ICCJ. Decizia nr. 1837/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1837/2010
Dosar nr.3881/1/2010
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Încheierea din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut, ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului Z.I.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că măsura arestării preventive a fost dispusă în condiţii de legalitate şi temeinicie, iar temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, ci subzistă; totodată, s-a apreciat că săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, precum şi modalitatea de comitere a acesteia denotă un pericol social sporit.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii recurate şi, în principal, şi trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect, iar în subsidiar, revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun, în continuare, privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Solicitarea inculpatului de casare cu trimitere spre rejudecare pe motiv că i-a fost încălcat dreptul la apărare nu poate fi primit.
Analizându-se - partea introductivă a încheierii recurate, se constată că inculpatul nu a fost lipsit de apărare, acesta beneficiind de serviciile unui apărător desemnat din oficiu, apărător cu a cărui prezenţă inculpatul - întrebat de instanţă - s-a declarat de acord şi că la dosarul cauzei nu a fost depusă delegaţia unui apărător ales.
Dispoziţia instanţei de apel, de a menţine arestarea preventivă, este legală şi temeinică, avându-se în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului nu s-au schimbat şi justifică, în continuare, privarea sa de libertate, pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi pentru buna desfăşurare în continuare a procesului, astfel încât nu s-ar justifica înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.I. împotriva Încheierii din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1397/109/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1832/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1866/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
