ICCJ. Decizia nr. 1823/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1823/2010
Dosar nr. 1254/44/200.
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 241 din 23 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul penal nr. 1254/44/2009, instanţa de fond a dispus, în temeiul prevederilor art. 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 35 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului D.G. la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 lini închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II - a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza prevederilor art. 71 alin. (2) C. pen. instanţa a aplicat inculpatului D.G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 19 iunie 2009 la zi.
În baza prevederilor art. 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a), lit. b) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului S.S.B. la pedeapsa principală de 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., iar în temeiul art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale. în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat acestui inculpat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
Faţă de inculpatul S.S.B., instanţa de fond a menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea Galaţi, judeţul Galaţi, măsură luată de instanţă la data de 13 august 2009, până la rămânerea definitivă a hotărârii.
În temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), în referire la art. 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A.N. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
În baza prevederilor art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a acestui inculpat şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 24 august 2009, la zi.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen. s-a constatat soluţionată latura civilă a cauzei.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în conformitate cu art. 189 - 191 C. proc. pen., în cuantum de câte 1.500 lei, fiecare.
S-a reţinut că prin rechizitoriul nr. 84/P/2009 din 28 iulie 2009 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.G. (cercetat în stare de arest preventiv) pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi folosire în mod direct a informaţiilor ce nu sunt destinate publicităţii, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale) şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. şi a inculpatului S.S.B., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a dispus totodată punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A.N. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar în conformitate cu art. 264 C. proc. pen., în referire la art. 136, art. 143 şi art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., prin acelaşi act de sesizare, s-a propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpaţilor S.S.B. şi A.N. pentru comiterea infracţiunilor menţionate.
S-a reţinut în sarcina inculpatului D.G. că, în calitatea sa de inspector de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi - secţia 1 Poliţie, în perioada aprilie - 19 iunie 2009, în mod repetat, dar în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în înţelegere cu inculpatul A.N., a pretins direct şi prin intermediul acestuia din urmă, de la martorul denunţător T.S.P., suma de 21.150 Euro şi un teren şi a primit suma de 1.150 Euro, în scopul de a efectua acte de serviciu specifice prin exploatarea informaţiilor obţinute în virtutea aceloraşi atribuţii de serviciu, privind recuperarea unor bunuri mobile provenite din furtul comis în dauna martorului denunţător şi prin neraportarea superiorilor sau echipei ce se ocupa cu instrumentarea cauzei a locului unde se aflau bunurile sustrase şi a identităţii persoanelor ce le deţineau.
Inculpatul D.G. a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de 1000 Euro în scopul menţionat, la data de 19 iunie 2009. La această dată inculpatul a fost reţinut, iar prin încheierea de şedinţă din 20 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi (dosar penal nr. 1052/44/2009) s-a dispus arestarea preventivă.
În sarcina inculpatului A.N. s-a reţinut că, în perioada mai -19 iunie 2009, în mod repetat, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în înţelegere cu inculpatul D.G., a pretins de la martorul denunţător T.S.P. suma de 20.000 de Euro şi ulterior un teren, în schimbul recuperării unui bun furat, respectiv o tablă de şah, precum şi faptul de a fi pretins şi primit suma de 1000 Euro de la acelaşi denunţător, în înţelegere cu inculpatul D.G., pentru recuperarea unui bun sustras, respectiv un ceas marca „Philippe Patek". Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 24 august 2009, în temeiul art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen.
Inculpatul S.S.B., în calitate de lucrător de poliţie la Poliţia Municipiului Galaţi - Biroul Investigaţii Criminale, având gradul profesional de subinspector de poliţie, în perioada aprilie - mai 2005, a pretins şi a primit de la martorul denunţător un ceas marca „Seiko Kinetic", în valoare de 200 Euro, pentru a soluţiona favorabil plângerea penală formulată de acesta din urmă la data de 02 aprilie 2009, cu privire la furtul comis în dauna patrimoniului său, în sensul identificării autorilor, tragerii lor la răspundere şi recuperarea bunurilor astfel sustrase.
