ICCJ. Decizia nr. 2164/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2164/2010

Dosar nr. 11537/2/2009

Şedinţa publică din 2 iunie 201.

Asupra recursului de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr. 18 din 21 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului P.P.G. împotriva rezoluţiei nr. 1609/P/2009 din 2 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 1693/II-2/2009 din 16 noiembrie 2009 a procurorului general al aceluiaşi parchet.

S-a reţinut, în cauză, că persoana vătămată P.G. a formulat plângere, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 1 septembrie 2009, împotriva procurorului A.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, judeţul Teleorman, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

Plângerea a fost transmisă spre competentă soluţionare, după calitatea persoanei, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Petentul a sesizat faptul că A.M. în cursul anului 1984, când îndeplinea funcţia de procuror la Procuratura locală Alexandria, judeţul Teleorman, a colaborat cu Securitatea, căreia i-a furnizat date despre petent în sensul că acesta, pe parcursul navetei cu trenul pe ruta Roşiori de Vede – Alexandria, ar fi făcut aprecieri necorespunzătoare la adresa politicii statului comunist în domeniul justiţiei, că spunea bancuri politice, asculta postul de radio „Europa Liberă" şi colporta ştirile defăimătoare.

În dovedirea faptei persoana vătămată a ataşat copia procesului-verbal de constatarea efectuării unor acte premergătoare încheiat la 6 octombrie 1984 de ofiţerul din cadrul UM 0860 – Securitate din Inspectoratul Judeţean Teleorman al Ministerului de Interne, în care sunt consemnate precizările făcute de procuror în cadrul discuţiilor purtate, precum şi o Notă din 3 octombrie 1984 cu un total de 30 de nume şi prenume de persoane, printre care şi A.M. de la Procuratura locală Alexandria, ce vor fi audiate în cazul „J.", numele de cod al verificării informative a petentului P.G.

Prin rezoluţia nr. 1609/P/2009 din 2 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.M., constatând că declaraţia dată de acesta, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 303/2004, în sensul că nu a fost şi nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii, corespunde adevărului iar fapta nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens s-a reţinut că, potrivit art. 9 şi art. 10 din OUG nr. 24/2008, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) are competenţa verificării datelor şi documentelor privind calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării, eliberând o adeverinţă în acest sens, care se comunică persoanei verificate, precum şi persoanelor care au solicitat verificarea.

Adeverinţa poate fi contestată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 zile de la publicarea ei pe pagina de internet a C.N.S.A.S.

În cauză s-a constatat că C.N.S.A.S. a eliberat adeverinţa nr. DJ/1839 din 18 iunie 2009 din care rezultă că: „Nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau de colaborator al Securităţii, în sensul legii, cu privire la domnul A.M.".

Această adeverinţă a fost publicată la data de 4 august 2009 şi necontestată în termenul prevăzut de art. 10 alin. (2) din OUG nr. 24/2008.

Referindu-se la procesul-verbal de constatarea efectuării unor acte premergătoare, procurorul a constatat că acesta a fost întocmit şi semnat de cpt. I.I. şi reprezintă constatările personale ale ofiţerului de securitate şi, prin existenţa ştampilei C.N.S.A.S. pe acest document, rezultă că a fost avut în vedere la eliberarea adeverinţei sus-menţionate.

Prin rezoluţia nr. 1693/II-2/2009 din 16 noiembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins plângerea petentului P.G. împotriva rezoluţiei de neurmărire.

Petentul P.G. a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată la judecătorul Curţii de Apel Bucureşti care, aşa cum s-a arătat, a respins-o ca neîntemeiată prin sentinţa penală nr. 18 din 25 ianuarie 2010.

Instanţa a reţinut că, în adevăr, petentului i s-a întocmit dosar de urmărire informativă, aşa cum rezultă din adresa din 6 mai 1985 a M.I. – Inspectoratul Judeţean Teleorman „pentru faptul că, în diferite împrejurări, îndeosebi navetă, pe ruta Roşiori de Vede – Alexandria şi retur, în prezenţa mai multor persoane a colportat emisiunile ostile ţării noastre transmise de posturile de radio reacţionare „Europa Liberă" şi „Vocea Americii" şi a făcut, totodată, afirmaţii denigratoare, unele grave cu privire la politica partidului şi statului nostru, fiind avertizat la data de 16 noiembrie 1984 de organele noastre".

Conform adresei de caz nr. 75 din 29 martie 1985 a aceleiaşi instituţii, s-a propus prin raport şi s-a aprobat de către şeful Securităţii judeţene închiderea dosarului de urmărire informativă „J.".

Între timp – arată instanţa - P.G. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 185 din 20 martie 1985 a Judecătoriei Alexandria la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă iar ulterior, la 8 octombrie 1986 Securitatea oraşului Roşiori de Vede a întocmit un raport de reînregistrarea dosarului de urmărire informativă a susnumitului, în scop preventiv.

Instanţa a constatat că din niciun act nu rezultă indubitabil că A.M. ar fi fost colaborator sau informator al Securităţii ci, dimpotrivă, adeverinţa nr. DJ/1839/18 iunie 2009 a C.N.S.A.S. atestând că nu există date ori documente din care să rezulte vreo astfel de calitate.

Comentând afirmaţia petentului potrivit căreia procurorul A.M. a fost determinat să colaboreze cu Securitatea de către soţia sa (cu care s-a căsătorit la 3 octombrie 1987) care era încadrată la această instituţie, instanţa a conchis că nu sunt dovezi în acest sens.

