ICCJ. Decizia nr. 2119/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2119/2010
Dosar nr. 1192/42/2009
Şedinţa publică din 28 mai 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 3/P/2009 din data de 28 octombrie 2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 28 şi art. 42 - 45 C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numitului D.A., avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Totodată s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de efectuare a cercetărilor faţă de M.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 193, art. 194 şi 215 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari.
Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a reţinut că susţinerea părţii vătămată că avocatul D.A. s-ar face vinovat de comiterea infracţiunii de fals şi uz de fals, nu este corectă deoarece acesta a folosit în instanţă un testament care a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 859 C. civ., care i-a fost pus la dispoziţie de parte.
Aceste infracţiuni nu pot fi reţinute în sarcina avocatului câtă vreme nu se susţine că testamentul ar fi fost produsul unei infracţiuni prealabile de fals (constând în contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea lui în orice mod), ci îi sunt aduse critici - discutabile de altfel (testamentul în cauză fiind transcris la Tribunalul judeţean Dâmboviţa la numărul 2953/1943 şi apare ca fiind testament autentic şi nu olograf) privitoare la forma de redactare şi se invocă nulitatea acestuia.
Nici prezentarea drept probă a procesului-verbal din 19 august 2005 - înscris sub semnătură privată, nu poate duce la reţinerea în sarcina făptuitorului a infracţiunilor de fals ori uz de fals câtă vreme şi acest înscris sub semnătură privată i-a fost pus la dispoziţie tot de către client iar făptuitorul l-a depus în instanţă având convingerea că exprimă adevărul, cu atât mai mult cu cât a recunoscut scrisul de completare ca fiind al unui coleg avocat.
Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este necesar să se comită acţiuni de inducere în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust.
În cauză nu sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective întrucât redactarea cererii de chemare în judecată în care sunt inserate susţinerile clientului nu are caracterul unor acţiuni de inducere în eroare.
Nu se poate reţine nici că făptuitorul a urmărit în numele său ori a clientului său obţinerea vreunui folos material injust, cererea de chemare în judecată, prin ea însăşi, nefiind aptă să conducă la inducerea în eroare a vreunei persoane, fiind doar un act procedural prin care se declanşează procesul civil.
Plângerea petentei S.A. a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 1373/II/2/2009 din data de 23 noiembrie 2009 a procurorului generala al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că soluţia dispusă de procuror în Dosarul penal nr. 3/P/2009 prin ordonanţa din data de 28 octombrie 2009 este legală şi netemeinică.
În temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petenta se adresează instanţei competente.
Prin Sentinţa penală nr. 14 din data de 3 februarie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1192/42/2009 de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins plângerea formulată de petenta persoană - intimată S.A., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că avocatul D.A. şi-a exercitat în condiţii legale mandatul de avocat, că de asemenea acesta în faza procesului de fond şi în recurs a depus toate diligenţele în mod legal privind asistenţa juridică.
Faptul că la sediul instanţei de judecată, în faţa sălii de şedinţă şi în prezenţa altor justiţiabili, intimatul ar fi atenţionat petenta asupra exercitării abuzive a drepturilor procesuale, constând în afirmaţii nereale privind conduita sa şi care l-ar putea determina să formuleze plângere penală, nu cade sub incidenţa legii penale, intervenţia încadrându-se în limitele normale de protejare a reputaţiei profesionale.
Prin urmare, concluzia celor doi procurori în sensul că susţinerile neadevărate ale reclamantului într-o acţiune civilă nu sunt încriminate de lege penală, iar rolul avocatului intimat a fost de a învesti instanţa, de a fixa cadrul procesual în care să se desfăşoare judecata şi de a-şi exercita obligaţiile profesiei pentru administrarea unor probe concludente, necesare dovedirii motivelor în fapt invocate, se încadrează în legislaţia ce reglementează profesia de avocat şi deci nu pot conduce la reţinerea vreunei infracţiuni inclusiv a acelora reclamate de petenta persoană vătămată.
Împotriva sentinţei penale sus-amintite, a formulat recurs petiţionara S.A., care critică soluţia instanţei de apel ca fiind nelegală şi netemeinică, pentru următoarele considerente:
Astfel, recurenta-petiţionară prezentă solicită admiterea recursului, casarea sentinţei, să se dispună începerea urmăririi penale faţă de intimatul D.A. şi condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288, 290 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), deoarece acesta a depus într-un proces civil în vederea câştigării acestui proces un act care nu era valabil, procurat de M.N. şi un proces-verbal din anul 2005, promovând cu rea-credinţă acţiune în justiţie.
Se constată că la dosar s-a depus de către recurenta S.A. un memoriu, intitulat „Note scrise/contraargumente”.
Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de apel din punct de vedere al motivelor de recurs, Înalta Curte constată criticile formulate ca fiind nefondate, urmând a respinge recursul formulat ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, înregistrată sub nr. 3/P/2009, petenta S.A. a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva intimatului D.A., susţinând că fiind angajat de făptuitorul M.N., reclamant pârât în Dosarul civil nr. 2972/284/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Răcari, pentru dovedirea acţiunii promovate a depus drept probe înscrisuri nule de drept, respectiv un testament din anul 1943 şi un proces-verbal încheiat la 19 august 2005, primul un fals în formă calificată iar secundul fiind obţinut fie prin dol, fie este fals.
La aceasta s-ar adăuga şi actele de instigare comise de acelaşi avocat, cu intenţie, constând în determinarea clientului său, reclamantul pârât să săvârşească fapte prevăzute de legea penală, inclusiv presiuni psihice asupra fratelui său M.D., tatăl petentei, toate având ca urmare alterarea gravă a stării de sănătate şi decesul prematur.
A mai susţinut persoana vătămată că prin atitudinea adoptată în cursul procesului civil intimatul D.A. creează stare de pericol pentru ordinea de drept, intervenind inoportun în desfăşurarea dezbaterilor, refuzând intempestiv orice mijloc legal de apărare şi propunând eludarea unor etape procedurale specifice.
În consecinţă, s-a solicitat efectuarea de cercetări penale şi trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în formă calificată, uz de fals, înşelăciune, instigare la înşelăciune, ameninţare şi abuz.
Prin aceeaşi plângere organele de urmărire penală au fost investite şi cu cercetarea intimatului M.N. zis „R.” sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare, şantaj şi înşelăciune, toate vizând conduita procesuală adoptată pentru admiterea acţiunii civile, obiect al dosarului sus-menţionat.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că testamentul din anul 1943 nu este produsul unei infracţiuni de fals în mod prealabil, ci se critică numai forma sa de redactare, lucruri care nu pot fi reţinute în sarcina avocatului D.A. ca infracţiuni din cele reclamate de recurenta-petiţionară.
Se constată din actele şi probele dosarului, că procesul-verbal din anul 2005 nu poate realiza conţinutul infracţiunilor de fals şi uz de fals în sarcina avocatului D.A., deoarece acest proces-verbal i-a fost pus la dispoziţie de către M.N., clientul pe care îl apăra, având convingerea că exprimă adevărul.
Referitor la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune reclamată şi invocată în recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu poate exista atâta timp cât în condiţiile unui contract de asistenţă juridică, avocatul este obligat să depună, în condiţiile legii, toate diligenţele pentru a susţine interesele clientului său (redactarea acţiunii civile, depunerea înscrisurilor primite de la partea care o reprezintă precum şi formularea de cereri în instanţă). Mai mult chiar, toate probele administrate într-un dosar, sunt puse în discuţia părţilor şi sunt supuse cenzurii instanţei - care le poate sau nu lua în considerare - în măsura în care se coroborează sau nu cu alte probe din dosar.
Faţă de toate aceste argumente arătate, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b), C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara S.A. împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel, Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.A. împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 160/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 161/2010. Penal → |
|---|
