ICCJ. Decizia nr. 160/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 160/2010
Dosar nr. 6500/1/200.
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2114 din 11 iunie 2008 pronunţată în dosarul nr. 4934/90/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat (la acea vreme) P.A., împotriva deciziei penale nr. 44 din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Ulterior, la data de 4 august 2009, P.A., a formulat contestaţie în anulare, cererea de schimbare a încadrării juridice şi un memoriu în care ridică excepţia de nelegalitate a ordonanţei de reţinere, mandatului de arestare, sentinţei penale, expertizei medico-legale, declaraţiilor martorilor, necompetenţă a procurorului, poliţiştilor, anchetatorilor, judecătorilor, referitor la dosarul nr. 4934/90/2007.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă în principiu, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se pot face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la are s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1, cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie, potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1).
Privind termenul de introducere a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, art. 388 C. proc. pen. prevede că acesta, pentru motivele înscrise în art. 386 lit. a)-c) şi e) (în cauză contestatorul indică art. 386 lit. a), este de cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei.
Potrivit dispoziţiilor art. 391 din acelaşi cod, după înregistrarea contestaţiei în anulare, instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii, fără citarea părţilor.
Raportând cererii de faţă dispoziţiile procedural penale indicate, se reţine că P.A. a formulat cererea de contestaţie în anulare la 4 august 2009 (vezi plic – fila 4 dosar Î.C.C.J.) şi nu a indicat niciun motiv care să se încadreze printre cele prevăzute de art. 386, deşi în preambulul cererii spune că aceasta s-ar întemeia pe dispoziţiile art. 386 lit. a) şi c).
Verificând lucrările dosarului nr. 4934/90/2007 în care s-a pronunţat Decizia nr. 2114 din 11 iunie 2008, se constată că inculpatul (la acea dată) P.A. a fost prezent personal în instanţa de recurs, el fiind asistat de avocat ales.
În consecinţă, pentru că în cauză nu s-au respectat dispoziţiile privind termenul de formulare a cererii, şi nu se regăseşte niciunul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de cod, contestaţia în anulare va fi respinsă, în principiu ca inadmisibilă, situaţie în care nu se pot analiza susţinerile contestatorului altele decât cele proprii căii extraordinare de atac.
Fiind în culpă procesuală, conform dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.A. împotriva deciziei penale nr. 2114 din 11 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4934/90/2007.
Obligă contestatorul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 157/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2119/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