Prima instanţă a apreciat că materialul probator administrat a dovedit că inculpaţii au săvârşit cu intenţie faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost trimişi în judecată, iar solicitările acestora de achitare sau schimbare a încadrării juridice sunt nefondate, sens în care a pronunţat condamnarea inculpaţilor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpaţii D.G., S.S.B. şi A.N.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Galaţi a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi temeinicie invocând greşita aplicare a prevederilor art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi art. 65 C. pen. în cazul pedepsei principale stabilită pentru inculpatul S.S.B. şi greşita individualizare juridică a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi şi a modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului S.S.B.. În susţinerea orală a recursului reprezentatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA a solicitat în raport de adresa DNA – Serviciul Teritorial Galaţi aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul A.N.
Inculpatul D.G. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că atât organele de anchetă în cursul urmării penale, cât şi instanţa de judecată au comis grave erori în asigurarea dreptului la apărare, nu au fost respectate regulile de procedură, principiul egalităţii armelor între acuzare şi apărare, administrându-se exclusiv, probe în acuzare şi respingându-se probele în apărare, dreptul la un proces echitabil. În acest sens s-a solicitat, în principal, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea tuturor probelor necesare stabilirii adevărului în cauză şi, în subsidiar, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Inculpatul S.S.B. a invocat, ca şi critici principale, cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi pct.17 C. proc. pen., în cadrul cărora a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite şi dispunerea achitării şi pentru această infracţiune în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., fapta fiind lipsită de gradul de pericol social al unei infracţiuni şi înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., aplicată nelegal.
Inculpatul A.N. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicitând aplicarea unei pedepse a cărei executare să poată fi suspendată în condiţiile art. 861 C. pen., precum şi aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Înalta Curte, analizând sentinţa primei instanţe atât prin prisma criticilor formulate de recurenţi cât şi în conformitatea cu disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază ca fiind întemeiate în parte recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpaţii S.S.B. şi ca neîntemeiat recursul declarat de inculpatul D.G.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Galaţi a vizat greşita individualizare a pedepsei aplicate celor trei inculpaţi, greşita aplicare a pedepsei complementare faţă de inculpatul S.S.B., şi în susţinerea orală s-a invocat şi necesitatea aplicării prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul A.N.
Înalta Curte reţine ca fiind fondată critica ce vizează greşita aplicare a pedepsei complementare pentru inculpatul S.S.B.
Conform disp. art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani.
Chiar dacă obligativitatea aplicării pedepsei complementare este dată în speţă de textul incriminator [art. 254 alin. (1) C. pen.], potrivit art. 65 alin. (3) C. pen., condiţia arată în alin. (1) evocat mai sus, cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.
În speţă, prima instanţă a aplicat inculpatului S.S.B. o pedeapsă principală de 1 (an) închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., cuantum sub limita prev. de art. 65 alin. (1) C. pen., astfel încât aplicarea pedepsei complementare este nelegală. Tot fondată se constată a fi şi solicitarea de reţinere a incidenţei art. 19 din Legea nr. 682/2002 faţă de inculpatul A.N.
Din adresa DNA – Serviciul Teritorial Galaţi, emisă în 28 aprilie 2010 (fila 100 dosar Î.C.C.J.) rezultă că inculpatul A.N., deţinut în Penitenciarul Rahova, a formulat un denunţ privind săvârşirea unor fapte de corupţie de către numitul M.N., ce formează obiectul dosarului penal nr. 68/P/2010 al DNA – Serviciul Teritorial Galaţi.
Urmare a acestui denunţ a fost prins în flagrant inculpatul M.O. privind suma de 20.000 Euro, ulterior acesta fiind reţinut şi arestat preventiv.
În această situaţie Înalta Curte constată că inculpatul A.N. beneficiază de cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 19 rap. la art. 2 lit. a) pct. 2 teza finală din Legea nr. 682/2002 ce se referă la persoana care în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane ce au săvârşit infracţiuni de corupţie.
Cât priveşte critica DNA privind greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, Înalta Curte o constată nefondată.
Pentru inculpatul D.G. s-a aplicat o pedeapsă rezultată de 4 ani închisoare şi sporită cu încă 6 (şase) luni, cu executare în regim de detenţie, cuantum pe care Curtea îl apreciază corespunzător circumstanţelor personale ale acestuia, corect şi detaliat evidenţiate de instanţa de fond, dar şi circumstanţelor reale ale faptelor, gravităţii sporite a acestora în raport de calitatea în care inculpatul a acţionat.
Pentru inculpatul A.N. nu se justifică o majorare a pedepsei ci, dimpotrivă o reducere a acesteia pentru a se da eficienţa cuvenită incidenţei art. 19 din Legea nr. 682/2002, astfel cum chiar reprezentatul parchetului a solicitat în susţinerea orală a recursului, în raport de împrejurarea nou-intervenită ca urmare a denunţului formulat în arest de acest inculpat.
Pentru inculpatul S.S.B. s-a solicitat schimbarea modalităţii de executare, solicitare pe care Înalta Curte o apreciază nejustificată, prima instanţă motivând temeinic opţiunea de aplicare a prevederilor art. 81 C. pen., raportat la lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptei şi contribuţia la bună desfăşurare a anchetei.
Recursul declarat de inculpatul D.G. este nefondat.
Solicitarea principală a inculpatului de trimitere a cauzei spre rejudecare nu se justifică.
Inculpatul a susţinut că nu a beneficiat de o judecată echitabilă şi imparţială, în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO întrucât i-au fost respinse o serie de probe esenţiale pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele şi astfel a fost încălcat şi principiul egalităţii armelor între acuzare şi apărare.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că susţinerile inculpatului nu sunt fondate, atât urmărirea penală cât şi judecata desfăşurându-se cu respectarea dreptului la apărare al acestuia şi ale art. 6 din CEDO.
Inculpatul a beneficiat de asistenţă juridică calificată pe tot parcursul procesului, a fost audiat cu respectarea dispoziţiilor legale şi i-au fost admise probele solicitate în apărare, din care exemplifică în audierea martorului M.G., adjunctul şefului Secţiei I Poliţie precum şi ataşarea transcrierilor convorbirilor telefonice purtate de la telefonul său mobil în perioada aprilie-mai 2009.
Singura solicitare căreia nu i s-a putut da curs a fost aceea de verificare nemijlocită a prevederilor Ordinului MAI nr. 01410/2006, deşi instanţa a făcut demersuri în acest scop, ordinul intrând în categoria informaţiilor clasificate, considerate „secret".
Această împrejurare nu poate fi însă interpretată ca o încălcare a principiului egalităţii armelor câtă vreme faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost dovedite pe deplin de celelalte probe administrate în cauză.
Conform practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a se stabili dacă o anumită procedură a fost sau nu conformă cu exigenţele articolului se va lua în considerare procedura în ansamblul ei.
Prin urmare, din această perspectivă, examinând întregul proces, aşa cum s-a desfăşurat, şi nu doar în mod izolat, situaţia invocată de recurentul – inculpat, privind neverificarea Ordinului MAI , Înalta Curte nu reţine nici o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Astfel, cu referire la egalitatea armelor, se constată că acest principiu a fost respectat, în sensul că:
- fiecare parte a beneficiat de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, în concret pe tot parcursul procesului prin apărările calificate ale avocaţilor aleşi, inculpatul a avut posibilitatea de a-şi formula şi susţine toate apărările necesare;
- accesul inculpatului la dosarul cauzei nu a fost obstrucţionat, în niciuna din încheierile de şedinţă ale primei instanţe nefăcându-se referire la vreo solicitare a inculpatului de studiu al dosarului şi care să fi fost respinsă.
Mai mult decât atât, acest drept a fost respectat pentru inculpaţi şi în recurs, iar în şedinţa publică din 12 februarie 2010 s-a admis solicitarea inculpatului D. de a avea un termen separat de grefă cu apărătorul său, acest termen fixându-se la data de 26 februarie 2010 la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- inculpatului i s-a acordat posibilitatea de a combate argumentele invocate de partea adversă fiindu-i admise probele propuse în apărare, aşa cum s-a făcut referire mai sus.
Imposibilitatea verificării ordinului MAI a fost de natură obiectivă dar, aşa cum s-a arătat, nu aceste dispoziţii au constituit fundamentul acuzării, ci celelalte probe administrate în cauză.
Din aceste probe a rezultat în mod indubitabil că inculpatul D.G., în baza informaţiilor avute de la inculpatul A.N. şi de la colegii săi poliţişti care se ocupau cu investigarea cauzei, a hotărât să încalce îndatoririle de serviciu şi limitele legale ale activităţii judiciare a poliţiştilor şi să speculeze dorinţa martorului T.S.P. de recuperare mai rapidă a bunurilor ce îi fuseseră sustrase, prin obţinerea de foloase materiale în interes propriu.
