ICCJ. Decizia nr. 1875/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1875/2010

Dosar nr. 3947/1/2010

Şedinţa publică din 11 mai 2010

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală a dispus, ca instanţă de recurs, următoarele:

În baza disp. art. 160b alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 3002 C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii de arestării preventive a inculpaţilor:

- C.C., fiul lui C. şi V.;

- A.A., fiul lui M. şi E.;

- B.A., fiul lui A. şi E.

În baza art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor C.C., A.A. şi B.A., măsură ce urmează a li verificată până la expirarea termenului de 60 de zile.

A admis cererea formulată de inculpaţii C.C., A.A. şi B.A., prin intermediul apărătorilor, şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 160b C. proc. pen.

Împotriva încheierii, cei trei inculpaţi au declarat prezentele recursuri, cu motivarea că nu se mai impunea menţinerea stării de arest.

Recursurile vor fi respinse ca inadmisibile pentru motivele ce se vor arăta.

Prin încheierea recurată, Curtea de Apel Iaşi, ca instanţă de recurs, a menţinut starea de arest a inculpaţilor.

Or, potrivit art. 141 alin. (1) C.pr.pen. numai încheierea dată în primă instanţă şi în apel prin care se dispune menţinerea arestării preventive poate fi atacată, separat, cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore, după caz, de la pronunţare sau de la comunicare.

per a contrario", încheierea dată în recurs prin care se menţine starea de arest a inculpatului nu poate fi recurată.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibile recursurile inculpaţilor.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii C.C., A.A. şi B.A. împotriva încheierii din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 08048/99/2009.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1875/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs