ICCJ. Decizia nr. 1881/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1881/2010
Dosar nr.3189/98/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 531 din 16 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, s-a dispus.
În baza art. 174 - 175, lit. c) - 176, lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.V. la pedeapsa de 25 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 67 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv de la 16 mai 2009 la zi.
S-a admis acţiunea civilă exercitată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi a obligat inculpatul către A.E. în favoarea minorului M.M.C. la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale şi la plata unei prestaţii periodice în cuantum de 150 RON lunar începând cu data de 15 mai 2009 şi până la majoratul minorului.
S-a luat act că partea civilă M.G. nu are pretenţii de la inculpat.
În baza art. 7, alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, Tribunalul a reţinut.
În anul 1995 inculpatul M.V. s-a căsătorit cu M.L. (fostă M.), căsătorie din care a rezultat minorul M.M.C.
Anterior anului 2008 inculpatul a lucrat în Italia, iar după întoarcerea în ţară minorul împreună cu părinţii săi şi-au stabilit domiciliul în locuinţa bunicilor materni M.N. şi M.E., situată în oraşul Amara, judeţul Ialomiţa.
La început relaţiile dintre cele două familii au fost foarte bune şi au mers până acolo încât soţii M. au vândut soţilor M. proprietatea lor situată în Amara, în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.
La baza acestor relaţii apropiate a stat şi contribuţia în muncă şi bănească la reamenajarea gospodăriei depusă de către inculpat.
După întocmirea actului de vânzare-cumpărare relaţiile dintre inculpat, pe de o parte, soţia sa şi socrii, pe de altă parte, au început să se deterioreze treptat.
Deşi sub acest aspect nu a putut fi ascultat decât inculpatul, instanţa a apreciat că răcirea relaţiilor dintre părţi s-a datorat faptului că, după întoarcerea din Italia, inculpatul M.V. - a refuzat să-şi găsească un loc de muncă permanent care să asigure şi un venit stabil, singura sursă de trai fiind pensia bătrânilor şi ceea ce producea gospodăria (păsări, animale, zarzavat, etc.).
Lucrurile au mers din ce în ce mai rău şi s-a ajuns în punctul în care soţii M. (având şi aprobarea fiicei lor M.L.) au cerut rezilierea contractului de vânzare-cumpărare pe cale judecătorească.
Din acest moment relaţiile dintre inculpat şi cele trei victime au încetat aproape complet, iar atunci când discutau toţi nu făceau decât să-şi aducă reciproc reproşuri, insulte şi ameninţări.
Pe acest fond, după ce a consumat băuturi alcoolice în oraş, în seara zilei de 15 mai 2009 inculpatul M.V. s-a oferit să-şi ajute soţia la efectuarea unor treburi gospodăreşti. A fost refuzat şi atunci a lovit-o pe M.L. peste faţă. Urmare a loviturii primite victima s-a dezechilibrat şi a căzut.
Aflată în apropiere, M.E. (de 70 ani) a intervenit în sprijinul fiicei sale, solicitându-i inculpatului să părăsească gospodăria, lovindu-l totodată de acesta cu un tifon folosit la obţinerea caşului peste faţă.
A fost momentul în care furia l-a orbit complet pe inculpat, iar dorinţa sa de răzbunare l-a determinat să se înarmeze cu un topor aflat în gospodărie şi să aplice, pe rând, celor două femei, lovituri în zone vitale, producându-le leziuni ce au condus la decese instantanee.
Fără să ştie ce se întâmplă în curte M.N. (de 72 ani) a ieşit din locuinţă, moment în care a fost lovit şi el de către inculpat cu acelaşi corp contondent. A fost internat la Spitalul de Urgenţă Bucureşti unde, urmare a leziunilor provocate de inculpat, a decedat la 02 iunie 2009.
Minorul M.M.C., aflat în curte a încercat să-l oprească pe inculpat din acţiunea sa, dar a fost înlăturat fără să fie însă vătămat.
Rapoartele medico-legale de necropsie întocmite de Serviciul de Medicină Legală Slobozia a concluzionat că moartea numitelor M.L. şi M.E. a fost violentă.
Ea s-a datorat (în cazul victimei M.L.) şocului traumatic şi hemoragie consecutiv unor plăgi multiple despicate hemifacies drept şi cervical posterior stâng cu interesarea tegumentelor, plan muscular, osos şi pachete vasculo-nervoase facial şi vertebral şi hemoragiei externe consecutivă unor plăgi despicate a hemifaciesului drept, cu interesarea tegumentului, planului muscular, pachetului vasculo-venos facial şi secţionarea carotidei externe drepte, venei jugulare drepte, nervului vag, glandelor parotidă şi submandibulară drepte, secţiune apofize transverse drepte, vertebrei cervicale C3 - C5 (în cazul victimei M.E.).
În ambele cazuri expertiza a apreciat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp dur şi prin acţiunea unui corp tăietor despicător, posibil topor.
Expertiza a constatat că sângele recoltat de la victime nu conţinea alcool.
Raportul medico-legal de necropsie întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „M.M." în cazul victimei M.N. a concluzionat că moartea acestuia a fost violentă şi a fost consecinţa plăgii profunde, penetrant-perforantă, cranio-duro-cerebrală consecutivă lovirii cu corp ascuţit, de tip despicător, ce a fost acţionat pe o direcţie supero-inferioară, antero-posterioară şi uşor latero-medicală la nivelul extremităţii cefalice a victimei.
S-a constatat că între leziunile traumatice tanatogeneratoare-cranio-cerebrale produse la 15 mai 2009 şi decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionata.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută şi de către tribunal s-a întemeiat pe probele arătate mai sus, administrate atât la urmărirea penală cât şi în mod nemijlocit, în faţa instanţei de judecată.
Audiat, inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere a faptelor în materialitatea lor şi acesta în condiţiile în care, realizând consecinţele faptei săvârşite, se predase singur organelor de poliţie. A pus însă totul pe seama victimelor sale care, în modul cu totul nedrept, au încercat să-l îndepărteze din gospodăria la a cărei întreţinere şi dezvoltare contribuise cu muncă şi bani şi aceasta pentru interese meschine.
A recunoscut că nu avea un loc stabil de muncă, dar a negat că nu lucra, afirmând că din lucrările ocazionale (este zidar) câştiga destui bani pentru întreţinerea lui şi a familiei sale.
A mai sugerat că fosta sa soţie (victima M.L.) ar fi întreţinut relaţii intime cu soţul sorei sale (partea civilă M.G.) şi că acesta ar fi fost în realitate motivul încercărilor de îndepărtare a sa din gospodăriei.
La individualizarea pedepsei instanţa a ţinut seama de dispoziţiile din partea generală a C. pen., de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de gradul concret de pericol social al faptei, de persoana infractorului, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţa a ţinut seama de gradul deosebit de ridicat al pericolului social al faptei dat de modalitatea de săvârşire, motivarea, calitatea victimelor precum şi de consecinţele pe care infracţiunea Ie-a avut asupra victimelor.
A ţinut seama, de asemenea, şi de ecoul pe care infracţiuni de acest gen le au în comunitate.
Tot sub aspectul gravităţii faptelor instanţa a avut în vedere că, în furia care l-a orbit, inculpatul a comis atrocităţile pentru care a fost condamnat sub ochii fiului său minor, fapt care s-ar putea să-l traumatizeze pe acesta din urmă pentru multă vreme.
Se a ţinut seama şi de faptul că inculpatul este tânăr, infractor primar, cu o bună conduită pe durata întregului proces penal şi care a dat dovadă că a înţeles gravitatea faptelor sale pe care le regretă.
La stabilirea pedepsei în sensul alegerii pedepsei închisorii şi nu a detenţiunii pe viaţă instanţa a mai ţinut cont şi de faptul că inculpatul nu a săvârşit abominabila faptă din motive josnice şi că în mare parte, a fost o victimă a propriei personalităţi.
S-a apreciat, ţinând cont şi de vârsta actuală a inculpatului, că pedeapsa de 25 ani închisoare este suficientă, pe de o parte pentru reeducarea acestuia şi, pe de altă parte, destul de mare în privinţa izolării sale de societate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, care a criticat sentinţa sub aspectul temeiniciei, solicitând aplicarea pedepsei detenţiunii pre viaţă, faţă de gravitatea deosebită a faptelor săvârşite de inculpat; şi inculpatul, criticând hotărârea, de asemenea, sub aspectul temeiniciei, acesta solicitând reducerea pedepsei aplicate, faţă de circumstanţele reale şi personale, atitudinea de regret a faptelor.
În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa referitor la individualizarea pedepsei aplicate, Curtea de Apel a apreciat că acesta este fondat, reţinând că instanţa de fond a dat o eficienţă deosebită circumstanţelor personale ale inculpatului, respectiv vârstei acestuia şi conduitei procesuale, afecţiunii pe care acesta o are faţă de fiul său minor, în prezenţa căruia a săvârşit faptele, în detrimentul circumstanţelor reale ale săvârşirii faptei.