Modul elaborat de acţiune şi faptul că inculpatul D.G. era creierul întregii operaţiuni rezultă din declaraţiile inculpatului A.N., zis „B.", din declaraţiile martorilor T.S.P. şi R.F.M., din procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi martorii T.S.P. şi R.F.M., din faptul că actele de proprietate asupra terenului situat în comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi, tarlaua 132, parcela 1691/10/14 cu număr cadastral 3070 au fost trimise prin fax, de către martorul T.S.P., din localitatea Costineşti, judeţul Constanţa, către Poliţia Municipiului Galaţi, în atenţia inculpatului D.G. personal.
Modalitatea în care s-au desfăşurat faptele este una specifică unei persoane obişnuite să lucreze în mediul infracţional şi în culegerea de informaţii.
Modul în care martorul denunţător T.S.P. a descris întâlnirea dintre el şi inculpat în zona complexului comercial „Potcoava de Aur" din Galaţi, ocazie cu care i-a înmânat suma de 100 Euro, este unul veridic, martorul arătând în declaraţia sa mai multe aspecte pe care nu le-ar fi putut cunoaşte decât de la o persoană specializată în munca de informaţii a poliţiei judiciare.
Faptul că suma de 50 Euro nu a fost înmânată inculpatului D.G. drept cadou pentru celebrarea luării de moţ a fiului său, este demonstrat din coroborarea declaraţiilor martorilor T.S.P. şi R.F.M.
Faptul că inculpatul a pretins suma de 1000 Euro de la martorul T.S.P. pentru recuperarea, în afara cadrului procesual legal, a ceasului de mână marca „Patek Phillippe", rezultă din coroborarea declaraţiilor: martorului T.S.P., martorului R.F.M., inculpatului A.N., a proceselor-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, a procesului verbal de marcare chimică a sumei de 1000 Euro, a procesului-verbal de instalare pe corpul martorei R.F.M. a aparaturii de înregistrare-redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, a proceselor-verbale de filaj şi surprindere în flagrant a inculpatului D.G., precum şi din declaraţiile martorilor asistenţi C.V. şi N.M.
Faptul că inculpatul D.G. a pretins un teren situat în comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi, estimat la suma de 20.000 Euro, rezultă din declaraţiile martorilor T.S.P., R.F.M., ale inculpatului A.N., din procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate intre inculpatul D.G. şi martorul denunţător T.S.P., precum şi din copia actului de proprietate trimisă prin fax din localitatea Costineşti, judeţul Constanţa, către Poliţia Municipiului Galaţi, în atenţia inculpatului D.G.
Prin urmare în mod corect prima instanţă a constatat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor comise de inculpatul D.G. astfel că nici solicitarea acestuia dezvoltată în motivul subsidiar de recurs, de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu poate fi primită.
Recursul declarat de inculpatul S.S.B. este întemeiat în parte, numai cu privire la critica ce a fost deja analizată în recursul DNA, referitor la nelegalitatea aplicării pedepsei complementare argumentele fiind expuse şi pe care Înalta Curte nu le mai reia.
Înalta Curte apreciază ca nefondată critica formulată de inculpat în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., prin care se solicită achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În esenţă inculpatul susţine că nu s-a probat în cauză că „a solicitat acel ceas martorului T.S.P. în vederea îndeplinirii cu tenacitate a obligaţiilor de serviciu" ci s-a înţeles cu acesta să cumpere ceasul şi a cerut un termen ca să-l verifice pentru a stabili dacă este autentic sau nu.
Apărarea sa este contrazisă de probele administrate.
Din denunţul formulat de martorul denunţător la 29 mai 2009 şi din declaraţiile acestuia de la 01 iunie 2009 şi 22 iunie 2009 rezultă că martorul i-a înmânat inculpatului o listă cu bunurile pe care dorea să le recupereze cu prioritate, printre care se aflau tabla de şah şi mai multe ceasuri, iar inculpatul a afirmat că se va rezolva şi va apărea şi şahul, iar aceste lucruri s-au petrecut în momentul în care inculpatul a primit ceasul de la martorul denunţător.
Inculpatul însuşi, în declaraţia dată la data de 22 iunie 2009, recunoaşte că după ce a primit ceasul de la martorul denunţător ca o recompensă pentru că identificase autorul furtului din locuinţa sa, acesta i-a înmânat şi o listă cu bunurile care urmau a fi recuperate pe viitor, recunoaşterea inculpatului coroborându-se, astfel cu declaraţiile martorului.
