ICCJ. Decizia nr. 1886/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1886/2010
Dosar nr.985/39/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13 din 18 februarie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.F.N., fiul lui C. şi N., în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 182/P/2008 din data de 28 iulie 2009 şi nr. 351/ll/2/2009 din data de 02 septembrie 2009, intimaţi fiind H.M., P.V. şi D.D.
S-au menţinut rezoluţiile mai sus-arătate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 985/39/2009 din data de 11 august 2009, petentul G.F.N. a formulat, în conformitate cu disp. art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiilor nr. 182/P/2008 şi nr. 351/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că i s-a încălcat, prin soluţia pronunţată, în mod deosebit de grav, dreptul la un proces echitabil, de către numiţii: H.M., P.V., D.D., C.V., L.C., P.V.L., N.N., A.D., D.A., U.N., A.C., P.A., B.L.L., ei comiţând infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 C. pen. şi supunere la rele tratamente, prev. de art. 267 C. pen.
Oral, în instanţă, în susţinerea plângerii a arătat petentul că intimaţii H.M., P.V. şi D.D. i-au încălcat dreptul la corespondenţă, care, potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 275/2006, este nelimitat, prin aceea că i s-au dat doar 10 plicuri, deşi lui îi era necesar un număr mult mai mare, pentru petiţionare. Acest drept i-a fost recunoscut de către Judecătoria Botoşani, prin sentinţa penală nr. 223/2009 a acestei instituţii.
Totodată, intimaţii au încălcat disp. art. 69 din Legea nr. 275/2006 şi art. 8 şi 10 din C.E.D.O., prin aceea că nu a fost lăsat să participe la înmormântarea tatălui său.
În plus, a fost nemulţumit că nu s-a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei, de la cel de maximă siguranţă la cel închis, deşi iniţial judecătorul delegat procedase astfel, ulterior s-a revenit abuziv la regimul de maximă siguranţă.
Condiţiile din penitenciar sunt de natură a-l supune la un tratament inuman, întrucât nu există, în prezent, geamuri la duşuri.
Mai arată că, deşi a formulat plângeri la judecătorul delegat sau la instanţă relativ la măsurile dispuse de către intimaţi, majoritatea au fost respinse.
Verificând rezoluţiile atacate pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constatat că plângerea formulată este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin Rezoluţia nr. 182/P/2008 din data de 28 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în baza disp. art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii H.M., P.V. şi D.D., pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 C. pen. şi supunerea la rele tratamente, prev. de art. 267 C. pen., întrucât din probele administrate nu a rezultat săvârşirea acestor fapte penale.
Pentru a dispune această soluţie, a reţinut Parchetul că prin mai multe plângeri succesive înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petentul G.F.N., persoană privată de libertate la Penitenciarul Botoşani, a solicitat efectuarea de cercetări faţă de H.M. - directorul Penitenciarului Botoşani, P.V. - director adjunct al Penitenciarului Botoşani şi D.D. - şef secţie interioară la Penitenciarul, Botoşani pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 C. pen. şi supunerea la rele tratamente, prev. de art. 267 C. pen.
În esenţă, plângerile s-au referit la fapte de natură administrativă, cum ar fi, aprobarea şi distribuirea necorespunzătoare a materialelor (plicuri, foi de hârtie, timbre, pixuri) pentru exercitarea dreptului la corespondenţă şi de petiţionare, neasigurarea unor condiţii de cazare şi de igienă acceptabile, nerespectarea dreptului la libertatea de gândire şi de conştiinţă prin refuzul emiterii unei decizii în baza căreia deţinuţii să poată participa la slujbe religioase ţinute la biserica penitenciarului, precum şi încălcarea drepturilor la vorbitor, de a primi vizite şi de învoire în caz de evenimente deosebite în familie.
Astfel, în plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava sub nr. 182/P/2008, G.F.N. a reclamat faptul că la cererea sa din 13 noiembrie 2008 prin care a solicitat 10 plicuri şi hârtie de scris i s-au aprobat doar două plicuri şi două foi de hârtie. în aceeaşi plângere, deţinutul a sesizat tratamente inumane prin neasigurarea unor condiţii corespunzătoare de igienă, constând în imposibilitatea accesului la o baie ori la un duş măcar o dată pe săptămână.
În plângerea înregistrată sub nr. 269/P/2008 s-a reclamat, de asemenea, faptul că la cererea sa din 06 octombrie 2008 s-au eliberat doar 4 plicuri şi hârtie, iar în alte trei plângeri ulterioare, înregistrate sub nr. 303/P/2008, 304/P/2008 şi 305/P/2008, au fost sesizate fapte de aceeaşi natură, constând în restricţionarea dreptului la corespondenţă şi petiţionare prin aprobarea unor cantităţi insuficiente de materiale, faţă de cele solicitate, petentul invocând încălcarea prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 privind regimul de detenţie şi prevederile art. 51 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de ordine interioară.
De asemenea, în plângerea din 15 septembrie 2008, petentul a sesizat faptul că din anul 1997 şi până în prezent, conducerea penitenciarului a omis cu bună ştiinţă să emită o decizie în baza căreia deţinuţii să poată participa la slujbele religioase ţinute în biserica penitenciarului, încălcându-se prin aceasta dreptul la libertatea de gândire şi conştiinţă.
În altă plângere, petentul G.F.N., a sesizat încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, constând în faptul că la data de 28 iulie 2008, conducerea penitenciarului i-a respins în mod nejustificat cererea de vorbitor cu alt deţinut, prieten de-al său. Totodată, petentul a mai invocat şi încălcarea prevederilor art. 69 lit. c) din Legea nr. 275/2006, constând în aceea că la data de 14 iulie 2008 i s-a respins în mod abuziv cererea de acordare a unor permisii pentru 24 de ore, în vederea vizitării tatălui său, bolnav de cancer.
Avându-se în vedere existenţa cazului de conexitate, determinat de identitatea de părţi, cauză şi obiect, în baza disp. art. 34 lit. d) rap. la art. 45 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus conexarea plângerilor sus-mentionate sub nr. 182/P/2008.
Efectuându-se cercetări cu privire la toate aspectele semnalate în plângeri, s-a constatat că faptele reclamate nu sunt de natură penală, acestea referindu-se la acte de ordin administrativ în legătură cu drepturile prevăzute de lege în favoarea persoanelor private de libertate, iar pentru aceste drepturi există mijloace şi procedee specifice de valorificare.
Astfel, în conformitate cu disp. art. 61 din HG nr. 1897/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006, persoanele private de libertate, nemulţumite de încălcarea unor drepturi de natură administrativă sau de aplicarea unor sancţiuni disciplinare necorespunzătoare, au posibilitatea de a formula plângeri la judecătorul delegat în termenul prevăzut de lege, respectiv de 10 zile de la data luării la cunoştinţă despre fapta sau incidentul incriminat.
Totodată, potrivit disp. art. 46 alin. (5) din Legea nr. 275/2006 „cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă sunt suportate de către persoanele aflate în exercitarea pedepselor privative de libertate. În cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului la petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este acceptată ori recunoscută de România şi cele pentru exercitarea dreptului la corespondenţă cu familia, apărătorul şi cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului sunt suportate de către administraţia penitenciarului".
Chiar şi în ipoteza în care persoana privată de libertate se încadrează în situaţiile prevăzute de actul normativ sus menţionat, în sensul că nu dispune de mijloacele băneşti necesare, administraţia locului de deţinere poate aprecia ce cantităţi de materiale (plicuri, timbre, hârtie de scris, pixuri) pot fi aprobate persoanei în cauză, stabilind nişte limite rezonabile în acest sens.
În cazul de faţă, conform probelor administrate, numitul G.F.N. a beneficiat pentru o perioadă scurtă de timp de o cantitate apreciabilă de materiale pentru corespondenţă, echivalentă cu cea aprobată în total de circa 150-200 de deţinuţi cazaţi în aceeaşi secţie de deţinere.
În legătură cu celelalte aspecte semnalate în plângeri, referitoare la condiţiile nesatisfăcătoare de cazare şi igienă, nerespectarea drepturilor confesionale, îngrădirea drepturilor la vizite şi vorbitor ori neacordarea permisiei de învoire pentru 24 ore în vederea vizitării tatălui bolnav, din probele administrate a rezultat că toate aceste cereri au fost analizate şi soluţionate procedural de către comisiile de specialitate din cadrul penitenciarului. La toate aceste cereri petentul G.F.N. a primit răspunsuri pertinente, în conformitate cu Regulamentul de ordine interioară.