Procesul de individualizare a pedepsei trebuie să ţină seama de toate circumstanţele faptei şi făptuitorului, acordându-se relevanţă tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi în măsura în care faptele săvârşite prin modalitatea concretă în care a procedat inculpatul relevă şi denotă o periculozitate deosebită a acestuia, Curtea a apreciat că de aceste elemente trebuie să se ţină seama în principal la aplicarea pedepsei. Este adevărat că şi persoana inculpatului este menţionată drept criteriu de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), însă indiferent de o conduită ireproşabilă, chiar meritorie a inculpatului anterior, atât în cadrul societăţii cât şi în cadrul familiei, atrocitatea sau gravitatea deosebită a unei singure fapte trebuie sancţionată exemplar de autorităţi şi pe măsura gravităţii, conduita anterioară exemplară a inculpatului neputând determina în sine o reducere a cuantumului de pedeapsă sau o analiză mai îngăduitoare a faptei doar pentru că a fost săvârşită de o persoană fără antecedente penale şi cu un comportament bun anterior.
Curtea a constatat însă că în cazul de fată nu este vorba despre o astfel de persoană, reţinându-se din chiar declaraţiile inculpatului că soţia sa îl umilea, în opinia sa, de mai mult timp şi faţă de aceste împrejurări situaţia dintre ei degenerase în ultima perioadă, existând şi alte conflicte. Pe de altă arte, Curtea constată că în principiu inculpatul nu era o persoană care să se fi remarcat prin merite deosebite anterior, neexistând aşadar niciun element care să îngreuneze aprecierea asupra periculozităţii inculpatului, faţă de gravitatea deosebită a faptelor săvârşite.
Curtea a reţinut astfel că inculpatul a săvârşit fapta pe fondul relaţiilor tensionate dintre el şi soţia sa, şi doar pentru că aceasta l-a enervat că nu a lăsat-o să o ajute, a lovit-o şi apoi, enervat progresiv de intervenţia mamei soţiei, a luat un topor şi Ie-a aplicat amândurora, în prezenţa copilului minor care îl avea împreună cu victima, mai multe lovituri care au dus la decesul instantaneu. A constatat fapta pe care a făcut-o, însă, deoarece starea de nervozitate nu se epuizase, tot în prezenţa copilului minor în vârstă de 13 ani, l-a lovit cu acelaşi topor şi pe tatăl soţiei, care nu fusese de faţă la momentele anterioare, nu încercase aşadar să intervină în vreun fel, acesta decedând la rândul său după câtva timp; această ultimă victimă a apărut într-un moment nepotrivit faţă de epuizarea stării de nervozitate a inculpatului, motiv pentru care a fost ucisă, singura sa vină fiind aceea că inculpatul era încă nervos şi probabil insuficient satisfăcut de uciderea celor două victime.
Or, toată conduita inculpatului dovedeşte o periculozitate deosebită a acestuia, care nu a manifestat niciun fel de regret sau înţelegere a consecinţelor faptelor sale, ci dimpotrivă, a ucis şi cea de-a treia persoană, făcând abstracţie de prezenţa copilului. În acest context, faptul că anterior inculpatul s-a preocupat de creşterea şi educarea minorului devine absolut nerelevant şi această împrejurare nu poate fi reţinută în niciun caz ca o circumstanţă de favoare pentru inculpat, aşa cum a reţinut instanţa de fond. Chiar şi afecţiunea copilului faţă de inculpat, tatăl său, nu poate fi luată în considerare sub aspectele analizate, dat fiind că minorul îşi iubeşte firesc, necondiţionat părintele, în virtutea relaţiilor de copil - părinte, însă un astfel de părinte nu poate fi în niciun caz model şi este nedemn să mai exercite în continuare drepturile părinteşti, aspecte pe care un copil nu le poate înţelege, datorită vârstei sale fragede.
În raport de tot ansamblul infracţional, împrejurările concrete în care inculpatul a acţionat, Curtea apreciază că se impune într-adevăr aplicarea pedepsei (detenţiunii pe viaţă, gravitatea deosebită a faptelor acestuia şi nu în ultimul rând ecoul în comunitate şi societate în general al acestei fapte reclamând sancţionarea acestuia cu pedeapsa cea mai gravă prevăzută de legiuitor, doar astfel Curtea a apreciat că se poate realiza scopul pedepsei de măsură de constrângere, dar şi funcţiile acesteia, inclusiv cele de eliminare şi de exemplaritate. în ceea ce priveşte apelul inculpatului, Curtea a apreciată acesta nu este fondat în considerarea celor anterior arătate la motivarea asupra apelului declarat de Parchet.
Reţinând că apelul este o cale de atac devolutivă sub toate aspectele de drept şi de fapt, Curtea a constatat însă că apelul inculpatului este fondat sub un alt aspect, respectiv cel referitor la pedeapsa complementară a degradării militare, din niciun act al dosarului nerezultând că inculpatul a avut un grad militar în armată, doar în cuprinsul declaraţiei luate la Parchet menţionându-se că a satisfăcut stagiul militar obligatoriu la acea vreme, dar nici această împrejurare nu este dovedită şi în orice caz nu este specificat că ar fi avut vreun alt grad sau ar fi fost altceva decât soldat. Or, o pedeapsă aplicată trebuie să poată fi pusă în executare astfel încât, constatând că în cauza de faţă această pedeapsă complementară nu este aptă a fi pusă în executare, Curtea a apreciat că nu poate fi aplicată, motiv pentru care va admite apelul inculpatului sub acest aspect, reţinând că aceasta este o dispoziţie în favoarea acestuia, şi a înlăturat această pedeapsă.
Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 53/A din 2 martie 2010, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi inculpatul M.V. împotriva Sentinţei penale nr. 531 F din data de 16 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 3189/98/2009.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în fond nu a reţinut decât:
În baza art. 174 rap. la art. 175 lit. c) rap. la art. 176 lit. b) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
A înlăturat pedeapsa complementară a degradării militare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În baza art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.V. solicitând casarea acesteia şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
Inculpatul a solicitat să se facă o analiză profundă a cauzelor care au determinat atitudinea sa, întrucât el nu este o fire; violentă, iar nemulţumirile sale au fost acumulate în timp, datorită neînţelegerilor familiale.
A solicitat să se ţină seama de atitudinea sa de sinceritate şi regret de care a dat dovadă.
În drept, recursul inculpatului a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele invocate de inculpat cât şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia instanţei de apel fiind legală şi temeinic motivată, motivare care va fi menţinută şi de către instanţa de recurs, sens în care nu va mai fi reluată.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată recurentului-inculpat corespunde, prin prisma circumstanţelor reale şi personale reţinute, dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii penale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixată în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează şi agravează răspunderea penală.
În cauză, recurentul-inculpat a fost cercetat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, deosebit de grav prevăzut de art. 174 - 175 lit. c) - 176 lit. b) C. pen., constând în aceea că pe fondul unor neînţelegeri familiale mai vechi, în data de 15 mai 2009, inculpatul a aplicat lovituri cu un topor, soţiei sale, M.L. şi socrilor săi, M.N. şi M.E., cauzându-le leziuni care au condus la decesul victimelor.
Într-adevăr, inculpatul a recunoscut şi regretat fapta comisă, realizând consecinţele acţiunilor sale, este tânăr, infractor primar, a fost un părinte responsabil.
Dar, deşi nu pot fi ignorate elementele pozitive de circumstanţiere ale inculpatului, relevate anterior, se impune a se acorda o pondere semnificativă naturii activităţii infracţionale a acestuia, precum şi condiţiilor concrete în care a acţionat, astfel cum au fost expuse anterior.
Nu trebuie omise, în procesul de individualizare a pedepsei, natura relaţiilor sociale cărora inculpatul Ie-a adus atingere (relaţiile sociale referitoare la viaţa persoanei) precum şi urmăririle socialmente periculoase care de altfel sunt ireversibile.
Înalta Curte reţine că gravitatea deosebită a faptelor comise de inculpat neurmată de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar putea crea făptuitorilor impresia că se poate persista în sfidarea legii.
Înalta Curte, apreciază că în cauză se impune aplicarea detenţiunii pe viaţă în raport cu circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, dar şi cu periculozitatea deosebită a inculpatului care a fost relevată, atât de împrejurările în care a acţionat, dar şi de concluziile raportului de expertiză psihiatrică efectuată în cauză.
Astfel, la examenul personalităţii profunde s-a reţinut că inculpatul este caracterizat de tentativa de a pune lumea exterioară sub dominaţia sa cu agresivitate, ascunzându-se sub masca tandreţei şi a farmecului, prezintă acumulări de ură, mânie, dorinţă de răzbunare, invidie, explozie.
Expertiza a concluzionat că recurentul-inculpat prezintă tulburare de personalitate de tip impulsiv, dar păstrează capacitatea psihică de apreciere critică asupra conţinutului şi consecinţelor faptelor sale.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpatul M.V. este nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenţiei la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 53 din 02 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicată inculpatului M.V.; durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 mai 2009 la 12 martie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1558/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1611/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