De asemenea, în acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei R.F.M., din care rezultă că ştia de la martorul T.S.P., că ceasul a fost dat lui „S.".
Probele propuse în apărare de inculpat, respectiv martorul E.L. şi relaţiile de la „Vodafone „ România nu au schimbat această situaţie de fapt reţinută corect în actul de sesizare şi de prima instanţă, iar apărarea inculpatului apare neverosimilă în contextul în care, pentru a reţine existenţa unui contract de vânzare cumpărare, ar trebui să existe un preţ sincer şi serios aspect ce lipseşte din declaraţia inculpatului.
Nici solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite nu poate fi primită.
Inculpatul a arătat că a primit respectivul ceas drept recompensă după îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, deoarece începând cu data de 28 aprilie 2009 dosarul privind spargerea din locuinţă era instrumentat de ofiţerul de cercetării O.V.
Remarcând mai întâi inconsecvenţa apărării inculpatului, care în acest motiv de recurs recunoaşte, explicit că ceasul a fost dat drept recompensă şi nu ca obiect al unui contract de vânzare cumpărare, Înalta Curte nu reţine nici această solicitare ca fiind întemeiată.
Aspecte ţinând de organizarea internă a lucrătorilor de poliţie nu puteau fi cunoscute de martorul T.S.P., care a avut reprezentarea că inculpatul se ocupa în continuare de instrumentarea cazului său şi i-a oferit ceasul odată cu lista de bunuri pe care dorea să le recupereze.
Pe de altă parte, din declaraţia – martorului O.V. rezultă că, deşi acesta se ocupa de instrumentarea dosarului sub aspect procesual penal, lucrătorilor din echipa operativă le revenea îndatorirea de sprijini soluţionarea cauzei cu informaţiile obţinute pentru identificarea şi recuperarea bunurilor sustrase, astfel că susţinerile inculpatului că nu mai avea atribuţii de serviciu legat de cazul martorului Trandafir nu pot fi primite.
În subsidiar, inculpatul S.S.B. a solicitat şi achitarea în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. întrucât fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiunii, apărare ce nu poate fi primită.
Toate argumentele prezentate de inculpat (itinerariul profesional descris în caracterizarea întocmită de şeful de birou, modul, mijloacele folosite, scopul urmărit, valoarea redusă a bunului) au fost deja avute în vedere de prima instanţă cu prilejul individualizării pedepsei şi au constituit fundamentul aprecierii că reeducarea inculpatului este posibilă şi printr-o pedeapsă neprivativă de liberate.
Acestea au fost reţinute şi de Înalta Curte în respingerea criticii parchetului şi menţinerea aplicării art. 81 C. pen., dar nu se poate aprecia că fapta de luare de mită săvârşită de un ofiţer de poliţie este lipsită de gradul de pericol social al unei infracţiuni, în contextul în care această faptă s-a comis astfel cum a fost reţinută mai sus.
Recursul declarat de inculpatul A.N. este întemeiat sub aspectul incidenţei art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi a fost deja analizat în recursul declarat de DNA, pentru motivele deja evocate Înalta Curte reţinând că se justifică o reducere a pedepsei pentru acest considerent.
Pentru argumentele mai sus expuse, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA – Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii S.S.B. şi A.N.
Sentinţa primei instanţei va fi casată şi rejudecând se va înlătura pedeapsa complementară aplicată inculpatului S.S.B. pentru infracţiunea luare de mită.
De asemenea se va face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi se va reduce de la 3 ani la 2 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului A.N. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.G.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen., şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce pedeapsa la zi pentru inculpaţii arestaţi D.G. (de la 19 iunie 2009) şi A.N. (de la 24 august 2009).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul D.G. va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, incluzând şi onorariul parţial al apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii S.S.B. şi A.N. împotriva sentinţei penale nr. 241/F din 23 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând :
Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen. în cuantum de 1 an aplicată inculpatului S.S.B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. şi a art.76 lit. c) C. pen.
Face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reduce de la 3 ani la 2 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului A.N. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului A.N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 19 iunie 2009 la 7 mai 2010, pentru inculpatul D.G. şi de la 24 august 2009 la 7 mai 2010, pentru inculpatul A.N.
Obligă recurentul inculpat D.G. la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 7 mai 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 182/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4614/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
