea efectivă de a contesta respectiva mărturie şi de a interoga martorul în acuzare fie cu prilejul ascultării sale, fie într-un stadiu ulterior al procedurii.

Aplicând criteriile jurisprudenţiale la cazul în speţă, se constată că vinovăţia inculpatului a fost stabilită de instanţe, cel puţin pentru actele materiale din 5 ianuarie 2006 şi 21 ianuarie 2006, exclusiv pe baza declaraţiilor date de investigatorii sub acoperire M.A. şi V. şi colaboratorul cu identitate protejată D.S., fără ca aceste persoane să fi fost audiate nemijlocit de către instanţe şi fără ca inculpatul să fi avut posibilitatea de a adresa întrebări martorilor şi de a contesta mărturiile care îl incriminau.

Deşi martorii în cauză nu au dat declaraţii decât în timpul anchetei la procuror, iar inculpatul şi-a susţinut în mod constant nevinovăţia, instanţa de fond, cât şi instanţa de prim control judiciar nu au depus nicio diligenţă în vederea citării şi audierii martorilor din lucrări, singura probă administrată în mod direct la judecata în primă instanţă fiind cea a ascultării martorului I.R., la cererea inculpatului.

De asemenea, se constată că în cursul judecăţii în primă instanţă, reprezentantul Ministerului Public a solicitat audierea investigatorului sub acoperire (cel mai probabil a celui cu nume de cod V., despre autorizarea investigatorului sub acoperire M.A., nefăcându-se vorbire în hotărârea primei instanţe şi nici în decizia din apel), cerere asupra căreia instanţa nu s-a mai pronunţat, deşi amânase pronunţarea în acest sens la termenul din 6 iulie 2009.

Or, în virtutea rolului activ, atât primei instanţe, dar mai ales instanţei de apel, în faţa căreia se invocase inexistenţa cercetării judecătoreşti, le revenea obligaţia de a lua măsuri pozitive în vederea ascultării investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorului cu identitate protejată, în condiţiile reglementate de art. 86¹ şi art. 86² C. proc. pen., pentru se stabili cu certitudine dacă şi în ce împrejurări avusese loc vânzarea drogurilor de către inculpat.

Cum neregularitatea constatată afectează de nulitate ambele hotărâri pronunţate în cauză, ca urmare a inexistenţei cercetării judecătoreşti, omisiune ce nu a fost complinită nici în apel, deşi instanţa de control judiciar era chemată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, chiar şi în lipsa unor critici exprese privind neadministrarea directă a probatoriilor pe baza cărora se dispusese condamnarea inculpatului, admiţând recursul declarat în cauză conform art. 385 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune casarea ambelor hotărâri, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare în fond la instanţa Tribunalului Mehedinţi, urmând ca instanţa de trimitere să facă toate demersurile necesare în vederea audierii martorilor sus-menţionaţi şi să administreze orice alte probe pe care le va găsi necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul inculpat B.C. împotriva Deciziei penale nr. 33 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 289 din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului Mehedinţi şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă - Tribunalul Mehedinţi.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 3911/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4041/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1687/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1687/2010. Penal