ICCJ. Decizia nr. 2062/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2062/2010
Dosar nr.2638/2/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra recursului, de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 136 din 18 mai 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2638/2/2009 (647/2009) a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A recunoscut Sentinţa penală numărul 1120Js 85817/05-12 Kls a Tribunalului Darmstadt definitivă la 2 noiembrie 2007 prin care numitul C. (fost R.) A. a fost condamnat la o pedeapsă finală de 5 ani închisoare.
A dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
A dedus din pedeapsă perioada executată de condamnat de la 25 mai 2007 la zi.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 678/II-5/2009din 11 martie 2009, înregistrată pe rolul instanţei la data de 23 martie 2009 sub nr. 2638/2/2009, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, recunoaşterea Sentinţei penale nr. 1120Js 85817/05-12 Kls a Tribunalului Darmstadt definitivă la 2 noiembrie 2007 prin care numitul C. (fost R.) A. a fost condamnat la o pedeapsă finală de 5 ani închisoare şi transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Prin Sentinţa penală numărul 1120Js 85817/05-12 Kls a Tribunalului Darmstadt definitivă la 2 noiembrie 2007 numitul C. (fost R.) A. a fost condamnat la o pedeapsă finală de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 242, art. 243, art. 244a, art. 263a, art. 22, art. 23 şi art. 53 C. pen. German.
În fapt, în sarcina acestuia s-a reţinut că s-a asociat cu alte persoane, în majoritate cetăţeni români, în scopul săvârşirii de furturi de carduri bancare. Astfel, unul dintre făptuitori intercepta codul pin al victimei, unul îi distrăgea atenţia, iar altul îi sustrăgea cardul din bancomat. Ulterior aceştia ridicau sume de bani importante din conturile victimelor.
Condamnatul C. (fost R.) A., arestat de la 25 mai 2007 la zi, fiind încarcerat în prezent în Penitenciarul Hunfeld din Germania şi şi-a exprimat acordul în vederea transferării în România pentru continuarea executării pedepsei.
Curtea, analizând ansamblul actelor depuse la dosar a constatat îndeplinite condiţiile prev. de art. 129 şi art. 141 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Astfel, cetăţeanul român C. (fost R.) A. a fost condamnat definitiv (sentinţa a rămas definitivă la data de 2 noiembrie 2007) de către instanţele din Germania la o pedeapsă finală de 5 ani închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni care au corespondent în legislaţia română (realizând conţinutul constitutiv al infr. prev. de art. 323 C. pen., art. 27 pct. 1 din Legea nr. 365/2002, la dosar există declaraţia de consimţământ a sus-numitului privind continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, iar perioada pe care acesta o mai are de executat este mai mare de 6 luni.
Ca atare, s-a admis sesizarea şi, în baza art. 149 din acelaşi act normativ, s-a recunoscut Sentinţa penală numărul 1120Js 85817/05-12 Kls a Tribunalului Darmstadt definitivă la 2 noiembrie 2007 prin care numitul C. (fost R.) A. a fost condamnat la o pedeapsă finală de 5 ani închisoare, şi s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei; s-a dedus din pedeapsă perioada executată de condamnat de la 25 mai 2007 la zi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată C. (R.) A.
La termenul de astăzi, 26 mai 2010, acesta prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat casarea parţială a sentinţei recurate şi înlăturarea dispoziţiei cu privire la transfer, având în vedere înscrisul din data de 21 decembrie 2009 aflat la dosar, prin care a comunicat că refuză transferul în România pentru executarea restului de pedeapsă.
Examinând recursul declarat de persoana condamnată C. (R.) A., sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, Înalta Curte, constată că, în cauză autorităţile judiciare germane au dispus condamnarea definitivă a numitului C. (R.) A. la o pedeapsă finală de 5 de ani închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni care au corespondent în legislaţia română (realizând conţinutul constitutiv al infr. prev. de art. 323 C. pen., art. 27 pct. 1 din Legea nr. 365/20029), că perioada pe care acesta o mai are de executat este mai mare de 6 luni, precum şi că la dosarul cauzei se află consimţământul persoanei condamnate pentru transferarea în România în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, potrivit dispoziţiilor art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, iar faptul că acesta la data de 21 decembrie 2009 a revenit asupra consimţământului, este lipsit de relevanţă în cauză, întrucât potrivit legii statului de condamnare (Statul German), consimţământul liber exprimat este irevocabil.
Pe de altă parte, s-a constatat că, potrivit art. 3 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, dacă prin hotărârea străină de condamnare sau pe baza acesteia s-a luat faţă de persoana condamnată măsura expulzării, situaţie în care, potrivit textelor evocate, statul de executare (în speţă statul român) poate, la cererea statului de condamnare (Statul German), să îşi dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate, chiar şi în cazul refuzului persoanei condamnate, întrucât a fost dispusă şi măsura expulzării.
Aşadar, în cazul în care resortisantul român condamnat într-un alt stat nu şi-a dat consimţământul pentru transferarea în România în vederea executării pedepsei, instanţa de judecată poate dispune transferarea acestuia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de persoana condamnată C. (R.) A. împotriva Sentinţei penale nr. 136 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2638/2/2009 (647/2009).
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoana condamnată va fi obligată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată C. (R.) A. împotriva Sentinţei penale nr. 136 din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2638/2/2009 (647/2009).
Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2058/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2065/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