În fine, cât priveşte notele şi rapoartele depuse în copie de către petent, s-a reţinut că acestea au fost întocmite şi semnate de diferite persoane, colaboratori ori lucrători ai Inspectoratului Judeţean Teleorman şi reprezintă constatările şi concluziile lor.

Împotriva acestei hotărâri petentul P.G. a declarat recurs.

Prin motivele scrise petentul critică hotărârea sub aspectul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen., susţinând insuficienţa motivării hotărârii, cu referire la aspecte neesenţiale însă omiţând să observe şi să analizeze procesul-verbal de constatarea efectuării unor acte premergătoare din 6 octombrie 1984 prin care este nominalizat A.M. ca furnizând informaţii .

Asemenea, a criticat reţinerea ca dovadă esenţială a adresei C.N.S.A.S. nr. DJ/1839 din 18 iunie 2009 în constatarea necolaborării intimatului cu Securitatea, în condiţiile în care, aşa cum susţine, C.N.S.A.S. a eliberat în fals acest înscris, pentru care a formulat plângere penală la parchet întrucât până în prezent nu a reuşit să depisteze toţi informatorii cu nume conspirativ din dosarul său de urmărit.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Petentul P.P.G. a sesizat organul de urmărire penală solicitând efectuarea de cercetări faţă de procurorul A.M. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) – fals în declaraţii – constând în aceea că a completat declaraţia anuală prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin care a afirmat că nu a fost lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii, deşi, urmare consultării propriului dosar de urmărire a descoperit că susnumitul, în cursul anului 1984, când îndeplinea funcţia de procuror la Procuratura locală Alexandria, a furnizat informaţii Inspectoratului Judeţean Teleorman – M.I. – Securitate.

În dovedirea acestei calităţi petentul a depus mai multe înscrisuri obţinute prin intermediul C.N.S.A.S., în copie, din dosarul său de urmărire informativă, dintre care sunt evidenţiate procesul-verbal de constatarea efectuării unor acte premergătoare, din 6 octombrie 1984, întocmit de cpt. I.I. în care sunt consemnate aspecte rezultate din discuţiile purtate cu A.M., relative la unele afirmaţii ale petentului P.G., reproduse anterior, precum şi Nota nr. 00775 din 3 octombrie 1984 a Serviciului Informaţii Interne din M.I. – Inspectoratul Judeţean Teleorman, cu numele, prenumele şi funcţiile a 30 persoane – printre care şi ale procurorului A.M. – care vor fi audiate în cazul „J.". Aceste documente poartă ştampila C.N.S.A.S., dovadă a preluării lor, în copie, din dosarul aflat în custodia instituţiei susmenţionate.

Competenţa verificării calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia revine C.N.S.A.S., care întocmeşte notă de constatare şi eliberează adeverinţă cu rezultatul verificării şi acestea se comunică persoanelor care au solicitat verificarea precum şi celui verificat.

O astfel de verificare a fost efectuată şi în legătură cu procurorul A.M., eliberându-se adeverinţa nr. 5651 din 4 iunie 2009, comunicată celor interesaţi cu nr. DJ/1839 din 18 iunie 2009 care atestă că nu există date sau documente din care să rezulte calitatea acestuia de lucrător sau de colaborator al Securităţii, în sensul legii.

Conţinutul acestei adeverinţe nu a fost contestat conform legii de cei interesaţi.

Constatările C.N.S.A.S. – instituţie cu competenţă primară exclusivă – cu privire la calitatea de lucrător, colaborator sau informator al fostei Securităţi, rămase definitive, fac dovada deplină în faţa organului de urmărire penală în conformitate cu cele consemnate în adeverinţa eliberată.

Procesul-verbal din 6 octombrie 1984, invocat ca probă a colaborării procurorului A.M., nu-i poate fi opozabil acestuia, actul conţinând aspecte reţinute de ofiţerul de securitate din discuţiile cu intimatul şi este semnat numai de ofiţer.

Pe de altă parte, acest proces-verbal din 6 octombrie 1984, vine, în ordine, după Nota din 3 octombrie 1984, în care sunt nominalizate cele 30 persoane – între care şi procurorul A.M. – care vor fi audiate în cazul „J.", nume de cod al dosarului de urmărire informativă a petentului P.G.

Până la proba contrară, chiar în ipoteza că cele consemnate în procesul-verbal din 6 octombrie 1984 ar fi adevărate, afirmaţiile acestuia sunt făcute într-o cauză penală, în contextul actelor premergătoare administrate în condiţiile art. 224 C. proc. pen., fiind una dintre persoanele nominalizate prin Nota din 3 octombrie 1984 care urmează să fie audiate.

Din nicio consemnare a acestui proces-verbal nu rezultă calitatea de colaborator sau informator, a intimatului, spre deosebire de alte „Note" întocmite de ofiţeri, în care se precizează, ca sursă, informator cu nume de cod „F.", „R." ş.a.

Instanţa de fond a motivat corespunzător hotărârea adoptată, făcând referiri la înscrisurile administrate, analizând susţinerile petentului sub toate aspectele şi înlăturând, argumentat, unele dintre acestea.

Constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, recursul petentului P.P.G. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.P.G. împotriva sentinţei penale nr. 18 din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul petiţionar la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2164/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs