ICCJ. Decizia nr. 2133/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2133/2010
Dosar nr. 6166/2/2009
Şedinţa publică din 31 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 372 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis cererea formulată de reprezentantul Parchetului privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul I.A. la 3 ani închisoare.
În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 264 alin. (1) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul I.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei rezultante principale.
A făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 71 alin. (1) - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la 13 iunie 2009 la 15 octombrie 2009.
În temeiul art. 169 C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă de către Parchet prin Ordonanţa din 25 iunie 2009 şi a dispus restituirea sumei de 750 RON către D.N.A., sumă consemnată la C.B. cu recipisa din 25 iunie 2009.
În temeiul art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea celor două procese-verbale de contravenţie întocmite în fals de către inculpat, respectiv procesul-verbal nr. X din 12 iunie 2009 pe numele investigatorului sub acoperire A.J. şi procesul-verbal nr. Y din 12 iunie 2009 pe numele investigatorului sub acoperire B.S.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 7.500 RON cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa analizând probele administrate în cauză a reţinut, în fapt, că la data de 27 aprilie 2009, numitul E.M. a formulat un denunţ cu privire la faptul că în timp ce se deplasa cu camionul marca I.S. pe DN 4 în interes de serviciu, împreună cu un coleg, a fost oprit în trafic pe raza comunei Curcani, judeţul Călăraşi, de către comisarul şef I.A. din cadrul I.P.J. Călăraşi - Serviciul Poliţie Rutieră - Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, cu motivarea că a depăşit linia continuă.
Pentru a nu aplica amendă contravenţională, inculpatul - comisar şef I.A. a primit suma de 150 RON.
S-a mai reţinut că, în cursul aceleiaşi zile, D.N.A. din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea aceloraşi aspecte denunţate de E.M., precum şi la o altă faptă petrecută, în noaptea de 04/05 aprilie 2009, când comisarul I.A. nu a întocmit actele specifice sesizării din oficiu privind săvârşirea unei infracţiuni de furt de către numitul T.L.
S-a mai consemnat în procesul-verbal de sesizare din oficiu al Direcţiei Generale Anticorupţie că în perioada 2007 - 2008 comisarul şef I.A. ar fi eliberat dovezi de reţinere a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare, unor conducători auto depistaţi în trafic, pentru comiterea unor contravenţii la regimul circulaţiei, pentru ca ulterior să returneze documentele celor care i-au oferit sume de bani.
După returnarea documentelor reţinute, inculpatul a recuperat dovada de reţinere, pe care a anulat-o din diferite motive, ataşând-o la carnet.
Pe baza aspectelor sesizate şi având în vedere modul de operare al inculpatului, printr-o ordonanţă emisă de procuror la 22 mai 2009 s-a dispus autorizarea, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv 25 mai 2009 - 23 iunie 2009 inclusiv, a utilizării în cauză a unor investigatori sub acoperire, cu nume de cod T.A., T.D., C.A., B.S., A.J., S.V.A.
Ulterior, la data de 12 iunie 2009, în jurul orei 16,00, deplasându-se pe DN 4, în localitatea Olteniţa, judeţul Călăraşi, la aproximativ 2 km de la intrarea în localitate, investigatorul sub acoperire A.J. a fost oprit în trafic de inculpatul I.A., aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, care i-a pus în vedere, folosind un ton ferm, faptul că a depăşit viteza legală, astfel că îi va aplica o amendă şi îi va suspenda permisul de conducere.
Inculpatul a început să consemneze un proces-verbal de constatare, lăsând investigatorului sub acoperire impresia că va aplica sancţiunile respective, timp în care investigatorul sub acoperire a făcut apel la înţelegerea inculpatului pentru a obţine o diminuare a sancţiunilor.
În aceste împrejurări, după ce a completat procesul-verbal de sancţionare, inculpatul l-a înmânat investigatorului sub acoperire pentru a-l semna, acesta din urmă constatând că, în cuprinsul înscrisului era consemnată o sancţiune mult mai blândă, iar abaterea reţinută în sarcina sa era nepurtarea centurii de siguranţă, nicidecum depăşirea vitezei legale la care se referise iniţial inculpatul.
Inculpatul I.A. i-a lăsat de înţeles investigatorului sub acoperire că gestul său trebuia să fie recompensat cu o sumă de bani, sens în care a deschis un caiet aflat sub registrul de procese-verbale şi i-a indicat, prin semne, investigatorului sub acoperire locul în care să plaseze suma de bani.
Ca urmare, acesta din urmă a pus o sumă de 300 RON în caietul respectiv, banii reprezentând mita solicitată de inculpat.
În aceeaşi zi, după circa o jumătate de oră, respectiv în jurul orei 16,30, deplasându-se pe DN 4, la circa 2 km de la intrarea în localitate, investigatorul sub acoperire S.V.A. a fost şi el oprit în trafic de inculpatul I.A., aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, aducându-i-se la cunoştinţă că a depăşit viteza legală şi este pasibil de reţinerea permisului pe o perioadă de 90 de zile.
Inculpatul a adoptat aceeaşi strategie ca şi în cazul investigatorului A.J. pentru a-i sugera investigatorului V.A. că este dispus să nu-l sancţioneze contravenţional în schimbul unei sume de bani.
În aceste împrejurări, inculpatul a început să consemneze un înscris, lăsând impresia că ar fi fost un proces-verbal de contravenţie, timp în care investigatorul sub acoperire făcea apel la clemenţa inculpatului în sensul aplicării unei sancţiuni mai blânde, iar în momentul în care i-a relatat inculpatului că nu are asupra sa decât 400 RON, acesta din urmă spunându-i că în realitate nu a încheiat procesul-verbal de contravenţie, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de cuantumul prea mic al sumei despre care a vorbit investigatorul sub acoperire, punându-i în vedere că ar fi trebuit să-i dea ca mită cel puţin jumătate din amenda de 2.000 RON, respectiv 1.000 RON.
După ce investigatorul s-a arătat dispus de a-i remite inculpatului în cursul aceleiaşi zile şi diferenţa de 600 RON din suma pretinsă, inculpatul i-a făcut semn să aşeze cei 400 RON pe care investigatorul îi avea asupra sa, într-o hârtie îndoită pe care inculpatul o ridicase dintre scaunele din faţă ale maşinii de poliţie.
După ce a primit suma de 400 RON, inculpatul i-a creat convingerea investigatorului că în cazul în care nu îi va remite în aceeaşi zi diferenţa de 600 RON, îl va sancţiona contravenţional.
S-a mai reţinut că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 18,25, inculpatul I.A., acţionând în acelaşi mod, a pretins şi primit de la investigatorul sub acoperire B.S. suma de 150 RON.
Inculpatul a invocat şi în acest caz iminenţa reţinerii permisului de conducere al investigatorului, susţinând că ar fi depăşit viteza legală, iar ulterior primirii sumei de bani i-a aplicat o sancţiune pentru conducerea autoturismului fără a purta centură de siguranţă, consemnând în procesul-verbal de contravenţie, prin denaturare, o atare contravenţie.
Ulterior, în jurul orei 21,00, faţă de discuţia purtată de inculpat cu investigatorul S.V.A., acesta din urmă a revenit în localitatea Olteniţa, a parcat autoturismul în locul în care fusese oprit iniţial, iar după aproximativ 30 minute a sosit şi inculpatul I.A., conducând autoturismul poliţiei şi după ce a oprit maşina în dreptul investigatorului, i-a reproşat faptul că îl aştepta de mai multă vreme, referindu-se la diferenţa de 600 RON pe care i-o pretinsese anterior.
În aceste împrejurări, investigatorul sub acoperire i-a înmânat inculpatului suma de 600 RON, după care inculpatul a părăsit locul întâlnirii şi dându-şi seama că era urmărit s-a refugiat la domiciliul său, unde a ascuns suma de bani.
Prima instanţă a constatat că faptele reţinute au fost probate cu recunoaşterea inculpatului, confirmată de declaraţiile investigatorilor sub acoperire, înregistrările audio-video, procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi corporală, precum şi de procesul-verbal de prindere în flagrant.
Instanţa de fond a mai reţinut în sarcina inculpatului I.A. şi săvârşirea unei infracţiuni de favorizare a infractorului, comisă în data de 04/05 aprilie 2009, când inculpatul, aflat într-o acţiune organizată de I.G.P.R., pe raza judeţului Călăraşi, a oprit în trafic două autoturisme care aparţineau numiţilor T.M. şi T.L., respectiv un L. şi un F.
În urma verificărilor care s-au făcut cu acea ocazie la faţa locului, unde au mai sosit şi alte echipaje de poliţie care participau la acţiunea organizată, s-a constatat că în autoturismul marca F. se găsea o cantitate de gresie, stabilindu-se că aparţinea numitului T.M. şi pentru că existau indicii că ar fi fost sustrasă, inculpatul I.A., în calitatea pe care o avea, de comisar de poliţie, a procedat la audierea persoanei respective, susţinerile fiind consemnate într-o declaraţie.
Existând suspiciunea că gresia găsită în autoturismul F. şi care aparţinea numitului T.M., era sustrasă de către acesta, s-au făcut verificări, faţă şi de împrejurarea că persoana care pretindea că este proprietarul gresiei a comunicat că nu avea actele de provenienţă la el.
Ulterior, deşi existau indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt de către numitul T.M., inculpatul I.A. nu a efectuat demersurile necesare, în sensul sesizării din oficiu şi luării măsurilor legale pentru constatarea în noaptea de 04/05 aprilie 2009 a săvârşirii infracţiunii de furt de către T.M., iar cu ocazia percheziţiei efectuate în ziua de 14 iunie 2009 la locul de muncă al inculpatului I.A. a fost găsită declaraţia luată de acesta numitului T.M., în noaptea respectivă, la care se afla ataşat un înscris despre care se susţinea că ar reprezenta dovada provenienţei gresiei din cumpărare.
Înscrisurile respective nu erau înregistrate în evidenţele poliţiei, iar pe înscrisul ataşat la declaraţia numitului T.M. nu se menţiona societatea emitentă şi nu exista impresiunea niciunei ştampile.
În declaraţia sa din 24 iunie 2009, numitul T.M. a indicat locul de unde a fost sustrasă gresia transportată în noaptea de 04/05 aprilie 2009, iar potrivit procesului-verbal din 24 iunie 2009 al Direcţiei Generale Anticorupţie a fost identificată societatea comercială de la care s-a sustras gresia, respectiv SC P.C. SRL.
Ulterior, la 29 iunie 2009, s-a constatat că societatea comercială nu era în măsură să precizeze cu exactitate cantitatea de gresie care îi lipsea, faţă de împrejurarea că pentru lucrările de finisaje pe care le executa la blocurile de locuinţe din zonă, societatea achiziţionase cantităţi foarte mari de gresie, astfel că, în ipoteza în care fusese sustrasă o mică cantitate, exista posibilitatea ca gresia sustrasă să fi fost evidenţiată ca pierdere în urma montajului.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în urma cercetărilor efectuate, a rezultat că în evidenţele Poliţiei Municipiului Olteniţa nu au existat înregistrate aspectele constatate cu privire la numitul T.M., în noaptea de 04/05 aprilie 2009.
Concluzionând, instanţa a constatat că apărarea inculpatului I.A., în sensul că „a uitat” să înregistreze lucrarea, nu poate fi primită, avându-se în vedere durata lungă de timp între data constatării şi cea la care înscrisul a fost găsit în biroul inculpatului.
S-a motivat în considerentele sentinţei penale că, deşi inculpatul a susţinut că după ce a primit dovada cumpărării gresiei de la numitul T.M., a ataşat-o declaraţiei acestuia din urmă, iar ulterior „a uitat” să înregistreze lucrarea, în realitate înscrisul respectiv nu avea formatul unei facturi, neexistând în conţinutul acestuia menţiuni specifice din care să rezulte provenienţa mărfii şi identitatea cumpărătorului.
Instanţa a apreciat că apărarea inculpatului în sensul că, la revenirea din concediu, intenţiona să întocmească documentele necesare înregistrării lucrării respective în evidenţele poliţiei, este infirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că, potrivit îndatoririlor de serviciu, inculpatul trebuia să se sesizeze din oficiu şi să ia toate măsurile care se impuneau pentru constatarea săvârşirii infracţiunii de furt de către numitul T.M.
Neprocedând astfel, rezultă în opinia instanţei, în mod indubitabil, intenţia inculpatului de a-l ajuta pe T.M. să scape de răspunderea penală.
Pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului I.A., instanţa l-a condamnat la pedepse individualizate, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orientându-se spre minimul special prevăzut de lege, apreciindu-se că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. este îndeplinit în acest fel în cauza de faţă.
Împotriva hotărârii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpatul I.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului său, Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a susţinut că pedepsele aplicate inculpatului I.A. sunt greşit individualizate în raport de fiecare infracţiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia.
Se arată în motivele scrise de recurs că instanţa nu a ţinut seama de pericolul social deosebit al infracţiunilor săvârşite de inculpat, de împrejurările concrete în care a acţionat inculpatul aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi folosindu-se de calitatea sa specială (ofiţer de poliţie - comisar în cadrul I.J.P. Călăraşi) în realizarea activităţii infracţionale şi nici de conduita procesuală a acestuia, care nu a fost pe deplin sinceră în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen.
În recursul său, inculpatul I.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., criticând hotărârea pronunţată sub trei aspecte, respectiv:
- greşita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. în art. 254 alin. (2) C. pen.;
- grava eroare de fapt în interpretarea probelor, având ca şi consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.;
- greşit individualizare a pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În esenţă, inculpatul recurent, prin apărătorul său, a susţinut în ceea ce priveşte primul caz de casare că, potrivit fişei postului, atribuţiile sale de control erau acelea de a îndruma profesional şi a controla activitatea pe linie de poliţie rutieră desfăşurată pe raza judeţului şi pe zona dată în responsabilitate de agenţii de poliţie rutieră şi pe cei de ordine publică, care au calitatea de poliţist rutier.
