ICCJ. Decizia nr. 1885/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1885/2010
Dosar nr.1139/64/2008
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, se constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 26/F din 13 martie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul M.I. împotriva Rezoluţiei nr. 263/P/2008 din 1 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, menţinută prin Rezoluţia nr. 903/11-2/2008 a Parchetului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Petentul a fost obligat să plătească 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Petentul M.I. a sesizat organul de urmărire penală în vederea trimiterii în judecată a făptuitorilor G.C., L.l., C.M., C.C., OG, A.C., N.C. şi A.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi arestare şi cercetare nelegală prev. de art. 246 şi art. 266 C. pen., susţinând că aceştia şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, reţinându-l fără a exista indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, iar prin Rezoluţia nr. 263/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori pe considerentul că la momentul luării măsurii preventive existau date că acesta a săvârşit faptele reclamate, existau indicii ce justificau măsura dispusă, neprobându-se vreun abuz al autorităţilor judiciare.
Propunerea de arestare preventivă a petentului a format obiectul Dosarului penal nr. 964/338/2008 al Judecătoriei Zărneşti. Prin încheierea nr. 5 din data de 29 martie 2008 a Judecătoriei Zărneşti (Dosar nr. 964/338/2008) instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.I. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi tentativă la viol pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 29 martie 2008 şi până la data de 26 aprilie 2008. Respectiva hotărâre judecătorească a fost pronunţată de judecător M.C. din cadrul Judecătoriei Zărneşti.
Cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă M.I. nu a dorit să dea nicio declaraţie uzând de drepturile procesuale prevăzute de dispoziţiile art. 70 C. proc. pen.
M.I. a beneficiat de asistenţă juridică din oficiu prin desemnarea avocatului A.G. din cadrul Baroului Braşov care a fost prezent la audierea acestuia de către organele de poliţie, procuror şi respectiv judecător.
M.I. a formulat recurs împotriva încheierii, prin care se dispusese arestarea preventivă, cale de atac care a fost respinsă de Tribunalul Braşov fiind astfel menţinută măsura preventivă dispusă de Judecătoria Zărneşti.
După arestarea preventivă M.I. a fost deţinut în cadrul arestului I.P.J. Braşov. Pe durata deţinerii în incinta arestului I.P.J. Braşov petentului M.I. i-au fost respectate drepturile prevăzute de Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal - dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 275/2006. art. 44, art. 45, art. 46 din Legea nr. 275/2006, art. 59 şi art. 225 din HG nr. 1897/2006.
În acest sens s-a constatat că M.I. şi-a exercitat neîngrădit dreptul de petiţionare formulând numeroase plângeri, sesizări şi memorii pe care le-a adresat diferitelor instituţii şi instanţe de judecată.
Urmare a actelor premergătoare întreprinse în cauză s-a constatat că intimata C.C. prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti nu a soluţionat nicio cerere sau memoriu formulate de petent.
S-a reţinut că pe parcursul cercetărilor penale au fost îndeplinite faţă de petent toate formalităţile pe care legea le consideră garanţii ale dreptului la apărare, el nerezervându-şi cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, dreptul, la tăcere, dorind să dea declaraţie, beneficiind de asistenţa juridică din oficiu, în cadrul procedurii de luare a măsurii preventive au fost respectate condiţiile cerute de lege în acest scop, verificându-se incidenţa cazurilor prevăzute în art. 148 C. proc. pen., că petentul nu a fost supus să execute o măsură privativă de libertate într-un alt mod decât cel stabilit de legiuitor.
Prin Rezoluţia din 03 noiembrie 2008 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a respins plângerea bazată pe dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen. cu motivaţia că nemulţumirile expuse de către petent vor puteau găsi valorificarea prin intermediul căilor de atac, intimaţii nerecurgând la îngrădirea drepturilor sale procesuale.
Curtea de Apel, soluţionând plângerea formulată în condiţiile art. 278 C. proc. pen. la dosar, a constatat că faţă de petent au fost respectate toate garanţiile relative la luarea măsurii privative de libertate, arestarea dispunându-se în temeiul unei convingeri de vinovăţie pe care şi-a format-o judecătorul cauzei şi după îndeplinirea prealabilă a formalităţilor impuse de lege.
Mai precis, reţinerea şi arestarea preventivă nu au fost luate fără a exista indicii temeinice că petentul (în acel dosar inculpat) a săvârşit o faptă incriminată de legea penală, fără a fi îndeplinite formalităţile prevăzute de C. proc. pen., după cum acestuia nu i s-a impus un alt regim de executare decât cel stabilit de lege, nu a fost supus unor procedee de constrângere fizică ori morală în scopul obţinerii de declaraţii în sensul dorit de organul judiciar, el rezervându-şi chiar dreptul de a nu face nicio declaraţie.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal (petentului i s-a comunicat soluţia pronunţată în cauză, abia în data de 16 martie 2010), a formulat recurs petentul M.I., solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul infracţiunilor reclamate.
Examinând hotărârea atacată şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Astfel, prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov petentul M.I. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de intimaţii G.C.D., L.l., C.M., C.C., OG, A.C., N.C. şi A.G. (aceştia fiind magistraţi, judecători, procurori, organe de justiţie şi, respectiv, avocaţi care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Braşov) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi arestare nelegală şi cercetare abuzivă, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 266 C. pen.
În motivarea plângerii, petentul a susţinut, în esenţă, că intimaţii şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, iar ca urmare a acestui fapt a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv fără să existe indicii temeinice că a săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, constatând că în cauză infracţiunile reclamate nu există, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii menţionaţi anterior.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată prin Rezoluţia nr. 903/11-2/2008 din 3 noiembrie 2008.
Nemulţumit de soluţia procurorului general, petentul M.I. s-a adresat cu plângerea, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece infracţiunile reclamate, respectiv Curtea de Apel Braşov, care a pronunţat hotărârea atacată cu prezentul recurs.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet şi menţinută de către prima instanţă, este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia existenţei infracţiunilor reclamate.
Împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţiile pronunţate şi de măsurile procesuale dispuse faţă de acestea nu poate conduce la temeinicia susţinerilor recurentului, în condiţiile în care persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport cu probele administrate, soluţii care pot fi verificate şi, eventual, desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac, căi de atac care nu sunt îndreptate direct împotriva magistraţilor, organelor judiciare, etc, ci împotriva actelor emise de aceştia.
Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile se pot face plângeri penale, în absenţa unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracţională, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Mai mult decât atât, se constată că prin plângerea penală formulată împotriva organelor judiciare care au instrumentat cauza penală în care petentul era cercetat în calitate de inculpat, se încearcă o reformare a hotărârilor pronunţate împotriva sa.
De altfel, din actele dosarului se reţine că, în prezent, petentul se află în executarea unei pedepse rezultante de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 211 alin. (1), (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de către Judecătoria Zărneşti, prin Sentinţa penală nr. 69 din 1 iunie 2009, definitivă prin Sentinţa penală nr. 140/R din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov (fapte care au făcut obiectul dosarului în care s-a dispus şi arestarea preventivă a acestuia).
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 26/F din 13 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4065/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1891/2010. Penal → |
|---|
