ICCJ. Decizia nr. 1832/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1832/2010
Dosar nr.5596/2/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 300 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II -a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnaţii B.G. şi L.C., privind revizuirea Sentinţelor penale nr. 257 din 4 decembrie 2007 şi nr. 66 din 31 octombrie 2003, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în acord cu referatul întocmit de procuror în baza art. 399 C. proc. pen., următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 354/P/2000 din 13 iunie 2002, revizuenţii din prezenta cauză - B.G. şi L.C. - au fost trimişi în judecată, alături inculpatul V.S. (şi alţi inculpaţi), cu privire la activitatea desfăşurată de aceştia în vederea scoaterii din patrimoniul statului a terenului situat în P.A., sector 1, urmarea fiind emiterea Dispoziţiei de restituire nr. 582 din 13 aprilie 2000 a Primarului General al Municipiului Bucureşti.
Prin Sentinţa penală nr. 66 din 31 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus restituirea cauzei la parchet cu privire la inculpaţii B.G. şi L.C., dosarul cauzei fiind soluţionat pe fond cu privire la ceilalţi inculpaţi, între care şi inculpatul V.S., care a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu motivarea că, pentru a fi complice la infracţiune a de înşelăciune săvârşită de inculpatul C.A. - decedat în timpul procesului - instanţa ar fi trebuit să aibă elemente concrete ale comiterii acelei infracţiuni în calitate de autor, de către acesta din urmă, însă cum pe parcursul procesului a intervenit - după cum s-a arătat - decesul lui, actele de ajutor date, în calitate de avocat, de inculpatul V.S., nu s-au dovedit a întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Prin Sentinţa penală nr. 257 din 4 decembrie 2007 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpaţii B.G. şi L.C. au fost condamnaţi - primul - pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv - cel de al doilea - pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5), C. pen. la pedepse de 11 ani închisoare, respectiv, 7 ani închisoare.
Prin cererea formulată la 12 martie 2009, condamnaţii B.G. şi L.C. au solicitat revizuirea Sentinţelor penale nr. 257 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi nr. 66 din 31 octombrie 2003 a aceleiaşi instanţe, invocând incidenţa cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e C. proc. pen., cu motivarea că hotărârea de achitare a inculpatului V.S. nu este fundamentată pe considerente care să ţină exclusiv de persoana sa, ci pe considerente apte să producă consecinţe faţă de toţi inculpaţii, reluând, practic, toate apărările pe care şi le-au formulat pe tot parcursul procesului penal şi care au fost analizate şi cenzurate de către instanţe prin intermediul căilor ordinare de atac, criticând insuficienţa probatoriului ce a condus la condamnarea lor, şi solicitând, practic, instanţei de revizuire, o reapreciere a acestuia, în sensul ajungerii la aceeaşi concluzie la care s-a ajuns în cazul inculpatului V.S.
Împotriva Sentinţei penale nr. 300 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, revizuenţii B.G. şi L.C. au declarat, în termen legal, recursurile de faţă, la a căror dezbatere nu s-au prezentat.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea întregului dosar al cauzei şi a considerentelor sentinţei atacate rezultă că aceasta este legală şi temeinică, prima instanţă concluzionând cu justificat temei că "în realitate nu există motive de inconciliabilitate între Sentinţa penală nr. 257 din 04 decembrie 2007 şi Sentinţa penală nr. 66 din 31 octombrie 2003, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, nefiind astfel îndeplinite condiţiile pentru a se depăşi etapa admisibilităţii în principiu, prevăzută de art. 403 alin. (1) C. proc. pen. "sau, cu alte cuvinte, că" nu ne aflăm în faţa a două hotărâri definitive care se exclud una pe cealaltă.
Împrejurarea că, între timp, prin Decizia penală nr. 1069 din 19 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8077/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis contestaţia în anulare formulată de inculpata B.G. - revizuentă în cauza de faţă - împotriva Deciziei penale nr. 653 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizie care a fost desfiinţată fixându-se termen, pentru judecată - din nou - a recursului acesteia, la 16 aprilie 2010, nu are nicio relevanţă nici cât priveşte temeinicia soluţiei de respingere - ca inadmisibilă - a cererii de revizuire şi nici cât priveşte aprecierea ca nefondat a recursului de faţă, pe care condamnata revizuentă l-ar fi putut retrage, ceea ce însă nu a făcut prin cererea depusă la Dosar, sub nr. 15389, recurenta mărginindu-se să aprecieze că cererea de revizuire a rămas fără obiect ca efect al admiterii contestaţiei în anulare şi desfiinţării Deciziei penale nr. 653 din 22 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, astfel că sentinţa a cărei revizuire se solicitase nu mai are caracter definitiv; dealtfel recursul declarat de inculpata B.G. împotriva sus-arătatei sentinţe de condamnare abia urmează a fi soluţionat încât şi în raport cu această constatare soluţia respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire se învederează a fi legală şi temeinică.
Aşa fiind, urmează ca recursurile declarate de revizuenţii B.G. şi L.C. să fie respins ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii B.G. şi L.C. împotriva Sentinţei penale nr. 300 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii revizuenţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1831/2010. Penal. Trădarea (art. 155 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1837/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