În speţă însă, infracţiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată a fost comisă în timpul exercitării funcţionale de poliţist rutier şi nu în timpul sau în legătură cu atribuţiile de control care îi reveneau potrivit fişei postului, astfel că nu se justifică încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen.
Raportat la infracţiunea de favorizare a infractorului, recurentul a arătat că simpla constatare a existenţei unei cantităţi de gresie pentru care numitul T.M. nu a prezentat documente de provenienţă în noaptea în care s-a efectuat controlul, unită cu împrejurarea că, ulterior, acesta a prezentat documente cu aparenţă de legalitate, nu pot conduce la concluzia că, pe latura subiectivă, inculpatul I.A. ar fi avut reprezentarea că numitul T.M. este infractor, cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen.
A mai susţinut recurentul că, în cauză, s-a dovedit că lucrarea respectivă nu a fost înregistrată în evidenţele poliţiei pentru că a uitat să facă acest lucru din cauza plecării la scurt timp în concediu de odihnă.
Pe de altă parte, a arătat că o reală atitudine de favorizare ar fi putut consta eventual în distrugerea efectivă a înscrisurilor, mai ales că acţiunea poliţienească s-a soldat doar cu un raport centralizator în care constatarea referitoare la T.M. nu apărea.
Ca urmare, inculpatul recurent a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În fine, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., recurentul a apreciat că instanţa a făcut o greşită individualizare a pedepsei aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în raport de circumstanţele sale personale, considerând justificată reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi, în consecinţă, reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările din dosar, în raport de criticile invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile declarate în cauză sunt întemeiate, însă prioritar pentru un alt motiv de casare analizat din oficiu.
Potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat împotriva unor hotărâri care, în baza legii, nu pot fi atacate cu apel, nu este limitat la cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de recurenţi, să examineze întreaga cauză, sub toate aspectele.
În speţă, aflându-ne în această formă a recursului, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ, în sensul că nu a administrat toate probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Este de observat că, în realitate, lipseşte cercetarea judecătorească la care instanţa era obligată potrivit dispoziţiilor procedurale.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are drept obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Pe baza probelor astfel strânse, este sesizată instanţa de judecată, care trebuie să verifice aceste probe, în cursul cercetării judecătoreşti, prin administrarea lor în mod nemijlocit, oral şi în condiţii de contradictorialitate.
Numai după o astfel de verificare făcută printr-o cercetare judecătorească completă şi după administrarea oricăror alte probe necesare stabilirii adevărului, instanţa se poate pronunţa cu privire la fapta şi vinovăţia persoanei trimise în judecată.
În speţă, instanţa de fond s-a mărginit la audierea sumară a inculpatului, fără a verifica apărarea acestuia cu privire la infracţiunea de favorizare a infractorului, imputată prin actul de inculpare, iar audierea martorilor din acte a fost formală, instanţa limitându-se la a consemna într-o singură frază menţinerea declaraţiilor acestuia date în faza de urmărire penală.
Practic, temeiul condamnării inculpatului l-au constituit probele strânse la urmărirea penală, care însă nu au fost verificate de către instanţă în acord cu dispoziţiile art. 287, art. 289 şi urm. C. proc. pen.
Aşa fiind, se constată că în cauză lipseşte cercetarea judecătorească, apreciindu-se că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., astfel că recursurile declarate vor fi admise, iar hotărârea instanţei de fond casată, urmând a se dispune trimiterea spre rejudecare la prima instanţă.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond va efectua cercetarea judecătorească, respectând dispoziţiile art. 322 - 332 C. proc. pen., va verifica apărările inculpatului referitor la infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., va administra nemijlocit şi în condiţiile prevăzute de art. 287 şi urm. C. proc. pen. probele strânse în faza de urmărire penală, precum şi orice alte probe care pot servi la stabilirea adevărului în cauză, exercitându-şi rolul activ impus de legiuitor.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) teza I C. proc. pen., va admite recursurile şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Se vor menţine actele procedurale îndeplinite de prima instanţă până la termenul din 30 septembrie 2009, inclusiv.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi de inculpatul I.A. împotriva Sentinţei penale nr. 372 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Menţine actele procedurale îndeplinite până la termenul din 30 septembrie 2009, inclusiv.
Suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru inculpatul I.A., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1641/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1644/2010. Penal → |
|---|
