ICCJ. Decizia nr. 1818/2010. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 1818/2010
Dosar nr.3222/1/2010
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Pe baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată:
Prin Încheierea de şedinţă din data de 9 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4/121/2005, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins ca inadmisibilă cererea inculpatului S.D.C. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 128 C. pen. raportat la art. 16, 20, 21, 24 din Constituţie şi a art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la dispoziţiile art. 20, 21, 24, 40 din Constituţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererile conexe inculpatul S.D., prin apărător ales, a invocat în şedinţa publică din 09 aprilie 2010 excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la dispoziţiile art. 20, 21, 24, 40 din Constituţie şi a art. 128 C. pen. raportat la art. 16, 20, 21, 24 din Constituţie.
Analizând excepţiile invocate, Curtea a apreciat că acestea nu întrunesc cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (2), (3) din Legea nr. 47/1992, din următoarele motive:
1. Excepţia privitoare la neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 128 C. pen. raportat la art. 16, 20, 21, 24 din Constituţie nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994, ulterior încadrarea juridică a faptei fiind schimbată în art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Dispoziţiile art. 128 C. pen. nu au aplicabilitate, până în prezent asupra situaţiei juridice a inculpatului şi nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
2. Excepţia privitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 241/2005 raportat la dispoziţiile art. 20, 21, 24, 40 din Constituţie nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (2), (3) din Legea nr. 47/1992.
Inculpatului nu îi sunt aplicabile prevederile art. 9 din Legea nr. 241/2005. Acesta a fost trimis în judecată şi condamnat prin Sentinţa penală nr. 841/2005 a Judecătoriei Galaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Ulterior, în apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi şi al inculpatului, Tribunalul Galaţi a dispus prin Decizia penală nr. 185 din 11 aprilie 2007 a Tribunalului Galaţi schimbarea încadrării juridice în dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Inculpatul doreşte în mod evident, pe lângă tergiversarea soluţionării cauzei, încadrare sa în situaţia vizată de Decizia nr. 8/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEpronunţată în recurs în interesul legii, vizând situaţia celor care au achitat prejudiciul.
Acest aspect nu este posibil, deoarece excepţia de neconstituţionalitate poate avea ca obiect doar tratamentul diferenţiat, discriminatoriu faţă de persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, nu pentru persoane aflate în situaţii juridice diferite.
De asemenea, prin combinarea dispoziţiilor mai favorabile, din diferitele legi penale succesive în timp, în domeniul evaziunii fiscale, s-ar ajunge la crearea unei alte legi „lex terţia" lucru neadmis în dreptul penal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.D.C. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a susţinut că în mod greşit Curtea de Apel Galaţi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în opinia sa fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Examinând încheierea atacată în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei precum şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, recursul fiind nefondat.
Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionata de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Stabilirea existenţei acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit. Astfel, Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, necesitatea existenţei unei legături directe dintre norma contestată şi soluţionarea procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea Decizia sa în acest proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
În cauză, în mod corect instanţa de recurs a constatat că excepţiile de neconstituţionalitate invocate, privind dispoziţiile art. 128 C. pen. şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 vizează texte de lege care sunt în vigoare şi nu s-au constatat neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, nefiind însă îndeplinită condiţia existenţei unei legături directe dintre normele contestate şi soluţionarea cauzei.
Astfel, dispoziţiile art. 128 C. pen., reglementează suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale şi, în mod evident, nu au nicio legătură cu soluţionarea cauzei, aflată în faza recursului declarat de către inculpaţi împotriva Deciziei nr. 185 din 11 aprilie 2007 a Tribunalului Galaţi.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul S.D.C. a fost trimis în judecată şi condamnat prin Sentinţa penală nr. 841/2005 a Judecătoriei Galaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994, în apel fiind schimbată încadrarea juridică în dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Prin urmare, nici art. 9 din Legea nr. 241/2005 nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în situaţia unei succesiuni de legi penale în timp aplicându-se legea mai favorabilă, în întregul ei, nefiind posibilă combinarea dispoziţiilor mai favorabile din aceste legi, întrucât s-ar ajunge, aşa cum corect a observat şi Curtea de Apel Galaţi, la o "lex terţia", soluţie neadmisă în dreptul penal.
În consecinţă, constatând că încheierea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul inculpatului S.D.C. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.C. împotriva Încheierii din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat Ia plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 6 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1817/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4056/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