Din declaraţiile numiţilor H.M., P.V. şi D.D., a rezultat că nu se consideră vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care s-au formulat plângeri împotriva lor, deoarece ei şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, iar aspectele semnalate în plângeri nu sunt adevărate. Sus-numiţii au mai arătat că petentul exagerează în mod evident, acesta fiind de altfel cunoscut ca o persoană dificilă, cu multiple carenţe educaţionale şi de adaptabilitate, conform caracterizării întocmite de Serviciul de Asistenţă Psihosocială şi Educaţie din cadrul Penitenciarului Botoşani.
Comportamentul oscilant adoptat pe perioada de detenţie, relaţionarea deficitară cu celelalte persoane lipsite de libertate, atitudinea necuviincioasă faţă de cadrele penitenciarului, precum şi multitudinea sancţiunilor disciplinare aplicate (ingerarea voită de medicamente, autoagresiune, distrugere de bunuri) denotă faptul că numitul G.F.N. nu înţelege să respecte regulamentele şi să se supună normelor legale, manifestând dezinteres faţă de valorile impuse de societate.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, în susţinerea ei prezentând sentinţele penale nr. 223/2009 şi 1564/2009 ale Judecătoriei Botoşani.
Prin rezoluţia nr. 351/11/2/2009 din data de 02 septembrie 2009, în baza disp. art. 278 C. proc. pen., plângerea a fost respinsă ca nefondată.
S-a reţinut în considerentele acestei rezoluţii că prin sentinţa penală nr. 223 din 26 ianuarie 2009, Judecătoria Botoşani a admis contestaţia formulată de G.F.N. şi a modificat măsura dispusă de Administraţia Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Botoşani în soluţionarea unei cereri din 13 noiembrie 2008, de asemenea, a anulat măsura dispusă de Administraţia aceluiaşi penitenciar în soluţionarea unei alte cereri din 18 noiembrie 2008, obligând administraţia respectivei instituţii să înmâneze contestatorului 10 plicuri şi 12 foi de scris, cheltuielile judiciare pentru această acţiune rămânând în sarcina statului, iar onorariul pentru avocatul din oficiu, în sumă de 100 lei urmând a fi avansat Baroului Botoşani din fondurile M.J.
Prin sentinţa penală nr. 1564 din 28 mai 2009, Judecătoria Botoşani a admis plângerea formulată de G.F.N. şi a anulat încheierea din 24 decembrie 2008 precum şi Hotărârea Comisiei de disciplină din data de 16 decembrie 2008 de la nivelul Penitenciarului Botoşani, stabilindu-se că nu rezultă că petentul ar fi avut o atitudine agresivă faţă de medicul şef al unităţii, cuvintele sale fiind eronat interpretate de către persoanele prezente, cheltuielile judiciare, precum şi onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei rămânând în sarcina statului.
Aşa fiind, numitul G.F.N. a avut la dispoziţie căi legale şi a uzat de ele, cu privire la contestarea măsurilor dispuse faţă de el de Administraţia Penitenciarului de Maximă Siguranţă Botoşani, care, la rândul ei, a aplicat anumite măsuri administrative acestuia, uzând de căile legale permise de lege şi regulamentele de ordine interioară. Prin urmare, măsurile restrictive de drepturi luate faţă de petiţionar nu au fost exercitate în afara cadrului legal, acesta având posibilitatea de a le contesta în instanţă, ceea ce a şi făcut, fără producerea unor pagube bugetului propriu, din moment ce cheltuielile au fost suportate de către stat.
Potrivit disp. art. 278 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată (printre alţii) poate face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Alin. (7) al aceluiaşi articol prevede că judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
A susţinut petentul, prin plângerile formulate, că la mai multe date (13 noiembrie 2008, 6 octombrie 2008, 6 noiembrie 2008, 27 octombrie 2008, 10 noiembrie 2008, 17 iulie 2008, 19 august 2008, 13 noiembrie 2008) nu i s-au înmânat plicuri, hârtie de scris, pix-uri ori i-au fost remise în cantităţi diminuate în raport de cererile sale, îngrădindu-i-se astfel dreptul la corespondenţă cu autorităţile.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru asigurarea exercitării dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă, directorul penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziţia persoanelor condamnate a materialelor necesare.
Alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că, în cazul în care persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate nu dispune de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea acestui drept sunt suportate de către administraţia penitenciarului.
După cum însuşi petentul a recunoscut, administraţia penitenciarului i-a furnizat, la cererea sa, plicuri şi hârtie de scris, într-un cuantum apreciat ca rezonabil de către furnizor.
Potrivit art. 61 alin. (1) din HG nr. 1897/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006, împotriva măsurilor luate de administraţia locului de deţinere referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate, acestea din urmă pot formula plângere la judecătorul delegat pentru exercitarea pedepsei privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată.
Petentul a uzat deatfel de această posibilitate, mai mult, urmare a respingerii plângerii, a formulat contestaţie la Judecătoria Botoşani, potrivit prevederilor alin. (6) al art. 61 din acelaşi act normativ.
Prin sentinţa penală nr. 223 din 26 ianuarie 2009 pronunţată de către Judecătoria Botoşani în Dosar nr. 12457/193/2008, s-a constatat că această plângere este tardivă în raport de cererile formulate în perioada 17 iulie 2008 - 6 noiembrie 2008 şi s-a anulat măsura dispusă de Administraţia Penitenciarului de Maximă Siguranţă Botoşani în soluţionarea cererii din 18 noiembrie 2008 a petentului G.F.N., obligând Administraţia penitenciarului să înmâneze contestatorului 10 plicuri şi 12 foi de scris.
A susţinut de asemenea petentul că, la data de 14 iulie 2008, intimatul H.M. i-a respins abuziv cererea de acordare a unei învoiri de 24 ore, pentru a-şi vedea tatăl aflat pe patul de moarte (plângere f. 58 dosar u.p.). Art. 8 din C.E.D.O. stipulează că „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora".
Potrivit disp. art. 69 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, permisiunea de ieşire din penitenciar poate fi acordată, ca recompensă (prin raportare la disp. art. 68 din acelaşi act normativ), pentru menţinerea relaţiilor de familie ale persoanelor condamnate.
Din interpretarea art. 8 din C.E.D.O., a reieşit că dreptul la respectarea vieţii private şi de familie nu este unul absolut, fiind permise limitări în cazurile acolo prevăzute.
Pe de altă parte, legislaţia internă care reglementează regimul de executare a pedepselor în regim privativ de libertate creează posibilitatea, nu însă şi obligaţia, pentru comisiile constituite în acest sens, de acordare a unor permisii persoanelor private de libertate prin hotărâri definitive, cu respectarea însă a cerinţelor unui bun comportament, astfel cum este el generic definit de alin. (1) al art. 68 din Legea nr. 275/2006. Or, au apreciat membrii comisiilor de specialitate din penitenciar (din care, în diferite compuneri, au făcut parte şi intimaţii) că nu sunt întrunite, în persoana petentului, aceste cerinţe.
A mai arătat petentul, în una dintre plângerile formulate (f. 33 ds. u.p.), că începând cu data de 30 iunie 2008, nu i s-au creat condiţii pentru a face o baie săptămânal, întrucât se renovau grupurile sanitare.
Or, aceasta a fost o situaţie conjuncturală, determinate de cauza obiective, şi, de altfel, petentul nu a criticat, prin prezenta plângere, sub aspectul aici arătat, rezoluţia.
Cât priveşte faptul că intimaţii H.M., P.V. şi D.D. nu i-au permis petentului să fie vizitat de către un prieten, la rândul său deţinut, la data de 28 iulie 2008, nici acesta nu a mai fost criticat prin prezenta plângere.
Nici celelalte aspecte invocate prin recursurile formulate, vizând pretinsa îngrădire a drepturilor confesionale ori existenţa unor menţiuni nereale într-un proces-verbal încheiat de către Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată a Penitenciarului Botoşani (în sensul că a fost anterior condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, deşi cu privire la această pedeapsă se făcute aplicarea art. 81 C. pen.), nu au mai fost criticate prin prezenta plângere adresată instanţei, însă aceste susţineri ale petentului nu au fost dovedite.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Constituie infracţiune de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 C. pen., îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Comite infracţiunea de supunere la rele tratamente cel care exercită astfel de tratamente asupra unei persoane aflate în stare de reţinere, detenţie, ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educaţie, astfel cum prevăd disp. art. 267 C. pen. Activitatea de administrare desfăşurată de către intimaţi (persoane cu atribuţii de conducere în cadrul Penitenciarului Botoşani), în condiţiile legii, presupune, printre altele, şi soluţionarea cererilor persoanelor privative de libertate, referitoare la drepturile de care acestea se bucură.
Îndeplinirea acestor atribuţii, finalizată prin emitere de acte, în lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna lor credinţă (indicii sau probe din care să rezulte comiterea vreunei infracţiuni), nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale, eventual trimiterea în judecată a intimaţilor.
În speţă, actele de dispoziţie emise de către intimaţi reprezintă expresia propriilor convingeri, formulate prin interpretarea dispoziţiilor legale ce reglementează drepturile de care un deţinut se bucură, având însă totodată în vedere condiţiile şi limitările acestora.
Dealtfel, orice astfel de act poate fi supus controlului judecătorului delegat, iar ulterior, împotriva soluţiei pronunţate de acesta, persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale poate face contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, căi de atac pe care, dealtfel, petentul Ie-a valorificat parţial.
Admiterea unei contestaţii nu poate reprezenta, prin ea însăşi, temei pentru a se reţine că intimaţii ar fi comis vreuna dintre infracţiunile reclamate de petent, în lipsa unor probe de vinovăţie în acest sens, dovadă care, în speţă, nu s-a făcut, pentru ca răspunderea penală a acestora să fie angajată.
Din analiza întregului material de urmărire penală, a înscrisurilor depuse de către petent (în majoritate, plângeri adresate diverselor instituţii ale statului), Curtea a constatat că nu există indicii de comitere, de către intimaţi, a infracţiunilor sus-arătate.
Nu s-a dovedit că aceştia ar fi exercitat atribuţiile de serviciu cu rea-credinţă, urmărind îngrădirea drepturilor petentului sau l-ar fi supus la rele tratamente pentru ca elementele constitutive, sub aspect obiectiv şi subiectiv, ale infracţiunilor reclamate de către acesta să fie date în cauză.
A mai arătat petentul, în susţinerea plângerii, oral, înaintea instanţei, că i-au fost încălcate unele drepturi de către intimaţi (care au comis astfel infracţiunile de abuz în serviciu, respectiv genocid) prin aceea că nu i-au permis să participe la înmormântarea tatălui său, i-au schimbat abuziv regimul de executare a pedepsei, din cel închis în cel de maximă siguranţă, iar camerele de duş nu au baie.
Or, aceste susţineri exced obiectul prezentei cauze, întrucât organele de urmărire penală nu au fost sesizate cu soluţionarea lor, neputând fi aici pentru prima oară analizate.
Petentul având posibilitatea ca, pentru aceste noi pretinse încălcări ale drepturilor sale, să se adreseze cu plângere organelor competente.
Cu privire la celelalte persoane menţionate în plângere, petentul nu a făcut nici o precizare, pentru ca instanţa să procedeze la analiza acestor susţineri, avându-se în vedere că prin rezoluţia atacată ele nu au fost vizate.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs petiţionarul G.F.N.
La termenul de astăzi 12 mai 2010, a solicitat în principal desfiinţarea rezoluţiei, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi.
Examinând recursul declarat de petiţionar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefundat, pentru considerentele ce vor urma:
Astfel, instanţa de fond, în mod corect în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că rezoluţia contestată este legală şi temeinică, intimaţii H.M., P.V. şi D.D. şi-au exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale.
Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reţine în sarcina intimaţilor săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală a intimaţilor.
Pe de altă parte, deşi petiţionarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulţumire a acestuia, angajează răspunderea penală a intimaţilor, doar dacă se dovedeşte reaua - credinţă cu care acţionează aceştia în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunilor reclamate.
Înalta Curte, a apreciat că nu există indicii ale săvârşirii infracţiunilor reclamate, întrucât nu se poate vorbi de o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, intimaţii H.M., P.V. şi D.D., şi-au exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale.
De altfel, criticile recurentului petent reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurentul petiţionar la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.F.N. împotriva sentinţei penale nr. 13 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3751/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3760/2010. Penal → |
|---|
